Agenda crestinului - 15 aprilie 2012

Predica la Invierea Domnului

Astazi praznuim praznicul praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor. Astazi este bucurie duhovniceasca pretutindeni in lumea crestina. Astazi Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin invierea Sa. Cerul si pamantul dupa cuviinta sa se veseleasca, caci lumina Invierii Domnului a umplut de lumina cerul si pamantul si iadul si pe toti cei tinuti in legaturile mortii cu nadejdea invierii, la vesnica veselie i-au adus prin coborirea Mantuitorului in iad. mai mult

Audio

Foto

Sfintii Apostoli Aristarh, Pud si Trofim

Sfintii Aristarh, Pud si Trofim faceau parte din cei Saptezeci de Apostoli alesi de Mantuitorul. Sfantul Apostol Aristarh a fost episcop al Apameei din Siria. Sfantul Apostol Apostol Pavel il aminteste in Epistola catre Coloseni precum si in cea catre Filimon. Sfantul Aristarh a fost arestat in Efes, impreuna cu Gaius, de multimea care se ridicase impotriva lui Pavel. Sfantul Apostol Pavel le scrie colosenilor: “Va imbratiseaza Aristarh, cel intemnitat impreuna cu mine” (Coloseni 4: 10). In Epistola catre Filimon, Pavel il numeste pe Aristarh impreuna-lucrator cu mine, asa cum ii numeste si pe Marcu, Dimas si Luca. mai mult

Foto

Manastiri cu hramul sarbatorii de astazi

Sfantul Proroc Ilie Tezviteanul

  • Manastirea Cipaieni Manastirea Cipaieni

    Manastirea Cipaieni a luat fiinta in 1996, cand s-a inceput constructia bisericii, a corpului de chilii si a staretiei. In 2001 s-a...

  • Manastirea Histria Manastirea Histria

    Manastirea Histria a fost construita in vecinatatea cetatii Histria deoarece, conform parintelui staret Ioil „istoricul este legat de...

  • Manastirea Sfantul Ilie dinToplita Manastirea Sfantul Ilie dinToplita

    Manastirea Sfantul Ilie din Toplita a fost infiintata in 1928, fiind o ctitorie a Patriarhului Miron Cristea. Bisericuta de lemn a...

  • Manastirea Sfantul Proroc Ilie - Paltinul Manastirea Sfantul Proroc Ilie - Paltinul

    Manastirea Sfantul Proroc Ilie este ctitorita de IPS Calinic al Argesului si Muscelului. Manastirea a fost infiintata in anul 1995.

  • Manastirea Vasiova Manastirea Vasiova

    Manastirea Vasiova dateaza din 1905 si este ctitoria ieromonahului Macarie Gusca. Intre anii 1940-1945 a activat aici ca preot misionar...

  • Schitul  Pahomie Schitul Pahomie

    Schitul Pahomie a fost ridicat in anul 1520 de catre monahul Pahomie si SAva Haiducul. Schitul Pahomie a fost refacut in anul 1684...

  • Schitul Pelisor Schitul Pelisor

    Schitul Pelisor a luat fiinta in anul 2005 cu binecuvantarea IPS Dr. Laurentiu Streza. In cadrul Schitului Pelisor s-a ridicat o biserica...

  • Schitul Sfantul Daniil Sihastrul Schitul Sfantul Daniil Sihastrul

    Schitul Sfantul Daniil Sihastrul apartine de Manastirea Sihastria. Schitul Daniil Sihastrul a fost infiintat dupa 1989 in acest loc unde...

Vezi toate Ascunde

"Invata sa iti scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca".Fericitul Augustin

Evanghelia

1: Intru'nceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Cuvantul Dumnezeu era. 2: Acesta era dintru'nceput la Dumnezeu; 3: toate printr'Insul s'au facut si fara El nimic nu s'a facut din ceea ce s'a facut. 4: Viata era intr'Insul, si viata era lumina oamenilor ; 5: si lumina intru intuneric lumineaza si... mai mult

Evanghelia dupa Ioan 1 (1 - 17)

19: Deci, fiind seara in acea zi de'ntai a saptamanii, si usile fiind incuiate acolo unde ucenicii erau adunati de frica Iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijloc si le-a zis: "Pace voua!" 20: Si zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s'au bucurat ucenicii vazandu-L pe Domnul. 21: Atunci Iisus le-a zis... mai mult

Evanghelia dupa Ioan 20 (19 - 25)

Rugaciunea de Duminica

Rugaciunea de Duminica - Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapane, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci... mai mult

Pilda zilei

Postul - porunca bisericeasca

Parinte, postul este o porunca bisericeasca, iar poruncile bisericesti sunt doar niste porunci omenesti. Auzind aceasta, parintele ii spuse comandantului mai mult

Memoria zilei

Leonardo da Vinci

15.04.1452 - S-a nascut Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, inginer si arhitect italian mai mult