Acatistul Sfantului Macarie Egipteanul

Acatistul Sfantului Macarie Egipteanul Mareste imaginea.

Macarie Egipteanul - Sfant Cuvios !

(19 ianuarie)

Tropar

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat purtatorule de Dumnezeu, parintele nostru Macarie; si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, Slava Celui ce te-a incununat pe tine, Slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Condac 1

Viata fericita ducand in lume, te-ai invrednicit a te salaslui in pamantul celor blanzi, impreuna cu cetele fericitilor, Macarie, purtatorule de Dumnezeu, iar locuind in pustiu ca intr-o cetate, ai primit de la Hristos harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim: Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Icos 1

De fel din Egipt si de un nume cu Sfintii Stramosi Avraam si Sara, Parintii tai si-au infrumusetat viata cu infranarea si cu postul, cu rugaciunile si privegherea, cu milosteniile si cu multe alte fapte bune. Iar neroditori fiind, se departasera de traiul insotirii, insa cu duhul erau tot uniti. Pentru aceasta intreita raza a dragostei Sfintei Treimi o au gazduit in inimile lor, si insusi Sfantul Patriarh Avraam le-a vestit in vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea sa fie lumina lumii.

Bucura-te, cu tatal tau, preotul Avraam, de bucuria vederii sfantului patriarh
Bucura-te, ca rapindu-li-se averile, Parintii tai au nadajduit in Domnul
Bucura-te, ca au fost mangaiati de dumnezeiasca lumina a buneivestiri
Bucura-te, ca nu au zabovit in a urma voii Domnului
Bucura-te, ca s-au mutat dupa dumnezeiasca randuiala langa pustia in care aveai sa-I slujesti Lui
Bucura-te, ca tatal tau a fost ridicat din boala cea de moarte cu mana tare
Bucura-te, ca ingerul lui Dumnezeu i-a vestit mila si binecuvantarea de Sus
Bucura-te, ca lacas Sfantului Duh te-a numit
Bucura-te, ca numele fericirii ti-a daruit
Bucura-te, ca vietuirea ingereasca, roditoare a mantuirii multora, ti-a zugravit
Bucura-te, ca Parintii tai au multumit Domnului cu bucurie si cutremur
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 2

Zamislit de Parintii tai la batranetile lor, ai alergat, fericite, cu dor dumnezeiesc, la izvorul cunostintei de Dumnezeu. Si deprinzand Sfintele Scripturi, neobosit umblai pe cararile intelepciunii, iar in inima pazeai nestinsa lumina sfintei cantari de Aliluia!

Icos 2

Cu viata cea fericita, ca si cu o neintinata mireasa, doreai sa te insotesti. Iar cand Parintii tai, uitand de ingereasca sfatuire, te-au silit spre insotire cu femeie, te-ai inaltat ca o pasare peste cursa vanatorilor. Asa ai putut implini si voia parinteasca, dar si pazi nestricata fecioria trupului si sufletului, pe care le inchinasei lui Dumnezeu.

Bucura-te, ca in stramtorare, ochii sufletului la Dumnezeu i-ai ridicat
Bucura-te, ca El a pus sfat bun in inima ta
Bucura-te, ca ai implinit voia Lui cu nadejde neclintita
Bucura-te, ca prefacandu-te bolnav, dupa ospatul de nunta ai iesit si ai alergat spre ajutorul de Sus
Bucura-te, ca asa ti-ai pazit fecioria cea inchinata Domnului
Bucura-te, ca ai mers in muntele Nitriei si in vis ai vazut un barbat minunat, stralucind ca lumina
Bucura-te, ca el ti-a aratat pustiul unde aveai sa te salasluiesti
Bucura-te, ca la intoarcerea acasa, mireasa ta a trecut la Domnul intru feciorie curata
Bucura-te, smerire de sine prin gandul la moarte
Bucura-te, negrija de cele pamantesti si incredintare de sine lui Dumnezeu
Bucura-te, ca si parintii tai s-au bucurat de curatia vietii tale
Bucura-te, ca le-ai slujit cu dragoste si osardie pana la moarte
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 3

Ai cautat, Fericite Macarie, cu ravna, un sfant calauzitor pe calea mantuirii si pururea te rugai lui Dumnezeu pentru aceasta. Iar intr-o zi, de praznicul unuia dintre sfinti, cand pregateai pranzul, mai ales pentru cei saraci si scapatati, ai vazut in biserica un monah, venit pentru impartasirea cu Sfintele Taine, si ai cunoscut chipul vietii celei imbunatatite. Drept aceea l-ai chemat dupa slujba la ospat si luandu-l de-o parte l-ai rugat sa primeasca sa-ti fie sfetnic bun in viata, ca impreuna sa-I cantati lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

A doua zi ai alergat la batranul monah, care ti-a primit marturisirea si tainele inimii, dupa care te-a povatuit indelung. Iar seara, pe cand te odihneai, si-a ridicat mintea in rugaciune spre Dumnezeu si a vazut in vedenie un sobor de monahi cu chipuri albe si aripi care te indemnau spre dumnezeiasca trezvie si ravna in slujba lui Dumnezeu.

Bucura-te, ca prin povatuitorul tau, Hristos te-a chemat spre mantuirea multora
Bucura-te, ca printr-insul ai primit ingereasca chemare
Bucura-te, ca te-a grabit spre cele placute Domnului
Bucura-te, ca te-a invatat multe despre rugaciune, priveghere si post
Bucura-te, ca intors acasa, ai impartit toate ale tale saracilor
Bucura-te, ca ai imbratisat saracia de bunavoie si ai urmat lui Hristos
Bucura-te, ca in mainile sfantului batran ti-ai lepadat voia
Bucura-te, ca el a primit-o si a slujit-o cu dragoste inaintea lui Dumnezeu
Bucura-te, ca te-a invatat lucrul mainilor spre asezarea duhovniceasca
Bucura-te, ca ti-a facut chilie nu departe de dansul si te-a ingradit cu porunci de suflet ziditoare
Bucura-te, ca te-a nascut la viata ingereasca binecuvantata
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 4

Ai sporit, Sfinte Macarie, in legea Domnului, prin alergarea pe calea cea stramta a vietii monahicesti, incat episcopul locului afland despre vietuirea ta fericita te-a facut cleric cu de-a sila, desi erai inca tanar. Dar tu, dupa o vreme ai fugit de acolo, caci ardeai de dorul linistii celei dupa Dumnezeu, intru care neincetat sa-I canti: Aliluia!

Icos 4

Intru lucrul mainilor si rugaciune neincetata a inimii te-ai intarit, fericite, ingradindu-te cu Crucea Domnului in razboiul de ganduri, naluciri si infricosate navaliri pe care diavolul ti l-a ridicat impotriva. Si cum, patruns de frica cuviincioasa si dragostea de Dumnezeu, intru nimic socoteai mestesugirile lui, a ridicat peste tine razboi prin oameni, facand pe o tanara ce luase in pantece din desfranare sa arunce asupra ta pacatul cel cumplit.

Bucura-te, priveghere neincetata cu duhul
Bucura-te, instrainare de tulburarile lumii
Bucura-te, ca ai fost invinuit si ocarat pe nedrept
Bucura-te, ca ai fost tarat prin sat cu negraita batjocura
Bucura-te, ca ai fost tras de par si calcat cu picioarele
Bucura-te, ca ai fost batut cu betele de toti pana aproape de moarte
Bucura-te, ca abia te-au lasat viu, punandu-se pentru tine chezas un cinstit barbat
Bucura-te, ca fiind gata sa moara pentru tine, acesta te-a adus la chilie
Bucura-te, ca lucrai ziua si noaptea sa hranesti pe femeia insarcinata
Bucura-te, ca prin dreapta judecata a Domnului, ea nu a nascut pana ce nu a marturisit clevetirea
Bucura-te, ca toti s-au pocait si au alergat sa-ti ceara iertare
Bucura-te, ca te-ai pazit de slava omeneasca, fugind de acolo in pustie
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 5

Trei ani ai petrecut intr-o pestera, Parinte, dupa care te-ai dus Sfantul Antonie cel Mare in Muntele Faran, iar el te-a primit cu dragoste sa-i fii ucenic in pustnicestile nevointe. Si ai sporit in ele prin ascultare, incat erai numit de ceilalti frati tanar batran. Caci din tinerete aratai viata aleasa si te luptai ziua si noaptea cu diavolii, pazind neclintit zidul intemeiat de Hristos, Caruia Ii cantai: Aliluia!

Icos 5

Prin smerenie si pomenirea neincetata de Dumnezeu ai stins multimea sagetilor vrajmasului, luand de la Hristos, la patruzeci de ani de la nasterea ta, darul tamaduirilor si al proorociei, precum si stapanire asupra necuratelor duhuri. Apoi te-ai invrednicit treptei preotesti si ai fost calauzitor parintilor celor ce vietuiau in schit.

Bucura-te, suflet stapanit de focul Duhului
Bucura-te, inima intarita cu hrana duhovniceasca
Bucura-te, biserica sfintita in care locuieste Hristos
Bucura-te, ca pe Marele Antonie adeseori l-ai cercetat
Bucura-te, ca de dansul ai fost mult povatuit
Bucura-te, ca impreuna v-ati impartasit de taria cuvintelor duhovnicesti
Bucura-te, ca ai mostenit toiagul pe care Sfantul Antonie isi sprijinea trupul
Bucura-te, ca precum Elisei de la Ilie, ai luat si indoit duh
Bucura-te, ca ai izgonit capetenii diavolesti cu postul si rugaciunea
Bucura-te, ca prin turnare cu apa sfintita ai izbavit pe o femeie de asemanarea de animal
Bucura-te, ca ai indemnat-o apoi spre ravna sporita in impartasirea cu Sfintele Taine
Bucura-te, ca ai risipit inselarea celor cuprinsi de farmece
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 6

Prin ungerea cu untdelemn sfintit ai facut sanatoasa pe o fecioara plina de rani si pe multi ai tamaduit prin rugaciune de boli, vraji si amagirea ereticeasca, chiar si morti ai inviat cu puterea lui Hristos, ca intru slava Lui sa se inalte din multe inimi cantarea intreit sfanta: Aliluia!

Icos 6

Pe o capetenie a intunericului ai alungat-o din cel in care intrase prin patima mandriei si lucra prin el false minuni si inchipuiri eretice. Caci la cererea staruitoare a episcopului, te-ai rugat din adancul inimii, iar pentru mantuirea multor inselati te-ai inarmat cu credinta si ai inviat un mort din cei de demult. Atunci diavolul a fost izgonit cu putere din cel stapanit, iar tu ai botezat pe cel inviat, daruind lui Hristos multime de popor.

Bucura-te, prin care slava lui Dumnezeu s-a aratat
Bucura-te, surpare a puterii vrajmase prin lucrarea Duhului Sfant
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de dumnezeiasca insuflare
Bucura-te, sfanta nevointa intru teama de a nu cadea in slava desarta
Bucura-te, ca prin tine Hristos a sters lacrimile celor necajiti
Bucura-te, ca ai descoperit vaduvei mahnite zalogul cel ascuns
Bucura-te, ca pe barbatul ei l-ai inviat ca sa spuna unde a pus visteria cea straina
Bucura-te, izbavitorul vaduvei si orfanilor de amara robie
Bucura-te, ca si pe un alt mort l-ai inviat, ca sa scapi pe cel invinuit pe nedrept
Bucura-te, ca cel adormit i-a marturisit din groapa nevinovatia
Bucura-te, ca nu ai cautat sa afli pe cel vinovat, nadajduind in judecata lui Dumnezeu
Bucura-te, ca ai aratat atunci ca lucrul tau era mila, iar nu judecata
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 7

Pe cel indracit, care avea in sine pe diavolul imbuibarii si mistuia ca nimic toata mancarea primita, l-ai tamaduit prin rugaciune si post, povatuindu-l spre infranare si lucrul mainilor. Iar pentru calcarea sfintelor porunci te mahneai si plangeai si intru Duhul Sfant te rugai pentru toata lumea, incat chiar si pe cei din muncile iadului ii umbreai cu milostivirea. Pentru aceasta, cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Cu puterea lui Dumnezeu l-ai silit pe diavol sa-si arate pe fata multimea mestesugurilor cu care ii ispitea pe monahii din manastire, iar pe singurul dinre frati care ii facea voia, l-ai adus la marturisire curata si la sporirea in lupta cea buna.

Bucura-te, ca pentru a-i infrange rusinea, te-ai aratat celui cazut insuti ispitit de patimile ce-l stapaneau
Bucura-te, ca asa a aflat indraznire spre marturisire si pocainta
Bucura-te, ca l-ai intarit in postire si cugetarea cea dupa Dumnezeu
Bucura-te, ca l-ai indemnat sa invete parti din Evanghelie si alte sfinte carti
Bucura-te, ca l-ai invatat sa nu primeasca gandul cel rau
Bucura-te, ca fratele sculat din pacat, s-a aratat apoi mai potrivnic celui rau decat toti ceilalti
Bucura-te, ca primind pe doi tineri bogati, i-ai aflat dupa o vreme mari nevoitori ai lui Hristos
Bucura-te, ca intru osteneli si rabdare se umpleau de harul dumnezeiesc
Bucura-te, ca ai vazut cum ingerul lui Dumnezeu ii pazea cu arma de foc
Bucura-te, ca ti s-a descoperit cum din gura lor iesea foc pana la cer
Bucura-te, ca adormind ei intru Domnul, ai intarit pe frati cu descoperirea sfinteniei lor
Bucura-te, virtute atotvazatoare
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 8

Viata curata si fara de rautate a celor doua femei maritate ti-a descoperit-o Cel de Sus, incat insuti te-ai minunat si ai zis: cu adevarat, nici fecioare, nici femei maritate, nici monah, nici mirean, ci hotararea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o ca pe insasi fapta si dupa alegere trimite fiecaruia pe Sfantul Duh, care lucreaza si indrepteaza viata celor ce vor sa se mantuiasca. Pentru aceasta, intru smerenia inimii pazim cantarea intreit sfanta: Aliluia!

Icos 8

Impreuna cu Sfantul Macarie Alexandrinul, prietenul tau intru Domnul, ai fost exilat de episcopul Luciu, eretic arian, cel care pe fericitul episcop Petru l-a izgonit. Si dusi de ostasi intr-un ostrov in care era necunoscut numele lui Hristos Dumnezeu, ati alungat pe diavoli cu rugaciunea si cu facerea de minuni. Atunci poporul ce slujea la idoli a primit credinta in Hristos si s-a botezat, ridicand o sfanta biserica spre slava lui Dumnezeu.

Bucura-te, cetate intarita prin dragostea duhovniceasca de frate
Bucura-te, izbavire de indracire a fiicei slujitorului idolesc
Bucura-te, vrednicie apostoleasca
Bucura-te, ca pe multi i-ai nascut la viata intru Hristos
Bucura-te, ca vestirea minunilor voastre a iesit in tot pamantul
Bucura-te, rusinare a prigonitorilor raucredinciosi
Bucura-te, ca episcopul eretic a trimis in taina sa va intoarca in pustia schitului
Bucura-te, ca de pretutindeni venea la tine multime de popor
Bucura-te, ca pe multi ii invatai prin cuvinte de Dumnezeu insuflate
Bucura-te, tamaduire a neputintelor sufletesti si trupesti
Bucura-te, liman de odihna al strainilor
Bucura-te, mustrare cu blandete a celor biruiti de patimi
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 9

Pe ucenicul iubitor de arginti, care ti-a nesocotit mustrarea si nu s-a curatit de lepra patimii l-a ajuns, dupa moartea ta, si lepra trupeasca, iar pe infricosatul slujitor idolesc l-ai facut, prin cuvantul cel bun, mielusel al lui Hristos. Pentru aceasta slavim milostivirea si dreptatea cu care Dumnezeu se ingrijeste de faptura Sa, si alergam la limanul netulburat al iubirii Sfintei Treimi, cantandu-I impreuna cu tine: Aliluia!

Icos 9

Cu gandul de a merge in pustia dinlauntru te-ai luptat cinci ani, temandu-te de ispitirea vrajmasului. Dar cum prin indelunga ta rabdare voia Domnului s-a vadit, ai mers acolo si ai aflat doi monahi care de treizeci de ani se nevoiau in arsita si ger cu dumnezeiasca tarie. Pentru care, Parinte, te-ai pogorat si mai mult in oceanul smereniei, adancindu-ti mintea in teama curata de Domnul. Caci, prin aducerea aminte de Judecata si de focul cel vesnic al neiubirii, iti topeai trupul ca si cu niste napraznice stihii.

Bucura-te, ca ai murit lumii, dar ai aflat Viata intru Hristos
Bucura-te, minte neatinsa de sagetile ocarilor
Bucura-te, cuget netulburat de veninul laudelor
Bucura-te, desavarsita neagonisire de cele lumesti
Bucura-te, micsorare de sine intru marirea lui Hristos
Bucura-te, tacere facuta lacas al Cuvantului dumnezeiesc
Bucura-te, cadere cu fata la pamant inaintea Chipului mantuitor
Bucura-te, ridicare a mainilor spre primirea dumnezeiescului har
Bucura-te, fuga de oameni pentru alipirea de Dumnezeu
Bucura-te, chemare a milostivirii de Sus ce stavileste razboiul patimilor
Bucura-te, ca ai primit in inima intiparirea Chipului Iubirii
Bucura-te, zbor al inchinarii spre vesnicia Iubirii
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 10

Ca un fericit partas la bucuria nestricacioasa a Invierii te-ai aratat, Parinte, caci acopereai neputintele omenesti si te osteneai in rugaciune pentru izbavirea celor ispititi, izvorand lumii deznadajduite taria cantarii ingeresti: Aliluia!

Icos 10

Pe talharul ce iti fura din chilie l-ai ajutat ca un strain de cele ale tale, iar pe ucenicul ispitit de o desfranata, care a alergat in rugaciune la mijlocirea ta, o mana nevazuta l-a rapit, aducandu-l in chilie, unde te rugai lui Dumnezeu pentru dansul. Pentru aceasta, cu bucurie iti cantam:

Bucura-te, instrainare de toate cele trecatoare
Bucura-te, plamadire intru realitatile ceresti
Bucura-te, privire a lumii ca prin ochii Icoanei
Bucura-te, zugravire pe tablita inimii a Icoanei Iubirii
Bucura-te, slava si multumire lui Dumnezeu pentru toate
Bucura-te, izvor de pace cereasca
Bucura-te, inainte-vedere a celor de departe ca si a celor de aproape
Bucura-te, suflet curatit pana in adanc de harul dumnezeiesc
Bucura-te, tarie a dragostei ce sprijini pe cei ispititi
Bucura-te, sculare la Viata a celor cazuti
Bucura-te, insuti partas in suferinte al mangaierii lui Hristos
Bucura-te, insuti rapit prin vazduh de dumnezeiasca mana
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 11

Dupa nouazeci si sapte de ani de vietuire intru Hristos ti s-a vestit in vedenie fericitul sfarsit de catre Sfantul Antonie, povatuitorul pustiei, impreuna cu Sfantul Pahomie, invatatorul vietii monahicesti. Si de apropiata chemare spre salasluirea cu dansii in sanurile Parintelui ceresc te-au incredintat, iar tu ai primit cu bucurie de la ei negraita pace a lui Hristos si ai cantat: Aliluia!

Icos 11

Ai chemat, fericite, pe ucenici, incredintandu-i Domnului si i-ai indemnat sa pazeasca asezamintele duhovnicesti si predaniile pustniciei, dupa care ai bine randuit obstea. Apoi ti-ai pus mainile peste dansii, i-ai binecuvantat si te-ai rugat pentru ei, invatandu-i din destul si te-ai pregatit de marea si infricosata trecere a hotarului Vesniciei.

Bucura-te, floare a pustiei inmiresmata de Duhul Sfant
Bucura-te, ca dupa trei zile, dupa cum ti s-a vestit, ai plecat la Domnul
Bucura-te, de un heruvim cu multime de ingeri intampinat
Bucura-te, de cetele ingeresti si ale sfintilor insotit
Bucura-te, comoara a Imparatului urcata in vistieriile cele vesnice
Bucura-te, ca prin sarutarea de pe urma ai lasat lumii indemnul iubirii
Bucura-te, ochi si maini intinse spre Domnul pana in sfarsit
Bucura-te, ca in bratele Lui ti-ai dat duhul
Bucura-te, ca sufletul tau a fost vazut suindu-se la Cer netulburat de vrajmasul
Bucura-te, ca te-ai acoperit cu smerenia pana inlauntrul portilor Imparatiei
Bucura-te, foc ce arzi toate uneltirile vrajmasilor
Bucura-te, ingradire cu puterea lui Hristos
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 12

Pecetea Chipului lui Hristos si a Duhului ai primit, Fericite, unindu-ti prin iubire firea cu harul dumnezeiesc in focul ispitelor. Pentru aceasta, la nunta Fiului lui Dumnezeu te-ai invrednicit a canta cu Biserica Cereasca: Aliluia!

Icos 12

Arta care suie la ceruri desavarsit o ai deprins, Parinte, si zidire noua te-ai facut spre luminarea si intarirea celor ce alearga cu credinta la mijlocirile tale. Pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, fiu la Luminii si mangaierii
Bucura-te, fiu al Legamantului celui nou
Bucura-te, ca prin calea cea aspra ai ajuns la viata fericita
Bucura-te, viata prefacuta in icoana de pururea inchinare
Bucura-te, stare neclintita in dragoste si adevar
Bucura-te, vesnica unire cu Hristos
Bucura-te, odihna in bratele Sfantului Duh
Bucura-te, desfatare in sanul Parintelui luminilor
Bucura-te, marturisire cu viata a Crucii si Invierii Domnului
Bucura-te, jertfa vie, bine placuta lui Dumnezeu
Bucura-te, al Maicii Domnului fiu preaiubit
Bucura-te, alauta a Sfintei Treimi ce faci sa rasune glasul inimii
Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Parinte al Parintilor!

Condac 13

O, Sfinte Preacuvioase Macarie, purtatorule al Chipului ceresc, care prin fapte dumnezeiesti ne-ai aratat noua adevarul credintei, lumineaza si in inimile noastre cunostinta Evangheliei Mantuitorului. Ca simtind lucrarea gandurilor rele, sa ne lepadam de intunericul ce ne impresoara si sa primim ungerea bucuriei prin lucrarea Sfantului Duh. Iar prin fecioria inimii sa ne facem partasi fericirii Presfintei Fecioare, in care Tatal si-a facut lacas cu Cel Unul Nascut al Sau. Asa, Parinte, poarta de grija din Inalt, ca sa nu ne aflam neindreptati si despartiti de iubirea Ta in ceasul infricosat al nasterii in Vesnicie, ci impreuna cu tine sa cantam Preasfintei Treimi: Aliluia! (de trei ori).

Apoi Icosul 1 si Condacul 1.

Imn-Acatist alcatuit si diortosit sub indrumarea si prin rugaciunile Preacuviosului Ghelasie Gheorghe, de la Sfanta Manastire Frasinei.

Slava, inchinare si multumire Preasfintei, Celei de o Fiinta si Nedespartite, de Viata Facatoarei Treimi!

22 Ianuarie 2013

Vizualizari: 5254

Voteaza:

Acatistul Sfantului Macarie Egipteanul 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Daniel BadulescuPostat la 2015-01-19 03:50

    "Arta care suie la ceruri desavarsit o ai deprins, Parinte, si zidire noua te-ai facut spre luminarea si intarirea celor ce alearga cu credinta la mijlocirile tale. Pentru aceasta iti cantam:...."

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE