Proorocie impotriva Babilonului.

l. Dar Domnul Se va milostivi de Iacov si va alege inca o data pe Israel si il va statornici in pamantul lui. Cei straini se vor alatura lor si se vor uni cu casa lui Iacov.
2. Pe popoare le va lua si le va duce la ei, iar casa lui Israel le va avea in pamantul Domnului ca robi si roabe.
Ei vor duce in robie pe cei care i-au dus in robie si vor stapani peste apasatorii lor.
3. Iar in ziua in care Domnul te va odihni de osteneli, de chinuri si de amarnica ta robie in care ai fost,
4. Tu vei canta cantecul acesta de ocara impotriva imparatului Babilonului si vei zice: "Cum s-a sfarsit cu asupritorul si cum a incetat chinul nostru!
5. Domnul a zdrobit toiagul celor fara de lege, sceptrul railor apasatori!
6. Iata pe cel care lovea popoarele fara incetare cu mania lui si care in intaratarea lui punea neamurile sub stapanirea lui, supunandu-le fara crutare!
7. Tot pamantul este in pace si se odihneste; toti izbucnesc in cantece de veselie.
8. Pana si chiparosii impreuna cu cedrii cei din Liban se bucura de caderea ta: "De cand tu te-ai prabusit, nimeni nu se mai suie la noi ca sa ne doboare!"
9. Seolul (iadul) se misca in adancurile sale, ca sa iasa intru intampinarea ta. Pentru tine el desteapta umbrele, pe toti stapanitorii pamantului; el ridica de pe jilturile lor pe toti imparatii pamantului.
10. Toti iau cuvantul si iti zic: "Si tu esti slab ca noi si te asemeni noua".
11. In iad s-a pogorat marirea ta in cantecul harfelor tale. Sub tine se vor asterne viermii si viermii vor fi acoperamantul tau.
12. Cum ai cazut tu din ceruri, stea stralucitoare, fecior al diminetii! Cum ai fost aruncat la pamant, tu, biruitor de neamuri!
13. Tu care ziceai in cugetul tau: "Ridica-ma-voi in ceruri si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aseza jiltul meu! In muntele cel sfant voi pune salasul meu, in fundurile laturei celei de miazanoapte.
14. Sui-ma-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Preainalt voi fi".
15. Si acum, tu te pogori in iad, in cele mai de jos ale adancului!
16. Cei ce te vad isi intorc privirea in spre tine si se uita cu luare aminte zicand: "Oare acesta este omul de care tremura pamantul si imparatiile se cutremurau?"
17. Oare acesta este cel ce prefacea lumea in pustiu si cetatile le dobora si nu da drumul robilor sai?"
18. Toti imparatii popoarelor se odihnesc cu cinste, fiecare in locasul sau.
19. Si numai tu esti azvarlit departe de mormantul tau, ca o ramura fara de pret, ca ramasitele celor care au fost ucisi cu lovituri de sabie, zvarliti pe pietre de mormant, ca un hoit calcat in picioare.
20. Tu nu te vei pogori in mormant, caci tu ai pustiit pamantul tau si pe poporul tau l-ai ucis! Niciodata nu se va mai vorbi despre neamul celor rai!
21. Pregatiti macelul feciorilor, din pricina faradelegilor parintilor lor, ca nu cumva sa se ridice si sa cucereasca pamantul si sa umple de ruine fata a tot pamantul.
22. "Eu Ma voi scula impotriva lor, zice Domnul Savaot, si voi nimici numele Babilonului si pe cei care au mai ramas: si mugurii si mladitele, zice Domnul.
23. Acolo va stapani ariciul si va fi mlastina si il voi matura cu matura nimicirii", zice Domnul Savaot.
24. Juratu-S-a Domnul Savaot si a zis: "Cum am hotarat, asa va fi, precum M-am sfatuit, asa se va intampla!
25. Sfarama-voi Asiria in pamantul Meu si o voi calca in picioare pe muntii Mei. Si robii vor fi liberati de jugul lor si umerii de povara lor".
26. Iata hotararea pentru tot pamantul, iata mana intinsa peste toate neamurile!
27. Daca Domnul Savaot a hotarat, cine il va putea impiedica? Si daca mana Lui sta intinsa, cine o va intoarce la loc?
28. In anul mortii lui Ahaz, fost-a aceasta proorocie:
29. "Nu te veseli, toata tara Filistenilor, fiindca a fost zdrobit toiagul care te lovea. Caci din radacina sarpelui va iesi o vipera si din urmasii lui un sarpe zburator.
30. Cei sarmani vor paste pe pasunile Mele, iar cei saraci vor fi fara de grija. Voi face sa moara de foame neamul tau, iar pe cei ce vor ramane din tine ii voi ucide.
31. Tu, poarta, urla! Si tu, cetate, tipa! Cutremura-te tu, tara a Filistenilor, toata! Ca din partea de miazanoapte vine un fum si sirurile vrajmasilor sunt stranse".
32. Si ce se va raspunde in ziua aceea celor trimisi dintre popoare? Ca "Domnul a intemeiat Sionul, limanul celor indurerati din poporul Lui".
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 156

Voteaza:

Proorocie impotriva Babilonului. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE