Clasicismul bizantin


Apogeul: clasicismul bizantin, de la dinastia macedoneana pana la cucerirea Constantinopolului de catre cruciati (843-1204)

Situatia istorica

Epoca la care am ajuns este aceea in care Bizantul, indepartandu-se de mostenirea romana pe care o primise, si-a dobandit caracterele cele mai originale. Atunci si-a desavarsit institutiile, si-a alcatuit culegerile de legi si enciclopediile, a favorizat inflorirea celor mai reprezentative genuri din literatura sa, si-a stabilit tipul dominant al arhitecturii religioase, si-a fixat programul decorului pictat al bisericilor sale. In toate domeniile s-a impus necesitatea randuielii si a sistematizarii. Daca prima perioada a evolutiei sale estetice - in care arta pagina aflata in declin se metamorfozase, prin introducerea unui continut spiritual nou, intr-o arta crestina inzestrata cu toate traditiile trecutului - nu poate fi socotita drept arhaica, in schimb Bizantul a cunoscut, cel putin dintr-a doua jumatate a secolului al IX-lea pana la inceputul celui de-al XIII-lea, epoca sa de clasicism alcatuit din masura, echilibru si armonie. Abundentei experientelor in sensuri felurite i-a urmat vointa de a desavarsi un anume tip ales.

La fel ca si in Grecia antica, acest clasicism a trecut prin doua faze: mai intai faza puritatii si a rigorii, sub dinastia Macedoneana; apoi, sub Comneni, incepand de la sfarsitul secolului al V-lea i.e.n., faza cand, intr-o vreme de neliniste si de tulburari, si-au facut aparitia gratia, eleganta, duiosia si patetismul.

Simtul frumosului

Bizantinii cultivati din aceasta epoca au avut un simt foarte viu al frumosului, in care au vazut un semn de suprematie si, in acelasi timp, un agent de raspandire a civilizatiei lor. Patriarhul Fotie (820-827? - 891-897?) profesa vechiul ideal elenic pentru care binele se confunda cu frumosul, si raul cu uratul.

In scrisoarea sa pastorala trimisa regelui bulgar Boris-Mihail, care trecuse de curand la crestinism, el cita ca dovada a adevarului ortodoxiei desavarsirea sa armonioasa, asemanatoare cu aceea a unui chip frumos, si opunea caracterele ei de unitate, simplitate si imuabilitate, complexitatii, dezordinii si lipsei de frumusete ale celorlalte religii sau erezii.

In prefata tratatului sau Despre ceremonii, imparatul Constantin Porfirogenetul (913-959) justifica munca de codificare a ritualurilor aulice, pe care o initiase, scotand in evidenta ca, daca ele vor fi neglijate, Imperiul va fi "lipsit de podoaba si frumusete " si cerea sa se pastreze in savarsirea ceremonialului o ordine si o masura care erau menite sa reproduca miscarea armonioasa a Universului. Contemporanul sau, Simeon Metafrastul, a fost laudat pentru ca remaniase " Vietile sfintilor " scrise anterior intr-un stil grosolan si trivial, spre a le darui frumusetea si amploarea de care erau cu totul lipsite. In epopee, vedem ca Dighenis Akritas (Eroul celebrei epopei medievale bizantine cu acelasi 7 nume) aprecia operele de arta si frumusetile naturii.

Neasemuita frumusete divina a ceremoniilor religioase celebrate la Constantinopol i-a facut pe ambasadorii cneazului rus Vladimir sa prefere ortodoxia greaca si nu trista religie islamica a bulgarilor mahomedani sau crestinismul lipsit de frumusete fastuoasa al germanilor. Si Teofilact ne arata ca sfantul Clement, care i-a crestinat pe slavi, cauta sa-i atraga pe bulgari la slujbe prin frumusetea bisericilor.

Forta Imperiului

Civilizatia bizantina a sub dinastia putut sa infloreasca astfel Macedoneana deoarece Imperiul isi regasise o noua forta in domeniile politic, militar si intelectual. Ultimii imparati iconoclasti stiusera sa indrepte consecintele nefaste ale erorilor savlrsite de Irina.

In 867, un parvenit ambitios, Vasile, fost taran din Macedonia, nascut dintr-o familie de origine armeana, a urzit asasinarea lui Mihail al III-lea (842-867), pe a carui metresa a luat-o de sotie, intemeind astfel o dinastie care a durat mai mult decat oricare dintre inaintasele ei, intrucat a ocupat tronul timp de o suta optzeci si noua de ani, pana in 1056. Bizantul a cunoscut astfel aproape doua secole de stabilitate politica - cel putin in comparatie cu tulburarile care agitau intreaga societate feudala a timpului, din Europa occidentala pana la Bagdad. Puterea imparatului era mai absoluta ca niciodata. in subordinea sa, dregatoriile si functiile s-au randuit dupa o ierarhie care fusese profund modificata si sporita. Aproape toate nu mai erau desemnate prin numiri latine, ci grecesti: in aceasta se poate vedea un semn ca Imperiul se desprindea de originile sale romane pentru a dezvalui trasaturi grecesti mai accentuate.

Pe de alta parte, razboaiele purtate cu energie si neinduplecare le-au ingaduit bizantinilor sa-i respinga pe arabi si pe bulgari si sa reia in stapanire estul Asiei Mici, Creta, Ciprul, Siria, Palestina, Armenia, nordul Balcanilor si Italia meridionala. La moartea lui Vasile al II-lea, in 1025, Imperiul se intindea din nou de la Adriatica pana in Armenia si de la Dunare la Eufrat. El nu mai fusese atat de puternic de pe vremea lui Iustinian.

Prestigiul Constantinopolului

Bagdadul se afla in decadere, Ctesiphonul fusese dat uitarii, Roma isi pierduse rangul de capitala politica si intelectuala si era sfasiata de luptele dintre familiile nobile care prefacusera monumentele antice in fortarete.

Numai Constantinopolul ramasese singurul oras cu adevarat prestigios care, unor popoare noi si indeajuns de inaintate in istoria lor pentru a aspira la conditii superioare de existenta, le propunea modelul cel mai desavarsit de organizare politica, formele de arta cele mai rafinate, eticheta cea mai fastuoasa in celebrarea ceremoniilor religioase sau laice. Niciodata el nu a exercitat asupra lumii un atat de puternic ascendent ca in aceasta epoca.

Crestinarea slavilor de sud si de est

Aceasta fascinatie a Bizantului explica reusita lui in opera de crestinare a slavilor, intreprinsa incepand din 863 de catre Chirii si Metodiu, la initiativa imparatului Mihail al III-lea si a patriarhului Fotie, in scopul de a-si asigura clientela tarilor invecinate cu Imperiul si de a face din ele o centura de sateliti. In 864, hanul bulgarilor, Boris I (852-889) a venit sa se boteze la Constantinopol si a luat numele nasului sau, imparatul Mihail al III-lea; el capata titlul - pana atunci rezervat rudelor basileului de Cezar, care a devenit in limba slava tar. La intoarcerea sa, a convertit in masa intreg poporul si si-a inzestrat capitala, Pliska, cu biserici imitate dupa cele din lumea bizantina.

In nord-vestul Balcanilor, Serbia a primit crestinismul de la Constantinopol sub Vasile I, intre 867 si 874, pe cand Croatia fusese crestinata mai devreme, intre 805 si 811, de misionarii franci trimisi aici de patriarhul Aquileii, asa incat biserica acesteia trecu sub autoritatea Bornei; aceasta dualitate corespunde divergentei polilor de atractie ai celor doua provincii surori: peninsula italica pentru Croatia, Imperiul bizantin pentru Serbia. In tanara Rusie Kieviana, unde, datorita predicatorilor veniti din Bulgaria, exista cu putin inainte de mijlocul veacului al X-lea o importanta comunitate crestina, crestinismul a marcat un progres hotarator cand, in 988 sau 989, cneazul Vladimir, spre a se casatori cu principesa Ana, sora imparatului Vasile al II-lea, s-a lasat botezat la Chersones de preoti greci si a impus poporului sau credinta crestina.

Bizantul darui astfel bulgarilor, sarbilor si rusilor nu numai o religie noua, ci si un model de organizare politica, o eticheta a ceremonialului curtii si bisericii, un alfabet inspirat din limba greaca, o arhitectura si o arta figurativa religioasa si, de asemenea, o literatura, prin traducerea cartilor sfinte in limbile slave.

Puterea bisericii rasaritene si ruptura sa de biserica apuseana

Simtamantul de putere fara pereche in domeniul religios pe care il incerca biserica rasaritena a dus la ruptura cu scaunul de la Roma, prima data sub Fotie, in 867, apoi sub Mihail Cerulariul, in 1054, cand s-a desavarsit schisma care mai dureaza inca, fara ca dealtfel contemporanii sa-si fi dat prea bine seama de urmarile evenimentului. Patriarhiile de la Antiohia, Ierusalim si Alexandria cazand sub dominatia arabilor si papalitatea sustragindu-se autoritatii basileului pentru a se alatura francilor, era firesc ca patriarhul de la Constantinopol sa se socoata chemat sa ocupe efectiv in domeniul spiritual un loc analog aceluia pe care imparatul il detinea in domeniul temporal, adica primul loc, si sa nu primeasca a se supune autoritatii pontifului dintr-un oras decazut.

Viata intelectuala sub dinastia Macedoneana

Cultura bizantina din epoca Macedonenilor a fost mai putin exclusiv dominata de preocuparile teologice si religioase decat fusese aceea din secolele al Vl-lea si al VII-lea. Ducand la deplina dezvoltare tendintele care se afirmasera mai inainte sub imparatii iconoclasti, ea s-a caracterizat prin gustul pentru eruditie si printr-o admiratie sporita fata de autorii Greciei antice. Timp de un secol si mai bine, de la Teofil (829-842) pana la Ioan Tzimiskes (969-976) s-a manifestat grija de a se aduna in bibliotecile publice si particulare manuscrisele autorilor antici si de a se executa dupa ele copii cu frumoase litere in scrierea minuscula. Este epoca " renasterii macedonene", in cursul careia natiunea greaca din Evul Mediu, prin contacte mai numeroase si mai stranse cu operele civilizatiei sale stravechi, a recapatat o constiinta mai clara a valorii patrimoniului sau si a particularitatilor acestuia.

Viata intelectuala a stagnat oarecum sub Vasile al II-lea (976-1025) care, dupa marturia filozofului Mihail Psellos, avea fata de stiinta si de carturari dispretul ostasului aspru ocupat cu razboaiele.

Marea cotitura a istoriei bizantine: venirea la putere a aristocratiei civile

Dupa fratele lui Vasile al II-lea, Constantin al VIII-lea (1025-1028), mort in 1028 fara mostenitori de sex barbatesc, a urmat fiica sa Zoe (1028-1042), care s-a casatorit pe rand cu Roman Arghiros (1028-1034), prefect al Constantinopolului, cu Mihail al IV-lea din Paflagonia (1034-1041) si cu Constantin al IX-lea Monomahul (1042-1055), acestia doi din urma apartinind unor familii care se ilustrasera in administratia centrala a Imperiului. Puterea trecea din mainile imparatilor-soldati in acelea ale nobilimii civile de inalti demnitari ai curtii, care capatasera o influenta crescanda in stat ca urmare a extinderii sarcinilor administrative sub dinastia Macedonenilor. Iubitori de fast si de placeri rafinate, noii imparati si anturajul lor de slujbasi cultivati intretinura la Constantinopol o viata extrem de stralucitoare, de pe urma careia artele profitara din belsug. Dar, prin prodigalitatea lor, ei au secatuit vistieria imperiala. Decat sa lupte cu armata impotriva adversarilor care asaltau Imperiul din toate partile, ei au preferat sa-i ademeneasca platindu-le tributuri.

Aceasta politica, ce ducea statul la ruina si il expunea loviturilor dusmanilor dinafara, a provocat reactiunea nobilimii militare. in 1057, o insurectie urzita de generali il aseza pe tron pe Isaac Comnenul, unul dintre cei mai eminenti reprezentanti ai aristocratiei funciare din Asia Mica. Au urmat douazeci si patru de ani de anarhie, in cursul carora au alternat imparati provenind din nobilimea militara si imparati apartinind aristocratiei civile.


Viata intelectuala sub regimul nobilimii civile

Sub regimul nobilimii civile, pasionata de arta si cultura, viata intelectuala a stralucit si a inflorit intr-o atmosfera de o asemenea libertate, cum nu se cunoscuse vreodata si cum nu avea sa se mai cunoasca la Constantinopol. Un umanist ca Mihail Psellos (1018? - 1078?), hranit adanc din poetii si prozatorii Greciei antice, si urmasul sau la catedra de filozofie de la universitatea din Constantinopol, calabrezul Ioan Italis, au repus in mare cinste platonismul si chiar un anume rationalism de inspiratie pagana, care subordona teologia filozofiei, considerata ca singurul depozitar autentic al adevarului.


Triumful aristocratiei militare si funciare sub dinastia Comnenilor

Astfel, pe planul religios ca si pe planurile financiar si militar, temeliile insesi ale Imperiului autoritar si ortodox erau amenintate. Pericolul nu puta ramane fara riposta. In 1081, Alexis I Comnenul (1081-1118), inrudit cu o multime de latifundiari, a izbutit sa se impuna si a intemeiat o dinastie care a durat ceva mai mult de un secol. Urcarea sa la tron a marcat infrangerea nobilimii civile din capitala si triumful aristocratiei militare si funciare din provincii, mult mai direct expusa inaintarii turcilor seldgiucizi in Anatolia.

 

Noii dusmani ai Bizantului: turcii seldgiucizi, normanzii si venetienii

intr-adevar, Bizantul era nevoit sa tina piept unor noi dusmani. Turcii seldgiucizi, originari din tinuturile marii Arai, isi facusera aparitia in 1055 in Asia Mica, unde izbutisera sa intemeieze un stat infloritor, inconjurat de emirate mai mult sau mai putin prospere. Spre apus, normanzii, veniti din Italia meridionala ca. mercenari in slujba longobarzilor ce se luptau cu bizantinii, creasera in Sicilia, sub Guiscarzi, un regat infloritor si intreprinsesera impotriva Imperiului bizantin expeditii dintre care una, in 1185, a inaintat pana la Salonic, in ceea ce ii priveste, venetienii fusesera mai intii vasali credinciosi, datorita numeroaselor amenintari pe care le reprezentau pentru ei longobarzii, francii, arabii din Sicilia, slavii din Dalmatia si, in sfirsit, normanzii. Dar ei s-au transformat in rivali necrutatori atunci cand, datorita avantului economic, au inteles ca, pentru a detine monopolul comertului, la care aspirau in Mediterana rasariteana, era necesar sa doboare Constantinopolul.


Cucerirea Constantinopolulai in 1204

Profitand de prilejul oferit de neintelegerile din sanul dinastiei Anghelilor, care urmase Comnenilor in 1185, venetienii intervenira in afacerile interne ale Imperiului bizantin si, abatandu-i pe seniorii latini din cea de-a patra cruciada de la ceea ce ar fi trebuit sa fie obiectivul lor, ii impinsera sa ia cu asalt Constantinopolul, care cazu in mainile lor la 13 aprilie 1204. Timp de trei zile a avut loc atunci unul dintre cele mai mari jafuri din istorie. O multime de opere de arta antica si de arta bizantina au fost distruse sau luate in Occident. Printr-un tratat, venetienii si cruciatii si-au impartit prazile unui Imperiu despre care s-ar fi putut crede ca-si traise traiul.

Situatia anevoioasa a Imperiului sub dinastia Comnenilor

Intre timp, istoria Bizantului fusese marcata de multe impasuri. Ca urmare a caderii in mainile turcilor a unei parti insemnate din Asia Mica, de unde imperiul isi recrutase pana atunci cea mai mare parte din soldatii sai, pentru a face fata razboaielor necurmate, fu nevoit sa recurga la mercenari straini si sa le plateasca solde mari care, adaugandu-se la cheltuielile exagerate ale curtii, sleira in chip primejdios vistieria. Agentii fiscului storceau populatiile, impovarate si asa de birurile in natura si pe spinarea carora cadea intretinerea trupelor aflate in campanie. Razmerite, provocate de mizerie, izbucnira in provincii si la Constantinopol. Exacerbata de vrajmasia vremurilor si de cresterea primejdiilor, sensibilitatea bizantina deveni nelinistita si indurerata.


Viata intelectuala sub dinastia Comnenilor 

Una dintre primele sarcini ale lui Alexe Comnenul a fost de a-i condamna prin sinoduri pe sustinatorii doctrinelor eretice, care reinflorisera sub urmasii lui Constantin Monomahul, datorita climatului de libertate intelectuala. Platonismul a ramas totusi foarte apreciat in paturile cultivate. Pe de alta parte, nelinistea iscata de aceasta epoca tulbure si napastuita a intretinut in paturile populare, ancestral inclinate spre controverse, vestitul gust bizantin pentru discutiile teologice.


Literatura si
artele plastice din Bizant

Oricat de interesanti ar fi scriitorii bizantini prin gandirea si prin marturia pe care ne-o aduc despre vremea lor, intre ei si noi se interpune ecranul stilului lor artificial, retoric, bombastic si nu o data obscur, care, in loc sa foloseasca limba vorbita, voia sa copieze greaca veche. Iata de ce, ca manifestare estetica a civilizatiei bizantine preferam literaturii incatusate in carapacea unei forme in care canoanele stilului inabuseau cel mai adesea exprimarea directa a sensibilitatii, arhitectura si pictura sa, care scapau de con-strangerile unei imitatii pedante a trecutului.

Prinse intre prelungirea Imperiului roman tir-ziu, reprezentat de secolele paleocrestine, si declinul - sub Paleologi - al unui stat ce se chircea mereu si a carui imagine de slabiciune s-a proiectat asupra restului istoriei bizantine, epocile dinastiilor Macedoneana si Comnena nu au fost evaluate la justa lor valoare. Nu s-a apreciat intotdeauna corect originalitatea lor, nici forta lor creatoare.

C . Delvoye

.

02 Iunie 2008

Vizualizari: 1624

Voteaza:

Clasicismul bizantin 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE