Influenta artei bizantine in Eeuropa occidentala si centrala


Influenta artei bizantine in Eeuropa occidentala si centrala

Reaparitia unei arte religioase in Bizant a avut rodnice repercusiuni in Europa occidentala. Totusi, adesea este dificil, mai ales in domeniul iconografiei mai mult decat in cel al stilului, sa se faca o separare intre elementele imprumutate direct de la Bizant si acelea care, avand o origine bizantina mai mult sau mai putin marturisita, se incorporasera de mai multe veacuri in traditia artistica din apusul Europei.

Frescele pictate in cursul celei de-a doua jumatati din secolul al IX-lea si la inceputul secolului al X-lea in diferite biserici de la Roma, cum ar fi San Clemente si San Maria di Gradellis, sau in biserica Sfintilor Mucenici de la Cimitile au un stil aspru si viguros, cu desenul uneori sumar, care nu mai are in el nimic bizantin.

Dar iconografia lor este inca mult indatorata Bizantului. Nu putem decat sa regretam disparitia mozaicurilor din Sfintii Apostoli de la Constantinopol sau din alte biserici contemporane ale capitalei, pentru ca astfel sa fi vazut ceea ce aceste monumente ar fi putut sa le dea.

inclin sa cred ca, prin imitarea schemei decorative a Sfintilor Apostoli, inaltarea a fost asezata in partea superioara a peretelui de est al bisericii Sfantul Ioan de la Miinstertal, in cantonul Grau-biinden din Elvetia (la sfarsitul secolului al IX-lea).

Tot in Elvetia, manastirea Sankt-Gallen a fost puternic impregnata de influente bizantine. Se remarca actiunea lor asupra manuscriselor care au fost impodobite cu miniaturi in a doua jumatate a secolului al IX-lea si asupra fildesurilor pe care le-a sculptat calugarul Tuotilo in jurul anului 900. Un evangheliar din aceasta epoca ofera, intr-o latina amestecata cu cuvinte grecesti, o descriere a miniaturilor care impodobeau un exemplar bizantin al textului sacru: in el s-a vazut un adevarat Ghid al picturii, alcatuit pentru uzul occidentalilor, pornind de la modelele bizantine.

In Germania, devenita sub imparatii din dinastia de Saxonia prima putere politica a Europei occidentale si centrale, influentele bizantine s-au intarit atunci cand Otto I (962-973) a supus controlului sau aproape intreaga Italie meridionala, unde se mentineau multe elemente grecesti, si mai ales dupa ce fiul sau Otto al II-lea (973- 983) s-a casatorit, in 972, cu Teophano, fara indoiala o nepoata a lui Ioan Tzimiskes.

Fildesul care infatiseaza incoronarea celor doi soti (aflat in muzeul Gluny) reproduce aproape intocmai fildesul cu Roman si Evdochia din Cabinetul de medalii. Alte fildesuri ottoniene, mai ales din scoala francona de la Bamberg, sunt la fel de clar imitate dupa unele prototipuri bizantine. Teofano a fost insotita de compatrioti, care au propagat in Germania procedeele si formulele artei bizantine. Fiul sau, Otto al III-lea (996- 1002) opunea " subtilitatea greaca ", " rusticitatii saxone".

Pe de alta parte, ottonienii, urmand exemplul imparatilor bizantini, au practicat o politica de alianta intre puterea temporala si biserica, propice infloririi unei arte totodata imperiala si religioasa. De la Bizant s-a imprumutat arta emailurilor, in stare sa satisfaca gustul pentru lux. Dupa modelul Sfantului Mormant de la Ierusalim, al Capelei palatine de la Aachen si fara indoiala al unor edificii din Rasaritul bizantin, s-a construit un numar relativ mare de rotonde 169 si de biserici octogonale, comportand diferite variante.

De acest curent se leaga vestitele rotonde din Boemia, din Saxonia de sus si din Polonia. Manuscrisele grecesti au slujit probabil de nenumarate ori ca exemple, interpretate in chip liber, pentru ilustrarea scenelor evanghelice care, fiind rar tratate sub carolingieni, s-au dezvoltat considerabil sub ottonieni in cunoscutele scriptoria din Reichenau, Koln, Mainz si Salzburg. Sub influenta unor exemplare bizantine din anii 850 si urmatorii, mesterii au cautat sa produca o impresie noua de spiritualizare si transcendenta, cu totul deosebita de realismul carolingian. Bizantul a oferit in acest sens mai ales fondurile de aur si culorile dense, folosit in chipul cel mai fericit de scoala de la Koln.

In secolul al Xl-lea, umbrele verzi din pictura constantmopolitana au fost introduse la Salzburg unde, dupa 1050, tratarea faldurilor a evoluat, ca si in Imperiul bizantin, spre o inasprire. Se pot atribui ascendentului detinut de estetica bizantina in lumea ottoniana trasaturile care deosebesc picturile carolingiene de la Miistair de cele opt panouri ale Minunilor lui Hristos care au fost executate in a doua jumatate a secolului al X-lea pe peretii bisericii Sfantul Gheorghe de la Oberzell, in insula Reichenau de pe lacul Konstanz.

Aceste trasaturi sunt: alegerea unui numar restrans de subiecte, in contrast cu abundenta narativa de la Miinstertal, armonia compozitiilor, solemnitatea senina a atitudinilor, forta de abstractizare a desenului, impresia de monumentalitate. Asemenea caractere se regasesc, la sfarsitul secolului al X-lea, impreuna cu preocupari decorative mai intense, in frescele care infatiseaza aceleasi subiecte pe peretii capelei invecinate, inchinate Sfantului Silvestru, de la Goldbach, pe malul lacului.

Factura larga, sobra si chiar grandioasa a frescelor din biserica Neuenberg-Sfantul Andrei de la Fulda, inainte de anul 1023, si repartitia programului lor presupun cunoasterea picturii murale bizantine. Maniera in care medalioanele cuprinzand busturile lui Hristos si ale Virtutilor sunt dispuse aici pe boltile cu penetratii reproduce sistemul decorativ al unor biserici ca Hosios Lukas din Focida. Stilul picturii ottoniene, poate revigorat simtitor de noi aporturi bizantine, s-a mentinut si in biserica abatiala de la Lambach (Austria de sus), spre sfarsitul secolului al Xl-lea.

Fata de Europa romanica, Bizantul a jucat rolul de initiator. Prin exemplele, mai vechi sau recente, pe care i le propunea, a contribuit la dezvoltarea gustului ei pentru somptuozitate si i-a furnizat mijloacele de a si-l satisface. Prin intermediul fildesurilor sale, al tesaturilor, emailurilor, manuscriselor, el i-a transmis teme iconografice si acestea au fost adoptate de nenumarate ori si in alte tehnici decat acelea care slujisera la introducerea lor.

Motivul animalelor stand fata in fata, din tesaturile bizantine si orientale, a fost sculptat pe capiteluri. Anumite figuri formand verticala din initialele Lectionarului abatiei Sfantul Martial de la Limoges, la sfarsitul secolului al X-lea, copiaza destul de fidel personajele de pe fildesurile imperiale, cum ar fi placa infatisindu-i pe Roman si Evdochia din Cabinetul de medalii. Emailurile bizantine au fost imitate in Limousin, precum si in regiunile renane si in cele strabatute de fluviul Meuse. O grija pentru economie si simplificare a inlocuit procedeul smaltului celular (cloisonne) cu acela al smaltului pe fond scobit (champleve).

In secolul al XII-lea, expansiunea negustorilor italieni in Imperiul bizantin si Cruciadele au adus cu ele o sporire considerabila a influentelor bizantine in Europa occidentala aflata in plina propasire. Dl. A. Grabar a aratat ca "dupa mijlocul veacului al XII-lea, rare trebuie sa fi fost atelierele de picturi sau de sculpturi romanice care nu datorau nimic stilizarii bizantine ".

Exemplul bisericii San Marco de la Venetia si poate, de asemenea, al Sfintilor Apostoli de la Constantinopol si al Sfantului Ioan de la Efes a inspirat planurile bisericilor Saint-Front de la Perigueux, Saint-Etienne de la Cahors si altor biserici cu siruri de cupole pe pandantivi, raspan-dite - in numar de saizeci - in sud-vestul Frantei, din Perigord si din Quercy, pana in Angoumois si in Saintonge.

Popularitate de care se bucurau tribunele inaltate pe colaterale a sporit stransa inrudire cu sanctuarele constantinopolitane. Insusi numele de matronalia este traducerea cuvantului grecesc gynecee. Si bazilicile cu trei nave prevazute cu bolti in leagan din Catalonia si din Roussillon (ca Sfanta Maria de la Amer, Sfantul Martin din Canigou, biserica de la Ecluse) par sa decurga din unele prototipuri bizantine.

Occidentul, care avea sa dea dovada de o puternica originalitate in domeniul vitraliilor, se pare ca ar fi primit si aici un prim imbold din partea Constantinopolului.

In Italia, activitatea mozaicarilor si a pictorilor bizantini la Venetia si in nordul Adriaticei, la Montecassino si in sfarsit in Sicilia normanzilor provoca o recrudescenta a influentelor bizantine, care s-a exercitat in diferite grade dupa locuri si imprejurari, dar care nu sunt absente aproape nicaieri, la fel ca si supravietuirile paleocrestine.

Intarirea puterii temporale a papilor dupa Canossa (1077) si dupa Concordatul de la Worms, ii indemna pe suveranii pontifi sa incurajeze o arta cu aspect monarhic. La Roma se constitui o scoala de pictura murala, rivala celei din Imperiul de Rasarit. Vom cita drept marturii, la sfarsitul veacului al Xl-lea, frescele din bazilica inferioara a Sfantului Clemente de la Roma si cele de la Castel Sant'Elia, de langa Nepi. Noi aporturi bizantine s-au introdus aici in prima jumatate a veacului al X-lea, asa cum se poate vedea in mozaicurile absidei din bisericile San Clemente si Santa Maria in Trastevere (pe la 1140). La San Clemente imitarea modelelor bizantine, perceptibila in hieratismul usor teapan al figurilor lui Pavel si Petru, se confirma prin folosirea in inscriptii, inaintea numelui lor, a cuvantului grec " Agios ". Recurgerea la vechile traditii bizantine ale Romei nu a fost straina de acest curent.

In Italia de nord se inregistreaza urmele influentei Bizantului in biserica Sfantul Vincentiu de la Galliano (provincia Como, incepand din veacul al Xl-lea), in catedrala de la Novara si la Pavia, in veacul al XII-lea, in criptele bisericilor San Giovanni Domnarum si Sant' Eusebio. Aporturile bizantine sunt deosebit de limpezi in biserica abatiala Sfantul Petru de la Civate (la nord de lacul Como, la sfarsitul veacului al Xl-lea sau, mai degraba, la inceputul celui de-al XII-lea): ingeri si sfinti, repartizati in triade, chipuri cu ochii dilatati si nasul coroiat, incercanate cu umbre verzi, si plasticitatea vesmintelor cu drapari sinuoase.

Prezenta unor mozaicari greci la San Marco de la Venetia asigura raspandirea influentei Bizantului in regiunea Friuli-Venezia Giulia. Vom cita ca exemple frescele din catedrala de la Aquileia (sub patriarhul Poppo: 1019-1042) si cripta ei (inceputul secolului al XIII-lea), cele din biserica de la Summaga (pe la 1200 si 1220) si din baptisteriul de la Portogruaro (sfarsitul secolului al XII-lea), unde existenta unei cupole pe tambur si a unor bolti a inlesnit o distribuire, potrivita spiritului bizantin, a unor subiecte la origine paleocrestine si occidentale.

La sfarsitul veacului al XII-lea si la inceputul celui de-al XIII-lea, scoala de la Roma si-a imbogatit repertoriul iconografic, innoindu-si maniera prin imprumuturi facute de la pictura - bizantina de prin anii 1160 si urmatorii. Aceste efecte se observa in abatia Sfantul Petru de la Ferentillo (in provincia Terni din Umbria meridionala), in Sfantul Ioan de la Poarta Latina de la Roma (sub pontificatul lui Celestin al III-lea: 1191 - 1198), in San Silvestro de la Tivoli (pe la 1200) si in Santa Maria in Monte Domenico de la Marcellina.

Incepand din jurul anului 1150, influentele bizantine patrunsera, aparent prin intermediul Italiei, in pictura din Catalonia si din Roussillon, de exemplu la Sfantul Petru de la El Burgal si la abatia Pedret, ale carei fresce au putut fi comparate cu cele din Sfantul Petru de la Civate si din Sant'Angelo in Formis. Aceste influente 173 au atins un inalt grad de intensitate in sala capitulului de la Sigena (la inceputul secolului al XIII-lea). Ele au savarsit o mladiere a geo-metrismului vechii traditii crestine din Spania prin folosirea semitentelor si a modeleului.

Fara indoiala tot din Italia au pornit si elementele bizantine care au ajuns in Franta, incepand cu mijlocul veacului al XIII-lea. De la Montecassino sau din alte manastiri italiene, benedictinii au adus se pare la Cluny unele formule iconografice si stilistice italo-bizantine, cum este giganticul Hristos din absida abatiei, comparabil cu un Pantocrator bizantin, care se proiecta pe un fond de aur. Fara indoiala ne putem face o idee apropiata dupa Hristos cu mantia de purpura gasit in absida oratoriului de la Paray-le-Monial, al ordinului din Cluny.

Nu departe de Cluny, intr-un alt oratoriu al vestitei abatii, aceea de la Berze-la-Viile, s-a pastrat unul dintre cele mai frumoase ansambluri de fresce romanice franceze purtand pecetea Bizantului. Ele datoreaza obirsiei lor rasaritene, in afara detaliilor iconografice, numeroase trasaturi care amintesc de arta Comnenilor, cum ar fi bogatia unei policromii armonioase (contrastand cu simplitatea culorilor din biserica Saint-Savin pe riul Gartempe, sau de la Tavant), manierismul faldurilor fine si dese, petele luminoase care accentueaza relieful, elegantele plete buclate si barbile. Nu se va putea nega nici caracterul bizantinizant al frescelor din abatia benedictina Saint-Chef, in Dauphine (din a doua jumatate a secolului al XII-lea). Picturile din manastirea Saint-Gilles de la Montoire-sur-le-Loir, care depindea de abatia benedictina de la Saint-Calais, prezinta de asemenea elemente de origine italo-bizantina, care s-ar putea sa fi fost aduse de calugarii acestui ordin.

In Auvergne au existat de asemenea picturi pe fond intunecat, de inspiratie bizantina, de exemplu frescele din porticul si tribunele catedralei de la Le Puy si acelea din biserica Saint-Julien de la Brioude.

Aceasta arta italo-bizantina din veacul al Xll-lea s-a impus, poate incepand cu Aquileia, in Germania occidentala si meridionala, precum si in Austria, in mare parte prin intermediul bene-dictinilor. Se cunosc foarte numeroase exemple de acest fel in nord-vestul Germaniei la Schwarzrheindorf (1151-1173), la Sfantul Gereon de la Kaln (pe la sfarsitul secolului al XII-lea), in corul catedralei de la Soest (in jurul anului 1160) si din aceea de la Essen, la Sfantul Martin de la Emmerich (pe la 1150) si la Knechtstedten (1162); in Bavaria, la Regensburg, in capela Tuturor Sfintilor (dupa anul 1150) si, la cativa kilometri mai spre sud, in biserica abatiala de la Priifening (pe la 1150). In Austria exista alte marturii remarcabile in manastirea Nonnberg de la Salzburg (pe la 1154) si in capela castelului Hocheppan.

Influentele italo-bizantine au ajuns pana in sudul Angliei la sfarsitul veacului al XII-lea, datorita relatiilor cu Roma si cu normanzii din Sicilia. Ele au marcat profund, in catedrala de la Ganterbury, frescele din capela Sfantul Gheorghe (pe la 1150) si cele din capela Sfantul Anselm (la sfarsitul veacului al XII-lea).

Elementele bizantine au patruns de asemenea, la sfarsitul secolului al XII-lea, in Danemarca si in sudul Suediei (in Scania) pornind din Renania si poate chiar si din Anglia. In bisericile din insula Gotland, traditiile bizantine sunt prezente cu mai multa puritate, ceea ce ridica problema centrului de unde au venit. Deoarece stilul acestor fresce dovedeste o oarecare inrudire cu cel de la Novgorod. s-a pus intrebarea daca el n-a suferit cumva influenta artei din marele oras negustoresc al Rusiei, care intretinea relatii comerciale cu insula Gotland.

Aporturile bizantine, vehiculate prin intermediul manuscriselor impodobite cu miniaturi, al fildesurilor si al tesaturilor, au fost extrem de numeroase in multe scriptoria romanice mai ales in a doua jumatate a veacului al XII-lea. Pictorul Bibliei de la Souvigny (aflata astazi la Moulins) a copiat, de pilda, scene intregi din manuscrisele bizantine.

Astfel, arta bizantina in toata stralucirea plenitudinii sale clasice n-a incetat sa ofere multiple lectii Europei occidentale care, redresata dupa tulburarile invaziilor, se indrepta treptat, ince-pand cu dinastia carolingienilor, spre preponderenta pe care o va dobindi odata cu Renasterea.

Bizantul va fi nevoit sa tina seama de ea.

C. Delvoye

.

18 Iunie 2008

Vizualizari: 2163

Voteaza:

Influenta artei bizantine in Eeuropa occidentala si centrala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE