La rugaciune cu Sfantul Nil Cavsocalivitul

La rugaciune cu Sfantul Nil Cavsocalivitul Mareste imaginea.

Fiindca puterea monahului este rugaciunea, atunci cand va slabi monahul de la rugaciune, isi va pierde gustul sau.

Precum pruncul cand se va naste, de nu va suge laptele mamei sale cu indestulare va muri, asa si calugarul, daca nu va suge cu indestulare laptele rugaciunii, se va prapadi si va muri sufleteste.
 
Maica monahului este mantuirea, iar sanii sunt sfanta schima (cea obisnuita si cea cu schima mare), iar laptele este rugaciunea. Daca nu cauti mantuirea ta precum pruncul sanul si nu sugi rugaciunea precum laptele, ce folos?
 
Daca lipseste rasuflarea cum o sa traiasca omul? Ca macar de va citi monahul Mineele, Octoihul si toate celelalte carti si din suflet nu va zice rugaciunea, nu se va folosi. Precum ar pune cineva bucate pe masa si paine nu pune, nimic nu folosesc bucatele fara paine.

Asa si cu citirea. Se impodobeste biserica cu multe feluri de carti, precum Psaltirea, Mineele, laudele troparelor si cu multe cuvinte si feluri de invataturi. Insa daca monahul nu tine in minte rugaciunea, nu se foloseste numai cu vorbirea citita. Ca daca in biserica se citeste si gandul tau umbla incoace si incolo, cu ce te vor folosi citirile?
 
Asa ca, daca va duceti la biserica pentru a auzi dumnezeiestile cuvinte si daca nu va infranati mintea ca sa nu umble la cele desarte, nici un folos nu veti avea. Pravila se va sfarsi si voi veti ramane fara de rod.
 
Rugaciunea este fraul. Daca vei goni rugaciunea de la tine, vei da vreme mintii tale sa umble incoace si incolo, precum calul cel fara de frau. Daca tii rugaciunea si o repeti totdeauna, mintea ta este impiedicata atunci si oprita de a umbla unde vrea, ca si calul cu frau si atunci rugaciunea simte rodul ei: rugaciunea rabda intru toate si indelung rabda, tine intreaga intelepciune, dragostea, lumineaza mintea si sufletul, curateste toata lepra, ranile si necuratiile sufletului.
 
Daca monahul cel lenes este fara de grija si neputincios la rugaciune, cu cat mai mult mireanul.

Daca parintii cei trupesti sunt atat de neputinciosi, cu cat mai mult fiii lor cand cresc din tineretile lor, in lume, fara frica lui Dumnezeu si pe urma vin la viata monahiceasca si se dau pe sine sub ascultare la vreun parinte duhovnicesc.

Si daca parintele lui este impatimit la cele pamantesti si a cazut in impietrirea desertaciunii si s-a racit fata de viata monahala, fiul sau cel duhovnicesc, care a parasit lumea si a venit si s-a supus lui ca sa-l povatuiasca pe calea mantuirii, ce procopseala sa faca la cel duhovnicesti?
 
Caci ucenicii, din cauza vicleniei staretului lor, au uitat randuiala vietuirii monahale din ziua in care s-au imbracat in calugarie. Pentru ca se nasc ucenicii cu ochii deschisi, deoarece monahii din ziua de astazi au pierdut gustul intregii intelepciuni (a infranarii de la pacate).

Sfantul inger ce s-a aratat cu culionul la calugarie a poruncit Sfantului Pahomie: de nu vor trece trei ani de incercare la noul incepator sa nu-l imbrace in calugarie. Ca daca l-ar imbraca mai inainte staretul lui, nu se vor bucura unul de altul, pentru ca a calcat porunca.
 
In ziua de astazi vedem ca nu trei ani, ci nici trei luni nu-l incearca, ci indata cum iese din grija lumii, il tunde, insa nu se bucura de el. Pentru ca un ucenic ca acesta, ce nu a trecut prin incercari si nu s-a invatat, lucreaza voile lui cele lumesti si are toata putoarea lumeasca, patimile si voile lui si numai intineaza cinul calugaresc si al doilea botez, al pocaintei.
 
Iar ticalosul staret se face fara de grija si fara de luare aminte la faptele ucenicului si, in sfarsit, leapada cele sfinte cainilor.

Si ce este mai rau, ca dupa aceea unii leapada haina calugareasca, cea de schimonah, altii leapada rasa de monah si se duc in lume. Calugarii se insoara, iar calugaritele se marita. SI petrecand in lume lucreaza cele rele mai mult decat oamenii de rand si se huleste prin ei numele lui Dumnezeu.
 
Acum va intreb: a cui este vina? De unde a urmat aceasta? Nu este vina celor mai mari din manastire, ca au calcat legea si i-au calugarit neincercati si i-au lasat in voile lor cele rele? Nu i-au povatuit mai intai sa se indrepteze, apoi sa-i calugareasca, si asa s-au pierdut sufleteste.

De veti intreba: cu ce este vinovat staretul lui?
 
Va raspund: insutit este vinovat. Ca daca nu era vrednic sa povatuiasca un suflet, pentru ce l-a primit sub povatuirea lui? In loc sa-l mantuiasca l-a pierdut. Si sangele ucenicului aceluia se va cere de la cel neiscusit staret.

Cel nou incepator, lepadandu-se de lume si venind la calugarie plin de necuratia lumii, daca se supune staretului trebuie sa se spele cu mustar iute si cu otet, adica cu felurite ispite. Fiindca in alt fel nu se curateste necuratia cea veche a lumii. Caci necuratia lumii este lipicioasa si se lipeste de om ca si cositorul de arama.
 
Staretul sau proiestosul trebuie sa fie potrivnic necuratiei lumii si atat sa curateasca: ca focul cand parjoleste tarina si se curateste de buruieni. Mustarul zicem ca este intristarea peste intristare, plangerea peste plangere, si scarba peste scarba. Sa nu inceteze intristarea, sa nu se curme plangerea si sa nu se lase mahnirea. Calugarul totdeauna sa fie intristat, plangator si cu inima infranta. Insa langa mustar trebuie si izvor de apa ca sa se spele toata putoarea care s-a muiat din iuteala mustarului. Izvorul sunt ochii. Daca ochii nu vor lacrima, ce sa faca singur mustarul?
 
Precum sapunul fara de apa nu foloseste, asa si omul daca nu va scoate lacrimi nu se curateste de intinaciuni. Si iarasi: daca nu va avea izvor izvorand ca sa spele ca si cu sapunul si sa scoata necuratia lumii, cum se va boteza cu botezul pocaintei?

Izvor si sapun este incetarea de a mai lucra necuratii. Iar necuratia este: curvia, preacurvia, ne-astampararea, zavistia, uciderea, iubirea de avutii, nedreptatea, furtisagul, uraciunea, a judeca si a osandi si altele asemenea.
 
Iar pocainta si zdrobirea inimii este: intristarea cea de toata vremea, plangerea neincetata cu pomenirea pacatelor si cu aducerea aminte de ele, amintirea mortii, care zdrobeste inima cel mai mult. Sa nu isi aduca aminte cu dulceata de pacatele lui, pentru ca atunci pacatuieste indoit, ca si cum le-ar face din nou. Pacat savarsit se numeste pacatul de care omul isi aminteste cu placere. Iar cand se face si cu fapte, se numeste pacat indoit. Pentru aceea zic despre om ca este necurat, fiindca in pacate s-a zamislit si necuratia lucreaza.

Pentru aceea s-a pogorat Dumnezeu pe pamant si a dat Sfantul Botez ca sa se curateasca omul. S-a botezat Fiul lui Dumnezeu si cu apa si cu sangele Lui. El nu s-a nascut in pacate, ci s-a intrupat din Duhul Sfant. Cu botezul cu apa a curatit pacatul zamislirii, al faradelegii si al calcarii de porunca pe care l-a facut Adam. Iar botezandu-se cu Sangele Lui, a inviat pe cei din Adam adormiti din veac.

Iar botezul pocaintei nu l-a aratat impreuna cu botezul curatiei, ci mai pe urma l-a aratat. Fiindca la primul botez al curatirii nu trebuie la om mustarul (pocainta), ci veselia si bucuria.
 
Cand pacatul se zamisleste in gandul omului, unelteste precum sarpele la Eva si gandul la Adam, care s-au intinat, amandoi impreuna. Apoi au fost zamisliti in pacate Cain si Abel, dar Abel s-a curatit prin sangele lui. 
 
Adam si Eva s-au intinat cu calcarea de porunca, a necuratiei, iar nu cu zamislirea faradelegii. Si pentru calcarea poruncii au fost izgoniti. Insa, pe urma, au facut foarte multa pocainta, plangand cu amar si suspinand din tot sufletul lor, dar cu toate acestea nu au putut sa se izbaveasca.

Pocainta lui Adam a pogorat pe Fiul lui Dumnezeu, numai. Si Fiul lui Dumnezeu, pogorandu-se, a curatit pacatul lui Adam fara de mustar (pocainta). Asa si oamenii la botez se curatesc in dar de pacatul stramosesc, dar pe urma cad in alte pacate. Pentru aceea trebuie sa se curateasca cu mustarul acela, ca si aceasta a savarsit-o Fiul lui Dumnezeu cu cinstitul Sau Sange.
 
Insa, precum Dumnezeu a trimis Tablele legii prin Moise, dar el fiind gangav la limba, cuvintele lor au fost rostite de catre Aaron catre poporul lui Israel, asa m-a trimis si pe mine Dumnezeu (zice Sfantul Nil) catre tine robitule Teofan si fiindca esti gangav la limba, sa dai cuvintele mele lui Popa Gherasim si el sa le dea in scris, cu pace si tacere, ca sa nu se faca tulburare. Si dupa ce le va scrie sa se duca unde va voi, ca sa nu se ispiteasca de cumplita urgie ce va sa fie.
 
Ca cei ce se impotrivesc cuvintelor mele, Dumnezeu cauta sa va piarda pe voi de pe fata pamantului. Ca precum Israelitii nu au crezut in poruncile din tablele legii, asa si acestia, nu vor crede in cuvintele mele. Si precum Iona a stat trei zile si trei nopti in pantecele chitului si apoi a propovaduit pocainta, asa si Fiul lui Dumnezeu a stat trei zile si trei nopti in pantecele pamantului.

Insa niniviteni, vazand pe Iona ca a iesit din pantecele chitului, au crezut propovaduirii lui. Iar Domnul nostru s-a pogorat in iad ca sa izbaveasca pe stramosi. Dar iadul vazandu-L, si-a inchis portile sale si nu L-a primit, fiindca era fara de pacat, precum este scris: «Vine stapanitorul acestei lumi si el nu are nimic intru Mine». Fiindca portile iadului se deschid numai la cei pacatosi. Pe Mergatorul inainte l-a primit iadul pentru pacatul cel stramosesc, dar pe Domnul nostru Iisus Hristos nu, fiindca el nu era intinat de stramosescul pacat, deoarece s-a zamislit de la Duhul Sfant si nu din dulceata pacatului. Caci dupa propovaduirea lui Ioan Botezatorul, in iad asteptau cei din veac tinuti acolo, venirea lui Hristos ca sa-i izbaveasca.
 
Domnul nostru Iisus Hristos a venit la iad cu smerenie si iadul vazandu-L, si-a inchis portile. Atunci ingerii au strigat: «Ridicati, capetenii, portile voastre si va intra Imparatul Slavei“. Si boierii intunericului nu voiau sa deschida.
 
Atunci Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat prea nevinovatul Sau picior si l-a atins de portile iadului (adica taria Dumnezeirii) si indata le-a sfaramat. Si a intrat Domnul si s-a dus la stramosi si a stat in mijlocul lor si a propovaduit dumnezeirea Lui.

Caci, pentru a-i izbavi pe ei, S-a intrupat si s-a implinit propovaduirea Mergatorului inainte. Si cati nu erau intunecati in faradelegi si in necredinta si isi aveau inima curata au primit propovaduirea Lui si s-au slobozit. Iar ceilalti s-au impietrit si au ramas in intunericul faradelegilor si al necredintei lor. Caci unii s-au slobozit si altii au ramas in iad pana in ziua Judecatii.
 
Sfinte Cuvioase Parinte Nil, de acolo, din Ceruri, roaga-te pentru noi pacatosii!
 
Doamne ajuta!
Stefan Popa

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
300 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

25 Iulie 2013

Vizualizari: 1357

Voteaza:

La rugaciune cu Sfantul Nil Cavsocalivitul 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE