Iudeii randuiesc sarbatoare.

1. In luna a douasprezecea, adica in luna Adar, in a treisprezecea zi, cand a sosit timpul aducerii la indeplinire a poruncii regelui si a decretului lui; in ziua aceea, cand nadajduiau dusmanii Iudeilor sa-i biruiasca, s-a dovedit dimpotriva ca Iudeii si-au aratat puterea asupra dusmanilor lor;
2. Atunci Iudeii s-au adunat in toate cetatile lor, prin toate tarile lui Artaxerxe, ca sa puna mana pe cei ce le doreau raul si nimeni n-a putut sta impotriva fetei lor, pentru ca frica de Iudei apasa asupra tuturor popoarelor.
3. Toate capeteniile tarilor, satrapii, guvernatorii si slujitorii regelui au sprijinit pe Iudei, de teama lui Mardoheu,
4.
Caci Mardoheu era mare in casa regelui si renumele lui se latise in toate tarile, deoarece omul acesta, Mardoheu, devenise tot mai puternic.
5. Atunci au starpit Iudeii pe toti dusmanii lor, ucigand cu sabia, omorand, pierzand si facand cu dusmanii lor dupa voia lor.
6. In cetatea Suza, au ucis Iudeii cinci sute de oameni.
7. Intre acestia au ucis si pe Parsandata, pe Dalfon, pe Aspata,
8. Pe Porata, pe Adalia, pe Aridata,
9. Pe Parmasta, pe Arisai, pe Aridai si pe Iezata,
10. Adica pe cei zece feciori ai lui Aman, fiul lui Hamadata, vrajmasul Iudeilor; dar ei nu i-au pradat de averile lor.
11. In acea zi s-a adus la cunostinta regelui numarul celor ucisi in cetatea Suza.
12. Atunci regele a zis catre regina Estera: "In cetatea Suza, au ucis Iudeii cinci sute de oameni si pe cei zece fii ai lui Aman. Ce vor fi facut ei in celelalte tari ale regelui? Care este dorinta ta? Ea ti se va implini. Si ce dorinta mai ai? Ca ea iti va fi implinita".
13. Estera a raspuns: "De binevoieste regele, sa se ingaduie Iudeilor celor din Suza sa faca acelasi lucru si maine, pe care l-au facut astazi, iar pe cei zece fii ai lui Aman sa-i spanzure".
14. Si a poruncit regele sa se faca asa; s-a dat porunca in Suza si pe cei zece fii ai lui Aman i-au spanzurat.
15. Si s-au adunat Iudeii cei din Suza si in ziua a paisprezecea a lunii lui Adar si au omorat trei sute de oameni, dar la jaf nu si-au intins mainile.
16. Iar ceilalti Iudei care se aflau in tarile regelui s-au adunat ca sa-si apere viata lor si sa fie netulburati de vrajmasii lor. Acestia au omorat din dusmanii lor saptezeci si cinci de mii, iar la jaf nu si-au intins mainile.
17. Aceasta s-a petrecut in treisprezece ale lunii lui Adar. In ziua de paisprezece a aceleiasi luni s-au linistit si au facut-o zi de ospat si de veselie.
18. Iudeii insa, care se aflau in Suza, s-au adunat in ziua de treisprezece si de paisprezece ale lunii lui Adar, iar in cincisprezece ale ei s-au linistit si au facut-o zi de ospat si de veselie.
19. De aceea Iudeii din provincie, care locuiesc in sate neintarite, petrec ziua de paisprezece ale lunii Adar in veselie si ospete, ca zi de sarbatoare, trimitandu-si daruri unii altora; iar cei ce traiesc in orase petrec si ziua de cincisprezece ale lunii Adar in mare veselie, trimitand daruri vecinilor.
20. Dupa aceea Mardoheu a scris toate intamplarile acestea si a trimis scrisori tuturor Iudeilor care erau in tarile regelui Artaxerxe, la cei de aproape si la cei de departe,
21. Ca sa sarbatoreasca acele zile bune in fiecare an, in ziua de paisprezece si de cincisprezece ale lunii Adar,
22. Intrucat acestea sant zilele in care Iudeii au fost lasati in pace de vrajmasii lor si intrucat aceasta este luna in care intristarea lor s-a prefacut in bucurie si tanguirea in zi de sarbatoare. Sa faca dar din ele zile de petrecere si de veselie, trimitandu-si unii altora daruri si dand milostenie la saraci.
23. Si au primit Iudeii cele ce le scrisese Mardoheu:
24. Cum Aman, fiul lui Hamadata, din tara Agag, vrajmasul tuturor Iudeilor, se gandise sa-i ucida si aruncase Pur, adica sori, pentru pierderea lor;
25. Cum Estera a strabatut pana la rege si cum regele a poruncit prin scrisoare noua, ca uneltirea cea rea a lui Aman, pe care o planuise el asupra Iudeilor, sa se intoarca asupra capului lui si sa-l spanzure pe el si pe fiii lui.
26. De aceea s-au si numit aceste zile Purim, de la numirea Pur. Deci, potrivit cu toate cuvintele scrisorii si cu toate cele ce ei vazusera si cu cele ce se petrecusera la ei,
27. Iudeii au stabilit si au primit pentru ei si pentru urmasii lor si pentru cei ce li se vor alatura, ca sa sarbatoreasca fara abatere aceste doua zile in fiecare an dupa randuiala,
28. Si ca zilele acestea ale Purimului sa fie pomenite si praznuite din neam in neam, in fiecare familie, la Iudei, in fiecare tara si in fiecare cetate.
29. Regina Estera, fiica lui Abihail si Mardoheu Iudeul au scris a doua oara in chip staruitor cele ce au facut ei, ca sa intareasca scrisoarea despre Purim,
30. Si au trimis scrisori tuturor Iudeilor din cele o suta douazeci si sapte de tari ale regatului lui Artaxerxe cu cuvinte de pace si de credinciosie,
31. Ca ei sa pazeasca cu tarie aceste zile ale Purimului la vremea lor, precum le statornicisera Mardoheu Iudeul si regina Estera, pentru ei si pentru urmasii lor cu post si tanguire.
32. Si porunca Esterei intari asezarea sarbatorii Purimului scriind-o in carte.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 145

Voteaza:

Iudeii randuiesc sarbatoare. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE