Proorocie despre surparea Ierusalimului si a templului Domnului. Ieremia in primejdie de moarte.

l. La inceputul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, a fost cuvantul acesta de la Domnul:
2. "Asa zice Domnul: Stai in curtea templului Domnului si graieste tuturor cetatilor lui Iuda, care vin la inchinare in templul Domnului, toate cuvintele ce iti voi porunci sa le graiesti, sa nu lasi nici un cuvant.
3. Poate vor asculta si se vor intoarce de la calea cea rea si atunci Imi va parea rau de nenorocirea pe care aveam de gand sa le-o fac din cauza faptelor lor rele.

4. Si sa le spui: Asa zice Domnul: "Daca nu Ma veti asculta sa umblati dupa legea Mea, pe care v-am dat-o,
5. Si sa luati aminte la cuvintele robilor Mei prooroci, pe care-i trimit la voi, pe care-i trimit dis-de-dimineata, si voi nu-i ascultati,
6. Atunci voi face cu templul acesta ceea ce am facut cu silo, iar cetatea aceasta o voi da spre blestem tuturor popoarelor pamantului".
7. Preotii si proorocii si tot poporul au ascultat pe Ieremia, cand a grait el aceste cuvinte in templul Domnului.
8. Iar dupa ce a spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul sa spuna la tot poporul, preotii, proorocii si tot poporul l-au prins si i-au zis: "Tu trebuie sa mori!
9. De ce proorocesti in numele Domnului si zici: Templul acesta va fi ca Silo si cetatea aceasta se va pustii si va ramane fara locuitori?" Si s-a adunat tot poporul impotriva lui Ieremia la templul Domnului.
10. si cand au auzit acestea, capeteniile lui Iuda au venit din casa regelui la templul Domnului si au sezut la intrare in poarta cea noua a templului.
11. Atunci preotii si proorocii au zis catre capetenii si catre tot poporul asa: "Osanda cu moarte se cuvine acestui om, pentru ca prooroceste impotriva cetatii acesteia, cum ati auzit si voi cu urechile voastre!"
12. Iar Ieremia a zis catre toate capeteniile si catre tot poporul: "Domnul m-a trimis sa proorocesc impotriva templului acestuia si impotriva cetatii acesteia cuvintele pe care le-ati auzit.
13. Indreptati-va dar caile voastre si faptele voastre si supuneti-va glasului Domnului Dumnezeului vostru, si Domnului Ii va parea rau de nenorocirea pe care o rostise impotriva voastra.
14. Iar cat despre mine, iata sunt in mainile voastre, faceti cu mine ce vi se pare bun si drept!
15. Dar sa stiti bine ca, de ma veti omori, veti aduce asupra voastra, asupra cetatii acesteia si asupra locuitorilor ei sange nevinovat, caci cu adevarat Domnul m-a trimis la voi sa va spun in urechile voastre toate cuvintele acelea".
16. Atunci capeteniile si tot poporul au zis catre preoti si catre prooroci: "Omul acesta nu este vrednic de osanda cu moarte, pentru ca ne-a grait in numele Domnului Dumnezeului nostru".
17. Atunci s-au ridicat unii din batranii poporului si au zis catre toata adunarea poporului:
18. "Miheia din Moreset a proorocit in zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, si a zis catre tot poporul iudeu: asa zice Domnul Savaot: "Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge o movila de daramaturi si muntele templului acestuia va fi un deal impadurit".
19. Omoratu-l-a oare pentru aceasta Iezechia, regele lui Iuda si tot Iuda? Au nu s-a temut el de Domnul si nu s-a rugat Domnului, ca sa-I para rau de nenorocirea pe care o rostise impotriva lor? si noi sa ne impovaram sufletele noastre cu o nelegiuire asa de mare!
20. De asemenea a mai proorocit in numele Domnului un oarecare Urie, fiul lui Semaia, din Chiriat-Iearim, si a proorocit impotriva cetatii acesteia si impotriva tarii acesteia tocmai cu aceleasi cuvinte, ca si Ieremia.
21. Si cand au auzit cuvintele lui regele Ioiachim si toti curtenii lui si toate capeteniile, a cautat regele sa-l omoare. Si auzind de aceasta, Urie s-a temut si a fugit si a trecut in Egipt.
22. Dar regele Ioiachim a trimis si in Egipt oameni si anume: Pe Elnatan, fiul lui Acbor, si pe altii impreuna cu acestia.
23. Si au adus pe Urie din Egipt si l-au infatisat la regele Ioiachim, si acesta l-a ucis cu sabia si a aruncat trupul lui acolo unde erau mormintele oamenilor de rand".
24. Dar Ahicam, fiul lui Safan, ocrotea pe Ieremia, ca sa nu fie dat in mana poporului spre ucidere.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 94

Voteaza:

Proorocie despre surparea Ierusalimului si a templului Domnului. Ieremia in primejdie de moarte. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE