Antihrist se arata inaintea venirii lui Hristos. Staruinta in dreapta credinta.

1. In privinta venirii Domnului nostru Iisus Hristos si a adunarii noastre impreuna cu El, va rugam, fratilor,
2. Sa nu va clintiti degraba cu mintea, nici sa va spaimantati - nici de vreun duh, nici de vreun cuvant, nici de vreo scrisoare ca pornita de la noi, cum ca ziua Domnului a si sosit.
3. Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii,
4.
Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu.
5. Nu va aduceti aminte ca, pe cand eram inca la voi, va spuneam aceste lucruri?
6. Si acum stiti ce-l opreste, ca sa nu se arate decat la vremea lui.
7. Pentru ca taina faradelegii se si lucreaza, pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte.
8. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide cu suflarea gurii Sale si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale.
9. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase,
10. Si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca ei n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca.
11. Si de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni,
12. Ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea.
13. Iar noi, fratilor, iubiti de Domnul, datori suntem totdeauna sa multumim lui Dumnezeu pentru voi, ca v-a ales Dumnezeu dintru inceput, spre mantuire, intru sfintirea duhului si intru credinta adevarului,
14. La care v-a chemat prin Evanghelia noastra, spre dobandirea slavei Domnului nostru Iisus Hristos.
15. Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola noastra.
16. Insusi Domnul nostru Iisus Hristos si Dumnezeu Tatal nostru, Care ne-a iubit pe noi si ne-a dat, prin har, vesnica mangaiere si buna nadejde,
17. Sa mangaie inimile voastre si sa va intareasca, la tot lucrul si cuvantul bun.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 331

Voteaza:

Antihrist se arata inaintea venirii lui Hristos. Staruinta in dreapta credinta. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE