Ravna lui Neemia pentru indreptarea obiceiurilor.

l. In acea zi s-a citit din cartea lui Moise in auzul poporului si s-a gasit scris in ea ca Amonitul si Moabitul nu pot fi primiti niciodata in adunarea lui Dumnezeu,
2. Pentru ca ei n-au intampinat pe fiii lui Israel cu paine si apa si pentru ca au tocmit impotriva lor pe Valaam, ca sa-i blesteme, dar Dumnezeul nostru a schimbat blestemul in binecuvantare.
3. Si auzind aceasta lege, a despartit Israel tot ce era strain.

4. Dar inainte de aceasta, preotul Eliasib, mai-marele peste camarile templului Dumnezeului nostru, si ruda cu Tobie,
5. Randuise pentru acesta o odaie mare, unde mai inainte se puneau prinoasele, tamaia, vasele sfinte, zeciuiala de paine, de vin si de untdelemn, ce era hotarata pentru leviti, cantareti, portari, si ceea ce se cuvenea preotilor.
6. Eu nu eram la Ierusalim cand s-au facut toate acestea, pentru ca ma intorsesem la rege, in anul al treizeci si doilea al domniei lui Artaxerxe, regele Babilonului.
7. Si la sfarsitul acestui an, am capatat de la rege invoirea de a veni la Ierusalim, si am aflat de raul ce a facut Eliasib, dand lui Tobie o camara in curtea templului lui Dumnezeu.
8. Si mi-a parut foarte rau de acestea si am aruncat afara din camara toate lucrurile care erau ale lui Tobie, dand porunca sa fie sfintite camarile.
9. Si am pus din nou lucrurile templului lui Dumnezeu, prinoasele si tamaia.
10. Am mai inteles de asemenea ca partile ce se cuveneau levitilor nu le fusesera date si ca levitii si cantaretii, insarcinati sa faca slujba, fugisera pe la tarinile lor.
11. De aceea am mustrat pe capetenii si am zis: "Pentru ce a fost parasit templul lui Dumnezeu?" Si i-am adunat pe leviti si pe cantareti si i-am pus la locurile lor.
12. Atunci toti Iudeii au inceput a aduce la camara zeciuiala de paine, de vin si de untdelemn;
13. Si eu am incredintat supravegherea camarilor lui Selemia preotul si lui Tadoc carturarul, si lui Pedaia, unul dintre leviti, si le-am dat ca ajutor pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, caci acestia se bucurau de mare cinste. Si tot ei au fost imputerniciti sa faca impartire fratilor lor.
14. Pomeneste-ma, Dumnezeul meu, pentru aceasta si nu uita faptele mele evlavioase facute pentru templul Dumnezeului meu si pentru slujbele din el!
15. In zilele acelea am vazut in Iuda oameni care calcau in teascuri in ziua odihnei, aduceau snopi si incarcau pe asini vin, struguri, smochine si tot felul de greutati si le duceau in ziua odihnei la Ierusalim. Si le-am facut mustrare aspra chiar atunci, cand vindeau lucruri de mancare.
16. De asemenea se aflau Tirieni, asezati in Ierusalim, care aduceau peste si tot felul de marfuri si le vindeau, in ziua odihnei, Iudeilor in Ierusalim.
17. Si am mustrat pe mai-marii Iudeilor si le-am zis: "Ce inseamna aceste fapte urate, pe care le faceti voi, pangarind ziua odihnei?
18. Oare nu asa au facut parintii vostri si nu din pricina aceasta a adus Dumnezeul nostru aceste necazuri asupra voastra si asupra acestei cetati? Si voi atrageti din nou mania Lui asupra lui Israel, necinstind ziua odihnei!"
19. Apoi am poruncit sa se inchida toate portile Ierusalimului in ajunul zilei de odihna, cand incepe a se intuneca, si sa nu se mai deschida decat dupa ea. Si am pus cate unul din slujitorii mei la porti, ca sa impiedice intrarea de marfuri in ziua odihnei.
20. Atunci negutatori si vanzatori de tot felul de lucruri au ramas cateodata sau de doua ori afara din Ierusalim.
21. Dar eu i-am mustrat aspru, zicandu-le: "pentru ce petreceti voi noaptea inaintea zidurilor? De veti mai face aceasta, voi pune mana pe voi!" De atunci ei n-au mai venit in ziua odihnei.
22. Si am mai poruncit eu levitilor sa se curete si sa vina sa pazeasca portile, ca sa sfinteasca ziua odihnei. Adu-ti aminte de mine, Dumnezeul meu, pentru acestea si ma ocroteste dupa mare mila Ta!
23. Tot atunci am vazut eu Iudei, luandu-si femei asdodiene, amonite si moabite.
24. Jumatate din copiii lor vorbeau limba asdodiana si nu stiau sa vorbeasca evreieste; nu stiau decat limba unuia sau altuia din acele popoare.
25. Eu i-am mustrat aspru si pe acestia si i-am blestemat; ba pe unii i-am lovit, le-am smuls parul si i-am jurat pe numele lui Dumnezeu, zicand: "Sa nu va dati fetele dupa feciorii lor si sa nu luati pe fetele lor, nici pentru fiii vostri, nici pentru voi.
26. Oare nu asa a pacatuit Solomon, regele lui Israel? Nu se afla rege ca el la nici un popor si el era iubit de Dumnezeu si Domnul il pusese rege peste tot Israelul; dar femeile cele de alt neam l-au atras si pe el in pacat.
27. Se poate oare sa aud eu de voi ca faceti acest rau mare si pacatuiti inaintea lui Dumnezeu, luandu-va femei de alt neam?"
28. Unul din fiii lui Ioiada, fiul lui Eliasib, preotul cel mare, era ginerele lui Sanbalat Horonitul; dar eu l-am alungat de la mine.
29. Adu-Ti aminte de ei, Dumnezeul meu, caci au spurcat preotia si legamantul preotesc si levit!
30. Astfel i-am curatit eu de toti strainii si am pus randuiala preotilor si levitilor, fiecaruia dupa slujba lui,
31.
Si deasemenea pentru aducerea lemnelor la vremea hotarata, precum si a prinoaselor de parga. Adu-ti aminte de mine, Dumnezeul meu, spre binele meu!
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 218

Voteaza:

Ravna lui Neemia pentru indreptarea obiceiurilor. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE