Azi imi făceam de lucru prin curte, când aud că strigă la poartă Faustina-ursăreasa:
- Părinte, vino repede să-l împărtășești pe Pompidu, că nu știu ce are !
N-am avut timp să-i mai răspund, că a plecat grăbită.
Am intrat în casă, mi-am îmbrăcat reverenda, am luat epitrahilul, aghiazmatarul și Sfânta Împărtășanie, am traversat șoseaua și, după câteva case, pe o uliță, am ajuns la Pompidu. În curtea casei erau vreo 20 de țigani-ursari. N-am reținut nici o figură, ci numai pălării, mustăți mari stufoase, pantofi alb cu negru, fuste lungi, roșii, verzi, albastre și crețe. „Bună ziua, bună ziua!”, „Săru’ mâna părinte!”.
Am intrat în casă. În vârful patului sta Pompidu turcește, cu pălăria pe cap și rezemat de o plapumă, făcută grămadă la spate, probabil să nu se răstoarne. Era neras, și mustața mare și stufoasă ca a lui Tudor Gheorghe, îi scoteau în evidență ochii roșii de plâns și după cum aveam să-mi dau seama mai târziu, avea o cădere nervoasă. Eram în cameră doar noi doi și stând în fața lui, cu cartea deschisă în mână, Pompidu începe să-mi vorbească rar și apăsat:
- Taică părințeleee… te-am chemat să mă spovedești și să-mă-mpărtășeeești… pentru căăă vreau să mă spânzuuur… și nu vreau să mor nepregătiiit !
Chestia asta e tare de tot - am gândit.
- Măi, Pompidu, m-ai chemat aici să glumești cu mine? Ce vorbă e asta, că vrei să te spânzuri?
- Să vezi ce-am pățit, părințele! Acum vreo patru ani, nu mai țiu bine minte, când intraseră americanii peste Sadam, i-am zis lui Pardalian: hai sa mergem și noi în Franța, la Paris, să câștigăm un ban cinstit! Pardalian cântă la acordeon și eu aveam o tobă - știi că eu le am cu percuția - și am zis sa cântăm prin Paris, pe euro, că aici nu ne ajung banii. ÎI iau pe Pardalian, acordeonul și toba și, când ajungem la Paris, nimerim lânga muzeul George Pompidou. (Își ia pălăria de pe cap și începe să-și facă vânt cu ea.)
Cântăm noi ce cântăm și, la un moment dat, vedem o madmazelă și începem: comant sa va…comsi, comsi, comsa… tujur lamur (cand l-am auzit, am început să răsfoiesc cartea și mă frecam cu mâna la ochi de parcă atunci m-aș fi trezit din somn) și parințele, când am percutat la tobă, s-a speriat madmazela, ca-nceput să țipe! Și părințeleee… au aparut doi caraliii… și-au început să ne ia la cafteală… și dă-i, și dă-i. Pardalian a fugit, și-am rămas singur, mi-au dat cu toba-n cap și mă loveau cu picioarele… și cu pumnii… și m-au facut porc… că strigau la mine: purcua? purcua? Și țipam ca din gură de șarpe, părințeleee… că m-au luat drept american (îmi venea să mor de râs, aveam dureri de piept) că francezii nu se înțeleau cu americanii, dacă să înceapă războiul cu Sadam și unul din caralii a început să strige la mine... la bouche! la bouche! că aveau necaz pe Bush... și nu știu ce-a avut în cap, părințele, că-când mi-a dat un pulan peste gură mi-au zburat toți dinții (și Pompidu își prinde mustața cu amândouă mâinile și-și ridică buza, arătându-mi dinții puși, din metal galben, împănați cu mâncare). M-au facut numa’ sânge părințele, m-au rezemat de muzeu’ Pompidou – de atunci îmi zic toți țiganii Pompidu – și să vezi, madmazela, care se uită cum mănânc bătaie, vine la mine și-mi spune: anșante de votrî conesans… pleacă, fă, de aici, că nu-ți mai cânt nici o șansonetă… nu vezi că m-au caftit ăștia de m-a găsit bâzdâcu’?
M-am aplecat să mă leg la șireturi, chiar dacă nu era nevoie.
- Ia ascultă, mă, Pompidu – am devenit grav și serios – nu-mi mai povesti ce-ai făcut la Paris, spune-mi, de ce vrei sa te spânzuri? Ce legătură are Parisul cu spânzurătoarea ta?
- Are părințele, că după bătaia aia, nu mi-a mai trebuit nimic, am venit acasă, da’ Pardalian a rămas acolo, și alaltăieri a venit cu un Mercedes și 10.000 de euro. De asta vreau să mă spânzur, de oftică și invidie pe Pardalian! Am încercat să mă sânzur noaptea trecută în pat, m-am tras cu frânghia de gât de mă dor gâlcile și vreau să mă duc la doctor să îmi dea ceva de gâlci, și săptămâna viitoare mă spânzur.
Mă uitam la Pompidu și nu știam cum să reacționez.
- Pompidu, uite ce m-am gândit, tot suntem adunați aici – și mă uit pe fereastră, afară – e curtea plină. Ce-ar fi să te spânzurăm acum, de nucul ăla din curte? Oricum Dumnezeu n-o să te ierte, dr…ul o să râdă de tine, și-o să râdă tot satul… de tine, de copiii tăi și de nepoții tăi!
- Părințele, cred că Europa o să-mi salveze viața, că am o nepoată născută în ianuarie, anu’ ăsta, și i-am pus numele de Europa, poate din cauza ei să mă răzgândesc...
Probabil, datorită curentului, s-a deschis ușa la cameră și... s-a auzit o știre la televizor: „Poliția din Franța a arestat mai multe persoane care incendiaseră o colonie de rromi, de la periferia Parisului, originari din România.” Pompidu își pune pălăria pe cap și strigă:
- Faustinooo… închide ușa !
Preot Nicolae Trusca,
parohia Negoiesti.
Nicolae Trusca
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.