Fresce si mozaicuri de la Roma


Fresce si mozaicuri de la Roma

Pictura religioasa bizantina s-a mentinut in Italia, fiind sustrasa in fapt, daca nu si teoretic, autoritatii imparatilor de la Constantinopol. Ea se impusese la Roma pe la sfarsitul veacului al VI-lea si daduse aici cateva dintre cele mai bune opere ale sale sub pontificatul lui Ioan al VII-lea (705-707), la inceputul veacului al VIII-lea. Sosirea unor calugari si artisti greci, care fugeau de persecutia iconoclasta, a intarit actiunea pe care arta bizantina o indeplinea, raspandindu-i inraurirea pana destul de departe.

Aflam indeajuns de bune exemple ale acestei picturi in multe dintre frescele votive care au continuat sa fie executate in Santa Maria Antiqua.

Sub papa Zaharia (741-752), primicerul Teodot, "impartitorul bisericii", a pus sa se decoreze capela din stanga altarului cu picturi, colorate si expresive, reprezentand pe peretii laterali, in afara lui si a familiei sale, martiriul Sfintei Iulita si al fiului ei sfantul Chirie, iar pe peretele din fund o Rastignire - astazi mult restaurata - a carei iconografie, de origine orientala, aminteste de aceea a Evangheliei lui Rabula, dar cu mai multa sobrietate monumentala in compozitie (ii.

80 si 36). Ceva mai tarziu, papa Paul I (757-767) a inlocuit Fecioara din absida cu un Hristos facand gestul grecesc al binecuvantarii, caruia Madona i-l prezenta pe papa: astazi panoul este foarte mutilat. Prin anul 770, un pictor bizantin a executat, pe peretele colateralului stang, deasupra unui soclu simuland covoare bogate, o friza cu Hristos tronind si binecuvantand, tot dupa tipicul grecesc, intre teologii bisericii rasaritene si ai bisericii latine, toti prezentati din fata si indicati prin inscriptii grecesti. In schimb, unui pictor local, sau cel putin occidental, i se datoreaza frizele de sus, in care scenele din povestea lui Iacov si Iosif, insotite de inscriptii in latina, sunt tratate intr-un stil destul de naiv care, prin gustul pentru naratiunea vioaie, vesteste miniaturile carolingiene si, in acelasi timp, aminteste de operele din epoca romana. Dar s-ar parea ca maniera unor pictori greci se regasea in cel putin o parte din frescele care, sub Adrian I (772-795), au decorat atriumul: acolo se puteau vedea o Fecioara tronand, portretul papei si figurile unor sfinti cu infatisare bizantina.

Mozaicurile au reaparut la Roma inca de la sfarsitul secolului al VIII-lea, sub pontificatul lui Leon al III-lea (795-816), cand regii franci au pus capat instabilitatii intretinute in Italia de catre longobarzi. Numarul lor a sporit in veacul al IX-lea, datorita resurselor noi de care dispuneau papii. in alegerea temelor si in vigoarea desenului sau in stralucirea coloritului se simte semeata siguranta a unei epoci convinse ca, drept urmare a situatiei politice create de Carol cel Mare, papalitatea traia o reinnoire a maretiei pe care o cunoscuse in timpul lui Constantin si al urmasilor lui.

In primii ani dupa ce Leon al III-lea a devenit papa, intre 795 si 798, se pare ca ar fi fost reconstruita biserica Sfintilor Nereu si Achileu, profund transformata ulterior la sfarsitul secolului al XVI-lea. Mozaicul de pe arcul de triumf ni s-a pastrat, din fericire. In centru a fost infatisata Schimbarea la Fata. La stanga si la dreapta, poate dupa exemplul dat de Santa Maria Maggiore, au fost reprezentate Bunavestire - primul episod al tainei intruparii - si Fecioara tronind cu Pruncul in brate si avand alaturi un inger: ansamblul exalta slava lui Hristos in cele doua naturi: umana si divina. Dupa o pictura de la Biblioteca vaticana, executata cu prilejul transformarilor din secolul al XVI-lea, stim ca mozaicul din absida infatisa, dinaintea unei draperii de purpura ce se proiecta pe un cer strabatut de nori, Crucea batuta in nestemate a Golgotei spre care se indreptau, de fiecare parte, trei miei: aceasta tema a Slavirii Sfintei Cruci era legata de arta paleocrestina pana si prin folosirea animalelor simbolice.

Dorinta de a se lua drept modele decorul venerabilelor monumente cu care se mandrea Roma a fost foarte pronuntata sub pontificatul lui Pascal I (817-824). La Santa Prassede, pe al doilea arc de triumf, s-a reluat tema vedeniei apocaliptice care fusese tratata la San Paolo fuori le mura si la Sfintii Cosma si Damian: Mielul pe Cartea cu sapte peceti este incadrat de doua perechi de ingeri, de simbolurile evanghelistilor si de doua grupuri de batrani care, suprapusi in trei randuri de catre patru, ii intind cununile cu gesturi a caror riguroasa identitate ne introduce in universul arhetipurilor eterne. Bizantul a dat aici hieratismul rigid, coloritul intens, conceptia despre spatiul cu doua dimensiuni.

Insa, departe de capitala Imperiului, stilizarea formelor isi pierde din subtilitate si deseori capata o duritate care, dealtfel, nu este lipsita de o aspra maretie. Aceste trasaturi se regasesc in mozaicurile din absida, imitate dupa acelea din biserica Sfintii Cosma si Damian. Pe un fundal albastru, strabatut de nori purpurii, se proiecteaza un Hristos matur, facand semnul binecuvantarii, dar al carui trup si-a pierdut orice urma de volum si s-a alungit. El este inconjurat de sfinti si de ctitor: la dreapta sa, sfantul Pavel, sfanta Prassede si Pascal I; la stanga sa, sfantul Petru, Sfanta Pudenziana (sora sfintei Prassede) si sfantul Zenon. Ca si in biserica Sfintii Cosma si Damian, la extremitatile boltii se inalta doi palmieri, pe unul din ei stand o pasare fenix. Pe primul arc de triumf fusese tratat un subiect inspirat din transferul, in biserici, a unor moaste de sfinti pastrate in catacombele pe atunci parasite: doua grupuri de alesi se apropie de Ierusalimul ceresc, unde se vad Hristos schimbat la fata, Fecioara, Ioan Botezatorul si apostolii.

Mai multa somptuozitate cromatica exista in mozaicurile cu fond de aur din capela Sfantului Zenon, amenajata de Pascal I in colateralul drept al bisericii Santa Prassede pentru a adaposti mormantul mamei sale, Teodora. Pe calota, dupa un motiv cunoscut din capela arhiepiscopala si din San Vitale de la Ravenna, patru ingeri-cariatide, extrem de alungiti, pentru a raspunde exigentelor liniilor arhitecturale, poarta un medalion cuprinzand bustul lui Hristos. Pe pereti, in lunete sunt infatisate Schimbarea la Fata (deasupra altarului), busturile Fecioarei, ale unor sfinti si apostoli, precum si Mielul divin, pe o movila de unde tisnesc cele patru fluvii ale Raiului si pe care o strajuiesc patru cerbi. Pe peretele de la intrare, sfintii Petru si Pavel aclama Tronul pregatit pentru a Doua Venire, amintind de apostolii din pretinsul Mausoleu al Gallei Placidia si de aceia din baptisteriul de la Ravenna, dar cu mai multa zveltete in proportii si cu mai multa abstractizare decorativa in tratarea draparilor.

Tot lui Pascal I i se datoreaza mozaicurile celorlalte doua biserici pe care le-a zidit la Roma. Cele din absida bisericii S. Cecilia se inspira de asemenea din Sfintii Cosma si Damian: Hristos, in picioare, facand gestul binecuvantarii, este inconjurat aici, la dreapta sa, de sfantul Pavel, de sfanta Gecilia si de papa Pascal, ctitorul, si, la stanga sa, de sfantul Petru, de sfantul Valerian si de sfanta Agata. Dedesubt Mielul este incadrat de doua grupuri de cate sase oi, simbolizand apostolii. Desenul cutelor vesmintelor a fost ti atat cu indrazneala, fara nici o grija fata de realism, in asa fel incat sa accentueze caldura coloritului si caracterul straniu al figurilor. In absida din biserica Santa Maria in Domnica, o Fecioara tronand, cu Pruncul, a carei majestate austera ramane foarte bizantina, este inconjurata de ingeri care se aduna in jurul ei pentru a o cinsti si a o adora cu un soi de fervoare umana, foarte deosebita de maretia distanta cu care sunt infatisati in Rasaritul mediteranean. Poate ca tocmai aici, in aceasta epoca, desenul si coloritul devin irealiste in chipul cel mai cutezator.

Dupa Pascal I stilizarea mozaicurilor de la Roma a decazut insa in formule intepenite, poate pentru ca, din lipsa unei mari arte religioase in insasi capitala Constantinopol, ea nu mai afla posibilitatile de a se reinnoi prin contacte datatoare de viata. Constatam aceasta in absida din biserica San Marco, reconstruita de Grigore al IV-lea (828-844). Potrivit temei tratate in bisericile anterioare, Hristos in picioare si facand semnul binecuvantarii este inconjurat de personaje: la dreapta sa, sfintii Felicissimus si Marcu evanghelistul, precum si papa Grigore al IV-lea; la stanga sa, sfintii Marcu (papa) si Agapit si sfanta Agnes. Fiecare este asezat, ca o statuie, pe un soclu purtand numele sau. Contururile figurilor sunt desenate cu mai multa asprime. Repetitia aceleiasi scheme iconografice devine monotona.

Pictura de la Roma, condamnata la disparitie daca ar fi continuat sa mearga pe aceasta cale, s-a indepartat de Bizant pentru a participa la inflorirea artei carolingiene.

C. Delvoye

.

02 Iunie 2008

Vizualizari: 1482

Voteaza:

Fresce si mozaicuri de la Roma 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE