In memoriam - Parintele Staret Petroniu Tanase

In memoriam - Parintele Staret Petroniu Tanase Mareste imaginea.

In memoriam – Implinirea a trei ani de la nasterea in viata cea cereasca si vesnica a Preacuviosului Parinte Petroniu Tanase – Staretul Schitului Romanesc Prodromu, din Sfantul Munte Athos, Grecia – Duhovnicul misionar, propovaduitorul apologet si marturisitorul autentic...

Unul dintre parintii nostri duhovnicesti de mare anvergura a fost Parintele Protosinghel Petroniu Tanase, care s-a nascut in anul 1916 in comuna Farcasa – Judetul Neamt, si a trecut la cele vesnice la 22.02.2011. A fost tuns in monahism si format in duhul calugariei la Manastirea Neamt – ctitoria Domnitorului Stefan Cel Mare si Sfant din anul 1497, unde a avut marea sansa de a fi coleg cu Sfantul Ioan Iacob Romanul...Trasatura de caracter esentiala a Parintelui Petroniu Tanase a fost calitatea de a fi un iubitor si un implinitor al ordinii, tacerii si smereniei. Parintele este licentiat in teologie dar a urmat si studii de matematica si filozofie. A fost membru al gruparii „Rugul Aprins” de la Manastirea Antim din Bucuresti – care a fost ultimul bastion de rezistenta al intelectualitatii crestine romanesti interbelice si care a fost distrus de catre regimul comunist in anul 1958...

Dorul de desavarsire l-a determinat si i-a indrumat pasii spre Sfantul Munte Athos unde s-a nevoit din anul 1976, facand parte din a doua generatie de monahi trimisa de catre Patriarhia Romana cu scopul de a revigora viata monahala din Schitul Romanesc Prodromu... Apreciat si iubit, deopotriva, atat in Grecia cat si in Romania Parintele Petroniu Tanase a condus pana la sfarsitul vietii sale pamantesti, schitul nostru romanesc si athonit, cu o luciditate, dragoste si abnegatie, deosebite!...Şi daca ai ajuns cumva, pana la inceputul anului 2011, prin acele locuri, asa cum au facut si o fac in fiecare an foarte multi romani, te-a intampinat un batran inalt, putin adus acum, slabit de asceza dar foarte binevoitor, sa stii ca acela a fost Parintele nostru Petroniu Tanase – care, dupa cum am mai spus, s-a mutat la vesnicele lacasuri in dupa amiaza zilei de 22.02.2011, in chilia sa athonita, din incinta Schitului Romanesc Prodromu, fiind prohodit, cu doua zile mai tarziu, de multi parinti athoniti, greci si romani, precum si multi credinciosi romani, plecati din tara, special pentru acest eveniment...Cu alte cuvinte, Parintele Petroniu Tanase a fost un traitor profund al adevarurilor de credinta si a (mai) avut si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun, care mi-au inspirat foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile perene ale spiritualitatii si culturii noastre autentice!... Si, totodata sfintia sa realiza faptul ca pastorul duhovnicesc trebuie sa arate in toate buna-randuiala. Fiindca in buna-cuviinta stau toate chipurile unei purtari frumoase. Pastorul duhovnicesc isi pazeste buna cuviinta in relatiile sale cand: - nu isi neglijeaza indatoririle sfinte si apostolia sa; - cand isi aminteste ca trebuie sa fie, oriunde si oricand, un model crestin, cand vorbeste si cand tace; - cand se conformeaza el insusi responsabilitatilor care decurg din grija pentru constiinta turmei sale. Pastorul duhovnicesc care nu (se) neglijeaza si isi aminteste cele ce se cuvin lui, aflandu-se intr-o adunare, nicidecum nu se va lepada caracterul cuviincios, fiindca acesta este cu neputinta de indepartat de la el, deoarece nu ii ingaduie aceasta insasi vrednicia preoteasca, care este nedespartita de cuviosie.

Chipul preotesc de neschimbat il constrange pe preot sa se armonizeze cu multa luare aminte si atentie cu relatiile din obstea lui si sa isi faca aceste relatii cu multa prevedere. Mai intai si mai presus de toate, se armonizeaza caracterului sfant ce i se impune. Trebuie sa nu se arate in adunari fara vreo pricina impusa de slujirea lui, ori sa le caute pe acestea cu tot dinadinsul, sau sa se faca placut acestora. Trebuie sa isi faca relatiile cu mula chibzuinta si dupa o indelunga si atenta cercetare a petrecerii si caracterului si a cugetului persoanelor cu care urmeaza sa aiba relatii. Daca acestea sunt in asa fel incat prietenia si relatia cu ele sa ii aduca lui cinste si bun renume, atunci poate sa se imprieteneasca si sa intre in relatie cu ele. Dar daca, dimpotriva, reputatia acestora nu este buna ori sunt socotite de o moralitate indoielnica, sau de un cuget stricat, sau de o petrecere si vietuire rau famate, atunci prietenia fata de acestea si relatia cu ele cu cat este mai apropiata, cu atat este mai vatamatoare si mai insultatoare. Aceasta ne invata pe noi Sfantul Apostol Pavel cand zice: „Nu va inselati, caci vorbirile rele strica obiceiurile bune” . Asemenea relatii il vatama foarte mult mai ales pe preot, fiindca, in impreuna-petrecerea cu persoanele prost vazute din punct de vedere moral, pe nesimtite, se departeaza cuviosia lui si este pradata putin cate putin bogatia bunei-cuviinte preotesti, si la urma se va afla si el gol de toata cinstea si respectul din parte celor pastoriti de el. Despre acest preot se poate spune, in chip foarte potrivit, cuvantul profetului Osea: „Si altii au mancat puterea lui, iar el nu a stiut” .

Prin urmare prietenia si filiatia duhovniceasca se constituie a fi un criteriu indispensabil in vederea realizarii si desavarsirii unei relatii duhovnicesti, bazata pe incredere, deschidere si dragoste reciproca, ziditoare si mult folositoare... Intr-o alta ordine de idei, Parintele Petroniu Tanase a primit cu multa dragoste pe foarte multi oameni, credinciosi de toate varstele si tineri, la sfat, incurajandu-i si ajutandu-i pe multi dintre studentii teologi, de pilda, sa se pregateasca pentru apararea si promovarea credintei ortodoxe in anii grei ai dictaturii comuniste. A fost in acelasi timp un bun pastrator al Traditiei si un pastor receptiv la noile probleme aparute in societate. Era elegant si ordonat, ospitalier si erudit. Un preot distins al cultului ortodox si un om al culturii intelepte, un slujitor al Bisericii noastre stramosesti si al poporului roman… Preacuviosul Parinte Petroniu Tanase a fost un om al bucuriei, al seriozitatii si discretiei, un om care si-a propus sa inmulteasca seriozitatea si constiinciozitatea si credem ca a reusit cu prisosinta. Darul deosebit al Parintelui Petroniu de a vorbi si mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii si in special ale Noului Testament, precum si a dogmelor, ale Sfintilor Parinti si a sfintelor canoane, preocuparea pentru cartile fundamentale ale spiritualitatii ortodoxe, cum ar fi Psaltirea, Ceaslovul, Patericul, Pidalionul si Filocalia, dar si pentru textele liturgice cuprinse in cartile de slujba, l-au facut sa fie iubit si in acelasi timp sa fie un parinte duhovnicesc cu autoritate si discernamant…

Referindu-ne acum, in mod succint si selectiv, la cateva dintre cuvintele de invatatura ale Parintelui Petroniu Tanase, pe langa cele deja enumerate si mentionate mai sus, vom remarca si retine ca infranarea si puterea rugaciunii le sunt date tuturor oamenilor. Daca vrem sa ne infranam trupul de la cele necurate si daca vrem sa ne rugam, nu exista "nu pot". Oamenii il cauta pe Dumnezeu numai la necaz, greutati si suferinte. Dumnezeu ne-a spus: "Nu va puneti nadejdea in oameni" si noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Ii sfatuiesc pe toti crestinii sa nu uite de rugaciune nici cand le sta bine. Şi sa nu puna pe altii sa se roage pentru ei. Sa se roage pentru ei insisi. Cel mai greu vot este de indeplinit ascultarea in manastire, iar in lume, tot ascultarea de Dumnezeu este cel mai greu de facut. Ascultarea si implinirea cuvantului Lui. Sa urmam pilda Maicii Domnului, care a spus: "Fie mie dupa cuvantul tau!"Dumnezeu iti da mai mult decat meriti ca sa te intoarca apoi catre El. Dumnezeu are doua brate, iubirea si mila, si cu amandoua ne poate salva. Intai avem nevoie de mila, caci noi, pacatosii, nu putem pretinde iubire."In alta ordine de idei, Sfintii Parinti, Biserica in totalitatea ei considera mare pacat judecarea altuia. Uite, in Postul Mare, la slujbe se zice rugaciunea Sfantului Efrem Sirul si se rosteste in tot timpul Postului Mare, in afara de sambata si duminica. Se rosteste de cate 8-9 ori si se spune in Tipic ca preotul sa o rosteasca cu mainile ridicate si cu metanii si inchinaciuni. Aceasta rugaciune se incheie cu cuvintele: „Daruieste-mi, Doamne, sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu”. Este facuta cu staruinta pe toata durata Postului Mare. Te-ai astepta ca, atunci cand te rogi cu asa mare staruinta sa te pazeasca Dumnezeu de pacate, sa fie pomenite pacatele cele mai grave: crima, desfranare, pe care noi le socotim a fi mai mari si mai rele, dar Sfantul Efrem nu le pune acolo pe acestea, ci zice: „Daruieste-mi sa vad pacatele mele si sa nu osandesc pe aproapele”.

Osandirea aproapelui este mare pacat. Sfintii Parinti spun ca se face o mare greseala atunci cand osandim pacatele, caci atunci tu te faci singur judecator al fratelui tau, iar aceasta dupa mintea ta. Nu avem calitatea aceasta si nu avem nici un drept sa facem asa. Acest drept nu il are decat cel care l-a facut pe om, Dumnezeu. Doar El are dreptul sa il judece pe om, iar noi, judecand pe aproapele, impietam asupra dreptului lui Dumnezeu, Care este Judecatorul cel drept. Fiecare om este facut dupa chipul lui Dumnezeu, fiecare om este o entitate unica in viata omenirii de la inceputul pana la sfarsitul lumii. Niciodata nu o sa fie doi oameni aceeasi. Oamenii nu pot face lucruri identice. De exemplu, eu recunosc un tablou de Grigorescu, de Tonitza dupa anumite trasaturi, dupa stilul personal.Suntem datori cu cinstea si cu respectul unii fata de altiiOmul este marginit, posibilitatile lui fiind limitate. Dumnezeu este Fiinta nemarginita, iar puterea Sa creatoare este infinita. Dumnezeu creeaza in mod unic, nu repeta; fiecare fiinta este o creatura noua, oglindind in fiinta ei ceva din stralucirea si infinitatea dumnezeiasca. De aceea Sfintii Parinti spuneau: „Ai vazut omul, ai vazut pe Dumnezeu!”.

Tocmai de aceea in cinstirea sfintelor icoane nu cinstim lemnul si culoarea, ci pe cel reprezentat. Tot asa, intalnind omul, care este chipul lui Dumnezeu, cinstea data omului se ridica la Creatorul lui. De aceea suntem datori cu cinstea si cu respectul unii fata de altii si nu avem nici un drept sa judecam pe aproapele. Dar atunci cand esti intr-o pozitie de conducere si ai subalterni care gresesc uneori, ce atitudine trebuie sa ai? Judecata inseamna sa il condamni pe om, sa il osandesti. Daca atragi atentia cu respect si cuviinta, parinteste si cu indemn, asta nu inseamna judecata, ci trebuinta, necesitate si firesc: sa il iubesti pe om si sa-l lamuresti ca a gresit.Trebuie sa ne straduim - este interesul nostru! - sa mostenim fericirea daruita de Dumnezeu. Daca in viata aceasta ne straduim sa avem o familie linistita, o locuinta, conditii de trai si sanatate, ajungem sa spunem ca suntem fericiti in aceasta viata. Dar ma intreb: este oare fericirea deplina? Nu-i deloc! In viata noastra vin boala, necazurile, inevitabil vine si moartea. Si asa, toata fericirea pamanteasca ia sfarsit. Daca pentru starea aceasta de cativa ani, scurta viata pe pamant, noi dam toata grija noastra si ne straduim asa de mult, pentru fericirea vesnica noi nu facem nimic? Caci stim ca Dumnezeu a randuit ca, dupa incheierea vietii pe pamant, sa inceapa vesnicia. Iar vesnicia poate sa fie fericita sau nefericita, dupa cum am facut-o noi insine.Fiecare va merge cu bagajul lui sufletescSfantul Nicodim Aghioritul spunea: „Dumnezeu mi-a randuit imparatia vesnica, iar eu trebuie sa ma pregatesc pentru ea, in toata vremea vietii”.

Ce fac eu ca sa intru acolo, caci acolo vreau sa fiu, unde Dumnezeu mi-a pregatit loc? Sfintii erau foarte grijulii: permanent se gandeau la dobandirea imparatiei vesnice, iar grija aceasta era uneori istovitoare, caci ii mistuia. Sfantul Pimen, fiind pe patul de moarte, era ingrijorat, iar ucenicii l-au intrebat: „Te mai ingrijorezi, parinte, dupa tot ceea ce ai facut?”. „Am facut ceea ce am putut, dar stiu eu ca voi ajunge la Dumnezeu?, se intreba avva Pimen. Diavolii il ispiteau pe Sfantul Sisoe cel Mare, zicandu-i: „Ai scapat de noi!”. Dar el le spunea: „Inca nu am scapat, ci abia cand voi ajunge in rai”. Sa-i ascultam si pe Sfintii Parinti, care ne incredinteaza: „Putina osteneala si vesnica odihna!”. Asta as spune tineri-lor: sa va ganditi cu tot dinadinsul la fericirea vesnica! Exista doua situatii - tertium non datur (o a treia nu mai exista): ori viata vesnica pentru cei care au implinit poruncile lui Dumnezeu, ori osanda vesnica pentru cei care nu au trait dupa voia lui Dumnezeu si au facut voia vrajmasului. Pe acestia o sa-i astepte diavolul, dupa cuvantul: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui” (Matei 25, 41). Fiecare va merge, dupa aceasta viata, cu tot ceea ce a agonisit in aceasta viata, cu bagajul lui sufletesc, de cugetare, de simtire si de fapte.Prin urmare, cuvintele noastre sunt putine si neputincioase pentru a putea spune cat bine a facut Preacuviosul nostru Parinte Petroniu Tanase, datorita tinutei sale morale si preotesti, a echilibrului, seriozitatii, sinceritatii, profunzimii si intelepciunii sale, a preocuparilor sale teologice si carturaresti, a dragostei sale fata de Dumnezeu si (de) oameni, a atasamentului sau fata de tara aceasta romaneasca si de Biserica ei cea stramoseasca!...

Parcurgand viata si biografia acestui parinte duhovnicesc constat, cu uimire si admiratie, taria lui de caracter si verticalitatea cu care a fost inzestrat acest contemporan al nostru in fata caruia noi nu suntem altceva decat niste oameni supusi vremurilor acestui veac!... Se cuvine asadar, sa-i aducem prinos de cinstire si de recunostinta rugandu-ne lui Dumnezeu sa-l rasplateasca cu harul si cu dragostea sa cea nemarginita acolo, in locasurile cele ceresti, in lumina cea neinserata a Slavei Sale!... In incheiere, deci, voi sustine cu toata taria ca eu personal, ma simt foarte implinit si onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si (de) a-l cunoaste pe Parintele Protosinghel Petroniu Tanase – mare personalitate a culturii si spiritualitatii noastre monahale romanesti, autentice si marturisitoare din aceste razvratite vremuri, avand convingerea si nadejdea ca vom sti cu totii pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii, potrivit meritelor si vredniciilor fiecaruia, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!... Insa, ramanem convinsi de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!...Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Aceasta personalitate duhovniceasca si binecuvantata, cu alte cuvinte, este una de referinta in cadrul Bisericii si spiritualitatii noastre autentice, care ar trebui sa fie cunoscuta, recunoscuta si apreciata pentru totdeauna, de catre toti cei ce cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”!...

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! Vesnica sa-i fie pomenirea! Amin!

Cu aleasa pretuire si multa recunostinta,
Dr. Stelian Gombos

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

19 Februarie 2014

Vizualizari: 555

Voteaza:

In memoriam - Parintele Staret Petroniu Tanase 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE