Rugaciunea lui Daniel si proorocia celor saptezeci de saptamani de ani.

1. In anul intai al lui Darius, fiul lui Ahasveros (Artaxerxe), din neamul Mezilor, care a domnit peste regatul Caldeilor,
2. In anul intai al domniei lui - eu, Daniel, am citit in carti numarul de saptezeci de ani, pentru care a fost cuvantul Domnului catre proorocul Ieremia, ani care trebuia sa se implineasca de la daramarea Ierusalimului.
3. Si mi-am indreptat fata catre Domnul Dumnezeu, staruind in rugaciune si in rugi fierbinti, cu post, sac si cenusa.

4. Si m-am rugat Domnului Dumnezeu si m-am marturisit si am zis: "O, Doamne, Dumnezeule cel mare si minunat, Care pazesti legamantul si indrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine si iau aminte la poruncile Tale!
5. Pacatuit-am, faradelege am facut, ca si cei nelegiuiti ne-am purtat, rasculatu-ne-am si ne-am departat de la poruncile si de la legile Tale.
6. Si nu am ascultat de slujitorii Tai prooroci, care ne-au grait in numele Tau: catre regii nostri, catre mai-marii nostri, parintilor nostri si la tot poporul tarii.
7. A Ta este, Doamne, dreptatea, iar a noastra rusinarea fetelor noastre, precum se arata astazi oamenilor din Iuda si locuitorilor din Ierusalim si la tot Israelul, cei de aproape si cei de departe, in toate tarile in care Tu i-ai izgonit din pricina faradelegilor ce le-au savarsit impotriva Ta.
8. Doamne Dumnezeule, a noastra este rusinarea fetelor, a regilor nostri, a mai-marilor nostri si a parintilor nostri, caci noi am pacatuit tie;
9. A Domnului Dumnezeului nostru este milostivirea si indurarea. Razvratitu-ne-am impotriva Lui.
10. Si nu am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru ca sa umblam in legea Lui, pe care ne-a dat-o noua prin mana slujitorilor Sai profeti.
11. Si tot Israelul a calcat legea Ta si s-a departat, ca sa nu mai auda glasul Tau. Varsatu-s-a peste noi blestemul si juramantul scris in legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, caci am pacatuit impotriva Ta.
12. Si a adeverit cuvintele Sale pe care le-a grait catre noi si catre judecatorii nostri, care au carmuit peste noi, ca a voit sa abata peste noi strasnic prapad, ce nu s-a mai intamplat niciodata sub cer, asemenea celui din Ierusalim.
13. Precum este scris in legea lui Moise, toata aceasta nenorocire s-a napustit asupra noastra, dar n-am imbunat fata Domnului Dumnezeului nostru, intorcandu-ne de la nelegiuirile noastre si luand aminte la adevarul Sau.
14. Gandit-a indelung Domnul asupra nenorocirii pe care a abatut-o peste noi, ca drept este Domnul Dumnezeul nostru in toate faptele pe care le-a facut, dar noi n-am ascultat de glasul Lui.
15. Si acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu Care ai scos pe poporul Tau din tara Egiptului cu mana tare si Te-ai facut vestit pana in ziua de astazi, pacatuit-am, faradelege am facut.
16. O, Doamne! Intoarca-se, dupa milostivirile Tale, toata mania si toata vapaia urgiei Tale de la cetatea Ierusalimului, de la muntele cel sfant al Tau! Ca, pentru pacatele noastre si pentru faradelegile parintilor nostri, Ierusalimul si poporul Tau au ajuns de ocara pentru toti vecinii nostri.
17. Acum asculta, Dumnezeul nostru, rugaciunea slujitorului Tau si ruga fierbinte si lumineaza fata Ta spre templul Tau pustiit, pentru numele Tau, Doamne!
18. Pleaca, Dumnezeul meu, urechea Ta si auzi, deschide ochii Tai si vezi mahnirea noastra adanca si cetatea asupra careia se cheama numele Tau. Ca nu pentru faptele noastre drepte aducem inaintea Ta rugaciunile noastre cele fierbinti, ci pentru milele Tale cele mari.
19. O, Doamne, asculta! O, Doamne, iarta! O, Doamne, ia aminte si lucreaza! Nu intarzia pentru numele Tau, Dumnezeul meu; ca numele Tau il poarta cetatea si poporul Tau!"
20. Si in vreme ce graiam si ma rugam si marturiseam pacatul meu si pacatul poporului meu Israel si cadeam cu ruga mea fierbinte inaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru sfant muntele Dumnezeului meu,
21. Si pe cand vorbeam in rugaciunea mea, iata un om, Gavriil, pe care l-am vazut in vedenia mea cea de la inceput, in zbor grabit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seara.
22. Si a venit si mi-a grait zicand: "Daniele, chiar acum am sosit ca sa-ti deschid mintea.
23. Cand tu ai inceput sa te rogi, porunca mi-a fost data si eu am venit ca sa-ti vestesc, caci tu esti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvant si intelege vedenia!
24. Saptezeci de saptamani sunt hotarate pentru poporul tau si pentru cetatea ta cea sfanta pana ce faradelegea va trece peste margini si se va pecetlui pacatul si se va ispasi nelegiuirea, pana ce dreptatea cea vesnica va veni, vedenia si proorocia se vor pecetlui si se va unge Sfantul Sfintilor.
25. Sa stii si sa intelegi ca de la iesirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului si pana la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt sapte saptamani si saizeci si doua de saptamani; si din nou vor fi zidite pietele si zidul din afara, in vremuri de stramtorare.
26. Iar dupa cele saizeci si doua de saptamani, Cel-Uns va pieri fara sa se gaseasca vreo vina in El, iar poporul unui domn va veni si va darama cetatea si templul. Si sfarsitul cetatii va veni prin potopul maniei lui Dumnezeu si pana la capat va fi razboi - prapadul cel hotarat.
27.
Si El va incheia un legamant cu multi intr-o saptamana, iar la mijlocul saptamanii va inceta jertfa si prinosul si in templu va fi uraciunea pustiirii, pana cand pedeapsa nimicirii cea hotarata se va varsa peste locul pustiirii".
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 728

Voteaza:

Rugaciunea lui Daniel si proorocia celor saptezeci de saptamani de ani. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE