Pescuirea minunata. Vindecarea unui lepros si a unui slabanog. Chemarea lui Levi. Despre post.

1. Pe cand multimea Il imbulzea, ca sa asculte cuvantul lui Dumnezeu, si El sedea langa lacul Ghenizaret,
2. A vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele.
3. Si urcandu-Se intr-una din corabii care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat.
Si sezand in corabie, invata, din ea, multimile.
4. Iar cand a incetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mana la adanc, si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti.
5. Si, raspunzand, Simon a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele.
6. Si facand ei aceasta, au prins multime mare de peste, ca li se rupeau mrejele.
7. Si au facut semn celor care erau in cealalta corabie, sa vina sa le ajute. Si au venit si au umplut amandoua corabiile, incat erau gata sa se afunde,
8. Iar Simon Petru, vazand aceasta, a cazut la genunchii lui Iisus, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos.
9. Caci spaima il cuprinsese pe el si pe toti cei ce erau cu el, pentru pescuitul pestilor pe care ii prinsesera.
10. Tot asa si pe Iacov si pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau impreuna cu Simon. Si a zis Iisus catre Simon: Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni.
11. Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El.
12. Si pe cand erau intr-una din cetati, iata un om plin de lepra; vazand pe Iisus, a cazut cu fata la pamant si I s-a rugat zicand: Doamne, daca voiesti, poti sa ma curatesti.
13. Si intinzand El mana, S-a atins de lepros, zicand: Voiesc, fii curatat! Si indata s-a dus lepra de pe el.
14. Iar Iisus i-a poruncit sa nu spuna nimanui, ci, mergand, arata-te preotului si, pentru curatirea ta, du jertfa, precum a oranduit Moise, spre marturie lor.
15. Dar si mai mult strabatea vorba despre El si multimi multe se adunau, ca sa asculte si sa se vindece de bolile lor.
16. Iar El Se retragea in locuri pustii si Se ruga.
17. Si intr-una din zile Iisus invata si de fata sedeau farisei si invatatori ai Legii, veniti din toate satele Galileii, din Iudeea si din Ierusalim. Si puterea Domnului se arata in tamaduiri.
18. Si iata niste barbati aduceau pe pat un om care era slabanog si cautau sa-l duca inauntru si sa-l puna inaintea Lui;
19. Dar negasind pe unde sa-l duca, din pricina multimii, s-au suit pe acoperis si, printre caramizi, l-au lasat cu patul in mijloc, inaintea lui Iisus.
20. Si vazand credinta lor, El le-a zis: Omule, iertate iti sunt pacatele tale.
21. Iar fariseii si carturarii au inceput sa carteasca, zicand: Cine este Acesta care graieste hule? Cine poate sa ierte pacatele decat unul Dumnezeu?
22. Iar Iisus, cunoscand gandurile lor, raspunzand a zis catre ei: Ce cugetati in inimile voastre?
23. Ce este mai usor? A zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala si umbla?
24. Iar ca sa stiti ca Fiul Omului are pe pamant putere sa ierte pacatele, a zis slabanogului: Tie iti zic: Scoala-te, ia patul tau si mergi la casa ta.
25. Si indata, ridicandu-se inaintea lor, luand patul pe care zacuse, s-a dus la casa sa, slavind pe Dumnezeu.
26. Si uimire i-a cuprins pe toti si slaveau pe Dumnezeu si, plini de frica, ziceau: Am vazut astazi lucruri minunate.
27. Si dupa aceasta a iesit si a vazut un vames, cu numele Levi, care sedea la vama, si i-a zis: Vino dupa Mine.
28. Si, lasand toate, el s-a sculat si a mers dupa El.
29. Si I-a facut Levi un ospat mare in casa sa. Si era multime multa de vamesi si de altii care sedeau cu ei la masa.
30. Dar fariseii si carturarii lor murmurau catre ucenicii Lui, zicand: De ce mancati si beti impreuna cu vamesii si cu pacatosii?
31. Si Iisus, raspunzand, a zis catre ei: N-au trebuinta de doctor cei sanatosi, ci cei bolnavi.
32. N-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta.
33. Iar ei au zis catre El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea si fac rugaciuni, de asemenea si ai fariseilor, iar ai Tai mananca si beau.
34. Iar Iisus a zis catre ei: Puteti, oare, sa faceti pe fiii nuntii sa posteasca, cat timp Mirele este cu ei?
35. Dar vor veni zile cand Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti in acele zile.
36. Le-a spus lor si o pilda: Nimeni, rupand petic de la haina noua, nu-l pune la haina veche, altfel rupe haina cea noua, iar peticul luat din ea nu se potriveste la cea veche.
37. Si nimeni nu pune vin nou in burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile; si se varsa si vinul si se strica si burdufurile.
38. Ci vinul nou trebuie pus in burdufuri noi si impreuna se vor pastra.
39. Si nimeni, band vin vechi, nu voieste de cel nou, caci zice: E mai bun cel vechi.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 441

Voteaza:

Pescuirea minunata. Vindecarea unui lepros si a unui slabanog. Chemarea lui Levi. Despre post. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE