Mozaicul bizantin in Roma

Zidirea unor biserici somptuoase de catre Constantin si urmasii sai, sau de catre papi, a favorizat existenta unor ateliere de mozaicari chiar la Roma. In absida marilor sanctuare, de pilda la San Pietro si la San Paolo fuori le mura, Hristos a fost reprezentat tronand intre fruntasii apostolilor, dupa modelul imaginilor care, in palate sau in bazilici, il aratau pe imparat intre dregatorii de la curte. Astfel s-a creat o traditie iconografica fata de care au ramas credincioase, in ansamblu, bisericile ulterioare de la Roma. Mozaicurile pastrate la Santa Constanza (a doua jumatate a secolului al IV-lea) si la Santa Pudenziana (inceputul secolului al V-lea) sunt intru totul romane prin demnitatea lor senina si gustul pe care il exprima pentru notatiile pitoresti. Dar Roma se aratase totdeauna foarte sensibila fata de ceea ce se realiza in provinciile rasaritene ale imperiului sau si a continuat sa ramana asa si dupa triumful crestinismului.

Anumiti savanti socot, de exemplu, ca mozaicurile arcului de triumf si fara indoiala cele din absida, astazi disparute, din biserica Santa Maria Maggiore, ar fi fost executate, cu prilejul reconstruirii edificiului pe vremea papei Sixtus al III-lea, sub conducerea unui mozaicar venit de la Constantinopol si dupa cartoane desenate in acest oras. S-a presupus chiar ca lucrarile ar fi fost intreprinse cu resursele zestrei principesei constantinopolitane Evdochia, fiica lui Teodosie al II-lea; care se casatorise in 437 cu varul ei Valentin al III-lea, fiul Gallei Placidia.

Intreg decorul arcului avea drept scop sa proslaveasca triumful Fecioarei si al divinului sau Fiu. In mijlocul zonei superioare, intre apostolii Petru si Pavel, se desprinde un medalion cuprinzand tronul pregatit pentru a Doua Venire. La stanga spectatorului sunt infatisate scenele Visului lui Iosif, in care i se arata ingerul, si Bunavestire, in care Maria este imbracata in tunica patrieie-nelor, cu guler de margaritare si capul incins cu o diadema de asemenea impodobita cu margaritare. Ea poarta aceleasi vesminte bogate si in dreapta, in scena Intrarii in biserica. In al doilea registru, la stanga, inchinarea magilor este tratata in maniera unei scene de audienta imperiala: pruncul Iisus este asezat pe un mare tron imparatesc, in fala unei garzi de onoare formate din patru ingeri, intre Maica sa, la fel de somptuos imbracata, simbol al Noii Legi, si o femeie in vesminte intunecate, care reprezinta Vechea Lege.

In dreapta, la acelasi nivel, Afrodisius, guvernatorul pagan al orasului Sotis, imbracat ca un rege, se inchina lui Iisus, in scena Fugii in Egipt, in a treia friza, piedicile pe care le-a invins iisus sunt infatisate prin Uciderea pruncilor si audienta acordata regilor magi de catre Irod, asistat de doi carturari ai Legii. In partea de jos se vad Ierusalimul si Betleemul deasupra a doua grupuri de cate sase oi, care simbolizeaza apostolii. Solemnitatea foarte accentuata a scenelor de sus, a caror iconografie se inspira din obiceiurile de la curtea imperiala, si folosirea unui colorit totodata mai intunecat si mai putin variat decat mai inainte, au fost considerate drept indiciile unei origini constantinopolitane. Se presupune ca la Constantinopol s-a alcatuit, intr-un timp relativ scurt, imagistica noua, destinata sa o preaslaveasca pe Nascatoarea de Dumnezeu (= Theotokos), potrivit definitiilor pe care le promulgase Conciliul din Efes, in 431, impotriva ereziei nestoriene. Tot de la Constantinopol se pare ca provenea si decorul absidei, distrus in secolul al XIII-lea 147 sub Nicolae al III-lea (1277-1280), care, pe un fundal de impletituri de frunze si flori, o infatisa pe Fecioara tronind impreuna cu Pruncul, intre martiri care ii aduceau cununile lor.

Mozaicurile din partea de sus a peretilor naosului, care ilustreaza, la stanga, povestea lui Avraam si a lui Iacov, la dreapta, povestea lui Moise si a lui Iosua, par sa se fi inspirat din miniaturile unui manuscris al Vechiului Testament care, prin abundenta si diversitatea compozitiilor sale figurative, se inrudea cu Iliada pastrata la Biblioteca Ambrosiana (cf. pag. 170 - 171). Anumite detalii iconografice lasa sa se creada ca acest manuscris ar fi putut sa fie impodobit cu miniaturi tot la Constantinopol. Dar stralucirea si subtilitatea coloritului acestor mozaicuri, vioiciunea spiritului narativ care le insufleteste si caracterul de "pastorale " al multora dintre ele ne indeamna sa recunoastem opera unor executanti aparlinind unor ateliere de la Roma.

Un nou aport de influente bizantine s-a facui simtit un secol mai tarziu, in cursul primilor ani ai domniei lui Iustinian, in mozaicurile din absida bisericii amenajate de papa Felix al IV-lea (526 - 530) in biblioteca forumului lui Vespasian, in cinstea sfintilor bizantini Cosma si Damian, care il vindecasera pe imparat in chip miraculos: poate ar trebui sa vedem in acest monument consecinta unei intelegeri intre papa si imparat, in vederea recuceririi Italiei si a eliberarii ei de sub stapanirea gotilor eretici. Pe un fundal de nori, a caror redare pitoreasca ramane conforma traditiei romane a mozaicurilor din biserica Santa Pudenziana, se inalta Hristos, matur. Dar chipul sau nu mai este acela al unui filozof senin, ca in operele anterioare. Acum seamana cu un neimblanzit calugar rasaritean. Nu il mai vedem, asa cum au spus-o domnii Maury si Percheron, pe "invatatorul bland si impunator ", ci pe " judecatorul sever si de temut ". La dreapta lui, sfantul Pavel i-l prezinta pe sfantul Damian, urmat de papa Felix al IV-lea care tine, in calitate de ctitor, chivotul bisericii (aceasta ultima figura a fost refacuta sub Urban al VIII-lea, 1623 -1644).

La stanga lui, sfantul Petru i-l prezinta pe sfantul Cosma, insotit de sfantul Teodor, sfant militar bizantin fata de care papa Felix al IV-lea avea o evlavie deosebita. Acesti sfinti, ale caror trupuri pastreaza o vigoare antica, sunt tratati cu accente de asprime noi. Se simte ca, pentru a-i reprezenta pe acesti sfinti bizantini, mozaicarul s-a folosit de un model venit din Rasaritul mediteranean. S-a putut spune despre acesta ca este "ultimul mozaic antic de la Roma si primul mozaic bizantin ". Scena este incadrata de doi palmieri, pe unul din ei stand aninata o pasare fenix, simbol al invierii. Dedesubt, intre doua grupuri de cate sase oi, simbolizand apostolii, este infatisat Mielul mistic. Deasupra, pe arcul de triumf, reapare Mielul, intins pe tronul pregatit pentru a Doua Venire, in interiorul unui medalion flancat de cele sapte sfesnice ale Apocalipsei, de patru ingeri si de simbolurile inaripate ale celor patru evanghelisti (ultimele doua au disparut). In unghiuri s-au pastrat mainile invaluite a patru dintre cei douazeci si patru de batrani din Apocalipsa. Desenul destul de sec al acestor figuri de pe arc i-a indemnat adesea pe cercetatori sa creada ca ele ar fi fost executate abia sub papa Serghie, intre 692 si 701.

Actiunea inrauririlor bizantine s-a facut simtita cu deosebire atunci cand Roma a fost reluata de la ostrogoti de catre Narses, in 553, si cand ea a reintrat in sanul Imperiului de la Constanti-nopol, de care avea sa depinda, cel putin in chip teoretic, timp de doua veacuri, pana in 755, cand papa Stefan al II-lea, pentru a tine piept amenintarilor regelui longobard Astulf, obtinu de la regele francilor, Pepin, recunoasterea statului pontifical, asezat sub puterea temporala a pontifilor. Grecii si levantinii - slujbasi, soldati, negutatori si calugari - napadira Italia recucerita de trupele lui Iustinian, precum si vechea capitala a Imperiului. Unii dintre acestia veneau din Orientul Apropiat asiatic si din Africa de nord, fugind de invaziile arabe. Sefii administratiei bizantine se instalara pe Palatin. Un intreg cartier  grec, care a capatat numele de Cosmedin in amintirea unei mahalale din Constantinopol, se dezvolta in jurul bisericii Santa Maria, construita in secolul al Vl-lea pe locul pietei imperiale de aprovizionare, in forul Boarium, si care a fost numita si in sciiola greca. Dintre cei douazeci si cinci de papi care au ocupat tronul pontifical intre 607 si 752, pana la Zaharia, predecesor al lui Stefan al II-lea, treisprezece au fost greci sau sirieni.

In indelungatii ani de razboi intre bizantini si goti, atelierele mozaicarilor romani au fost silite sa-si inceteze activitatea si, cand s-au intors vremurile mai bune, a fost nevoie sa se faca apel ori la artisti straini, ori la pictori localnici care, in acest rastimp, pierdusera secretul celor mai bune traditii tehnice ale scolii lor si devenisera extrem de receptivi la influentele dinafara. Dar daca stilul a fost marcat de tendintele care biruiau in provinciile rasaritene ale Imperiului, existenta la Roma a unor venerabile sanctuare impodobite cu mozaicuri indemna in schimb la mentinerea unor anumite traditii iconografice. Probabil ca Bizantului i se datoreaza lipsa de volum si rigiditatea figurilor de sfinti care il incadreaza pe Hristos pe arcul de triumf din biserica San Lorenzo fuori le mura, ridicata de papa Pelaghie al II-lea (579-590), dupa modelul bisericilor constantinopolitane, cu un nartex si cu tribune. Totusi, potrivit obiceiurilor romane, Hristos, cu barba, asezat pe sfera lumii, este inconjurat, nu de ingeri, ca la San Vitale din Ravenna, ci de sfintii Petru si Pavel. Primul i-l prezinta pe sfantul Laurentiu, pe mormantul caruia fusese zidita biserica, si pe papa Pelaghie al II-lea, care poarta chivotul bisericii. Sfantul Pavel este urmat de sfantul Stefan, ale carui moaste fusesera asezate in mormantul sfantului Laurentiu sub domnia lui Valentinian I, si de sfantul Hipolit, care a suferit martiriul pentru ca a luat pe furis si a ingropat trupul sfantului Laurentiu. Sub influenta bizantina fundalul de nori a disparut. in absida, distrusa de papa Honorius al III-lea in 1218, se afla fara indoiala chipul Sfantului Laurentiu.

Calitati mult superioare se recunosc in stilul mozaicurilor din absida bisericii pe care papa Honorius I (625-638) a ridicat-o pe mormantul Sfintei Agnese, inzestrand-o tot cu un nartex si cu tribune, dupa moda de la Constantinopol. In conca, in centru, se inalta patroana bisericii, impodobita cu vesmintele bogate in care, dupa traditie, ar fi aparut alor sai la opt zile dupa moarte. Ea poarta costumul unei imparatesc bizantine, cu pectoralul si dabnatica smaltate cu nestemate. Pe bratul sau drept este infasurat valul alb al fecioarelor. Instrumentele cu care a fost martirizata nu se vad prea deslusit in fotografii: la picioarele ei o spada si, de o parte si de alta, jos, cate o flacara. Deasupra capului ei, mana lui Dumnezeu tinand o cununa iese dintr-un cer spuzit de stele si strabatut de nori albi si rosii. La dreapta ei, papa Honorius ii ofera bazilica pe care a ctitorit-o; la stanga ei, papa Symmacus (498-514), care restaurase bazilica ridicata de Constantin in partea de sud a mormantului, tine in maini o evanghelie inchisa. Artistul a avut cutezanta de a desparti prin spatii mai mari decat la Kiti cele trei personaje la care isi reduce compozitia. Fondul de aur, de tonalitate stinsa, fiind mult mai aerai, capata adevarata sa valoare picturala. El mai este limitat inca doar de fasiile verzi ale solului, in partea de jos, si de cerul instelat in partea de sus. Asemenea ramasite vor disparea in curand. Gesturile personajelor prezentate din fata sunt marcate de o demnitate solemna, inspirata din ceremonialul aulic. Nu mai exista aici - ca in anumite opere anterioare - acel amestec putin hibrid de hieratism si de miscare ce incremeneste. Nimic nu altereaza maretia calma a figurilor.

Tipicurile iconografice ce fiintau in Rasaritul mediteranean si cu deosebire in Egipt au inspirat decorul absidei si arcului de triumf din oratoriul pe care papa Ioan al IV-lea (640-642), dalmat de origine, l-a amenajat ca anexa a Baptisteriului din Lateran, pentru a depune in el moastele Sfantului Maurus, episcop in Parentium, si ale celor noua martiri din Salona, pe care le adusese la Roma spre a le feri sa fie profanate de avari. Capela a primit hramul unuia dintre acesti martiri, Sfantul Venanzio, patron al tatalui lui loan al IV-lea. Mozaicurile au fost terminate sub urmasul acestui pontif, Teodor I (642 - 649). La fel ca si in multe capele din Egipt, Fecioara inconjurata de sfinti, printre care se numara si cei ale caror moaste erau adapostite in oratoriu, este plasata in atitudine de oranta, sub imaginea lui Hristos, reprezentat aici doar in bust, asemenea celor doi ingeri care il incadreaza. De o parte si de alta a Fecioarei se afla, la dreapta ei, sfintii Pavel, loan Evanghelistul (unul dintre patronii papei) si Venanzio, urmati de papa Ioan al IV-lea, si, la stanga ei, Sfintii Petru, Ioan Botezatorul (alt patron al papei) si Domnus, precedandu-l pe papa Teodor I. Ceilalti sfinti dalmati au fost infatisati pe fata arcului.

Mozaicul pe care papa Teodor I (642-649) a poruncit sa fie executat pentru absida bisericii San Stefano Rotondo, unde, in 648, transferase moastele Sfintilor Primus si Felicianus, martirizati sub Diocletian, este una dintre cele mai pure opere bizantine de acest gen de la Roma. El este foarte apropiat de panourile contemporane din biserica Sfantul Dumitru de la Salonic, cu care se inrudeste prin severitatea atitudinilor personajelor cu trupuri inexistente sub vesminte "clos ", si prin austeritatea unui colorit destul de rece, care nu exclude, in redarea cutelor, jerbele de umbre azurii, cu aspect foarte bizantin. Insasi iconografia pare sa vina din Rasarit: in aceasta biserica veche cu plan circular, imitand pe Monte Celius - Muntele Cerului ! - rotonda Invierii (Anastasis), Teodor I, originar din Ierusalim, a pus sa fie infatisati sfintii Primus si Felicianus de o parte si de alta a unei cruci batute in nestemate, inspirate dupa cea de pe Golgota, deasupra careia se afla un bust al lui Hristos, inscris intr-un medalion, dupa o iconografie practicata pe fiolele din Palestina.

Unui papa de origine greaca, Ioan al VII-lea (705-707), fiul unui curator (administrator al finantelor) al palatului bizantin de pe Palatin, cu numele de Platon, i se datoreaza mozaicurile ce impodobeau oratoriul pe care acest pontif l-a ridicat la Sfantul Petru intru cinstirea Fecioarei, fata de care avea o evlavie deosebita. Aceste mozaicuri au disparut aproape in intregime in urma daramarii, pe la inceputul secolului al XVII-lea, a ceea ce mai ramasese din vechea bazilica vatioana si din anexele sale. Nu au ajuns pana la noi decat fragmente disparate. Ne putem face o idee despre ansamblu din desenele pe care Tacopo Grimaldi le-a facut cu putin inainte de daramare. In centrul unui perete se afla Fecioara, in atitudine de oranta, uriasa, purtand vesmintele bogate de imparateasa in care, incepand de la sfarsitul secolului al VII-lea, in Italia pictorii greci au luat obiceiul sa o infatiseze pe Madona, pe cand in Rasaritul mediteranean o reprezentau invesmantata mult mai simplu, cu tunica si mantie. Aceasta Fecioara din oratoriul lui Ioan al VII-lea este una dintre cele mai impunatoare din arta bizantina, semanand cu o matroana. Ea a fost transportata inca din 1609 in biserica San Marco de la Florenta. La dreapta ei, pe jumatate mai scund decat ea, papa Ioan al Vll-lea, avand in jurul capului un nimb patrat, ii ofera oratoriul: bustul sau se pastreaza astazi in Grotele Vaticanului. In sacristia bisericii Santa Maria in Cosmedin se poate vedea fragmentul Inchinarii Magilor. Mozaicurile pastrate sunt remarcabile prin gingasia coloritului. Desenul capata aici o mare insemnatate. Potrivit unei evolutii, ale carei marturii le gasim in biserica Sfantul Dumitru de la Salonic formele devin plate si lineare. Ele pierd densitatea cromatica pe care o avusesera in mozaicurile precedente. Dupa desenele lui Grimaldi, paisprezece scene impartite in sapte panouri ilustrau viata si patimile Mantuitorului, de la Bunavestire pana la Pogorarea Domnului la Iad. Alte panouri istoriseau felurite episoade din viata lui Petru si Pavel, pana la supliciul lor. Aceste scene narative par sa fi fost tratate cu o vioiciune care le deosebesc de compozitiile mult mai solemne pe care le-am intalnit in precedentele biserici de la Roma. Sunt ultimele mozaicuri de care avem cunostinta inaintea crizei iconoclaste.

C. Delvoye

.