Sculptura religioasa bizantina

Sculptura a fost pusa in slujba crestinismului, mai mult inca decat inainte de triumful Bisericii. Textele mentioneaza, la Constantinopol si in alte parti, statui ale lui Hristos si ale lui Daniel in groapa leilor. La Efes, cand Arcadius a restaurat strada teatrului, el a pus sa fie ridicate la jumatatea acestei artere patru coloane cu baza sculptata, purtand statuile evanghelistilor. De asemenea s-au mentinut anumite tipuri anterioare secolului al IV-lea, cum ar fi Bunul Pastor sau Orfeu cantand din titera sub o cununa de animale.

Sculptura a slujit mai cu seama la impodobirea edificiilor religioase si a pieselor mobilierului liturgic, precum si in scopuri funerare, asa cum o folosisera primii crestini.

In muzeul din Istanbul se pastreaza medalioanele celor patru evanghelisti, gasite chiar la Constantinopol si care impodobisera probabil ancadramentul vreunei porti sau im perete, pe la mijlocul secolului al V-lea. Tot acolo exista doua tambururi de coloane impodobite cu scene de un tip care, dupa spusele calatorilor, era reprezentat la Constantinopol si de alte specimene si care isi aVea obarsia in Imperiul roman. Gustul pentru naratiune si simtul pitorescului au supravietuit in acesle scene vioaie, in care mici figuri omenesti sunt asezate in mijlocul impletiturilor din vrejuri de vita cu frunze mari. (unul din aceste tambururi infatiseaza un pastor cu ciinele sau, un bou zebu care paste si un taran lucrand pamantul (Volbach, op. cit., pi. 77). Celalalt arata doua femei purtand un cocos si Botezul Mantuitorului. in aceasta ultima scena goliciunea lui Hristos, care alteori este ascunsa de apa, atesta persistenta traditiei antice.

Cel mai important ansamblu este acela al portalului bisericii de vest din Alahan Monastir, in Isauria, de prin anul 450 (ii. 47). Prof. Gerke l-a calificat pe buna dreptate ca o " suma a iconografiei oficiale a artei crestine". Pe arhitrava, medalionul cuprinzand bustul lui Hristos este purtat in triumf de doi ingeri, intre busturile celor patru evanghelisti, care amintesc de cele din Constantinopol. Pe fata inferioara a acestei arhitrave, tetramorful, simbol al celor patru virtuti ale Logos-ului (Cuvantul), este incadrat de apostolii Petru si Pavel. Pe fata interioara a ancadramentului, arhanghelii Rafail si Mihail, capeteniile ostilor ceresti, asezati pe fundalul unei nise cu scoica, calca in picioare o diavolita cu tors de femeie si trup de sarpe.

La est de aceasta biserica mai exista un foarte interesant stalp sculptat, a carui decoratie se leaga in chip vadit de sculptura Orientului greco-sirian din epoca imperiala romana: intr-o nisa cu scoica, avand deasupra un fronton triunghiular, se desfasoara o tripla arcada, intre ale carei coloane centrale era adapostit probabil tronul Etimasiei purtand Scriptura, pe cand celelalte doua figuri, ale caror resturi se mai vad inca in golurile laterale, par a fi fost Petru si Pavel, obisnuitii insotitori ai lui Hristos in reprezentarile figurative. Colturile sunt ocupate de doi ingeri zburind deasupra unor pasari ce par a fi potar-nichi.

O arta mai colorata se intalneste la amvonul de la muzeul din Istanbul, alcatuit din doua parti care provin din bisericile Sfantul Gheorghe si Sfantul Pantelimon de la Salonic. Amvonul a fost fara indoiala executat in capitala Macedoniei. Izoland figurile in nise cu cochilii, s-au reprezentat Magii, mai intai in cautarea Pruncului, apoi aducandu-i daruri. Prin folosirea din plin a trepanului si prin crearea marilor goluri de umbra se exprima aici un simt foarte viu al culorii, incepand din secolul al II-lea si mai mult inca in al III-lea vechiul procedeu al policromiei, folosit pana atunci, a fost inlocuit cu tehnica ce consta in a scobi piatra prin procedee proprii sculpturii. Asemenea efecte de opozitie intre albeata marmurii si scobiturile intunecate care se forau in ea au fost cu deosebire folosite in Asia Mica, unde intensitatea luminii dadea deplina valoare acestor contraste. Sculptura din Anatolia si din Siria ne ofera numeroase exemple si chiar la Salonic se poate cita arcul de triumf al lui Galeriu, ridicat intre 297 si 305: autorul amvonului de care ne-am ocupat mai sus pare sa fi suferit influenta acestora.

Sarcofage imperiale de porfir

Sculptura funerara a fost foarte infloritoare la Conslantinopol pana in cursul secolului al Vl-lea. Este bine sa se scoata in evidenta, ca apartinind unei categorii exceptionale, sarcofagele de porfir care, in biserica Sfintii Apostoli, adaposteau resturile a opt imparati, de la Constantin la Marcian (450-457), cu exceptia lui Valens (364-378), ucis in razboiul impotriva gotilor si al carui trup nu a putut fi gasit. in general, aceste sarcofage erau aniconice si nu aveau alta decoratie in afara de hrismonul asezat pe capac. Totusi un fragment ne arata, printre impletituri de vita de vie, niste putli culegatori de struguri, intru totul asemanatori cu cei care se vad pe sarcofagul Constantinei, fiica lui Constantin, la Vatican. Din acest motiv s-a presupus ca el ar proveni din sarcofagul lui Constantin. La Roma, sarcofagul numit al sfintei Elena, dar care, fara indoiala, a fost al lui Constantiu Chlorus, poarta pe el scene de batalie intre calareti romani si barbari. Aceste sarcofage de porfir au disparut dupa mijlocul veacului al V-lea, desigur in urma tensiunii pe care disputa monofizita a provocat-o intre Constant inopol si provincia Egipt.

Sarcofage de marmura

Cu incepere de atunci s-au folosit sarcofage de marmura pentru imparati si imparatese. Verdele antic si marmura alba de Proconez par sa fi fost materialele preferate. Decorul se reducea la o cruce care uneori se detasa in relief pe un disc. Sarcofagele figurative destinate principilor din familia imperiala sau membrilor aristocratiei nu au ajuns pana la noi decat in numar foarte mic. Doua curente sunt reprezentate in aceste opere. Unul este acela al artei neoatice care, legandu-se de clasicismul potolit al secolului al IV-lea i.e.n. prin intermediul epocilor lui Augustus si Hadrian, reinfloreste in a doua jumatate a secolului al IV-lea, atunci cand Imperiul a izbutit sa beneficieze de reinsanatosirea ingaduita de reformele, in chip necesar cam aspre, intreprinse de Diocletian si de Constantin. Acest curent neoatic este ilustrat prin sarcofagul de marmura din insule, care a fost descoperit in antica necropola a cartierului Sarigiizel, nu departe de vechea biserica Sfintii Apostoli. Pe laturile lungi, doi ingeri tin o cununa, elegant impletita, in care se inscrie hrismonul. Ei au fost tratati cu o asemenea arta a racursiului incat par sa iasa din unghiurile placii spre a impinge in prim plan monograma lui Hristos. Siguranta facturii in miscarea aripilor, nobletea senina a chipurilor, supletea si amploarea draparilor, apartin unui sculptor care stiuse sa asimileze lectia data de modelele antice. Mai multa rigiditate au apostolii care, pe laturile mici, incadreaza crucea. Cei din dreapta sunt Petru si Pavel. Cei din stanga, care au ramas neterminati, ar putea fi Ioan si Iacov.

Celalalt curent, care prelungeste traditiile artei sarcofagului asa cum a fost practicata in vestul Asiei Mici in epoca imperiala romana, ne-a daruit opere ca aceea de care apartine fragmentul de marmura de Proconez, descoperit la Constantinopol in cartierul Psamathia intr-una din necropolele care se intindeau la vest de zidul lui Constantin. Figurile lui Hristos si ale apostolilor reproduc, cu mai putina dezinvoltura in gesturi si cu mai multa uscaciune in drapare, tipul de orator antic, asa cum ne este cunoscut de la sfarsitul veacului al IV-lea i.e.n. De asemenea, in ce priveste expresia visatoare, s-a putut compara capul lui Hristos cu Eubuleus din Eleusis, datorat poate lui Praxitele. Dar, spre deosebire de stilul neoatic, aceste personaje se desprind pe un fundal de arhitecturi, ale caror capiteluri si parti inalte erau scobite cu trepanul. Sarcofagul din Psamathia apare prin aceasta ca unul dintre ultimii reprezentanti ai grupului de sarcofage numite din Sidamara (in Asia Mica, in regiunea Iconium) pentru ca unul din exemplarele cele mai vestite a fost gasit in acest oras.

In realitate, sarcofagele de acest tip au fost faurite, din primul patrar al veacului al III-lea pana la inceputul celui de-al V-lea, in atelierele din Proconez de catre sculptori formati dupa traditiile din vestul Asiei Mici. Ne aflam aici intr-un univers al formelor deosebit de acela in care se misca autorul sarcofagului din Sarigiizel si analog, in schimb, cu acela al amvonului din Salonic. El preia elementele originale pe care le-au introdus Ana-j tolia si Siria in maniera lor de a trata formulele! si motivele venite din Grecia antica. Acest lucrul explica de ce Ainalov si Strzygowski au pututi cita sarcofagul din Psamathia in sensuri diametral! opuse, primul ca un exemplu de supravietuire al traditiei antice, al doilea ca un martor al izbucnirii fortelor din Rasarit.

Lespezi funerare

S-au folosit de asemenea, intr-un fel mai modest, placile de calcar local, imitand latura lunga a unuil sarcofag, pentru a inchide cu o fatada mormintele zidite. Aceste lespezi, cu reversul ramas neslefuit, au o executie mai mult sau mai putin sumara. Unele copiaza sarcofagele cu coloane. Asa estel cazul a doua lespezi gasite in 1958 in cartierul Tashkasap, in vecinatatea vechiului zid al lui Constantin. Una il infatiseaza pe Hristos inconjurat de apostolii Pavel (la dreapta sa) si Petru (la stanga sa) intre doua femei (care simbolizeaza poate Ecclesia ex gentibus si Ecclesia ex circumcisione, sau Roma si Constantinopolul). Acroterele sunt constituite din busturile apostolilor. Cealalta placa, iesita din acelasi atelier, este decorata cu Hristos asezat in slava intre patru apostoli. Acroterele care, la sarcofagele veritabile, erau ulptate in extremitatile capacului, aici, din cauza absentei acestui element, sunt taiate in acelasi bloc cu relieful.

Exista un al doilea grup de lespezi tot cu reversul neslefuit, in care scenele se desfasoara in chip continuu, in loc sa fie scandate de coloane. Una dintre cele mai reusite, de un stil narativ inca vioi, ilustreaza intrarea lui Hristos in Ierusalim. Factura, destul de aspra, dovedeste ca secretele frumosului basorelief antic sunt pe cale de disparitie, fara sa se intrezareasca fagaduielile nasterii unui stil nou. Lespezi de acest gen, dovedind un mestesug din ce in ce mai sumar, au fost faurite pana la inceputul veacului al VII-lea.

Panouri de parapet

Alte placi, in general de marmura, au fost folosite la parapetele altarelor, colateralelor si tribunelor. De obicei ele sunt decorate pe ambele fete, ceea ce ingaduie sa le deosebim de placile funerare. Ele pot avea cruci izolate sau inscrise in cercuri, in cununi sau in romburi. Aceste cruci sunt adesea legate prin panglici ondulate. Exista de asemenea imbricatii sau romburi, mai ales suprapuse, in interiorul carora se inscriu flori, cercuri sau cruci. Muzeul national din Ravenna poseda panourinespus fie frumoase, provenind de la San Vitale, in care motivele impletite intr-o retea neintrerupta au fost degajate in marmura, dupa tehnica sculpturii "a jour", sau sculptura-dantela, anuntata de amvonul de la Salonic sau de sarcofagul din Psamathia, si care se afla in plina favoare sub aomnia lui Iustinian. in medalioane, in patru-loburi sau in romburi se cuibaresc frunze de acant stilizate. Uneori intervalele dintre motive sunt ocupate, in centru, de o cruce si, catre margini, de pasari. Gustului pentru culoare, care face ca motivele sa se desprinda in plina lumina pe un undai intunecat, i se adauga acela al dinamismului unulor decorative, prinse intr-un fel de miscare Perpetua.

Dar pe aceste panouri de parapet s-au reprezentat obiecte figurative. La Muzeul din Istanbul se pastreaza doua, fara indoiala de la sfarsitul veacului al Vll-lea sau de la inceputul celui de-al VUI-lea, care provin dintr-o biserica de la Thasos (Mendel, Catalogue, II, nr. 683 si 684). Pe unul din ele se vede Daniel in groapa leilor, hranit de ingeri, si pe celalalt doi cerbi venind din directii opuse si apropiindu-se de un vas sa se adape. Printre subiectele cu figuri de pe lespezi a caror destinatie nu pare totdeauna sigura se numara: Jertfa lui Avraam, Cei trei tineri iudei in cuptorul de foc, Nasterea, Inchinarea magilor, Fuga in Egipt, invierea lui Lazar.

Sarcofagele de la Ravenna

Sculptura din Constantinopol isi exercita inraurirea asupra mai multora dintre numeroasele sarcofage care au fost faurite la Ravenna, incepand din perioada cand orasul a devenit capitala Imperiului, la inceputul veacului al V-lea, pana in cursul veacului al VIII-lea. Aceasta actiune s-a facut simtita mai cu seama in limpezimea punerii in pagina, care detaseaza net figurile, in nobletea si eleganta atitudinilor si intr-o anume blandete a modelajului. O putem sesiza de pilda in sarcofagele cu coloane unde, in nise cu scoica, se afla Hristos transmitand Legea Sfantului Pavel in prezenta Sfantului Petru, care este la stanga sa, si a altor apostoli.

Sculptura arhitecturala

In domeniul sculpturii arhitecturale Bizantul, maturizand tendintele care se ivisera in Siria si Anatolia pe timpul epocii imperiale, a creat formele cele mai noi scobind adanc piatra cu ajutorul trepanului, in asa fel incat sa desprinda un fel de dantela alba pe un fundal intunecat, care putea fi, pe deasupra, incrustat cu o materie neagra pentru a intari contrastul. Aceasta estetica a dirijat mai ales evolutia capitelului. La inceput, bizantinii au continuat sa intrebuinteze capitelul ionic si chiar mai mult, capitelul corintic, simplu sau compozit, care a ramas in uzul curent pana in veacul al Vl-lea in provincii, sub forme mai putin bogate si mai seci decat in epoca romana.

Dar, la Constantinopol, in cursul veacului al V-lea, s-a inlocuit acantul fin, cu marginile frunzelor rotunjite, cu acantul spinos cu frunze dantelate, care fusese utilizat mai inainte in epoca romana, mai ales la capitelurile din Asia Mica. Frunzele erau incepute cu dalta, dar erau finisate si detasate cu trepanul. Acesta a fost tipul numit teodosian, deoarece pare sa fi fost introdus in sculptura bizantina sub domnia lui Teodosie al II-lea (408-450). In acelasi timp, inlocuirea arhitravei cu arcada a adus dupa sine insertia, intre partea descendenta a arcului si capitel, a unui trunchi de piramida, de piatra, imposta, a carei masa mai plina il facea mai putin fragil.

Aceasta suprapunere oferea totusi un dublu dezavantaj: efectul produs era destul de stangaci si imposta ameninta sa alunece de pe capitel in ciuda crampoanelor care o legau strans de acesta. Inca de la inceputul veacului al VI-lea, s-a operat o fuziune intre aceste doua elemente, dandu-se capitelului forma solida a impostei. Este capitelul-cos la care volutele, cand se mai pastreaza, raman aproape pe de-a intregul angajate in masa si unde frunzele de acant, in loc sa-si indrepte varfurile spre exterior, formeaza o impletitura continua, in care trepanul a sapat, in dantelaria lor, scobituri negre: Sfanta Sofia de la Constantinopol a dat exemplele desavarsite ale acestui tip care s-a raspandit in Imperiu sub domnia lui Iustinian. Monogramele lui Iustinian si Teodorei se inscriu aici in modul cel mai armonios, in mijlocul fetelor principale. Exista o varianta a acestui tip de capitel, cu tesituri la colturi si in mijlocul fiecarei fete, care este atestat la Sfintii Serghios si Bacchos.

Decorul, format din increngaturi de acant si din impletituri, care impodobeste partile inalte - suprafetele dintre arcade la Sfanta Sofia, arhitrava la Sfintii Serghios si Bacchos - este executat in aceeasi tehnica a cizelurii care decupeaza motivele ajurate fara relief: el prelungeste astfel in chipul cel mai fericit decorul capitelurilor. In aceasta retea de linii fara de sfarsit, care vestesc arabescurile faiantelor din moschei, mintea se pierde intr-o meditatie atemporala. Suntem departe de ritmul care scanda sirul palmetelor in partile inalte ale Erechteionului. Psalmodia bizantina a urmat lirismului coral, in asteptarea tanguirilor Islamului. Acest decor, parca epurat de orice volum, se potriveste mai bine cu liniile unei arhitecturi dematerializate si cu motivele aniconice ale mozaicurilor pentru a zamisli o atmosfera de o foarte inalta spiritualitate.

Arta bizantina se tragea din traditii prea complexe pentru a se limita doar la aceste inovatii. Ea a preluat de la arta romana formula capitelurilor cu figuri, dar a tratat-o cu un gust mai exigent si o mai sigura intelegere a integrarii elementelor figurative in ansamblu. A stiut totusi sa dea Mu liber unei reale fantezii. Astfel, pe anumite capiteluri, dintr-o masca de barbat ia nastere o claie de par, barba si mustati din frunze de acant, dupa o formula aplicata si la mozaicurile pavimentare din Marele Palat imperial (D. Talbot Rice, Art byzantin, pi. 32). Pe alte capiteluri se afla protome de berbeci sau de cai inaripati si cateodata vulturi sau alte pasari. in alte parti, paunii cu coada roata apar in centru. Un capitel cu o inscriptie mentionind numele lui Heraclius poarta cornuri ale abundentei incrucisate (D. Talbot Rice, op. cit., pi. 34): siguranta cu care este tratat acest motiv antic confirma renasterea simtamantului clasic, care s-a produs sub acest imparat, asa cum vom vedea mai departe in cateva frumoase talere de argint (cf. pag. 214-216).

Sculptura copta

Sculptura copta, arta provinciala si populara, merita o mentiune speciala, din pricina trasaturilor sale particulare: tendinta catre exuberanta decorativa, verva si ingenuitate de tip taranesc, placere senzuala. Calcarul destul de moale din valea Nilului se preta, in afara de aceasta, la o anume neglijenta a stilului. Ca si in pictura, si chiar mai mult inca, temele provenite din paganism au ramas extrem de trainice: Orfeu cantind din lira, Daphne, episoade din viata lui Hercule, Leda si lebada, Afrodita, Nereidele si, mai ales, imagini ale cultului lui Dionysos, care, larg raspandit inca din epoca ptolemaica, s-a mentinut pana in veacul al Vl-lea. intr-unul din aceste frontoane de nisa, foarte pretuite pe atunci, zeul vinului este reprezentat stand pe un car tras spre un tholos de doi tauri, cu capul intors in fata dupa maniera obisnuita in arta copta (ii. 55). Doua busturi de femei, odinioara inscrise desigur in medalioane, ocupa colturile: sunt poate preotesele thiasei bahice, donatoarele timpanului.

S-a dat de asemenea un sens crestin unor motive antice: Nike si amorasi devin ingeri, cruci "cu toarta" (ankh - semn hieroglific al cuvantului viata) luate ca simbol al bisericii copte, pentru a aminti ca zeii din epoca faraonilor, care tineau aceasta cruce in mana, vestisera aparitia crestinismului. Sfantul calaret, adesea cu capul lui Horus, a fost un subiect frecvent tratat. De asemenea, pe frize, stilpi si frontoane de nise s-au sculptat teme crestine. Un remarcabil exemplar din colectia Mirrit Boutros Ghali il infatiseaza pe Hristos facand gestul binecuvantarii intre doua busturi inscrise in medalioane, situate deasupra si dedesubtul lui. Pe laturi si pe cornisa au fost sculptati delfini, simbolul Mantuitorului, si rozete. In colturi, iepuri se apropie de cosuri incarcate cu fructe (fara sa deslusim daca acest subiect avea vreo semnificatie alegorica). Stelele funerare sunt foarte numeroase. Adesea ele poarta figura defunctului in atitudine de orant, sau a Fecioarei, sezand ori in picioare, intr-o nisa incununata de un fronton sau o scoica.

In veacul al VI-lea capitelurile-cosuri si frizele arhitecturale au fost cu grija impodobite cu frunze de acant spinos, decupate in tehnica sculpturii ajurate, potrivit unor modele venite din Constantinopol. Chiar daca era detestata pentru autoritarismul sau politic si religios, capital a Imperiului continua sa-si exercite ascendentul in domeniul artistic.

Coptilor le-a placut sa lucreze lemnul. Muzeul Luvru poseda un fragment din Bunavestire, din care se mai pastreaza Fecioara asezata pe un scaunel prea inalt pentru ea.

La Muzeul copt din Cairo se pastreaza usile de lemn ale bisericii Sfanta Barbara pe care se pot vedea, in panourile de sus, de o parte Hristos sezand, de alta sfantul Marcu, si in registrele mediane Hristos intr-un nimb si Maria, inconjurati fiecare de cei doisprezece apostoli: ar putea sa fie o reluare a temei din abside, adaptata suprafetei ce trebuia decorata.

Armenia si Georgia

In Armenia si in Georgia, datorita arhitecturii do piatra, pe fatadele edificiilor s-a dezvoltat o sculptura ornamentala si figurativa, care a stiut sa dea o nota particulara imprumuturilor iconografice din Bizant si elementelor pe care le mostenise de la traditiile locale, ele insele hranite din aporturile hittitilor si ale marilor civilizatii din Orientul Apropiat asiatic.

La Ptghavank (sau Plghni) (prima jumatate a veacului al VI-lea) pe o arhivolta de fereastra, doi ingeri purtand o imago clipeala a lui Hristos sunt urmati fiecare de trei busturi de sfinti, inscrise in medalioane; in partea descendenta a arcului, la baza, au fost infatisati, de o parte, ctitorul Manuil Amatuni, luptandu-se cu un leu, si de cealalta, un barbat in lupta cu un grifon: imitarea portretelor regilor sasanizi, pe atunci stapani ai acestei portiuni din Armenia, este cat se poate de evidenta.

Acestei vreri de a pastra obiceiurile sasanizilor i se datoreaza gustul, raspandit pe atunci in Armenia si in Georgia, pentru imaginile ctitorilor. La Mren, in veacul al VII-lea, David Saharuni si sotia sa se indreapta din extremitatile timpanului spre un grup central, format din Hristos si trei sfinti, de o parte si de alta a unei cruci duble. Deasupra lor se inalta doi ingeri din fata.

Pe timpanul portalului din Ateni (secolul al VII-lea) a fost tratat vechiul motiv al cerbilor adapandu-se la fantana, dar aceasta a devenit un cerc in care se inscrie o impletitura cu cabosoane, inspirata din lucrarile de metalurgie si de giuvaergerie (Baltrusaitis, filudes sur Vart medieval en Georgie et, en Armenie, pi. LXI).

Exista o categorie de monumente sculptate, caracteristica pentru Armenia: este vorba de acele khatchk'ars, pietre de mormant sau socluri de cruci, dintre care cele mai vechi apartin, dupa cat se pare, veacului al V-lea. in afara crucilor si motivelor florale sau geometrice, gasim aici subiecte figurative: Hristos, Fecioara tinind Pruncul, ingeri, sfinti, Jertfa lui Avraam, Nasterea, Botezul, Daniel in groapa leilor (aceasta ultima tema fiind tratata dupa o schema care deriva din aceea a eroului sumerian Ghilgames intre fiarele salbatice). Personajele sunt adesea deformate in asa fel incat sa se adapteze ingustimii cadrului dreptunghiular in care au fost introduse. Cutele vesmintelor devin santulete stilizate in vederea obtinerii unor efecte ornamentale. Se simte ca aici ne aflam la o mai mare departare de conceptiile plastice ale Antichitatii greeo-romane decat la Bizant, si ca farmecul artelor decorative din Orientul Apropiat se exercita cu mai multa putere de seductie.

C. Delvoye

.