Oprirea prieteniei cu paganii.

l. "Cand Domnul Dumnezeul tau te va duce in pamantul la care mergi ca sa-l mostenesti si va izgoni de la fata ta neamurile cele mari si multe si anume: pe Hetei, pe Gherghesei, pe Amorei, pe Canaanei, pe Ferezei, pe Hevei si pe Iebusei - sapte neamuri, care sunt mai mari si mai puternice decat tine -
2. Si le va da Domnul Dumnezeul tau in mainile tale si le vei bate, atunci sa le nimicesti, sa nu faci cu ele legamant si sa nu le cruti.
3. Sa nu te incuscresti cu ele: pe fiica ta sa nu o dai dupa fiul lui si pe fiica lui sa nu o iei pentru fiul tau,
4.
Ca vor abate pe fiii tai de la Mine ca sa slujeasca altor dumnezei, si se va aprinde asupra voastra mania Domnului si curand te va pierde.
5. Ci sa faceti cu ele asa: jertfelnicile lor sa le stricati, stalpii lor sa-i daramati, dumbravile lor sa le taiati si idolii dumnezeilor lor sa-i ardeti cu foc.
6. Ca esti poporul sfant al Domnului Dumnezeului tau si te-a ales Domnul Dumnezeul tau ca sa-I fii poporul Lui ales din toate popoarele de pe pamant.
7. Si Domnul v-a primit, nu pentru ca sunteti mai multi la numar decat toate popoarele - caci sunteti mai putini la numar decat toate popoarele, -
8. Ci pentru ca va iubeste Domnul; si ca sa Isi tina juramantul pe care 1-a facut parintilor vostri, v-a scos Domnul cu mana tare si cu brat inalt si v-a scapat din casa robiei si din mana lui Faraon, regele Egiptului.
9. Sa stii dar ca Domnul Dumnezeul tau este adevaratul Dumnezeu, Dumnezeu credincios, Care pazeste legamantul Sau si mila Sa, pana la al miilea neam, catre cei ce-L iubesc si pazesc poruncile Lui;
10. Si rasplateste la fel celor ce-L urasc, pierzandu-i, si nu intarzie sa rasplateasca, eu aceeasi masura, celor ce-L urasc.
11. Pazeste dar poruncile, hotararile si legile pe care-ti poruncesc astazi sa le implinesti.
12. De vei asculta legile acestea, de le vei pazi si le vei implini, atunci si Domnul Dumnezeul tau va tine legamantul si mila Sa fata de tine, cum S-a jurat El parintilor tai;
13. Te va iubi, te va binecuvanta, te va inmulti si va binecuvanta rodul pantecelui tau, rodul pamantului tau, painea ta, vinul tau, untdelemnul tau, pe cele nascute ale vitelor tale mari si ale oilor turmei tale in pamantul acela, pentru care S-a jurat El parintilor tai sa ti-l dea tie.
14. Si vei fi binecuvantat mai mult decat toate popoarele si nu se va afla sterp sau stearpa nici intre ai tai, nici intre dobitoacele tale.
15. Va departa de la tine Domnul Dumnezeul tau toata neputinta si nici una din bolile cele rele ale Egiptenilor, pe care le-ai vazut si le stii, nu va aduce asupra ta, ci le va trimite asupra celor ce te urasc pe tine
16. Manca-vei toata agonisita popoarelor pe care Domnul Dumnezeul tau ti le va da tie; sa nu le crute ochiul tau si sa nu slujesti dumnezeilor lor, ca aceasta este cursa pentru tine.
17. Nu cumva sa zici in inima ta: Popoarele acestea sunt mai mari la numar decat mine, cum le voi putea izgoni?
18. Sa nu te temi de ele, ci adu-ti aminte ce a facut Domnul Dumnezeul tau cu Faraon si cu tot Egiptul,
19. Si de acele incercari mari, pe care le-au vazut ochii tai, de acele semne si minuni mari, de mana cea tare si de bratul cel inalt cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tau. Tot asa va face Domnul Dumnezeul tau cu toate popoarele de care te temi.
20. Inca si viespi va trimite Domnul Dumnezeul tau asupra lor pana ce vor pieri cei ce au ramas si s-au ascuns de la fata ta.
21. Nu te inspaimanta de ei, ca Domnul Dumnezeul tau, Cel din mijlocul tau, este Dumnezeu mare si minunat.
22. Domnul Dumnezeul tau va izgoni dinaintea ta popoarele acestea incetul cu incetul; nu poti sa le pierzi repede, ca sa nu se pustiiasca pamantul si sa nu se inmulteasca impotriva ta fiarele campului;
23. Ci ti le va da Domnul Dumnezeul tau si le va pune in mare tulburare, incat vor pieri.
24. Va da pe regii lor in mainile tale si tu vei pierde numele lor de sub cer: nimeni nu-ti va putea sta inainte pana ii vei starpi.
25. Idolii dumnezeilor lor sa-i ardeti cu foc; sa nu doresti a lua argintul sau aurul de pe ei, ca sa nu-ti fie aceasta cursa, ca uraciune sunt acestia inaintea Domnului Dumnezeului tau,
26. Si uraciunea idoleasca sa n-o duci in casa ta, ca sa nu cazi sub blestem, ca ea.
Fereste-te de aceasta si sa-ti fie scarba de ea, ca este blestemata".
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 218

Voteaza:

Oprirea prieteniei cu paganii. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE