Trimiterea si inapoierea celor saptezeci (si doi) de ucenici. Vai de cetatile rele. Iisus se bucura cu duhul. Pilda samarineanului milostiv. Marta si Maria.

1. Iar dupa acestea, Domnul a ales alti saptezeci (si doi) si i-a trimis cate doi inaintea fetei Sale, in fiecare cetate si loc, unde Insusi avea sa vina.
2. Si zicea catre ei: Secerisul este mult, dar lucratorii sunt putini; rugati deci pe Domnul secerisului, ca sa scoata lucratori la secerisul Sau.
3.
Mergeti; iata, Eu va trimit ca pe niste miei in mijlocul lupilor.
4. Nu purtati punga, nici traista, nici incaltaminte; si pe nimeni sa nu salutati pe cale.
5. Iar in orice casa veti intra, intai ziceti: Pace casei acesteia.
6. Si de va fi acolo un fiu al pacii, pacea voastra se va odihni peste el, iar de nu, se va intoarce la voi.
7. Si in aceasta casa ramaneti, mancand si band cele ce va vor da, caci vrednic este lucratorul de plata sa. Nu va mutati din casa in casa.
8. Si in orice cetate veti intra si va vor primi, mancati cele ce va vor pune inainte.
9. Si vindecati pe bolnavii din ea si ziceti-le: S-a apropiat de voi imparatia lui Dumnezeu.
10. Si in orice cetate veti intra si nu va vor primi, iesind in pietele ei, ziceti:
11. Si praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastra vi-l scuturam voua. Dar aceasta sa stiti, ca s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu.
12. Zic voua: Ca mai usor va fi Sodomei in ziua aceea, decat cetatii aceleia.
13. Vai tie, Horazine! Vai tie, Betsaido! Caci daca in Tir si in Sidon s-ar fi facut minunile care s-au facut la voi, de mult s-ar fi pocait, stand in sac si in cenusa.
14. Dar Tirului si Sidonului mai usor le va fi la judecata, decat voua.
15. Si tu, Capernaume, nu ai fost inaltat, oare, pana la cer? Pana la iad vei fi coborat!
16. Cel ce va asculta pe voi pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine; iar cine se leapada de Mine se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine.
17. Si s-au intors cei saptezeci (si doi) cu bucurie, zicand: Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau.
18. Si le-a zis: Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer.
19. Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama.
20. Dar nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri.
21. In acesta ceas, El S-a bucurat in Duhul Sfant si a zis: Te slavesc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si de cei priceputi si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Parinte, caci asa a fost inaintea Ta, bunavointa Ta.
22. Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu si nimeni nu cunoaste cine este Fiul, decat numai Tatal, si cine este Tatal, decat numai Fiul si caruia voieste Fiul sa-i descopere.
23. Si intorcandu-Se catre ucenici, de o parte a zis: Fericiti sunt ochii care vad cele ce vedeti voi!
24. Caci zic voua: Multi prooroci si regi au voit sa vada ceea ce vedeti voi, dar n-au vazut, si sa auda ceea ce auziti, dar n-au auzit.
25. Si iata, un invatator de lege s-a ridicat, ispitindu-L si zicand: Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?
26. Iar Iisus a zis catre el: Ce este scris in Lege? Cum citesti?
27. Iar el, raspunzand, a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti.
28. Iar El i-a zis: Drept ai raspuns, fa aceasta si vei trai.
29. Dar el, voind sa se indrepteze pe sine, a zis catre Iisus: Si cine este aproapele meu?
30. Iar Iisus, raspunzand, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, au plecat, lasandu-l aproape mort.
31. Din intamplare un preot cobora pe calea aceea si, vazandu-l, a trecut pe alaturi.
32. De asemenea si un levit, ajungand in acel loc si vazand, a trecut pe alaturi.
33. Iar un samarinean, mergand pe cale, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila,
34. Si, apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand pe ele untdelemn si vin, si, punandu-l pe dobitocul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el.
35. Iar a doua zi, scotand doi dinari i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grija de el si, ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da.
36. Care din acesti trei ti se pare ca a fost aproapele celui cazut intre talhari?
37. Iar el a zis: Cel care a facut mila cu el. Si Iisus i-a zis: Mergi si fa si tu asemenea.
38. Si pe cand mergeau ei, El a intrat intr-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit in casa ei.
39. Si ea avea o sora ce se numea Maria, care, asezandu-se la picioarele Domnului, asculta cuvantul Lui.
40. Iar Marta se silea cu multa slujire si, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socotesti ca sora mea m-a lasat singura sa slujesc? Spune-i deci sa-mi ajute.
41. Si, raspunzand, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti;
42. Dar un lucru trebuie: caci Maria partea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 141

Voteaza:

Trimiterea si inapoierea celor saptezeci (si doi) de ucenici. Vai de cetatile rele. Iisus se bucura cu duhul. Pilda samarineanului milostiv. Marta si Maria. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE