Agenda crestinului - 10 aprilie 2017

Sfintii Mucenici Terentie, African, Maxim si Pompie

Acesti mucenici din Africa au trecut la Domnul, in timpul domniei imparatului Deciu, pentru ca au refuzat sa lepede credinta in Hristos aducand jertfe idolilor. Guvernatorul provinciei, Fortunian, a poruncit ca treizeci si sase dintre ei, sa fie omorati prin taierea capului. Sfintii Mucenici Terentie, African, Maxim si Pompie, insa au fost aruncati in inchisoare fiind legati in lanturi. Aici s-a aratat un inger al Domnului, i-a eliberat din lanturi si a ospatat pe mucenici. Ei au fost din scosi afara si torturati, apoi iar aruncati in temnita. mai mult

Foto

Saptamana Patimilor - Lunea Mare (Denie)

Biserica a randuit ca la sinaxarul zilei de luni din Saptamana Patimilor sa se faca pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob si a smochinului neroditor. Numele de Iosif inseamna "El (Domnul) adauga". Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob si primul al Rahilei. Sfanta Scriptura ne marturiseste ca intr-o zi, batranul Iacob il trimite pe Iosif sa-i aduca vesti despre fratii lui, care erau plecati cu oile la camp. Fratii sai, erau invidiosi pe acesta din momentul in care le vestise mai mult

"Pentru a te mantui, e de ajuns sa vrei”.Sfantul Ioan Gura de Aur

Evanghelia

Dimineata, a doua zi, pe cand se intorcea in cetate, a flamanzit; Si vazand un smochin langa cale, S-a dus la el, dar n-a gasit nimic in el decat numai frunze, si a zis lui: De acum inainte sa nu mai fie rod din tine in veac! Si smochinul s-a uscat indata. Vazand aceasta, ucenicii s-au minunat, zicand: Cum s-a uscat smo... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Matei 21 (18 - 44)

Si sezand El pe Muntele Maslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicand: Spune noua cand vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului? Raspunzand, Iisus le-a zis: Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi. ... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Matei 24 (3 - 35)

Rugaciunea de Luni

Rugaciunea de Luni - Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi... mai mult

Pilda zilei

Lupta duhovniceasca impotriva patimilor

Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen, zicand: "Ce voi face, ca sunt luptat spre desfranare si spre manie?". Si a raspuns lui staretul, zicand: "Zicea David: pe leu il ciomageam si pe urs il sugrumam mai mult

Memoria zilei

Parintele Cleopa

10.04.1912 s-a nascut, la Sulita-Botosani, Cleopa [Constantin] Ilie mai mult