Capela Rosslyn

Capela Rosslyn Mareste imaginea.

 

Capela Rosslyn

Capela Rosslyn, cunoscuta initial sub denumirea de Capela Universitara Sfantul Matei, este o biserica ridicata in secolul al XV-lea, in oraselul Roslin, aflat la cateva mile distanta de Edinburgh, din frumoasa Scotie.

Capela Rosslyn este foarte cunoscuta, atat multumita arhitecturii acesteia deosebite, cat si legaturii stranse pe care a avut-o aceasta cu Cavalerii Templieri, cu Sfantul Graal si cu masoneria.

Misterul ce inconjoara Capela Rosslyn a jucat un rol deosebit in controversatul roman al lui Dan Brown, din anul 2003, Codul lui Da Vinci. Din momentul tiparirii cartii, numarul pelerinilor ce calca pragul Capelei Rosslyn a crescut cu un procent de 56%, capela ajungand unul dintre cele mai cautate si vizitate locuri din intreaga Scotia.

Filmul turnat pe baza cartii mai sus amintite a folosit Capela Rosslyn pentru realizarea mai multor scene ale acestuia, in luna august a anului 2005.

Capela Rosslyn - scurt istoric

Capela Rosslyn s-a intentionat a fi una dintre cele 37 de biserici universitare ridicate in Scotia, intre domniile regilor James I si James IV, adica intre anii 1406-1513. Capela este, de fapt, doar corul bisericii ce avea sa fie ridicata aici. Biserica urma a fi una foarte incapatoare, cu forma de cruce.

Capela Rosslyn a fost intemeiata de Sir William Sinclair, membru al unei familii de nobili scotieni din Orkney, descendenti din Cavalerii Normani. Exista si o legenda ce face legatura intre acesta si Cavalerii Templieri. Piatra de temelie a capelei a fost asezata de ziua Sfantului Matei - 21 septembrie 1446.

Dupa moartea lui Sir William, in anul 1484, lucrarile la Capela Rosslyn au incetat si ele, astfel incat mareata biserica, planuita initial, nu a mai fost niciodata terminata. Intemeietorul capelei este inmormantat in temelia acesteia. Astazi, Capela Rosslyn este inca folosita pentru savarsirea slujbelor de catre Biserica Episcopala Scotiana.

Capela Rosslyn - arhitectura bisericii

Capela Rosslyn este o cladire relativ mica, cu o forma asimetrica, datorata probabil intentiei initiale de a face parte dintr-o structura mai ampla.

Tavanul boltit de piatra al capelei este fin decorat cu patratele de piatra, cu stele cu cinci colturi, cu flori si motive florale. Intre acestea se observa si un porumbel cu o crenguta de maslin in cioc.

          

Mai multe scoici se vad asezate langa statuia lui Sir William, aestea fiind simbolul Sfantului James. Impreuna cu stelele cu cinci colturi de pe tavanul capelei, acestea pot fi interpretate ca reprezentandu-l pe Santiago de Compostela - "Sfantul James al Campului cu Stele".

Asezat pe cele trei coloane dintre absida estica si capela estica se afla un cor alcatuit din 13 ingeri ce canta din instrumente muzicale; acestia reprezinta multimile de slujitori ai lui Dumnezeu. Pe nervurile intersectarilor dintre laturile de nord si de sud se afla reprezentate scene si ocupatii de zi cu zi; intre acestea se remarca "Dansul Mortii".

Sculpturile intalnite pe coloanele ce sustin greutatea Capelei Rosslyn se afla mai multe scene biblice. Intre acestea se remarca urmatoarele: Issac asezat pe altarul de jertfa, Dreptul Avraam care priveste spre el, Samson care ii omoara pe filisteni, David care omoara leul, Fiul Risipitor si Rastignirea. Alaturi de acestea se afla si reprezentari ale unor scene din viata familiei regale Roslin. De un deosebit interes sunt si semnele-simboluri ale masonilor reprezentate individual pe cate o piatra, lucru prezent destul de rar in acea perioada.

Impodobita cu o multime de figurine si detalii arhitecturale misterioase, Capela Rosslyn a fost, de-a lungul timpului, subiectul mai multor speculatii privind legatura acesteia cu Masoneria, cu Cavalerii Templieri si cu Sfantul Graal.

Unele dintre sculpturile intalnite in interiorul capelei infatiseaza unele plante originare din America - porumbul si aloe vera. Acest lucru este extrem de curios, tinand cont de faptul ca America a fost descoperita de Columb abia la 15 ani de la ridicarea Capelei Rosslyn.

Capela Rosslyn - legenda ce insoteste Coloana Ucenicului

Capela Rosslyn este cea care gaduieste renumita Coloana a Ucenicului. Aceasta coloana si-a dobandit acest nume in urma unei legende legata de maestrul pietrar care s-a ocupat cu lucrarea acesteia si cu ucenicul lui.

Conform legendei, maestrul pietrar a simtit nevoia mistuitoare de a vedea o coloana originala din Roma antica, mai inainte de a se apuca de sculptarea acesteia. Pana la intoarcerea acestuia din Roma, ucenicul acestuia terminase deja de sculptat coloana.

Intr-un acces de furie, maestrul l-a lovit pe ucenic atat de tare incat acesta din urma a murit. Capul nefericitului ucenic se afla reprezentat in coltul opus celui in care se afla asezata orga; in aceasta reprezentare a lui se vede si cicatricea rezultata din urma loviturii fatale.

Baza Coloanei Ucenicului este inconjurata de opt dragoni din gura carora iese o vita de vie ce inconjoara coloana pana in varful acesteia. In traditia crestina, aceasta reprezentare este considerata a fi cea a Pomului Vietii, cu toate ca se simte o influenta din mitologia Norse. Conform acesteia din urma, Pomul Cunoasterii - Yggdrasil - sta infipt in pamant si tine, pe ramurile lui, cerul; dragonii de la baza sunt puterile timpului ingenuncheata la radacina Pomului.

Langa Coloana Ucenicului se afla o inscriptie latina ce zice: "Vita-de-vie este puternica, regele este puternic, femeile sunt puternice si ele, dar adevarul le biruie pe toate." Textul este un pasaj din Cartea Ezdra.

Capela Rosslyn - sala boltita ascunsa sub capela

In ultimii ani, cercetatorii din domeniul arheologiei si al istoriei, folosind aparatura cu ultrasunete, au formulat ipoteza conform careia sub Capela Rosslyn se afla o imensa sala boltita. Aceasta sala nu are insa nici intrare si nici iesire.

Pana astazi, cei ce poarta de grija Capelei Rosslyn au interzis excavarile acesteia.

Pe aceeaşi temă

27 Iunie 2012

Vizualizari: 13853

Voteaza:

Capela Rosslyn 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE