Catedrala Sfantul Dimitrie din Vladimir

Catedrala Sfantul Dimitrie din Vladimir Mareste imaginea.

Catedrala Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, construita de Printul Vselvold III, este una dintre cele mai frumoase si impunatoare biserici din Vladimir, Rusia. Locasul de cult este asemenea unei "icoane in piatra" ce uneste in mod inseparabil frumusetea si taina.

Prima taina care invaluie catedrala este legata de "nasterea” ei. Niciuna dintre cronicile vremii nu mentioneaza cu exactitate cand a fost construita aceasta biserica regala. Oricum, exista numeroase marturii care sustin ca in 1197 icoana Sfantului Dimitrie din Tesalonic a fost adusa aici din Bizant, astfel incat se presupune ca aceasta catedrala ar fi fost finalizata in apropierea acestei date.

Urmatoarea taina invaluie catedrala insasi. Zidurile catedralei sunt impodobite cu peste 1000 de basoreliefuri. Lei, centauri, leoparzi de zapada si ornamente exotice sunt sculptate in zidurile din piatra alba. Decorul sculptural include, de asemenea, subiecte biblice si din mitologia clasica. In partile centrale ale fatadelor imaginea regelui David este repetata. In timpurile medievale acesta era asociat cu celebrarea frumusetii si armoniei in lume.

Toate aceste imagini par a nu fi doar simple decoratii, doar un "frumos vesmant”, ci, fara indoiala, detineau si o alta functie; aveau menirea de a comunica poporului, de a-i inspira. Nu exista insa un raspuns general valabil legat de prezenta atator subiecte.

In secolul al XII-lea au fost aduse din Tesalonic in acesta catedrala, icoana Sfantului Dimitrie si un relicvar cu moastele sfantului. Mai tarziu, atat icona cat si racla, au fost duse la Moscova. In catedrala Sfantul Dimitrie se patreaza in prezent doar copiile acestora.

Fresce unice, datand de la sfarsitul secolului al XII-lea, ce reprezinta scene ale Judecatii de Apoi, creatii ale mesterilor zugravi bizantini si rusi, s-au pastrat in in partea de vest a bisericii, sub cafas.

Porumbelul, realizat din cupru in secolul al XII-lea, se afla pe crucea de deasupra catedralei. Fragmente din crucea originala (sec XII), precum si sigilii ale Printului Vsevolod, cuprinzand imaginea Sfantului Dimitrie, se gasesc expuse in catedrala. O copie a crucii originale realizata in secolele XIII-XX este expusa in partea din fata a altarului.

Deasupra mormantului primului Guvernator al orasului Vladimir - Contele R. Vorontsov (+1783) situat in partea vestica a catedralei se afla un memorial. Sculpturile pentru memorial au fostefectuate in Anglia fiind aduse in Vladimir in 1804.

Initial, catedrala era inconjurata cu galerii si turnuri. Acestea au fost inlaturate in 1838, iar dupa aceasta data, catedrala a inceput sa se deterioreze. Lucrari de restaurare complexe, intreprinse in a doua jumatate a secolului al XX-lea, au salvat insa catedrala de la distrugere.

Desi nu este o biserica de mari proportii, avand doar patru coloane si o cupola, proportiile sale armonioase si decoratiile sculpturale, degaja maretie si frumusete. Prin caracterul sau unic Catedrala Sfantul Dimitrie este o dovada nivelului culturale ridicat al principatului de Vladimir si Suzdal, pe care il avea in secolul al XII-lea.

Dupa ce a fost inchisa pe o perioada de 30 de ani pentru lucrari de restaurare, Catedrala Sfantul Dimitrie din Vladimir s-a deschis in iunie 2005 ca parte integranta a muzeului Vladimir si Suzdal, fiind inscrisa pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Radu Alexandru

Pe aceeaşi temă

25 Iunie 2012

Vizualizari: 3096

Voteaza:

Catedrala Sfantul Dimitrie din Vladimir 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE