Despre vindecarea bolilor; cum trebuie sa fie plangerea pentru morti; despre mestesuguri si lucrarea pamantului.

1. Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a facut Domnul.
2. Ca de la Cel Preainalt este leacul si de la rege va lua dar.
3.
Stiinta doctorului va inalta capul lui si inaintea celor mari va fi minunat.
4. Domnul a zidit din pamant leacurile, si omul intelept nu se va scarbi de ele.
5. Au nu din lemn s-a indulcit apa, ca sa se cunoasca puterea Lui?
6. Si El a dat oamenilor stiinta, ca sa Se mareasca intru leacurile Sale cele minunate.
7. Cu acestea tamaduieste si ridica durerea;
8. Spiterul cu acestea va face alifiile. Nu este sfarsit lucrurilor Domnului si pace de la El este peste fata pamantului.
9. Fiule! In boala ta nu fi nebagator de seama; ci te roaga Domnului si El te va tamadui.
10. Departeaza pacatul si intinde mainile spre faptele drepte si de tot pacatul curateste inima ta.
11. Da miros cu buna mireasma si pomenire de faina de grau si junghie jertfe grase, pe cat te ajuta puterile.
12. Si doctorului da-i loc ca si pe el l-a facut Domnul si sa nu se departeze de la tine, ca si de el ai trebuinta.
13. Ca este vreme cand si in mainile lui este miros de buna mireasma.
14. Ca si el se va ruga Domnului, ca sa dea odihna si sanatate spre viata.
15. Cel care pacatuieste impotriva Ziditorului sau, sa cada in mainile doctorului.
16. Fiule! Pentru cel mort varsa lacrimi si, ca si cum ai fi patimit grele incercari, incepe plangerea.
17. Si dupa cuviinta tu acopera trupul lui si nu trece cu vederea inmormantarea lui.
18. Amara plangere fa si fierbinte tanguire.
19. Si te jeleste, dupa vrednicia lui, o zi sau doua, pentru a goni clevetirea si te mangaie de intristare.
20. Ca din intristare vine moarte, si intristarea inimii slabeste virtutea.
21. Necazul statornic este mai rau decat moartea si o viata impovarata impinge inima la blestem.
22. Nu da intristarii inima ta, ci o departeaza de ea, aducandu-ti aminte de cele de pe urma.
23. Si nu uita ca nu este intoarcere pentru cel raposat si acestuia nu vei folosi si tie insuti vei face rau.
24. Adu-ti aminte de judecata lui, ca asa va fi si a ta; mie ieri, si tie azi.
25. Cu odihna mortului fa sa inceteze pomenirea lui si te mangaie despre el pentru iesirea duhului lui.
26. Intelepciunea carturarului pe incet se castiga si cel care nu ia aminte prea mult la grijile vietii se va intelepti.
27. De ce intelepciune se va umple cel care tine plugul si se faleste cu manuirea boldului,
28. Care mana boii si-si trece viata cu ei si vorba lui este numai despre vilei?
29. Tot gandul lui este cum sa intoarca brazda si privegherea lui va fi despre hrana boilor.
30. La fel este cu orice dulgher si orice zidar, care noaptea si ziua le petrece muncind.
31. La fel, cel care sapa sapaturi de peceti; gandul lui este cum sa schimbe chipurile.
32. Inima sa o va sili, ca sa asemene desenul si privegherea lui, ca sa savarseasca lucrul.
33. Asa mesterul de fier, sezand langa nicovala, se deprinde cu greutatea fierului.
34. Aburul focului va invartosa carnea lui si cu infierbantarea cuptorului se va lupta.
35. Sunetul ciocanului umple urechea lui si ochii lui urmaresc asemanarea lucrului planuit.
36. Inima sa o va pune spre savarsirea lucrurilor si privegherea lui este ca sa le impodobeasca dupa ce le savarseste.
37. Tot asa olarul, sezand la lucrul sau si invartind cu picioarele sale roata,
38. Pururea are grija de lucrul sau, ca lucrarea lui sa fie multa.
39. Cu mainile sale va inchipui lutul si sub picioarele sale va indupleca vartosia lutului.
40. Inima sa o va da ca sa savarseasca netezirea si privegherea lui ca sa curele cuptorul.
41. Toti acestia intru mainile lor nadajduiesc si fiecare in mestesugul sau este intelegator.
42. Fara de acestia nu se zideste cetatea, nici vor locui, nici vor umbla cei din cetate.
43. Dar la adunare nu vor trece mai sus; si asezamantul judecatii nu este pentru ei, nici vor arata dreptatea si judecata.
44. Si in pilde nu se vor pricepe.
45. Ci ei intaresc zidirile veacului si pofta lor este lucrarea mestesugului.
46.
Altfel este cel care isi inchina sufletul sau si cugeta in legea Celui Preainalt.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 175

Voteaza:

Despre vindecarea bolilor; cum trebuie sa fie plangerea pentru morti; despre mestesuguri si lucrarea pamantului. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE