Pilda vulturului si a cedrului.

1. Fost-a iarasi cuvantul Domnului catre mine si mi-a zis:
2. "Fiul omului, spune casei lui Israel o ghicitoare, spune-i o pilda
3. Si zi: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Un vultur mare eu aripi mari, cu pene lungi, pufos si pestrit a zburat in Liban si a frant varful unui cedru.
4.
A rupt pe cel mai de sus din lastarii lui cei tineri si l-a adus in tara Canaanului si l-a pus intr-o cetate de negustori;
5. A luat apoi pe unul din lastarii cedrului si l-a pus intr-un pamant roditor, l-a sadit langa o apa mare, ca pe o salcie.
6. Si lastarul a crescut si s-a facut un butuc de vita intins, dar nu inalt, ale carui ramuri se intorceau spre vultur, iar radacinile ii erau sub el; el s-a facut vita, a dat lastari si a facut coarde.
7. Si a mai fost un alt vultur cu aripi mari si pufos. Si iata acest butuc de vita s-a intins spre el cu radacinile si cu coardele sale, ca sa-l ude acela mai mult decat era udat in locul unde fusese sadit.
8. El era sadit intr-o tarina buna, la niste ape mari, incat isi putea intinde vitele ca sa aduca rod si sa ajunga un minunat butuc de vie.
9. Spune dar: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Spori-va el oare? Nu cumva i se vor smulge radacinile si i se vor rupe vitele, incat sa se usuce? Toti lastarii tineri, care au crescut din el se vor usca. Si se va smulge din radacinile lui nu cu putere mare, nici cu oameni multi.
10. Iata, desi a fost sadit, ii va merge oare, bine? Oare nu se va usca indata ce se va atinge de el vantul de rasarit? Se va usca pe musuroiul pe care a fost sadit".
11. Fost-a cuvantul Domnului catre mine si mi-a zis:
12. "Spune neamului de razvratiti: Oare nu stiti ce inseamna acestea? Spune: Iata a venit regele Babilonului la Ierusalim si a luat pe rege si pe capeteniile lui si i-a dus cu sine in Babilon.
13. A luat pe unul din neamul regesc si a incheiat cu acela legamant, l-a legat cu juramant, iar pe puternicii tarii i-a luat cu sine,
14. Ca regatul sa ramana ascultator si fara trufie, ca sa pazeasca legamantul si sa-s fie credincios.
15. Dar acela s-a departat de el, trimitandu-si soli in Egipt ca sa li se dea cai si oameni multi. Va izbuti el oare si va scapa el, cel ce a facut una ca aceasta? El a calcat invoiala; va scapa el oare?
16. Precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot asa este adevarat ca acolo unde sade regele care l-a facut pe el rege, adica la Babilon, va muri, pentru ca a nesocotit juramantul pe care l-a dat aceluia si a calcat legamantul incheiat cu el.
17. Faraon cu puterea cea mare si cu multimea poporului nu va face nimic pentru el in acest razboi, cand se va ridica val si se vor zidi turnuri de impresurare spre pieirea a multe suflete.
18. El a nesocotit juramantul, ca sa calce legamantul, si iata ti-a dat mana si a facut toate acestea si nu va scapa.
19. De aceea, asa zice Domnul Dumnezeu: Precum este adevarat ca Eu sunt viu, tot asa este de adevarat ca juramantul Meu, pe care l-a nesocotit, si legamantul Meu, pe care l-a calcat, le voi intoarce asupra capului sau;
20. Voi arunca asupra lui mreaja Mea si va fi prins in laturile Mele; il voi aduce la Babilon si acolo Ma voi judeca cu el pentru necredinciosia lui fata de Mine.
21. Iar toti fugarii lui din toate taberele lui vor cadea de sabie, si cei ramasi vor fi imprastiati in toate vanturile si veti cunoaste ca Eu, Domnul, am zis acestea".
22. Asa zice Domnul Dumnezeu: "Voi lua din varful cedrului celui inalt un lastar si-l voi sadi; din crestetul lui voi rupe lastarul cel plapand si-l voi sadi pe un munte inalt si maret.
23. Pe muntele cel inalt al lui Israel il voi sadi si va slobozi ramuri, va aduce rod, si se va face un cedru falnic si vor locui in el tot felul de pasari; tot felul de inaripate vor locui in umbra ramurilor lui.
24. Si vor cunoaste toti pomii campului ca Eu, Domnul, pomul inalt il fac mic si pe cel mic il fac inalt; pomul verde il usuc si pomul uscat il inverzesc.
Eu, Domnul, am spus acestea".
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 564

Voteaza:

Pilda vulturului si a cedrului. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE