Obligatii rituale pentru rege si popor.

1. Cand veti imparti pamantul in parti prin sorti, atunci sa osebiti o parte sfanta a Domnului de douazeci si cinci de mii de coti in lungime si douazeci de mii in latime, ca sa fie sfant acest loc in toate hotarele lui de jur imprejur.
2. Din el va merge la locasul sfant o bucata in patru colturi de cinci sute de coti pe cinci sute de coti si imprejurul lui o fasie de loc lata de cincizeci de coti.
3.
De la locul pe care va fi locasul cel sfant, Sfanta Sfintelor, vei masura cele douazeci si cinci de mii de coti in lungime si zece mii de coti in latime;
4. Aceasta parte sfanta de pamant va fi a preotilor care slujesc locasului sfant si care se apropie sa slujeasca Domnului; acesta va fi pentru ei loc de case si pentru locasul sfant.
5. Douazeci si cinci de mii de coti in lungime si zece mii de coti in latime va fi bucata de pamant a Levitilor, slujitorii templului, ca mosie a lor cu cetati de locuit.
6. In stapanirea cetatii sa dati cinci mii de coti in latime si douazeci si cinci de mii in lungime, in fata locului sfant, care este osebit pentru Domnul. Acesta trebuie sa fie al intregii oase a lui Israel.
7. Si regelui sa-i dati parte de pamant, de o parte si de alta a locului sfant care este osebit Domnului si a locului cetatii, adica o parte la rasarit, in partea de rasarit a celor doua portiuni si o parte la asfintit, in partea de asfintit a celor doua portiuni. In lungime se vor intinde ca una din acele parti de la hotarul de apus pana la hotarul de rasarit al tarii.
8. Acesta este pamantul lui, mosia lui in Israel, ca regii Mei de acum sa nu mai stramtoreze poporul Meu, si ca sa lase pamantul casei lui Israel dupa triburile ei.
9. Asa zice Domnul Dumnezeu: "Destul, regi ai lui Israel! Lasati nedreptatile si impilarile si faceti judecata si dreptate! Incetati de a mai asupri pe poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu.
10. Sa aveti cantar drept si efa dreapta si bat drept.
11. Efa si batul trebuie sa fie masuri deopotriva de mari, incat intr-un bat sa incapa a zecea parte dintr-un homer si intr-o efa sa incapa a zecea parte dintr-un homer. Marimea lor trebuie masurata cu homerul.
12. Siclul sa aiba douazeci de ghere. Mina va fi de douazeci de sicli, de douazeci si cinci de sicli si de cincisprezece sicli.
13. lata ofranda ce trebuie sa dati regelui: a sasea parte de efa din homerul de grau si a sasea parte de efa din homerul de orz.
14. Hotararea pentru untdelemn: dintr-o cora de untdelemn veti da a zecea parte dintr-un bat; zece baturi fac un homer, caci homerul are zece baturi;
15. Veti da o oaie dintr-o turma de doua sute de oi, din pasunile cele manoase ale lui Israel. Toate acestea le veti da pentru prinosul de paine si ardere de tot si jertfa de impacare spre curatirea voastra, zice Domnul Dumnezeu.
16. Tot poporul tarii este indatorat sa dea aceste prinoase regelui lui Israel,
17. Iar in sarcina regelui vor fi arderile de tot, prinosul de paine si turnarile la sarbatori, la luna noua, la ziua de odihna si la toate praznuirile casei lui Israel. El va trebui sa aduca jertfa pentru pacat, prinos de paine, ardere de tot si jertfa de impacare pentru ispasirea casei lui Israel".
18. Asa zice Domnul Dumnezeu: "In ziua intai a lunii intai ia din cireada de boi un junc fara meteahna si curata locasul sfant.
19. Preotul sa ia din sangele acestei jertfe pentru pacat si sa stropeasca cu el usorii usii templului, cele patru laturi ala jertfelnicului si usorii portilor curtii celei dinauntru.
20. Acelasi lucru sa-l faci si in ziua a saptea a lunii, pentru cei ce au gresit cu stiinta si din nestiinta si asa sa cureti templul.
21. In ziua a paisprezecea a lunii intai, trebuie sa praznuiti Pastile, sarbatoare de sapte zile, cand trebuie sa se manance azime.
22. In aceasta zi regele va aduce pentru sane si pentru tot poporul tarii un vitel ca jertfa pentru pacat.
23. Si in cele sapte zile ale sarbatorii el trebuie sa aduca ardere de tot Domnului in fiecare zi cate sapte vitei si cate sapte berbeci fara meteahna, iar ca jertfa pentru pacat sa aduca in fiecare zi cate un tap din turma de capre.
24. Prinos de paine trebuie sa aduca el cate o efa de fiecare vitel si cate o efa de fiecare berbec si cate un hin de untdelemn la efa.
25. In ziua a cincisprezecea a lunii a saptea, la sarbatoarea corturilor, timp de sapte zile, el trebuie sa aduca la fel: aceeasi jertfa pentru pacat, aceeasi ardere de tot si tot atata prinos de paine si tot atata untdelemn".
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 153

Voteaza:

Obligatii rituale pentru rege si popor. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE