Sedechia inchide pe Ieremia in temnita.

l. In locul lui Iehonia, fiul lui Ioiachim, a fost facut rege Sedechia, fiul lui Iosia, pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, l-a pus rege in tara lui Iuda.
2. Dar nici el, nici slujitorii lui si nici poporul tarii n-au ascultat cuvintele Domnului, cele graite prin proorocul Ieremia.
3.
Regele Sedechia a trimis pe Iucal, fiul lui Selemia, si pe Sofonie preotul, fiul lui Maaseia, la Ieremia proorocul, ca sa-i zica: "Roaga-te pentru noi Domnului Dumnezeului nostru!"
4. Caci pe atunci Ieremia intra si umbla inca slobod prin popor, pentru ca nu-l aruncasera inca in inchisoare.
S. Ostirea lui Faraon a iesit din Egipt, iar Caldeii, care impresurasera Ierusalimul, auzind vestea aceasta, s-au retras de la Ierusalim.
6. Atunci a fost cuvantul Domnului catre Ieremia proorocul si a zis:
7. "Asa graieste Domnul, Dumnezeul lui Israel: Regelui lui Iuda, care v-a trimis la Mine sa Ma intrebati, asa sa-i spuneti: Iata, ostirea lui Faraon care v-a veni in ajutor se va intoarce in tara sa, in Egipt,
8. Iar Caldeii vor veni din nou si vor lupta impotriva cetatii acesteia, o vor lua si o vor arde cu foc.
9. Asa zice Domnul: Nu va inselati pe voi insiva, zicand: "Fara indoiala se vor duce de la noi Caldeii" ca nu se vor duce.
10. Chiar daca ati, sfarama cu totul ostirea Caldeilor, care lupta impotriva voastra, si ar ramane la ei numai raniti, apoi si aceia s-ar ridica fiecare din cortul sau si ar arde cetatea aceasta cu foc".
11. In vremea cand ostirea Caldeilor s-a retras de la Ierusalim din pricina ostirii egiptene,
12. Ieremia a plecat din Ierusalim, ca sa se duca in tara lui. Veniamin, sa descurce niste treburi de mostenire cu cei de acolo.
13, Dar cand se afla el la poarta lui Veniamin, capetenia garzii, care era acolo si care se numea Ireia, fiul lui Selemia, fiul lui Hanania, a prins pe Ieremia proorocul si i-a zis: "Tu vrei sa fugi la Caldei!"
14. "Aceasta este minciuna; eu nu vreau sa fug la Caldei", a zis Ieremia. Dar fara sa-l asculte, Ireia l-a arestat pe Ieremia si l-a dus la dregatori.
15. Si s-au maniat dregatorii pe Ieremia, l-au batut si l-au inchis in temnita, in casa lui Ionatan scriitorul, pentru ca o facusera temnita.
16. Si dupa ce a intrat Ieremia in temnita, in beci, si a stat acolo Ieremia zile multe,
17. Regele Sedechia a trimis si i-a adus. Si l-a intrebat regele in casa sa in taina si i-a zis: "N-ai oare cuvant de la Domnul?" Iar Ieremia a zis: "Ba am!" Si a adaugat: "Tu vei fi dat in mainile regelui Babilonului!"
18. Si a mai zis Ieremia catre regele Sedechia: "Cu ce am gresit eu inaintea ta, inaintea slujitorilor tai si inaintea poporului acestuia, de m-ati bagat in temnita?
19. Si unde sunt proorocii vostri care v-au proorocit si au zis: "Regele Babilonului nu va veni impotriva voastra si impotriva pamantului acestuia?"
20. Si acum asculta, domnul meu rege, sa aiba trecere cererea mea inaintea ta si sa nu ma mai intorc in casa lui Ionatan scriitorul, ca sa nu mor acolo".
21. Si a dat regele Sedechia porunca sa inchida pe Ieremia in curtea temnitei si i s-a dat cate o bucata de paine pe zi din ulita pitarilor, pana s-a ispravit painea in cetate.
Si asa a ramas Ieremia in curtea temnitei.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 260

Voteaza:

Sedechia inchide pe Ieremia in temnita. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE