Curatirea templului si biruinta impotriva Edomitilor si asupra lui Timotei.

1. Iar Iuda Macabeul si cei ce erau cu el, povatuindu-i Domnul, au cuprins templul si cetatea.
2. Iar jertfelnicele de prin targ, pe care le facusera cei de alt neam, si capistele, le-au stricat.
3.
Si curatind templul, alt jertfelnic au facut, si infierbantand pietre si foc din ele luand, dupa ce au trecut doi ani si sase luni, au adus jertfa si tamaie si lumini si au facut punerea inainte a painilor.
4. Si dupa ce au facut acestea, plecandu-se cu fata la pamant, s-au rugat Domnului ca sa nu mai cada in rautati ca acestea, ci de vor si pacatui candva, El sa-i certe cu mila si sa nu-i dea neamurilor celor hulitoare si barbare.
5. Iar in ziua in care cei de alt neam pangarisera templul Domnului, s-a intamplat ca tocmai intr-acea zi s-a facut curatirea, in douazeci si cinci ale aceleiasi luni, care este Chislev,
6. Si cu veselie au tinut opt zile ca la praznicul corturilor, aducandu-si aminte cum cu putina vreme mai inainte sarbatoarea corturilor o au facut in munti si in pesteri, hranindu-se ca fiarele.
7. Pentru aceea stalpari si ramuri frumoase, precum si finici avand, laude dadeau Celui care ii invrednicise sa sfinteasca templul.
8. Si a poruncit cu porunca de obste si cu randuiala la tot neamul iudeu, ca din an in an sa tina zilele acestea.
9. Si asa a fost sfarsitul lui Antioh care s-a numit Epifaniu.
10. Si acum, vom arata pe scurt, cele intamplate in vremea lui Eupator Antioh, fiul nelegiuitului Antioh, spunand relele care s-au intamplat din razboaie.
11. Ca acesta, dupa ce s-a facut rege, a pus mai mare peste treburile regatului pe un oarecare Lisias, care fusese carmuitor mai mare peste Cele-Siria si Fenicia.
12. Ptolomeu, care se chema Macron, a voit sa faca dreptate fata de Iudei, pentru nedreptatea ce li se facuse, si se nevoia sa traiasca in pace cu ei.
13. Si pentru aceasta a fost parat de prieteni catre Eupator, si de multe ori auzind ca este numit tradator, pentru ca a parasit Ciprul, pe care Filometor i-l incredintase, si a trecut la Antioh Epifaniu, nemaiputand sa pastreze nici cinstea, nici dregatoria ce avea, de inima rea, otravindu-se, a murit.
14. Iar Gorgias, dupa ce s-a facut mai mare peste locurile acestea, adunand ostire straina, adeseori pornea razboi impotriva Iudeilor.
15. Si unindu-se cu acestia si Edomitii, care tineau cetati tari, necajeau pe Iudei, si pe cei fugiti de la Ierusalim, primindu-i, incercau sa continuie razboiul.
16. Iar cei care erau cu Iuda Macabeul, facand rugaciune si cerand lui Dumnezeu sa le fie in ajutor, au navalit asupra cetatilor Edomitilor,
17. Pe care lovindu-le vitejeste, au luat locurile si au avut izbanda asupra tuturor celor care se luptau de pe zid, si pe cei care le veneau inainte i-au junghiat si au omorat nu mai putin de douazeci de mii.
18. Si au fugit unii, vreo noua mii, in doua turnuri foarte tari, care aveau toate cele trebuitoare.
19. Iar Iuda Macabeul, lasand pe Simon, pe Iosif, pe Zacheu si pe cativa care erau cu el, ca sa-i inconjure si sa lupte impotriva lor, s-a dus la locurile cele mai primejduite.
20. Cei care erau cu Simon, iubind argintul, au fost amagiti cu bani de unii din cei din turnuri si, luand saptezeci de mii de drahme de argint, au lasat pe unii de au scapat.
21. Si fiind vestit Macabeu de lucrul ce s-a facut, adunand pe capeteniile poporului, i-a invinuit foarte, pentru ca au vandut pe argint pe frati, lasand pe vrajmasi asupra lor.
22. Pe acesti vanzatori i-au omorat si indata au luat cele doua turnuri.
23. Deci toate luptele lui iesind cu bine, a ucis in acele doua turnuri mai mult de douazeci de mii.
24. Iar Timotei cel care mai inainte a fost biruit de Iudei, adunand ostiri straine multe foarte si multa calarime din Asia, a venit sa robeasca Iudeea.
25. Iuda Macabeul si cei care erau cu el, pe cand se apropia el, se rugau Domnului, presarandu-si capul cu tarana si incingandu-si coapsele cu sac.
26. Si cazand la pamant inaintea altarului, s-au rugat ca lor sa le fie bland iar vrajmasilor lor sa fie vrajmas si celor potrivnici sa se impotriveasca, precum zice legea.
27. Si dupa rugaciune, luand armele, au iesit din cetate departe si, apropiindu-se de vrajmasi, au stat.
28. Si cand a rasarit soarele, s-au lovit amandoua partile, acestia avand chezas de buna norocire si de biruinta fapta buna si scaparea cea spre Domnul, iar aceia avand calauza mania.
29. Si pe cand se bateau cu inversunare, s-au aratat vrajmasilor din cer cinci barbati straluciti, calari pe cai cu fraie de aur, care purtau in lupta pe Iudei.
30. Doi dintre ei luand pe Iuda Macabeul in mijloc si acoperindu-l cu armele lor, il pazeau nevatamat; iar asupra vrajmasilor aruncau sageti si trasnete. Deci invalmasindu-se, pentru ca nu vedeau, si tulburandu-se, cadeau in sabie.
31. Si s-au omorat douazeci de mii cinci sute de pedestrasi si sase sute de calareti.
32. Timotei a fugit la Ghezer, cetate tare, peste care era mai mare Chereea.
33. Iar cei care erau cu Iuda Macabeul au tabarat vitejeste imprejurul cetatii aceleia patru zile.
34. Iar cei dinauntru, nadajduind in taria cetatii, foarte mult blestemau si cuvinte necuviincioase aruncau.
35. Si cand s-a luminat in ziua a cincea, douazeci de voinici din cei care erau cu Iuda Macabeul, mahnindu-se din cauza blestemelor, barbateste au navalit la zid si, eu manie salbatica suindu-se, pe oricare era inainte il taiau.
36. De asemenea si altii suindu-se asupra celor dinauntru, au dat foc turnurilor si, aprinzand focuri, de vii au ars pe acei blestematori.
37. Iar altii au taiat portile si primind inauntru cealalta tabara, au luat cetatea; si pe Timotei, care se ascunsese intr-o groapa, precum si Chereea, fratele acestuia, si pe Apolofane i-au omorat.
38. Si dupa ce au facut acestea, cu laude si cu marturisiri au binecuvantat pe Domnul, Cel care mult bine a facut lui Israel si i-a dat biruinta.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 127

Voteaza:

Curatirea templului si biruinta impotriva Edomitilor si asupra lui Timotei. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE