Cateva din cauzele violentei islamului

 

Asistam din pacate astazi la o exacerbare a violentei, argumentata printre altele pe principii religioase. Evident nu numai diferentele de crez duc la aceste stari incordate, ci, in primul rand, diferentele economice, in care cei bogati reusesc sa se imbogateasca si mai mult, iar cei saraci devin pe zi ce trece mai  saraci. Eu  voi  aborda   tema aceasta, analizandu-o din punctul de vedere religios, deoarece si religia are partea ei de contributie la aceasta vina care face victime in randul oamenilor nevinovati evenimentele din 11 septembrie 2001, cand civilizatia americana a primit cea mai puternica lovitura dupa Pearl Harbour, cand simbolurile economiei ale armatei si ale politicului au fost lovite de avioane transformate in bombe, evident multi s-au grabit sa satanizeze islamismul, vazandu-l ca pe o religie extremista, care elimina orice toleranta sau intelegere fata de celelalte religii. Pe moment simteam aceeasi nedumerire fata de aceasta religie, care intretine atat de multe focare de razboi, cum ar fi cele din Kashmir Irak, Indonezia, Sudan, Algeria, Liban sau Palestina! Departe de a cauta sa justific sau sa condamn aceasta religie, doresc sa fac o radiografie a evenimentelor istorice, care au adus islamul in postura unei religii, ce poate fi foarte usor condusa spre fundamentalism. Voi trece in revista confruntarile care au creat ruptura dintre Est si Vest, confruntari argumentate cu versete coranice, care acum fac multe victime.

 

O prima cauza a urii islamice fata de lumea apuseana, preponderent crestina, este bazata pe conflictul dogmatic al celor doua religii. Atunci cand Mohammed a inceput sa propovaduiasca islamul, singurul lui dusman cu care avea de luptat era tribul kurraishitilor, care nu putea fi de acord cu eliminarea statuilor din sanctuarul de la Kaaba, ce le aduceau atata profit1. Nu se punea atunci problema unei stari antagonice fata de crestinism. Dimpotriva, atunci cand lucrurile s-au tensionat la Mekka, Mahommed a organizat doua emigrari ale adeptilor sai in Abisinia (Etiopia de astazi), deoarece "era ferm convins ca intre  revelatiile sale si cele de care s-au invrednicit fiii lui Israel prin Moise, si crestinii prin Iisus Hristos, dupa cuprins, nu este  nici un fel de deosebire, si vedea in credinciosii etiopieni niste confrati in cele ale credintei."

 

(Gh. Stanescu Mahomed profetul) Ba mai mult decat atat, Mahommed nu impune convertirea crestinilor, deoarece ei au aceeasi sursa de credinta si deci nu este nevoie de aducerea lor la

spunerea Coranului. Evident aceasta optica s-a schimbat ulterior.

 

Minunea expansiunii fulgeratoare a islamului a fost permanent considerata ca fapta a lui Allah. La anul 632 d. Hr., la moartea sa, Mohamed reusise sa unifice toate triburile din Peninsula Arabiei. In secolul urmator, razboinicii arabi, sub impulsul versetelor coranice, au pus bazele unui imperiu, ce cuprindea Orientul Mijlociu, pana in Armenia si India, iar in vest pana in Spania si Portugalia. Abia prin lupta de la Poitiers (732 d.Hr.) s-a reusit sa se puna capat expansiunii arabe. Mobilul acestei fulgeratoare extinderi sta, pe de o parte, in conceptia arabului de rand ca prin el se implineste o misiune divina, aceea de a-i aduce sub ascultarea Coranului pe necredinciosi, iar pe de alta parte, viteza cuceririlor se bazeaza si pe capacitatea si setea de inavutire a califilor, care prin bani puteau sa-si asigure un corp de armata foarte bine organizat, care sa le protejeze stabilitatea tronului. La inceput nu se punea problema fundamentalismului si nici a convertirii fortate la islamism. Crestinii si iudeii puteau sa-si pastreze credinta, fiind supusi doar taxelor ce intretineau imensa armata de ieniceri si spahii.

 

Insa faptul ca atat crestinismul, cat islamismul se considerau doua religii universale, a marcat in curand o stare conflictuala din punct vedere religios-misionar. Reactia crestina fata de aceasta invazie fulgeratoare nu s-a lasat asteptata prea mult. Cruciadele au fost replica armata crestina, cu scopul de a elibera orasul sfant, Ierusalimul. Evident si in cazul cruciadelor au existat interese meschine, cum ar fi imbogatirea prin jaf sau extinderea retelei comerciale, insa Ierusalimul ramanea atat pentru crestini, cat si pentru arabi, o atractie majora. Mohammed, in timpul calatoriilor sale comerciale vizitase cetatea sfanta, fiind foarte impresionat de ruinele Templului lui Solomon, de Zidul Plangerii, imagini care i-au alimentat imaginatia. Astfel el se va visa urcand scara mirifica spre cer (calatoria, numita de el, mira'j), unde, zice el, i-a intalnit pe Moise si pe Aaron, precum si pe cei doi veri ai lui Iisus (?!?). De aceea, dupa moartea Profetului arabii au considerat permanent Ierusalimul ca al treilea loc sacru al islamului, dupa Mekka si Medina. Cucerindu-l in anul 638 d.Hr., ei au inceput aici construirea unui sanctuar, Domul Stancii, precum si a unei moschei, Al Aqsa, chiar langa Zidul Plangerii, pe locul unde se crede ca ar fi fost zidit Templul lui Solomon. Bisericile crestine au ramas neatinse de arabi, ba mai mult, chiar evreii, alungati de crestini din cetatea sfanta, s-au putut intoarce in oras. O buna bucata de timp pelerinajul la Ierusalim s-a putut face fara probleme. Ulterior presiunea islamica crescanda a facut ca practic pelerinajul sa inceteze, ceea ce a declansat sirul cruciadelor. Crestinii au eliberat orasul, au transformat Domul Stancii intr-o biserica crestina, iar moscheea Al Ansa in resedinta regelui crestin de Ierusalim. Din acest moment lumea musulmana si cea crestina s-au aflat permanent pe doi versanti opusi ai disputelor istorice. Ierusalimul va fi complet cucerit, iar optica islamului fata de crestinism se va schimba. Evident a intrat in calcul mai putin ideea de misiune si aducere a lumii la constiinta Coranului, accentul punandu-se pe cucerirea de noi teritorii in vederea impunerii de taxe, pentru a acoperi cerintele de sustinere ale armatei in campaniile militare, precum si pentru a satisface lacomia excentrica a califilor, insa modul de tratare a supusilor se schimba radical in urma invaziei mongole din anul 1258. Acest moment a insemnat distrugerea imperiului arab si segmentarea lui in trei mari puteri islamice: imperiul otoman, cel iranian si cel al mogulilor din India.

 

Imperiul otoman, ca sa luam un exemplu, isi va fixa centrul economic, politic si militar la Constantinopol, rebotezat Istambul. Otomanii, nomazi turkmeni veniti din Est au fost legati o buna perioada de timp de seleucizi. Ulterior otomanii, numiti "razboinicii credintei" (gazi) si-au consacrat toata energia lor in a cuceri Bizantul. Ei reusesc sa ocupe Peninsula Balcanica mutandu-si centrul de greutate la Adrianopol (Edirne), in nordul Greciei. In 1453 ei reusesc, sub conducerea lui Mehmed Cuceritorul, sa intre victoriosi in Constantinopol. In 1517 ei anexeaza imperiului   otoman   Orientul   Apropiat   si   Egiptul. Victoria   lui   Soliman   Magnificul   (1520   -1566)  la Mohacs  (1526)  transforma Ungaria pentru o buna perioada de timp in pasalac. Viena este asediata in 1529 pentru prima data. Corsarii turci domina in aceeasta perioada    Marea    Mediterana,    controland  coastele Maghrebului, cu exceptia Marocului. Lupta navala de la Lepanto intre navele otomane si cele ale venetienilor si spaniolilor, care s-a soldat cu infrangerea turcilor, nu a insemnat mare lucru pentru mersul politico-militar al vremii. Abia victoria din 11 septembrie 1683 impotriva otomanilor de sub zidurile Vienei a marcat regresul acestui imperiu.

 

In concluzie, din India si pana in Spania, cucerirea islamica din secolele XI-XVII a constituit un urias pericol pentru religiile si identitatea popoarelor. De asemenea, apogeul acestor vremuri, i-a facut pe multi musulmani sa viseze la acele timpuri de aur in care islamul era intr-adevar o forta temuta si respectata de toate popoarele. Sa ne gandim de exemplu la o zona de conflict, care actualmente face multe victime de o parte si de cealalta a partilor implicate: Kashmirul indian. Multi musulmani nu pot uita ca acest teritoriu a facut parte candva din renumitul imperiu al Mogulilor. Ori astazi nostalgia acestor vremuri face ca multi islamisti fundamentalisti sa atace ordinea de drept a Indiei si, prin forte paramilitare, sa ceara autonomizarea acestui teritoriu, pentru a-l putea apoi alipi Pakistanului, tara islamica.

 

Un alt factor, care a declansat fundamentalismul islamic, a fost imperialismul occidental. As putea spune ca nu neaparat confruntarea cu religia crestina i-a umplut pe musulmani  de  ura,  cat confruntarea cu civilizatia occidentala. Daca in perioada Evului Mediu isalmul era detinatorul unei culturi si civilizatii   mult  superioare celei europene, incepand din secolul al XVII-lea aceste pozitii s-au schimbat rapid. Fiscalitatea abuziva din cadrul imperiului Otoman a descurajat orice initiativa economica, ducand la o saracire a populatiei in favoarea unor conducatori hrapareti. In al doilea rand, promovarea nepotismului in functiile de conducere a dus la incompetenta, precum si la supraincarcarea listei de personal, ceea ce necesita mai multi bani pentru plata corpului administrativ. In tot acest timp Europa si-a dezvoltat un sistem de valori propriu, promovand o clasa de intreprinzatori, care, ajutati de cativa bancheri cu vederi largi, au conturat spiritul capitalismului, ceea ce a dus la un progres economic rapid. De asemenea, Europa a ajuns la convingerea irationalitatii razboaielor dintre catolici si protestanti, astfel ca tarile europene s-au bucurat de pace o lunga bucata de timp.

 

Coloniile maritime au deschis calea unui comert european infloritor, care a pus in con de umbra comertul lumii musulmane. Ba mai mult, aceasta a inceput sa piarda teritorii, care atrase de mirajul comertului cu lumea civilizata a Occidentului au renuntat chiar si la conducerea musulmana. Este cazul Indiei, care, aflata sub imperiul mogulilor, adepti ai islamului,  a renuntat la aceasta forma in favoarea comertului cu Anglia, o civilizatie occidentala mult superioara,  ce ulterior s-a demonstrat a-i fi fatala. Comerciantii englezi importau bumbac din India si exportau inapoi stofe tesute in Anglia, facand astfel concurenta  neloiala  filaturilor  si  tesatoriilor  locale indiene. Mai mult decat atat, englezii au stat in spatele revoltelor   din    1857,   care   au   rasturnat   regimul mogulilor. Conducerea tarii va fi preluata de Compania Indiilor de   Est,   regina   Victoria   fiind   proclamata "Imparateasa Indiei". Era deci o victorie nu numai asupra unei dinastii, ci si asupra religiei islamiste.

 

India nu a fost singura tara pe care Occidentul european a ingenuncheat-o din punct de vedere economic, facand sa paleasca prioritatea religiei fata de latura economica. Majoritatea statelor din Asia Centrala si Africa s-au trezit colonizate, religia ocupand o latura simbolica in comparatie cu cea economica. Franta de exemplu, si-a adjudecat teritoriile islamice din Nordul Africii, cucerind Algerul in anul 1830 si dominand incet-incet toata Sahara. De asemenea, in 1881 a ocupat si   Tunisia,   iar   trei   decenii   mai   tarziu,   sultanul Marocului a cerut ajutorul armatelor franceze impotriva insurgentilor musulmani, ceea ce a atras dominatia franceza si in aceste teritorii. Spania a ocupat vestul Marocului, incercand sa opreasca expansiunea coloniala franceza. Anglia isi asumase protectoratul Egiptului, scotand tara de sub jurisdictia imperiului otoman. In 1911 Italia a ocupat restul imperiului otoman din vestul Egiptului. Ceea ce mai ramasese neocupat din fostul imperiu otoman din Orientul Mijlociu a fost preluat de germani. Dupa primul razboi mondial acest teritoriu va fi impartit intre tarile victorioase. Astfel Anglia ocupa Palestina, Iordania si Iraqul iar Franta va primi Siria si Libanul, asa ca din totalul tarilor musulmane, in 1920 singurele tari care nu se aflau sub dominatia europeana erau: Turcia, Afganistanul, Yemenul, Arabia si Iranul.

 

In aceasta atmosfera, evident lumea musulmana s-a vazut pusa intr-o stare de cvasi-sclavie. Occidentalizarea a adus in aceste tari acelasi regim fiscal, ca si cel al fostelor imperii islamice. Evident lumea europeana a oferit celei musulmane o serie de avantaje, caci sub conducerea colonistilor europeni s-a dezvoltat invatamantul, care in afara celui strict coranic nu mai oferea nimic la acea vreme. S-au construit asadar scoli, a crescut numarul elevilor si al studentilor care au avut acces la noi forme de educare. De asemenea, s-a construit o infrastructura, (drumuri asfaltate, canalizarea oraselor, oficii postale etc.) care au facilitat nu numai transportul materiilor prime spre tara colonizatoare,   dar   a   ajutat   si   colonia  sa  iasa  din obscuritatea unei tari inapoiate. Limba oficiala a devenit limba tarii colonizatoare, care a dat posibilitatea  unei deplasari mai usoare in spatiul european.

 

Diferenta dintre ocupatia europeana si islamica a acestor tari a fost ca europenii erau din punct de vedere religios de factura laica. Ei erau simpli comercianti sau faceau parte din corpul administrativ sau militar, fara dorinta de a converti la crestinism aceste populatii. De fapt, separatia carteziana intre lumea spirituala (res cogitans) si cea materiala (res extensa) a fost adoptata de crestinismul apusean, care vedea astfel problema religiei ca pe un lucru privat (Privatsache), ce nu intereseaza comunitatea, ci strict pe cel care isi punea problema religiei. Mai mult decat atat, apar acum in Europa teoriile religioase cvasi-atee, care considerau relatia dintre om si Divin ca pe ceva ce tine doar de domeniul sentimentalului (teoria lui Fr. Schleiermacher) sau ca pe ceva ce ar implica doar latura morala, deoarece nu mai conteaza daca Dumnezeu exista sau este o simpla idee. Omul trebuie sa traiasca "etsi Deus non daretur" (John A. T. Robinson). Deci in colonii nu se punea problema unei convertiri la crestinism, moscheile continuand a fi centrele care intretineau starea de nemultumire din randul populatiei. Biserica Romano - Catolica formase evident anumite centre, care ajutau la crearea de scoli si de spitale in colonii, dar nu reusise sa intre prea mult in sufletul oamenilor, deoarece era asimilata cu credinta cotropitorilor, lucru ce trezea repulsie. Stilul de viata al europeanului, laicizarea lui religioasa, pragmatismul si goana dupa inavutire au trezit resentimentul fata de tot ceea ce numea Occident. Astfel, in conceptia conceptia musulmanului, "Occident" era similar cu iadul sau viata demonica. Opozitia islamica nu a intarziat sa se arate.

 

Coloniile s-au destramat dupa cel de al doilea razboi mondial, deoarece costurile intretinerii corpului administrativ si militar din aceste tari era destul de mare, iar statele colonizatoare erau sleite de puteri dupa razboi. Astfel, la cererea lor de a fi libere, statele europene s-au grabit sa le acorde independenta. Lumea araba se afla iarasi libera, insa tentatiile occidentalizarii i-a facut pe conducatori sa copieze practicile europene, incepand de la vestimentatie, la distractii, la relatiile inter-umane, punand Sharia (Legea canonica islamica) pe plan secundar. In aceasta atmosfera in care popoarele islamice nu simteau decat dezmatul european, nu si prosperitatea materiala, evident au aparut curente care au profitat de simplitatea oamenilor, manipulandu-i spre fundamentalismul religios.

 

Astfel, inca din secolul al XVII-lea aparuse un "Savonarola beduin", cum il numeste Yves Thoraval pe Al-Wahab, care era partizanul revenirii la puritatea originara a islamului. Astfel el condamna obiceiurile laicizate, cum ar fi ascultarea muzicii, impune purtarea barbii "islamice", elimina luxul si ornamentele din case si din moschei. In cele din urma, dupa o serie de lupte, ei au reusit sa-si impuna in Arabia ideile lor, ceea ce a facut ca dinastia Saudita sa devina protectoarea si finantatoarea miscarilor de revenire la islamul shariic autentic. Sa nu uitam ca, gratie petrolului, aceasta tara este una din cele mai bogate ale lumii.

 

Incepand din secolul al XIX-lea, musulmanii sunt tot mai constienti ca pericolul pierderii identitatii lor religioase vine dinspre Occident. De aceea, se punea transant dilema: ori de a se occidentaliza cu totul, ori de a refuza pe de-a-ntregul "oferta" occidentala. Personalitatea cea mai importanta, care sustinea ideea respingerii a tot ceea ce era de factura occidentala, a fost un poet si activist politic, Jamal al-Din, cunoscut sub denumirea de Al-Afgani (1838-1897). Scopul lui era, cum sustine Martin Kramer "de a face din islam o arma impotriva Occidentului", el insusi fiind considerat "prototipul fundamentalistului". Nascut in Iran, prin predica sa itineranta a incitat popoarele islamice la nesupunere fata de conducerea statului, care ar fi tradat legea Shariei si ar fi copiat Occidentul. Dupa el, islamul este un mod cuprinzator si atotsuficient de viata, care include religia, legea, guvernarea si socialul, deci este incompatibil cu oricare din formulele laice, occidentale.

 

Urmand ideilor de eliminare a Occidentului si a tentatiilor  satanice   aduse   de   europeni,   islamistii fundamentalisti au dezvoltat ideea unei retele intransigente,  care  sa  elimine  orice  compromis  in aplicarea legii lui Allah. Astfel la inceputul secolului al XX-lea, un egiptean pe nume Hassan Al-Banna (1906-1949) a format "Fratia Musulmana", organizatie care isi propunea epurarea societatii islamice de elementele straine islamului. Miscarea s-a extins cu repeziciune in tot Orientul, iar un membru al acesteia, Said Qutb i-a conferit ideologia, caracterizata prin exclusivism si rigorism. Fratia a atras oameni din toate clasele sociale, care au format "familii" unite in grupuri, ce la randul lor alcatuiau, mai multe la un loc, un batalion. Deci structura organizatorica este evident para-militara. Membrilor li se cere sa pastreze "o stricta disciplina personala si morala" si sa se intalneasca periodic pentru rugaciuni si indoctrinari. Qutb era de parere ca guvernele care sunt actualmente la conducerea statelor islamice sunt corupte, deoarece au facut pact cu diavolul, adica cu Occidentul, de aceea ele trebuiesc inlaturate si in locul lor sa fie instalate regimuri devotate aplicarii stricte a Shariei. Cea mai importanta actiune fundamentalista a acestei miscari a fost asasinarea presedintelui Egiptului, Anwar El-Sadat, acuzat ca deschisese tara investitorilor straini. De asemenea, lor li se atribuie o serie de asasinate a turistilor straini, care, dupa conceptia acestei miscari, ar pangari prin prezenta lor tara si obiceiurile islamului.

 

Si toate aceste acte din cauza unei deficiente de optica, in care tot ceea ce ar veni din Apus ar fi samanta lui Satan.      

 

Cele mai spectaculoase reusite ale islamului in directia inlaturarii guvernelor corupte si impunerea stricta a Shariei s-au realizat in Iran si in Afganistan. Sahul    Iranului    incercase    sa    europenizeze   tara eliminand    traditionalismul    oriental,    cum    ar  fi impunerea portului si a barbii, purtarea voalului la femei (burqa) etc. Studentii iranieni aveau posibilitatea de a studia in mediile occidentale, revenind apoi in tara cu mentalitati mult mai deschise. Sharia era un simplu simbol, care actiona doar in mediul religios, propagat de conducatorii spirituali. Orice reactie islamista era eliminata cu dispret de catre sah, trimitand in exil vocile   care   cereau   o   mai   mare   atentie   asupra problemelor fundamentale ale societatii islamice. Una din aceste voci exilate a fost a ayatollahului Khomeini, care desi departe, prin undele mass-mediei a reusit sa antreneze spiritul de revolta si sa-l detroneze pe sah. A urmat apoi urcarea in fruntea tarii  a acestui lider religios, care a fanatizat tara. America era vazuta de acesta ca fiind "Marele Satan".

 

In Afganistan, gruparea talibanilor ab initio a reprezentat o miscare de rezistenta necesara eliberarii de sub invazia sovietica. Ei constituiau acele trupe de gherila, care ii atacau pe sovietici din pesterile muntilor afgani, avand coridoare subterane, care au constituit ulterior linia de miscare a trupelor Al-Qaida. La momentul invaziei sovietice, talibanii au fost sprijiniti de SUA si de tarile europene occidentale, care le-au furnizat tehnica militara de varf si i-a instruit prin specialisti in lupta de gherila. Deci talibanii au fost creati de americani, care, ca un bumerang aruncat, au revenit  la   posesor,   ranindu-l.   Fanatizarea   acestor militanti s-a datorat scolilor islamice de pe granita cu Pakistanul, care, impropriu numite scoli, erau simple

arsuri de indoctrinare fanatica cu argumentare din Coran. Textele coranice cu tenta razboinica erau explicate in duhul vremii: in timpul invaziei sovietice ele vizau puterea Kremlinului iar ulterior aceste texte atacau "agresiunea" economico-financiara, precum si decadenta din punct de vedere moral a Occidentului, considerat ca o agresiune la integritatea islamului.

 

O alta motivatie a violentei islamice o constituie sionismul. Desi la inceput evreii au fost respectati de catre Mohammed, ei fiind considerati, alaturi de crestini, "oamenii Cartii", ai scripturilor care ar fi trebuit sa conduca la adevarurile Coranului, imediat insa dupa fuga profetului la Yatrib (Medina) evreii eu fost vazuti ca niste tradatori ai cauzei, deoarece nu au dorit sa lupte alaturi de supusii lui Mahommed pentru infrangerea mekkanilor. In secolul al XIX-lea, cand imigratia evreiasca incepe sa prinda contur in Palestina, ei au fost priviti cu toleranta, dat fiind faptul ca erau considerati un popor fara tara si cu o istorie foarte zbuciumata. Ulterior cand musulmanii palestinieni si-au dat seama ca, prin banii marilor magnati financiari ai lumii, evreii au cumparat de la fostul imperiu otoman cu acte in regula, o mare parte din tara, profitand de saracia oamenilor, atunci s-a declansat ura. Dupa 1948   cand   evreii,   intr-o   incercare   mondiala  de rectificare a erorilor comise impotriva lor la Auschwitz Birkenau, etc, au primit dreptul si ajutorul faptic pentru a-si organiza Eret Israel, tensiunea musulmano-iudaica a ajuns la culme . Fratele mai mare si mai puternic al evreilor, SUA, a stat permanent in umbra lor, ajutandu-i si acoperindu-le diplomatic colonizarile fortate, care au dus la extinderea cu buldozerul ale acelor colonii, distrugand    acele    case    de    lut   ale   nenorocitilor musulmani. De asemenea, industria de ultima ora, cu elemente tehnologice americane au ridicat standardul de viata al lui Eret Israel, ceea ce i-a transformat pe palestinieni in palmasii angajati ai acestor concerne. Evident acest fapt i-a fanatizat pe palestinieni si a constituit mobilul atator actiuni teroriste.

 

In fine, o ultima cauza a terorismului islamic, angrenat in disputa palestiniano-evreiasca, pleaca de la importanta religioasa a Ierusalimului pentru fiecare cult fie evrciesc, fie musulman. Ideea recenta a reconstruirii marelui templu iudaic, chiar pe locul unde se afla zidul Plangerii, eliminandu-se marea moschee Al-Aqsa, a declansat un val de proteste, soldat cu atacuri sinucigase din partea palestinienilor si cu replici de genul "legea talionului impatrita" din partea evreilor. O atare incercare de a elimina moscheea cea mai importanta dupa Mekka si Medina, a treia ca valoare din lume, deoarece este locul unde Profetul ar fi avut aceea calatorie extatica la cer pentru a primi Coranul, ar fi similara cu stergerea unei parti din Coran si anularea revelatiei lui Mohammed. Ori acest lucru este de neconceput pentru orice musulman din orice parte a lumii.

 

Se observa de asemenea un lucru, legat de luptele   teroriste,   precum   si   campaniile   agresive declansate de Saddam Hussein, sau de Bin Laden. Pe buna   dreptate   considerate   actiuni   ale   unor minti bolnave, denuntate chiar si de liderii islamici ai altor state musulmane, totusi ambii si nu numai ei, cand isi justifica interventia lor militara, se leaga de situatia palestiniana, situatie, care irita orice musulman prin  aceste  deturnari  ale  centrului  de  greutate, ei sfarsesc a fi priviti ca niste eroi ai islamului, care  au incercat sa atace, fie si indirect interesele americane, care sunt sustinatorii intereselor evreiesti. Dincolo de inversunarea   aparenta   a   celorlalte   state   islamice impotriva statului islamic agresor (Irak) sau fata de gruparile islamiste, poporul de rand aproba in marea lui majoritate orice palma data celor care distrug interesele fratilor musulmani din Palestina. Deci la intrebarea, pe care si-o puneau nauciti americanii in data de 11 septembrie 2001, "ce le-am facut de ne urasc asa?", raspunsul trebuie cautat in aceste variante. Atentie, acesti   teroristi,   care   actualmente   sunt   blamati de conducerile statelor islamice, de teama de a nu strica relatiile cu "Jandarmul Universal", S.U.A., vor fi in viitor eroii luptei islamismului impotriva agresiunii lui Satan, al Occidentului.

 

In aceasta ura de moarte, alimentata de disputa Orientului Mijlociu si Apropiat, trebuie cautata si "justificarea" gruparilor para-militare de tip terorist, in care copiii sunt fanatizati de mici si familiarizati cu kalasnikov-ul si prea putin cu scoala sau cu gradinita.

 

Lipsa unei maturitati asupra conceptiei despre viata,care este considerata atat de catre Coran, cat si de catre sfanta Scriptura, ca un dar al lui Dumnezeu, precum si interpretarea unor versete coranice, in care Mahommed instiga la lupta impotriva soldatilor trimisi de catre tribul kurraisitilor pentru a reintoarce la "ascultare" pe rebelul de la Mekka, ei bine, fac ca acesti credinciosi sa devina fanatici. Ei considera ca diavolul este intrupat intr-un popor (american) sau intr-un sistem de viata (standardele occidentale), de aceea, cea mai nobila lupta este aceea de a extirpa pe satana din randul oamenilor credinciosi.

 

Evident cauzele fundamentalismului islamic pot fi si altfel explicate. De exemplu, cunoscutul politolog Samuel P. Huntington, in lucrarea sa, de curand tradusa in limba romana, "Ciocnirea civilizatiilor", prezinta cateva din punctele exprimate mai sus. Un prim mobil al conflictului ar fi politica misionara a celor doua religii (crestinism si islamism). "Amandoua sunt religii misionare care cred ca aderentii lor au o obligatie, aceea de  a-i   converti  pe  necredinciosi  la  aceasta credinta adevarata"  . Al doilea motiv al repulsiei Est-Vest ar fi cresterea nivelului demografic in lumea islamica, ceea ce ar fi generat o multime de someri in aceasta parte de pe glob. Acest lucru a creat o masa de oameni disponibili pentru a fi manevrati in scopuri fundamentaliste.   De   asemenea,   s-a   ajuns   la "o incredere reinnoita in caracterul distinctiv si in valoarea civilizatiei lor, in comparatie cu civilizatia si valorile Occidentului" . In fine, colapsul comunismului a suprimat un inamic comun al Occidentului si al Islamului si i-a facut pe fiecare dintre ei sa perceapa amenintarea majora reprezentata de catre celalalt.

 

Ce este de facut in aceasta situatie in care lumea politica a esuat de mult, dand glas lui "ultima ratio", a tunului? Evident este greu sa recuperezi acele secole de ura intre aceste doua mari religii, dar nu trebuie sa uitam ca Dumnezeu este Realitatea suprema la care trebuie sa se raporteze toate constiintele. Oamenii, crestini sau musulmani, sunt chemati sa mediteze asupra faptului ca toti suntem creatiile Divinului, indiferent cum se va numi El, ca am primit de la Dumnezeu un dar care nu ne apartine: viata. Nu noi ne-am dat viata si cu atat mai putin nu avem dreptul sa ne-o luam. In al doilea rand, definitia lui Dumnezeu se leaga de ideea de iertare sau de iubire. Orice incercare de a prezenta Divinul ca pe o Realitate aspra, care ne justifica actele noastre criminale, este o iluzie demonica. Nu se castiga raiul prin uciderea fratelui.

 

Exemplul lui Cain si Abel este acelasi pentru toate timpurile. Ceea ce intentioneaza sa realizeze statul Vatican prin acele adunari anuale de la Assisi, la care sunt chemati liderii tuturor religiilor, pentru a se cunoaste mai bine si pentru a-si impartasi intentiile lor sincere de pace si buna intelegere intre popoare, mi se par mai mult  decat   necesare   astazi.   Conducatorii   religiosi trebuie  sa  realizeze  ca  niciodata  fanatismul  nu  a constituit    atmosfera    unei    religiozitati    sanatoase.

 

Dumnezeu nu este un fanatic, ci omul in ura lui irationala cauta sa-si justifice actele sale prin "voia lui Dumnezeu", ceea ce este fals. Legea morala naturala elimina din sufletul oricarui om ideea de violenta.

 

In al doilea rand, linia religioasa trebuie dublata de pozitia unei reorientari politice. Nimeni nu are dreptul de a impune vreunui stat sau popor moda unei societati contemporane, care calca in picioare identitatea religioasa a acestor oameni. Globalizarea, despre care se vorbeste, trebuie expusa sincer inaintea popoarelor, fara imagini false cu intentii criptice. Nu se poate vorbi despre globalizare daca prin ea se urmareste imbogatirea celor bogati si saracirea pe mai departe a celor saraci. Compasiunea tuturor oamenilor pentru toti ceilalti semeni ai planetei, in numele lui Dumnezeu, indiferent cum se numeste El, iata o cale de a aplica globalizarea. Ori, cata vreme prin acest termen, de curand aparut in viata lumii, se urmareste eliminarea religiilor traditionale si impunerea unui noi credinte: New Age, evident toata lumea se va indoi de gandurile celor care vor sa impuna aceasta noua ordine mondiala.

 

De asemenea, nu trebuie sa mai existe state, fie super-puteri, care sa se erijeze in jandarmi universali. Nimeni nu are dreptul sa intervina cu forta armata   in   treburile   interne   ale   unui   stat. Orice interventie de acest gen naste conflicte incontrolabile. Lupta cu terorismul islamic, in care S.U.A. ameninta state ca Irakul, Iranul sau Coreea de Nord, cum ca ar intretine  acest  flagel,  poate  fi  fatal  pentru lumea intreaga, deoarece este un atac la adresa unui stat si nu a unui grup. Ori o atare afirmatie iresponsabila este ca o introducere a batului intr-un furnicar. Odata pornit, greu il mai poti opri. In problema sionismului, trebuie inlocuiti   acei   lideri   ai   lumii   palestiniene,   dar si  evreiesti, care cauta sa mentina starea de razboi din zona. Ar fi bine sa se descopere fata adevarata a uciderii liderului Ytzak Rabin, cel care cazuse la pace cu Yasser Araffat si isi dadusera cu prietenie mana, bucurosi ca au reusit sa se impace si sa elimine starea de conflict din zona. De ce a trebuit sa fie ucis (atentie, ucis de un conational) un astfel de politician, care a realizat   ceea   ce   Dumnezeu   doreste:   pacea?   Sunt intrebari pe care omul sincer si le pune, dar pe care falsitatea unei politici mondiale, pseudo-democratica, le eludeaza.

 

Deci in concluzie, terorismul islamic are multe fatete si este foarte greu de eliminat, cata vreme Occidentul nu va face curatenie in casa lui, eliminand mai intai pe cei care antreneaza si provoaca aceste miscari fanatice. Abia dupa ce occidentalii vor fi sinceri cu popoarele care sufera sub jugul greu al saraciei si al unor sorti vitrege sociale, atunci cand gandul sincer de a-i ajuta se va pune in practica, lumea va putea spera sa fie mai bine pe pamant.

 

Pr. Conf. Univ. Dr. Emil Jurcan

• Sacrificiul in islam
  Publicat in : Islam
• Comunitatea umana in islam
  Publicat in : Islam
• Rugaciunea in islam
  Publicat in : Islam
• Crearea omului in islam
  Publicat in : Islam
• Trupul in islam
  Publicat in : Islam