Biserica Sfanta Eufimia - Rovinj

Biserica Sfanta Eufimia - Rovinj Mareste imaginea.

Bazilica Sfanta Eufimia este o biserica in stil baroc afla in centrul istoric al orasului Rovinj din Croatia. Biserica domina intreaga panorama a orasului. Biserica, formata din trei nave, a fost contruita in 1736 pe ramasitele unui fost lacas de cult crestin. Fatada bisericii dateaza din 1883. Moastele Sfintei Eufimia sunt pastrate intr-un sarcofag roman, datat din secolul al VI-lea.

Biserica contine numeroase opere de arta. Printre acestea se numara statuile gotice din secolul XV, picturile din secolul XVI si icoanele "Cina cea de taina" si "Hristos in gradina Ghetsemani", din secolul XVII. Turnul clopotnitei este asemanator celui al Bazilicii Sfantul Marc din Venetia. Turnul, inalt de 60 de metri, a fost construit in perioada 1654–1680, dupa planurile lui Antonio Manopola. In varful turnului se afla statuia Sfintei Eufimia.

Biserica Sfanta Eufimia - Rovinj

Conturul orasului Rovinj este imposibil de imaginat fara turnul inalt al bisericii care strajuieste si pare ca protejeaza intregul oras. Lunga istorie a orasului este in stransa legatura cu venerarea Sfintei Eufimia. Sfinta Eufimia se celebreaza in fiecare an pe data de 16 septembrie. Pelerinii vin la moastele Sfintei Eufimia sa se roage si sa aprinda o lumanare. In cinstea ei, localnicii si-au botezat fetele cu numele de Eufemia, Fuma sau Fumica.

Sfanta Eufimia din Calcedon

Sfanta Eufimia s-a nascut in Calcedon, in apropiere orasului Constantinopole. In timpul domniei imparatului roman Diocletian Eufimia a fost acuzata ca venereaza idoli crestini. A fost arestata, torturata si trasa pe roata. In ciuda tuturor torturilor la care a fost supusa, Eufimia nu si-a tradat credinta in Dumnezeu. Pentru credinta sa, Eufimia a fost aruncata la lei, in amfiteatru. Leii au omorat-o insa nu i-au devorat trupul, spre uimirea spectatorilor. Eufimia a fost martirizata pe data de 16 septembrie 304, la doar 15 ani.

Biserica Sfanta Eufimia - Rovinj

Sfanta Eufimia a fost inmormantata in Calcedon, iar deasupra mormantului, crestinii au construit o biserica. In anul 620, atunci cand orasul Calcedon a fost cucerit de catre persi, crestinii s-au temut ca relicvele Sfintei Eufimia vor fi distruse si au mutat cosciugul cu ramasitele Sfintei Eufimia la Constantinopole. In timpul Imparatului Nicefor, cosciugul cu ramasitele Sfintei Eufimia a disparut din Constantinopole.

In anul 800, cosciugul Sfintei Eufimia a ajuns pe tarmurile orasului Rovinj. Legenda spune ca Sfanta Eufimia a aparut in visele unui baiat. "Sunt Eufimia din Calcedon. Sangele meu a fost varsat pentru Isus" au fost cuvintele pe care baiatul le-a auzit si care l-au manat spre locul in care plutea cosciugul Sfintei Eufimia.

Biserica Sfanta Eufimia din Rovinj

Crestinismul a patruns in aceasta partea a lumii in primul secol dupa Hristos, prin intermediul calatorilor, comerciantilor, misionarilor si soldatilor care au venit in Rovinj in timpul Imperiului Roman. La inceput, in micul orasel, locuitorii au construit o biserica inchinata Sfantului Martir Gheorghe. Cel mai important eveniment religios pentru intreaga comunitate a fost in anul 800, atunci cand ramasitele Sfintei Eufimia au ajuns pe malurile orasului.

Localnicii au construit o biserica inchinata Sfintei Eufimia. In anul 1725 a fost construita o noua biserica dedicata Sfintei Eufimia, care domina intreg orasul si oferea o frumoasa panorama asupra Marii Adriatice.

Biserica Sfanta Eufimia - Rovinj

Biserica are o lungime de 51 de metri, o latime de 30 de metri si o inaltime de 18 metri. In partea dreapta a bisericii se afla altarul si statuia Sfintei Eufimia, iar in spatele altarului se afla cosciugul cu ramasitele Sfintei Eufimia. Peretii din piatra care inconjoara mormantul Sfintei Eufimia sunt acoperiti cu doua mari picturi. Una dintre picturi o reprezinta pe Sfanta Eufimia in amfiteatru, alaturi de lei, iar cealalta cosciugul sfintei pe malurile orasului Rovinj.

Mormantul Sfintei Eufimia este punctul de atractie principal pentru numerosi pelerini si credinciosi. Printre atractiile acestei biserici se mai numara si picturile realizate in secolele XVI si XVII.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Biserica Sfanta Eufimia - Rovinj

25 Iunie 2012

Vizualizari: 1540

Voteaza:

Biserica Sfanta Eufimia - Rovinj 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE