Ungerea din Betania. Cina cea de Taina. Ghetsimani. Prinderea. Infatisarea la Caiafa. Lepadarea lui Petru.

1. Si dupa doua zile erau Pastile si Azimile. Si arhiereii si carturarii cautau cum sa-l prinda cu viclesug, ca sa-L omoare.
2. Dar ziceau: Nu la sarbatoare, ca sa nu fie tulburare in popor.

3. Si fiind El in Betania, in casa lui Simon Leprosul, si sezand la masa, a venit o femeie avand un alabastru, cu mir de nard curat, de mare pret, si, spargand vasul, a varsat mirul pe capul lui Iisus.
4. Dar erau unii mahniti intre ei, zicand: Pentru ce s-a facut aceasta risipa de mir?
5. Caci putea sa se vanda acest mir cu peste trei sute de dinari, si sa se dea saracilor. Si carteau impotriva ei.
6. Dar Iisus a zis: Lasati-o. De ce ii faceti suparare? Lucru bun a facut ea cu Mine.
7. Ca pe saraci totdeauna ii aveti cu voi si, oricand voiti, puteti sa le faceti bine, dar pe mine nu Ma aveti totdeauna.
8. Ea a facut ceea ce avea de facut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre inmormantare.
9. Adevarat zic voua: Oriunde se va propovadui Evanghelia, in toata lumea, se va spune si ce-a facut aceasta, spre pomenirea ei.
10. Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca sa li-L dea pe Iisus.
11. Si, auzind ei, s-au bucurat si au fagaduit sa-i dea bani. Si el cauta cum sa-L dea lor, la timp potrivit.
12. Iar in ziua cea dintai a Azimilor, cand jertfeau Pastile, ucenicii Lui L-au intrebat: Unde voiesti sa gatim, ca sa mananci Pastile?
13. Si a trimis doi din ucenicii Lui, zicandu-le: Mergeti in cetate si va va intampina un om, ducand un urcior cu apa; mergeti dupa el.
14. Si unde va intra, spuneti stapanului casei ca Invatatorul zice: Unde este odaia in care sa mananc Pastile impreuna cu ucenicii Mei?
15. Iar el va va arata un foisor mare asternut gata. Acolo sa pregatiti pentru noi.
16. Si au iesit ucenicii si au venit in cetate si au gasit asa precum le-a spus si au pregatit Pastile.
17. Iar facandu-se seara, a venit cu cei doisprezece.
18. Pe cand sedeau la masa si mancau, Iisus a zis: Adevarat graiesc voua ca unul dintre voi, care mananca impreuna cu Mine, Ma va vinde.
19. Ei au inceput sa se intristeze si sa-I zica, unul cate unul: Nu cumva sunt eu?
20. Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care intinge cu Mine in blid.
21. Ca Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului. Bine era de omul acela daca nu s-ar fi nascut.
22. Si, mancand ei, a luat Iisus paine si binecuvantand, a frant si le-a dat lor si a zis: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu.
23. Si luand paharul, multumind, le-a dat si au baut din el toti.
24. Si a zis lor: Acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa.
25. Adevarat graiesc voua ca de acum nu voi mai bea din rodul vitei pana in ziua aceea cand il voi bea nou in imparatia lui Dumnezeu.
26. Si dupa ce au cantat cantari de lauda, au iesit la Muntele Maslinilor.
27. Si le-a zis Iisus: Toti va veti sminti, ca scris este: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile".
28. Dar dupa invierea Mea, voi merge mai inainte de voi in Galileea.
29. Iar Petru I-a zis: Chiar daca toti se vor sminti intru Tine, totusi eu nu.
30. Si i-a zis Iisus: Adevarat graiesc tie: Ca tu astazi, in noaptea aceasta, mai inainte de a canta de doua ori cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine.
31. El insa spunea mai staruitor: Si de-ar fi sa mor cu Tine, nu Te voi tagadui. Si tot asa ziceau toti.
32. Si au venit la un loc al carui nume este Ghetsimani, si acolo a zis catre ucenicii Sai: Sedeti aici pana ce Ma voi ruga.
33. Si a luat cu El pe Petru si pe Iacov si pe Ioan si a inceput a Se tulbura si a Se mahni.
34. Si le-a zis lor: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegeheati.
35. Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant si Se ruga, ca, de este cu putinta, sa treaca de la El ceasul (acesta).
36. Si zicea: Avva Parinte, toate sunt Tie cu putinta. Departeaza paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiesti Tu.
37. Si a venit si i-a gasit dormind si a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tarie ca sa veghezi un ceas?
38. Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita. Caci duhul este osarduitor, dar trupul neputincios.
39. Si iarasi mergand, s-a rugat, acelasi cuvant zicand.
40. Si iarasi venind, i-a gasit dormind, caci ochii lor erau ingreuiati si nu stiau ce sa-I raspunda.
41. Si a venit a treia oara si le-a zis: Dormiti de acum si va odihniti! E gata! A sosit ceasul. Iata Fiul Omului este dat in mainile pacatosilor.
42. Sculati-va sa mergem. Iata, cel ce M-a vandut s-a apropiat.
43. Si indata, inca vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, si cu el multime cu sabii si cu ciomege, de la arhierei, de la carturari si de la batrani.
44. Iar vanzatorul le daduse semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este. Prindeti-L si duceti-L cu paza.
45. Si venind indata si apropiindu-se de El, a zis Lui: Invatatorule! Si L-a sarutat.
46. Iar ei au pus mana pe El si L-au prins.
47. Unul din cei ce stateau pe langa El, scotand sabia, a lovit pe sluga arhiereului si i-a taiat urechea.
48. Si raspunzand, Iisus le-a zis: Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu toiege, ca sa Ma prindeti.
49. In fiecare zi eram la voi in templu, invatand, si nu M-ati prins. Dar acestea sunt ca sa se implineasca Scripturile.
50. Si, lasandu-L, au fugit toti.
51. Iar un tanar mergea dupa El, infasurat intr-o panzatura, pe trupul gol, si au pus mana pe el.
52. El insa, smulgandu-se din panzatura, a fugit gol.
53. Si au dus pe Iisus la arhiereu si s-au adunat acolo toti arhiereii si batranii si carturarii.
54. Iar Petru, de departe, a mers dupa El, pana a intrat inauntru in curtea arhiereului si sedea impreuna cu slugile, incalzindu-se la foc.
55. Arhiereii si tot sinedriul cautau impotriva lui Iisus marturie ca sa-L dea la moarte, dar nu gaseau.
56. Ca multi marturiseau mincinos impotriva Lui, dar marturiile nu se potriveau.
57. Si ridicandu-se unii, au dat marturie mincinoasa impotriva Lui, zicand:
58. Noi L-am auzit zicand: Voi darama acest templu facut de mana, si in trei zile altul, nefacut de mana, voi cladi.
59. Dar nici asa marturia lor nu era la fel.
60. Si, sculandu-se in mijlocul lor, arhiereul L-a intrebat pe Iisus, zicand: Nu raspunzi nimic la tot ce marturisesc impotriva Ta acestia?
61. Iar El tacea si nu raspundea nimic. Iarasi L-a intrebat arhiereul si I-a zis: Esti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvantat?
62. Iar Iisus a zis: Eu sunt si veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta Celui Atotputernic si venind pe norii cerului.
63. Iar arhiereul, sfasiindu-si hainele, a zis: Ce trebuinta mai avem de martori?
64. Ati auzit hula. Ce vi se pare voua? Iar ei toti au judecat ca El este vinovat de moarte.
65. Si unii au inceput sa-L scuipe si sa-I acopere fata si sa-L bata cu pumnii si sa-I zica: Prooroceste! Si slugile Il bateau cu palmele.
66. Si Petru fiind jos in curte, a venit una din slujnicele arhiereului,
67. Si vazandu-l pe Petru, incalzindu-se, s-a uitat la el si a zis: Si tu erai cu Iisus Nazarineanul.
68. El insa a tagaduit, zicand: Nici nu stiu, nici nu inteleg ce zici. Si a iesit afara inaintea curtii; si a cantat cocosul.
69. Iar slujnica, vazandu-l, a inceput iarasi sa spuna celor de fata ca acesta este dintre ei.
70. Iar el a tagaduit iarasi. Si dupa putin timp, cei de fata ziceau iarasi lui Petru: Cu adevarat esti dintre ei, caci esti si galileian si vorbirea ta se aseamana.
71. Iar el a inceput sa se blesteme si sa se jure: Nu stiu pe omul acesta despre care ziceti.
72. Si indata cocosul a cantat a doua oara. Si Petru si-a adus aminte de cuvantul pe care i-l spusese Iisus: Inainte de a canta de doua ori cocosul , de trei ori te vei lepada de Mine.
Si a inceput sa planga.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 307

Voteaza:

Ungerea din Betania. Cina cea de Taina. Ghetsimani. Prinderea. Infatisarea la Caiafa. Lepadarea lui Petru. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE