Caracterele stilului renasterii din vremea Paleologilor


Caracterele stilului renasterii din vremea Paleologilor

Dupa opera de redresare si de consolidare intreprinsa de Mihail al VII Mea (1261 -1282), sub domnia fiului sau Andronic al IV-lea (1282-1328), pictura, ca si umanismul, inflorira atat la Constantinopol, cat si in alte regiuni ale Imperiului in sanul unei societati dintre cele mai rafinate. Reinvierea religiozitatii, careia insusi imparatul, datorita temperamentului sau personal, ii dadu un nou imbold prin darnicia sa si aceea a inaltilor dregatori de la curte fata de calugari, au avut drept rezultat intemeierea unor noi manastiri sau infrumusetarea celor vechi si au procurat pictorilor numeroase comenzi. La Constantinopol si la Salonic mai multe edificii au fost din nou decorate cu mozaicuri, arta care straluceste atunci cu ultimele sclipiri. Stilul, care atinse in aceasta epoca maturitatea, avea sa se impuna asupra restului evolutiei artei bizantine. El a fost numit de catre istorici stilul Paleologilor.

Salvat prin criza din veacul al XIII-lea de primejdia care il ameninta de a se impotmoli in repetarea formulelor manieriste din anii 1160 si urmatorii, si hranit din experientele noi care au putut fi realizate in teritoriile marginase, el a cautat sa raspunda aspiratiilor paturilor cultivate, dar nelinistite, devenite tot mai constiente de particularitatile patrimoniului lor ancestral de civilizatie.

Curentele mistice profunde nu au impiedicat ca grelele incercari suferite in trecut sau acelea banuite in viitor sa tinda catre o anume predominare a sensului uman asupra sensului sacramental sau al autoritatii. Aceasta arta paraseste inaltimile de semeata si senina spiritualitate unde o mentinuse, pe Arremea dinastiei Macedonene, increderea pe care o avea Imperiul in solida si reala sa superioritate asupra restului lumii locuite. Ea se apropie mai mult de credinciosi.

Pe de alta parte, stilul paleolog poarta pecetea intreruperii picturii murale la Constantinopol sub Imperiul latin, si, dimpotriva, a persistentei practicarii picturii de icoane si de manuscrise. Viziunea monumentala este in general inlocuita de aceea a picturii de sevalet, cu preponderenta acordata subtilitatii de executie, valorilor tactile si expresiei psihologice. Mozaicul a cedat locul frescei, nu numai din cauza saracirii vistieriei imperiale, ci si pentru ca raspundea in mai mica masura exigentelor esteticii noi.

Doritoare sa se innoiasca si sa-si largeasca sursele de inspiratie, arta Paleologilor imprumuta adesea subiecte sau motive ornamentale din miniaturile vechilor manuscrise care se bucurau de mare pretuire in randurile carturarilor. De asemenea, ea cauta modele, fie prin intermediul miniaturilor, fie prin examinarea directa a operelor inca existente ale artei antice, iar aceasta, printr-un fenomen lesne de inteles intr-o epoca de umanism, a cunoscut o recrud escenta de apreciere, asa cum ne-o dovedesc epigramele si Descrierile unor opere de arta facute de Manu el Philes, el insusi foarte sensibil fata de calitatile formei plastice. Basoreliefuri antice au fost reprezentate de nenumarate ori in pictura murala sau in aceea de pe mobile. Dar, mai ales, arta antica i-a initiat pe artisti in tainele racursiului, ale figurilor vazute din spate sau din profil pierdut. Arta paleologa adapteaza aceasta lectie a trecutului la gustul timpului.

Intr-adevar, spiritul baroc, care si-a facut simtita actiunea in arhitectura, a aflat in starea de sensibilitate a epocii imprejurarile favorabile pentru a se introduce prin mai multe cai si in pictura murala. Aceasta urmareste sa emotioneze spectatorul prin exprimarea simtamintelor si a emotiilor cu ajutorul gesturilor, atitudinilor, adesea fortate, incetinelii sau vioiciunii miscarilor care involbureaza faldurile. Privirile devin expresive. Fizionomiile se diversifica din ce in ce mai mult. Impresiile pe care artistii cauta adesea sa le produca sunt cele de duiosie sau de melancolie, atunci cand nu evoca vreo drama patetica. Le place sa reprezinte scene din viata de familie, bogate in amanunte pitoresti.

Alteori, redau in chip impresionant chinurile iadului sau infricosarea nascuta din vedeniile ceresti. Lasand sa predomine gustul naratiunii, caruia inaintasii lor ii cedasera treptat incepand de pe la mijlocul veacului al XI-lea, ei sporesc numarul personajelor sau al accesoriilor si trateaza subiecte noi, imprumutate nu numai din povestirile evanghelice, ci si din viata Fecioarei, din Imnul Acatist si din vietile sfintilor, chiar daca pentru a le ilustra sunt siliti sa reia schemele iconografice folosite mai demult pentru temele cu continut similar: numeroase scene din viata Fecioarei se inspira din episoadele vietii lui Hristos, iar Adormirea sfintilor este copiata dupa aceea a Maicii Domnului. Se vad astfel limitele pe care traditia le impunea capacitatilor de reinnoire ale artei bizantine. Scenele Copilariei lui Hristos sau a Fecioarei, Patimile Mantuitorului, martiriul sfintilor raspundeau sentimentalismului epocii.

Pierzand simtul efectelor de maretie care puteau fi obtinute din simplitatea fundalului, pictorii il incarca in panourile lor cu arbori, stanci cu contururi abrupte sau arhitecturi, cu aspect adeseori fantastic, ale caror modele au fost imprumutate din manuscrise. Formula, frecventa, a peretelui de fond incadrat de doua constructii laterale asezate piezis, vine de la decorurile teatrale din Antichitate, a caror amintire se pastrase in arta miniaturilor, care, la randul ei, o preluase din marea pictura murala. Raspunzand predilectiei baroce pentru formele curbe, edificiile circulare se imbina cu altele de forma dreptunghiulara.

Proportiile lor sunt adesea zvelte, ca si acelea ale numeroaselor biserici contemporane, iar personajele zugravite sunt si ele alungite. in partea superioara, elegante porticuri isi proiecteaza pe cer colonadele lor fine. Adesea intre cladiri sunt intinse lungi draperii arcuite. Aceste constructii sunt tratate mai degraba ornamental decat realist, intrucat dimensiunile lor sunt prea mici in comparatie cu personajele pentru ca acestea din urma sa poata locui in ele. Nevoia de a umple fundalurile duce astfel si la sporirea numarului inscriptiilor care lamuresc subiectele tratate sau figurile reprezentate.

Pictorii, la fel ca si unii dintre contemporanii lor, au privit problemele estetice cu o atentie ale carei urme se regasesc in epigramele si in Descrierile unor opere de arta facute de Manuel Philes. Ei au cautat cel mai adesea sa produca o impresie generala de gratie sprintena si aeriana. Proportiile personajelor se alungesc, prefigurand arta lui El Greco, si zveltetea lor este pusa si mai mult in valoare de fluiditatea desenului si vioiciunea miscarilor. Faldurile vesmintelor sunt indicate prin linii clar desenate, care strabat figurile in loc sa le circumscrie, asa cum se intimplase din ce in ce mai mult in manierismul veacului al XII-lea, iar acum ele respecta volumul formelor. Gama culorilor se imbogateste cu nuante noi de verde, galben-sulfuros, rosu-strident, un albastru-cenusiu destul de rece.

Ele permit obtinerea unor efecte de atmosfera si producerea unei impresii de somptuozitate, adesea cam tipatoare.

Pe de alta parte, simtul volumului si al constructiei spatiului ii fac pe artisti sa modeleze mai mult sau mai putin viguros formele trupului si sa distribuie accesoriile in asa fel incat sa scandeze succesiunea planurilor. Liniile oblice ale fundalurilor de arhitecturi si de peisaje intaresc senzatia de adincime. Convergenta liniilor inspre o axa situata undeva in spatele scenei, dupa un procedeu venit, prin intermediul miniaturilor, din pictura elenistica, devine mai frecventa si se intimpla ca ea sa coexiste in acelasi panou cu perspectiva inversa. Niciodata insa pictorii din vremea Paleologilor nu au fost preocupati de problemele perspectivei lineare, nici de naturalism-caracteristice artei din Quattrocento-si astfel se poate masura profunda deosebire de spirit care desparte Renasterea italiana de renasterea Paleologilor. De asemenea, spre deosebire de confratii lor italieni, bizantinii nu au cautat exactitatea anatomica. Pana la sfarsit, arta bizantina va ramane credincioasa nazuintei spre transcendenta, care situeaza chiar si cele mai familiare scene in lumea visului si a legendei, si nu va participa la stradania de cucerire a structurilor realului ce va insufleti arta italiana.

Cu toate acestea, o consecinta a mai marii libertati de care s-a bucurat arta sub Paleologi se manifesta in importanta pe care o capata personalitatea artistilor. Pe cand in ansamblurile din vremea Macedonenilor si Comnenilor unitatea voita a stilului impiedica cel mai adesea sa se distinga cu certitudine partea diferitilor colaboratori, pictorii din epoca Paleologilor vadesc in chip frecvent mai multe maniere si semnaturile artistilor devin mai numeroase in Macedonia, ca si in Grecia propriu-zisa. Deosebirile se accentueaza de la un edificiu la altul si astfel se pot urmari etapele carierei unor anumiti artisti.

C. Delvoye

.

19 Iunie 2008

Vizualizari: 2048

Voteaza:

Caracterele stilului renasterii din vremea Paleologilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE