Nelegiuirea din Ghibeea.

1. In zilele acelea, cand nu era rege in Israel, traia un levit pe coasta Muntelui Efraim. Acesta si-a luat o concubina din Betleemul Iudei.
2. Si s-a certat cu el si s-a dus de la el inapoi la casa tatalui ei in Betleemul Iudei si a stat acolo patru luni.

3. Atunci barbatul ei s-a sculat si s-a dus dupa ea, ca sa se impace cu ea si s-o aduca acasa. Cu el era o sluga a sa si o pereche de asini. Si l-a dus ea in casa tatalui sau.
4. Socrul sau, tatal acestei tinere femei, vazandu-l, l-a intampinat cu bucurie si l-a oprit si el a ramas la el trei zile. Au mancat si au baut si au ramas acolo.
5. A patra zi s-au sculat ei de vreme si s-au gatit sa plece. Iar tatal tinerei femei a zis catre ginerele sau: "Intareste-ti inima cu o bucatica de paine si apoi vei pleca".
6. Si au ramas si au mancat si au baut amandoi impreuna. Apoi tatal tinerei femei a zis catre omul acela: "Ramai inca si noaptea asta, ca sa se veseleasca inima ta".
7. Omul acela insa s-a sculat sa plece, dar socrul sau l-a rugat si el a mai ramas o noapte acolo.
8. A cincea zi s-a sculat el de dimineata ca sa plece. si tatal acelei tinere femei iar i-a zis: "Intareste-ti inima ta cu paine si zaboveste pana cand va fi soarele spre asfintit". Si au mancat ei amandoi si au baut.
9. Apoi s-a sculat omul acela ca sa plece el si concubina sa si sluga sa. Iar socrul sau, tatal tinerei femei, a zis: "Iata s-a plecat ziua spre seara, ramai, rogu-te, iata ziua se va sfarsi curand, ramai aici; sa se veseleasca inima ta! Maine va veti scula de dimineata si veti pleca in calea voastra si te vei duce la casa ta".
10. Dar omul nu s-a invoit sa ramana, ci s-a sculat si a plecat si a venit pana la Iebus, care acum este Ierusalimul. Cu el erau doi asini incarcati si concubina lui.
11. Dar cand s-au apropiat ei de Iebus, ziua se apropia de seara. Atunci a zis sluga catre stapanul sau: "Sa ne abatem in cetatea aceasta a Iebuseilor si sa ramanem in ea".
12. Stapanul lui insa i-a zis: "Nu, sa nu intram in cetatea unor oameni de alt neam, care nu sunt din fiii lui Israel, ci sa mergem pana la Ghibeea".
13. Apoi a zis iar catre sluga sa: "Sa mergem pana la unul din aceste locuri si sa ramanem in Ghibeea sau Rama".
14. Si au mers ei si au ajuns aproape de Ghibeea si, cand au ajuns la Ghibeea lui Veniamin, a asfintit soarele.
15. si s-au abatut intr-acolo, ca sa mearga sa ramana in Ghibeea. Si au venit si au ramas in ulita cetatii, caci nimeni nu i-a chemat In casa ca sa-i gazduiasca.
16. Iata insa ca venea un batran de la lucru din camp, seara; acesta era de neam din Muntele Efraim si traia in Ghibeea. Iar locuitorii din cetatea aceasta erau din fiii lui Veniamin.
17. Si ridicandu-si ochii sai, vazu un trecator pe ulita cetatii; si a zis batranul: "Incotro mergi si de unde vii?"
18. A zis acela: "Noi mergem de la Betleemul Iudei la muntele lui Efraim, de unde sunt eu; am fost la Betleemul Iudei si acum ma duc la casa Domnului; dar nimeni nu ma cheama in casa;
19. Noi avem si paie si nutret pentru asinii nostri; de asemenea paine si vin pentru mine si pentru roaba ta si pentru sluga aceasta a robilor tai; n-avem nevoie de nimic".
20. Atunci batranul a zis: "Fiti linistiti; toate lipsurile raman asupra mea, numai sa nu ramai in ulita!"
21. Apoi l-a dus in casa sa si a dat nutret asinilor lui, iar ei si-au spalat picioarele si au mancat si au baut.
22. Dar dupa ce s-a veselit inima lor, iata locuitorii cetatii, oameni desfranati, au inconjurat casa, batand in usa si zicand batranului, stapanul casei: "Scoate pe omul care a intrat in casa ta, ca sa-l cunoastem".
23. Atunci stapanul casei a iesit la ei si le-a zis: "Nu, fratii mei, sa nu faceti rau omului, de vreme ce a intrat in casa mea, sa nu faceti aceasta ticalosie!
24. Iata, eu am o fiica fecioara si el are o concubina; vi le voi scoate, ca sa le cunoasteti pe ele si sa faceti cu ele ce va place; iar cu omul acesta sa nu faceti aceasta nebunie!"
25. Dar ei n-au voit sa-l asculte. Atunci omul a luat pe concubina sa si a scos-o in ulita. Iar ei au cunoscut-o pe ea si si-au batut joc de ea toata noaptea pana dimineata, si la ivirea zorilor au parasit-o.
26. Si in revarsatul zorilor a venit femeia si a cazut inaintea usii casei omului aceluia, la care era stapanul ei si a zacut acolo pana s-a facut ziua.
27. Stapanul ei insa s-a sculat dimineata, a deschis usa casei si a iesit, ca sa plece in drumul sau; si iata concubina sa zacea la usa casei, si mainile ei erau pe prag.
28. Atunci el i-a zis: "Scoala sa mergem!" Dar n-a primit nici un raspuns, pentru ca murise. Atunci el a pus-o pe un asin si s-a ridicat si a plecat la casa sa.
29. Iar daca a ajuns la casa sa, a luat un cutit si, apucand pe concubina sa, a taiat-o bucatica eu bucatica in douasprezece parti si le-a trimis in toate hotarele lui Israel.
30. Tot cel ce vedea acestea zicea: "N-a mai fost, nici nu s-a mai vazut ceva asemenea din zilele iesirii fiilor lui Israel din tara Egiptului, pana in ziua aceasta". Iar oamenilor trimisi din partea sa le daduse porunca, zicandu-le: "Asa sa spuneti la tot Israelul: A mai fost oare candva asemenea cu aceasta? Luati seama la aceasta, sfatuiti-va si hotarati!"
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 183

Voteaza:

Nelegiuirea din Ghibeea. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE