Simon ramane in locul lui Ionatan. El biruie pe Trifon si curata Ierusalimul.

1. Si a auzit Simon ca a adunat Trifon putere multa, ca sa vina in tara lui Iuda s-o piarda.
2. Si vazand ca poporul este spaimantat si plin de frica, s-a suit in Ierusalim si a adunat poporul.
3.
Si i-a mangaiat pe ei si le-a zis: "Voi stiti cate am facut eu si fratii mei si casa tatalui meu pentru legi si pentru cele sfinte, si razboaiele si nevoile pe care le-am facut.
4. Pentru aceasta toti fratii mei au pierit pentru Israel si am ramas eu singur,
5. Si acum sa nu dea Dumnezeu ca sa-mi crut eu sufletul in toata vremea necazului; ca nu sunt mai bun decat fratii mei.
6. Ci voi cauta razbunare pentru legea mea si pentru cele sfinte si pentru femeile si fiii nostri, ca s-au adunat toate limbile, ca sa ne piarda cu vrajmasie.
7. Si s-a aprins duhul poporului, indata ce a auzit cuvintele acestea, si a raspuns cu glas mare, zicand:
8. "Tu ne esti capetenia noastra in locul lui Iuda si al lui Ionatan, fratele tau.
9. Poarta razboiul nostru, si toate cate vei zice, vom face.
10. Si a adunat pe toti barbatii cei de razboi si a grabit a savarsi zidurile Ierusalimului si a-l intari primprejur.
11. Si a trimis pe Ionatan al lui Absalom cu putere destula la Iafa si, scotand pe cei care erau acolo, a ramas in ea.
12. Si a pornit Trifon din Ptolemaida cu ostire multa, sa intre in pamantul Iudei si avea cu sine pe Ionatan in lanturi.
13. Iar Simon a tabarat la Hadid in preajma campului.
14. Si intelegand Trifon ca s-a sculat Simon in locul lui Ionatan, fratele sau, si ca vrea sa porneasca asupra lui cu razboi, a trimis la el soli, zicand:
15. "Pentru banii ce era dator Ionatan, fratele tau, la vistieria imparateasca, pe urma slujbelor ce a avut, il tinem inchis.
16. Si acum trimite o suta de talanti de argint si pe doi fii ai lui ostatici, ca nu cumva, capatand libertatea, sa se vicleneasca spre noi, si noi il vom elibera".
17. Si a cunoscut Simon ca graieste cu inselaciune catre el, insa tot a trimis banii Si pe prunci, ca sa nu ridice vrajmasie mare din partea poporului si sa nu se zica:
18. "Pentru ca Simon nu a trimis banii si pruncii, de aceea a pierit Ionatan".
19. Si a trimis pruncii si cei o suta de talanti; iar el a mintit si n-a slobozit pe Ionatan.
20. Si dupa aceea a venit Trifon, ca sa intre in tara si sa o supuna si a inconjurat pe calea cea dinspre Adoraim; iar Simon si tabara lui il urmareau in tot locul unde mergea.
21. Iar cei din cetate au trimis la Trifon soli, grabindu-l sa vina la ei prin pustiu si sa le trimita hrana.
22. Si a gatit Trifon toata calarimea sa, ca sa vina in noaptea aceea, dar a fost zapada multa si n-a putut veni din pricina zapezii si, purcezand, a venit in Galaad.
23. Si cand s-a apropiat de Bascama, a omorat pe Ionatan si l-a ingropat acolo.
24. Si s-a inapoiat Trifon si s-a dus in pamantul sau.
25. Si a trimis Simon si a luat oasele lui Ionatan, fratele sau, si l-a ingropat in Modein, in cetatea parintilor.
26. Si l-a plans tot Israelul cu plangere mare si l-a jelit zile multe.
27. Si a zidit Simon mormantul tatalui sau si al fratilor lui si l-a inaltat cu chip frumos la vedere din piatra cioplita pe dinainte si pe dinapoi.
28. Si a pus deasupra sapte turnuri, unul in fata altuia: tatalui si maicii si celor patru frati.
29. Si le-a facut imprejur lucrari mestesugite si a pus stalpi mari si a facut pe stalpi chipuri cu arme spre nume vesnic si langa arme corabii cioplite, ca sa vada toti cei care umbla pe mare.
30. Acesta este mormantul pe care l-a facut in Modein si care este pana in ziua de azi.
31. Iar Trifon, umbland cu viclesug catre regele Antioh cel Tanar, l-a omorat.
32. Si a domnit in locul lui si si-a pus stema Asiei si a facut prapad mare pe pamant.
33. Si a zidit Simon cetatile Iudeii si le-a intarit cu turnuri inalte si cu ziduri mari si cu porti cu zavoare si a pus stransura de bucate in cetati.
34. Si alegand Simon barbati. i-a trimis cu daruri la regele Dimitrie, ca sa ierte tara, pentru ca toate faptele lui Trifon erau jafuri.
35. Si a trimis la el regele Dimitrie dupa faptele acestea si i-a raspuns si i-a scris aceasta scrisoare:
36. "Regele Dimitrie, lui Simon arhiereul si prietenul regilor, batranilor si neamului evreiesc, bucurie.
37. Am primit coroana de aur si ramura de finic si suntem gata sa va dam pace mare si am scris celor mai mari peste treburi sa va lase cele ce va iertam.
38. Si cate am asezat cu voi raman, si cetatile, pe care le-ati zidit, sa fie ale voastre.
39. Iertam scaparile din vedere si greselile facute pana in ziua de astazi si dajdiile catre rege cu care erati datori si orice se vamuia in Ierusalim sa nu se mai vamuiasca.
40. Si care vor fi vrednici dintre voi sa se inscrie intre ai nostri, sa se inscrie si sa fie intre noi pace".
41. In anul o suta saptezeci s-a ridicat jugul neamurilor de deasupra lui Israel.
42. Si a inceput poporul lui Israel a scrie in scrisori si in zapise: "In anul intai pe vremea lui Simon arhiereul cel mare, mai-marele si carmuitorul Iudeilor".
43. In zilele acelea a tabarat Simon asupra Ghezerului si a inconjurat-o cu ostiri si a facut un turn pe roate pentru luarea cetatii si s-a apropiat de cetate si a lovit un turn si l-a luat.
44. Si cei din turnul pe roate au sarit in cetate si s-a facut tulburare mare.
45. Si s-au suit cei din cetate cu femeile si cu fiii lor pe zid, rupandu-si hainele si au strigat cu glas mare rugand pe Simon sa faca pace cu ei si au zis:
46. "Sa nu ne faci noua dupa rautatile noastre; ci dupa mila ta".
47. Si i s-a facut mila lui Simon de ei si nu i-a batut, ci scotandu-i din cetate a curatit casele in care erau idolii, si asa au intrat in ea, laudand si binecuvantand pe Domnul.
48. Si a scos din ea toata necuratia, a asezat acolo oameni care tin legea, a intarit-o si a zidit in ea locas.
49. Iar cei din cetatuia din Ierusalim erau opriti a iesi si a merge in tara si a cumpara si a vinde si au flamanzit foarte si multi dintre ei au pierit de foame.
50. Si au strigat catre Simon sa-i primeasca si i-a primit si a scos pe cei care erau acolo si a curatit cetatuia de necuratenii.
51. Si au intrat in ea in douazeci si trei ale lunii a doua, in anul o suta saptezeci si unu, cu laude si cu stalpari si harpe si chimvale si cu alaute si cu cantari si cantece, fiindca marele vrajmas al lui Israel fusese infrant.
52. Si a randuit ca in fiecare an sa serbeze aceasta zi cu veselie.
53. Si a intarit muntele templului Domnului cel de langa cetate si au locuit acolo, el si cei care erau cu ei.
54. Si a vazut Simon ca Ioan, feciorul sau, este om deplin si l-a pus capetenie peste toate ostirile si a locuit in Gaza.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 129

Voteaza:

Simon ramane in locul lui Ionatan. El biruie pe Trifon si curata Ierusalimul. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE