Aspectul doxologic si liturgic al spiritualitatii ortdodoxe

Aspectul doxologic si liturgic al spiritualitatii ortdodoxe Mareste imaginea.

 Aspectul doxologic si liturgic al spiritualitatii ortdodoxe

- participare dinamica la slava lui Dumnezeu -

O spiritualitate adevarata este una esentiala vie, care angajeaza intreaga fiinta a omului si de aceea este alimentata de o comuniune in rugaciune si de manifestare a identitatii de credinta intre mai multe persoane. Numai o astfel de comunicare incalzeste viata spirituala a fiecaruia. O spiritualitate urmarita doar de unul singur, in inchidere deci, in egoism, devine mai mult o cugetare teoretica, ce angajeaza doar mintea si acesta din cand in cand. Spiritualitatea autentica trebuie sa implice toate facultatile chipului dumnezeiesc din ce in ce mai mult, intr-un proces continuu, care nu se sfarseste in momentul cand ajunge la desavarsire, ci continua intr-un dialog etern al iubirii.

De spiritualitatea autentica tine in mod necesar comuniunea de viata si iubire. Viata fiecarei persoane sporeste in legatura cu altele, ii vine de la altele. Aceasta spiritualitate vie, care cuprinde intreaga fiinta umana si este alimentata de comunicarea cu altii creand comuniunea, se intareste in crestinism prin Sfanta Liturghie. Ea primeste in Liturghia ortodoxa o pecete proprie, de neconfundat. (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune in Liturgica ortodoxa, Craiova, 1986, p. 5).

In spiritualitatea ortodoxa - in general - si in cea romaneasca - in special, cultul divin public joaca un rol cu totul deosebit. Prin frumusetea ceremoniilor, prin bogatia doctrinara si prin semnificatia lui mistico-simbolica, cultul divin intretine permanent legatura credinciosilor cu Dumnezeu, intr-o continua revarsare de binecuvantare si de har si contribuie la pastrarea, cultivarea si intarirea sentimentului de apartenenta la aceeasi Biserica ortodoxa si la acelasi neam. Centrul cultului divin, in jurul caruia graviteaza toate celelalte slujbe, il constituie Sfanta Liturghie.

Daca spiritualitatea crestina ortodoxa inseamna continutul credintei experiat in trairea lui vie, Sfanta Liturghie face aceasta intr-un mod deosebit de accentuat. Spiritualitatea crestina ortodoxa ii arata celui care crede in Hristos si o cale pe care sa inainteze, spre o traire tot mai deplina a continutului credintei sau a lui Dumnezeu, deci il duce si spre o tinta finala. Crestinul ortodox se apropie prin ea de tinta desavarsirii sale, asa cum o intelege credinta sa. Se poate spune totodata ca, de aceasta desavarsire si adancire in credinta tine comuniunea intre el si ceilalti crestini si deci crearea unei legaturi tot mai stranse intre ei. Nimeni dintre oameni nu se poate desavarsi si adanci in credinta, fara ajutorul altora si fara a-si vadi propria desavarsire, in relatiile cu altii, caci Dumnezeu l-a creat pe om ca o fiinta cu profund caracter comunitar-sobornicesc, pentru care lucru el nu se poate mantui, desavarsi sau sfinti decat in relatie dialogica, in comuniune cu ceilalti semeni.

Sfanta Liturghie satisface acest dat ontologic al oamenilor, sustinand comuniunea spirituala intre ei prin negrait de adancul si bogatul continut al credintei crestine. Deci exista si un urcus individual al credinciosilor spre Dumnezeu, prin curatire de patimi prin dobandirea virtutilor si prin contemplarea ratiunilor creatiei, acest urcus n-ar putea avea loc daca n-ar fi ajutat de un urcus liturgic spre Dumnezeu, care se infaptuieste de catre fiecare, impreuna cu obstea celorlalti credinciosi. Urcusul duhovnicesc este sustinut de Hristos Cel Inviat si unit cu credinciosii prin Sfanta Impartasanie. (Ibidem)

Dar unirea cu Hristos in Sfanta Impartasanie uneste pe credinciosii adunati in Hristos si cu Sfanta Treime, intarindu-le calitatea de mostenitori, impreuna cu Hristos, ai Imparatiei Tatalui, avand pe Duhul Sfant odihnind peste ei. Viata spirituala ce tasneste din ortodoxie, din toate elementele ei de credinta si din toate actele de cult, iradiaza si din Sfanta Euharistie, deoarece prin invocarea Sfantului Duh, are loc prefacerea euharistica a cinstitelor daruri in insusi Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos, care este prezent in mod real si nesangeros (Idem, Taina Euharistiei, izvor de viata spirituala in Ortodoxie, in: "Ortodoxia”, nr. 3-4/1979, p. 501), pentru a se uni cu cei care cred in El si-L marturisesc in fapte concrete de iubire crestina.

Hristos Cel Inviat, cu care ne unim in Sfanta Impartasanie, este totodata si Hristos Cel Care S-a jertfit pentru noi, manifestand prin aceasta absenta oricarei urme de egoism si intarindu-ne si pe noi duhovniceste. Unindu-ne cu El, trebuie sa-L imitam, sa-I urmam pilda de curatire, aratandu-ne si noi asa cum a fost El, curati de orice egoism, adevarate jertfe vii, sfinte si bine placute lui Dumnezeu (Rom.12,1), fapt concretizat in iubirea cu fapta a semenilor nostri, deci intr-o cunoastere a lui Dumnezeu in imprejurari concrete ale vietii. Prin aceste fapte de iubire inaintam in comuniunea dintre noi si Dumnezeu, ca Imparatie a Sfintei Treimi, fapt imposibil in lipsa unirii prin Sfanta Impartasanie cu Hristos Cel Inviat. (Idem, Spiritualitate si comuniune in Liturgica ortodoxa, Craiova, 1986, p.6).

Astfel, Sfanta Liturghie poate fi socotita si ca un mijloc de transcendere a oamenilor de la viata inchisa in egoism si in lume, la viata de comunicare cu Dumnezeu, ca Imparatie a Lui, deci la frumusetea bunurilor vesnice. Toate rugaciunile cultului divin ortodox indica o transcendare sau o iesire a omului, inchis in egoism spre Dumnezeu Cel in Treime sau iubirii, chiar cand se cer in rugaciuni bunuri necesare vietii pamantesti, drept conditii de pregatire pentru Imparatia lui Dumnezeu. Cultul divin ortodox al carui centru si esenta il reprezinta Sfanta Liturghie, este locul lucrarii sfintitoare si al provaduirii invataturii in credinta, cu alte cuvinte aratarea lui Hristos Cel viu si inviat in tot universul, a vesniciei, neschimbabilitatii si in frumusetii Sale, pana in ziua in care El ni se va arata in plenitudinea slavei si puterii Sale. In toate manifestarile liturgice straluceste de slava Mantuitorului Hristos. Acesta Il marturisesc in viata moral-duhovniceasca a crestinului ortodox. Mai mult, laudele bisericesti, care constau in psalmi, rugaciuni rostite sau cantate si in binecuvantari ale preotului, deci in cuvinte pline de puterea lui Hristos, credinciosii prezenti participa activ si primesc anumite daruri pline de frumusete spirituala. (Idem, Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrarilor Sf. Duh asupra credinciosilor, in "Ortodoxie”, nr. 1/1981, p. 5-12)

Astfel cultul crestin este viata lui Hristos si omul credincios, adorand pe Dumnezeu, primeste harul Sau prin puterea Duhului Sfant, care formeaza esenta credintei, a vietii si cultului crestin. Cultul aduce pe omul credincios in relatie dialogica, vie si directa, deci speciala, cu Dumnezeu, (Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, Sf. Liturghie ca Icoana a Imparatiei lui Dumnezeu si insemnatatea ei in viata religios-morala a crestinului ortodox, in "Ortodoxie” nr. 1/1982, p. 104) care este ambianta si izvorul comuniunii.

Din cadrul Sfintei Liturghii desprindem transcenderea sau ridicarea noastra peste interesele egoiste si trupesti ce ne leaga de lume si unirea noastra in Duh de jertfa cu Hristos si prin El cu Tatal in Sfantul Duh. Adunandu-ne cu totii, in ambianta Sfintei Treimi, intarim comuniunea dintre noi. De aceea, in cadrul Sfintei Liturghii cerem folos duhovnicesc in comun pentru toti (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Sfanta Treime, structura supremei iubiri, in "St. Teol”. Nr. 5-6/1970, p. 334)
Comuniunea realizata intre credinciosi in ambianta Sfintei Treimi este una cu Imparatia Sfintei Treimi, in care nu exista supusi si stapani, ci toti frati intre ei, pentru ca sunt fii ai Tatalui Ceresc si frati ai Fiului Sau, facut om pentru veci si unit cu ei, fiind Cel jertfit pentru ei. (Ibidem)

Biserica este Imparatia anticipata a Sfintei Treimi. Locul in care se intareste cel mai mult aceasta Imparatie este Sfanta Liturghie, fantana care adapa prisositor viata de comuniune a credinciosilor cu Sfanta Treime si cea dintre ei. (Idem, Relatiile treimice in viata Bisericii, in "Ortodoxia”, nr.4/1964, p.505-506)

Aceasta comuniune este ajutata de simbolurile liturgice de icoane, de laudele credinciosilor si de ceremoniile liturgice. Sfanta Liturghie reprezinta actualizarea continua a Revelatiei. Este adancita legatura intre Sfanta Scriptura si Sfanta Liturghie, asa cum e de altfel, intre Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Liturghia este momentul esential al traditiei. Şi precum Sfanta Traditie, odata cu pastrarea Revelatiei necuprinse in Sfanta Scriptura, este talcuirea dreapta a Sfintei Scripturi, la fel Sfanta Liturghie este o ticluire harica, vie a Sfintei Scripturi. Este oglindirea fidela, comunicarea sacramentala a acesteia si introducerea credinciosului, prin Biserica in duhul Revelatiei, in viata lui Hristos. (Pr. Prof. Dr. C-tin Galeriu, Marturisirea dreptei credinte prin Sfanta Liturghie, in "Ortodoxia”, an XXXII (1981), nr.1, p. 28)

Sfanta Liturghie nu este numai izvorul si fundamentul Sfintelor Taine si ierugii, ci si cea mai importanta dintre toate slujbele care alcatuiesc serviciul divin zilnic al Bisericii Crestine Ortodoxe. Jertfa Euharistica si Sfanta Liturghie, in general, este o forma de prelungire in timp, de actualizare sau de perpetuare in mijlocul nostru a prezentei lui Hristos Cel jertfit odata pentru totdeauna; este multiplicarea in timp si spatiu a jertfei Lui: "Sfanta Liturghie este mijlocul si prilejul de aplicare individuala a roadelor jertfei universale si generale de pe cruce”. (Pr. Prof. Ene Braniste, Liturgica speciala, Bucuresti 1985, p. 323) Astfel, ea devine mijlocul prin care Mantuitorului Hristos se afla vesnic impreuna cu noi si prin care implineste fagaduinta facuta Sfintilor Sai mucenici si Apostoli: "Iata, Eu sunt cu voi cu toti in toate zilele, pana la sfarsitul veacului”. (Mt.28,20) prin ea se perpetueaza si se continua prezenta Mantuitorului in lume, de-a lungul veacurilor.

Sfanta Liturghie nu este o traire si participare pur subiectiva ci este Evanghelia mereu actualizata, relatia actualizata cu Hristos din Evanghelie, relatie mereu experiata de credinciosi, in atmosfera de comuniune a Sfintei Treimi. Credinciosii care merg in Duminici si sarbatori impreuna la Sfanta Liturghie, din aceeasi Biserica, sunt din ce in ce mai mult adunati in Dumnezeul iubirii tainice, sporind si intre ei comuniunea, fapt care se intampla de regula intre membrii aceleasi familii. (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Relatiile treimice in viata Bisericii, in "Ortodoxia”, nr.4/1964, p. 505)

Dupa o definitie sumara, Sfanta Liturghie, este participarea la lucrarea tainica a lui Dumnezeu Cel in Treime in lume. Initiativa apartine lui Dumnezeu nu omului. Sfanta Liturghie este pogorarea lui Dumnezeu pana la oameni, cerul pe pamant, dar si ridicarea oamenilor, innoirea lor si a faptuirii intregi, prin unirea tuturor cu Dumnezeu in Hristosul euharistic, este infaptuirea unei mari comunicari a sfintilor. Desi se realizeaza prin semne sfinte, menite sa uneasca lumea vazuta cu cea nevazuta, Sfanta Liturghie nu angajeaza doar o participare simbolica, nominalista, a constiintei de realitatea divina, ci una realist-liturgica, intrucat ea aduce real pe Dumnezeu credinciosilor si muta, de asemenea, real pe credinciosi in harul Sfantului Duh, in Hristos euharistic, in Dumnezeu. (Ibidem)

Natura si scopul Sfintei Liturghii il constituie realizarea adunarii ecleziale, Comuniune, Euharistie si Trup tainic al lui Hristos, in acelasi timp. In adunarea euharistica se savarseste jertfa cea fara de sange, are loc, ca o culme si implinire Cina Domnului. Este ceea ce se infaptuieste in Duhul rugaciunii euharistice "pe voi pe toti care ne impartasim dintr-o paine si dintr-un Potir, sa ne unesti unul cu altul prin impartasirea Aceluiasi Duh Sfant. ” (Liturghia Sf. Vasile cel Mare). Dinamica acestei uniri urmeaza o lege a firii, prefacand mai intai familia intr-o "Eclesia domestica”, iar neamul, sub forma lui elementara, cuprinzand in unitate pe cei vii si pe cei morti in Biserica parohiala. (Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, Constiinta misionara a preotului si cea de enorias a crestinilor in viata liturgica a parohiei in "I.B.M.P.” 4, Rm. Valcea, 1987, p. 55)

Adunarea euharistica parohiala porneste de la trairea vie a Bisericii, de la traditia concreta liturgica primara si se constituie ca o comuniune "in Duh” (Apoc.1,10). Caci de la inceput se marturisea cu tarie acea lex orandi, lex credendi, credinta si rugaciunea aflandu-se intr-o unitate simfonica, de nedespartit. Mantuitorul Hristos este prezent la Sfanta Liturghie, in elementele euharistice, "pentru ca pe fiii imprastiati ai lui Dumnezeu sa-i adune laolalta” (In.11,52), iar Taina Euharistiei este tocmai descoperirea si realizarea unitatii noului popor al lui Dumnezeu, adica al crestinilor. Locasul de inchinare vazut, in care credinciosii se aduna pentru rugaciune in comun, este tocmai chipul locasului celui nevazut si nefacut de mana pe care il reprezinta. De aceea, se afirma uneori ca de fapt "comuniunea in Biserica” este cea dintai lucrare liturgica, cea dintai actiune a lui Dumnezeu asupra credinciosilor, temelia insasi a Sfintei Liturghii. Toti cei care alcatuiesc aceasta "comuniune” sunt realmente madulare ale trupului lui Hristos (I Cor.12,27). (Ibidem, p. 56).

De la inceputul Sfintei Liturghii, preotul si comunitatea isi exprima convingerea ca au intrat intr-un spatiu spiritual in care vor cunoaste tot mai mult, prin experienta, lumina si iubirea Sfintei Treimi, pana in momentul culminant al impartasirii de Hristos.

Actul cel mai de seama, in care participarea la Liturghie a credinciosilor se exteriorizeaza prin excelenta si, totodata, culmineaza, este impartasirea cu Sfintele Taine - care ar trebui sa fie generala si frecventa, adica la fiecare Liturghie.

Astazi se observa ca participarea credinciosilor a inceput sa se diminueze, mai ales din veacul trecut incoace. Aceasta a dus la slabirea spiritului eclesiologic sau comunitar, care constituia titlul de glorie al Bisericii Ecumenice de odinioara. Cauza principala a unei astfel de stari a fost disparitia impartasirii generale si frecvente de pana atunci, care a dus dupa sine si slabirea sentimentului de unitate care ii tinea laolalta pe toti membrii Bisericii.

Deplina comuniune cu Hristos, ca madular al Trupului Sau, si unitatea tuturor crestinilor in Hristos si intreolalta, se realizeaza in Euharistie,Hristos este deplin in comunitatea ecleziala si in fiecare membru al acestei comunitati, iar comunitatea si fiecare membru al ei cresc in Hristos, Care S-a situat in centrul ei si in adancul de taina al fiecaruia in parte.

Euharistia realizeaza unificarea noastra soborniceasca cu Hristos: face din noi Biserica sau trupul Lui, extins in unanimitatea rascumparata, intinzandu-Se si cuprinzand si spatiile. Este o unificare personala, care nu numai ca ne mentine ca existente personale, responsabile in fata lui Dumnezeu pentru mantuirea proprie, cat si pentru mantuirea celor impreuna cu noi frati in Hristos, ci ne da si posibilitatea cresterii continue.

Asadar, Liturghia ramane terenul si cadrul perfect pentru revarsarea si exprimarea credintei noastre ortodoxe. Ea trebuie sa ramana temelia si centrul cultului divin public, cel dintai mijloc de sfintire si de mantuire a credinciosilor.

Scopul educatiei liturgice este acela de a trezi in sufletele credinciosilor nazuinta de a alerga cat mai des la izvorul darului si al milei dumnezeiesti, care este Sfanta Liturghie Importanta este si pregatirea credinciosilor, pentru ca ei sa asiste cu cuviinta la Sfanta Liturghie. Daca trebuie sa ne pregatim sufletul inainte de rugaciune (Ecles. 18,23), cu atat mai vartos trebuie sa facem aceasta pentru a ne prezenta in fata Domnului - Care este de fata si trupeste, chiar si inainte de prefacerea Darurilor.

Asadar cultul divin ortodox ne tine in comuniune de viata si iubire si ne face sa participam la slava lui Dumnezeu, prin toate formele si randuielile lui: laudele bisericesti, Sfintele Taine si ierurgii, diferitele rugaciuni de cerere si mai cu seama prin Sfanta Liturghie. Cultul divin ortodox ne obisnuieste cu o tot mai accentuata traire cu Dumnezeu, sub ploaia de raze a iubirii Lui, care lumineaza, intareste, inalta si infrumuseteaza viata noastra, fara sa ne faca nepasatori de viata semenilor, ci indemnandu-ne sa devenim factori de tot mai mare ajutorare, sustinere, mangaiere si dreapta sfatuire a lor, (Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Importanta Harica a slujbelor cultului ortodox, in "Indrumari Misionare, p. 641) deci de infrumusetare si inaltare a lor, (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Sf. Treime, creatoarea, mantuirea si tinta vesnica… in "O” nr. 2/86, p. 17) deci de infrumusetare si inaltare a vietii lor duhovnicesti.

Imparatia Sfintei Treimi sau comuniunea in ea se traieste, mai ales in Sfanta Liturghie, nu numai in cei prezenti ci cu toti cei alipiti de Hristos, ca Biserica, fie ca sunt traitori in prezent, fie ca au trecut din lumea aceasta.

Dragostea, ca atribut al persoanei ii cuprinde continuandu-si viata si pe cei adormiti intru Domnul. Credinciosii prezenti la Sfanta Liturghie isi arata dragostea crestina astfel si fata de cei raposati si odata cu aceasta si credinta in nemurirea lor, facuta fericita prin dragostea lor, prin pomenirile dese ale acelora, in rugaciunile lor. Cei prezenti isi arata nu numai credinta in viata vesnica a celor pentru care se roaga, ci si constiinta raspunderii pentru eternitatea lor fericita.

Biserica Ortodoxa este prin excelenta o Biserica liturgica doxologica, formandu-si credinciosii in spiritul vietii de comuniune si cu ajutorul cultului divin, care repeta in fiecare an bisericesc intregul ciclu al actelor prin care Hristos a trecut umanitatea Sa.

Aceasta repetitie nu are caracterul unei comemorari, ci al intalnirii continue a credinciosilor cu Hristos, Cel ce se naste, Se rastigneste, invieaza, ne trimite pe Duhul Sau Cel Sfant in fiecare an bisericesc, pentru a urca noi trepte in viata crestina, in realizarea noastra moral-duhovniceasca, in castigarea desavarsirii in Hristos.

Savarsita in acest fel, Sfanta Liturghie poate si trebuie sa fie si sa ramana mijlocul cel mai important pentru pastrarea si pentru apararea dreptei credinte, pentru mentinerea unitatii religioase si pentru cresterea duhovniceasca a credinciosilor nostri.

Dr. in teologie Pastin Antoniu-Catalin

 

Despre autor

Antoniu-Catalin Pastin Dr.în teologie Antoniu-Catalin Pastin

Colaborator
15 articole postate
Publica din 21 Mai 2012

Pe aceeaşi temă

01 Aprilie 2013

Vizualizari: 3387

Voteaza:

Aspectul doxologic si liturgic al spiritualitatii ortdodoxe 5.00 / 5 din 2 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Antoniu-Catalin PastinPostat la 2017-09-22 18:38

    Multumesc !

  • Florin LavricPostat la 2015-11-07 00:06

    Foarte frumos!!..Am citit cu drag.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE