Spiritualitatea ortodoxa, componenta a vietii crestine

Spiritualitatea ortodoxa, componenta a vietii crestine Mareste imaginea.

 

SPIRITUALITATEA ORTODOXA, COMPONENTA A VIETII CRESTINE
 

INTRODUCERE

Viata pamanteasca a crestinului ortodox are ca scop desavarsirea la care nu poate ajunge decat in Hristos si cu Hristos, realizand valorile morale intr-un dialog al iubirii cu semenii si cu Dumnezeu Cel in Treime, mai ales astazi, in contextul secularizant si secularizat al vietii omului. Toate valorile pe care acesta le realizeaza in existenta sa sunt implicate in relatia dialogica specifica cu Dumnezeu cel intreit, ca existenta personala absoluta, ca Adevarul infinit, Binele suprem, Frumosul prin excelenta si Sfintenia inepuizabila.

De aceea, Dumnezeu Cel in Treime este izvorul, temelia, puterea si modelul vietii crestine autentice si al slujirii aratate noua prin Fiul Sau intrupat, "la plinirea vremii” (Gal. 4,4) Dumnezeu - Omul, Iisus Hristos (Mc. 10,45).



Aceste valori pe care crestinul ortodox le realizeaza in raport cu Dumnezeu, Care este o treime de persoane, trebuie aratate prin lucrarea Duhului Sau, in raport cu semenii, de aproape si de departe, ca si acestia sa se bucure de ele si in acest mod, sa devina valori depline. 

De aceea fiecare crestin are constiinta ca aceste valori ii apartin ca atare numai in masura in care este vrednic de a le primi si a se bucura de ele si se afla pe punctul de a le impartasi semenilor sai. Bucuria crestinului pe drumul desavarsirii sta in capacitatea de a impartasi aceste valori, ca daruri ale lui Dumnezeu si astfel sa le inmulteasca spre progresul spiritual si material al semenilor sai, in contextul intregii sale responsabilitati, pe care o are in raport cu sine insusi, cu lumea si cu Dumnezeu. Astfel, valorile specifice omului, ca persoana de relatie cu Dumnezeu si cu semenii, sunt raportate la valoarea religioasa si morala absoluta - Dumnezeu Cel intreit in Persoane: Tatal, Fiul si sfantul Duh si implica valoarea vietii umane, de care depinde in cea mai mare masura realizarea lor. 

Tinta sau finalitatea vietii omului pe pamant este mantuirea si indumnezeirea lui, deci cresterea in Hristos. Viata persoanei umane nu are numai o dimensiune pamanteasca, ci si una eshatologica. Faptura umana, ca fiinta spirituala, traieste in timp si spatiu, dar nu numai pentru acest veac, ci si pentru cel viitor, adica pentru comuniunea vesnica si plenara cu Dumnezeu sau, departe de El,ca osanda vesnica.
 
Astfel, viata crestinului pe pamant nu este numai ca o simpla existenta biologica, ci ea este si trebuie sa fie o traire spirituala specifica persoanei umane, cu o finalitate legata de calitatea omului de fiinta spirituala personala, in trup, inzestrata cu ratiune, simtire si vointa libera, purtatoare si creatoare de valori materiale si spirituale. Spiritualitatea ortodoxa nu face abstractie de intreaga fiinta a crestinului si nici de ceea ce implica viata omului, sanatatea si conditiile materiale necesare si chiar bunastarea materiala, ca suport al sustinerii si desfasurarii ei rodnice, pentru fiecare ins in parte si pentru colectivitatea si societatea carora acesta apartine.

Viata crestinului ortodox are sens si valoare numai in masura in care ea este si o preocupare importanta pentru propria lui mantuire si o dobandire reala a acesteia prin comuniunea deplina in iubire cu Mantuitorul Hristos, in calitate de madular al Trupului Sau - Biserica, prin credinta si fapte bune, ajutat de harul dumnezeiesc. De aceea, mantuirea inteleasa ca eliberare din robia pacatului si a mortii si ca impreuna-vietuire cu Hristos si in Hristos, prin lucrarea Duhului Sfant in noi, este problema cea mai importanta si vitala care confrunta crestinismul tuturor timpurilor.

Ca chip si asemanare a lui Dumnezeu, omul coronament al creatiei si glasul si sinteza acestuia, este deschis lui Dumnezeu, Creatorul, Proniatorul si Mantuitorul sau, cat si semenilor sai, oamenii, inaintand in acelasi timp pe drumul cunoasterii propriului sau eu si destin comunitar-sobornicesc. Spiritualitatea si slujirea sunt expresiile concrete ale acestei deschideri ontologice a crestinului spre Dumnezeu, spre semeni si spre societatea semenilor sai.

Fiind, in primul rand, deschidere spre Dumnezeu, spiritualitatea crestina isi pune pecetea sa pe cultura, literatura si arta celor care au creat aceasta spiritualitate si se concretizeaza in atitudini si actiuni de slujire a semenului si a societatii acestuia, in duhul slujirii omului de catre Hristos, in vederea mantuirii si desavarsirii lui.

Crestinatatea veacurilor primare se considera pe sine "un singur neam mare”, iar sfintenia este vazuta mai mult decat o virtute, o stralucire a perfectiunii divine. Al doilea caracter, fara de care spiritualitatea este de neconceput in Ortodoxie, priveste aspectul liturgic al spiritualitatii. Adevaratul subiect al vietii spirituale nu este individul izolat, ci este e-ul sau liturgic. In esenta ei, spiritualitatea este doxologica. De asemenea, ea se defineste printr-o participare la lucrarea cea tainica a lui Dumnezeu in lume, prin sfintele slujbe, lucrarea care uneste lumea vazuta si cea nevazuta, aducand real pe Dumnezeu oamenilor si mentinand real pe oameni in harul Sfantului Duh, in Dumnezeu. In perspectiva unitatii caracterului traditional si a caracterului liturgic, despre care vorbim, spiritualitatea apare ca o lucrare a Sfantului Duh care face din devenirea istorica si cosmica un eveniment al intruparii, o miscare imensa a instaurarii imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Despre Mangaietorul le-a spus Hristos ucenicilor sai nu numai ca "ramane la voi si va fi in voi”, ci si ca "ramane cu voi in veac”. (In. 14,16-17). Prin prezenta Sfantului Duh in veac sau in istorie, Dumnezeu insusi paseste ca subiect in fata omului, patrunzand si umbland intreaga lui existenta; prin interventia Sa, viata lumii dobandeste o directie noua; prin lucrarea Sa intemeiaza Biserica, dupa cum creeaza tot ce este nou pe pamant. Spiritualitatea, asadar, nu poate insemna o evaziune in afara istoriei, fiind vorba despre un dinamism care anima istoria si o conduce spre zarile vesnice. Nu de putine ori in istoria teologiei notiunea de spiritualitate a fost marginita de ideea de taina sau mister, iar aria ei redusa la o legatura intima dintre Dumnezeu si om, prin care era vizata o comuniune de natura mistica. Aceasta ultima unire era privita drept un secret al intelepciunii divine, un plan al destinului vesnic al omului, fara nici o implicatie in viata sociala. Cu alte cuvinte, spiritualitatea era considerata numai ca viata religioasa traita personal sau ca o religiozitate experimentata la un neobisnuit de inalt grad de tensiune sufleteasca. Spiritualitatea a ajuns, de asemenea, sa fie desfacuta in doua compartimente distincte, in mistica si teologie, in experienta personala a Tainelor divine si dogma marturisita de Biserica.

Crestinul zilelor noastre isi urmareste scopul vietii intr-un anume context social si cultural-spiritual, marcat printr-un mare numar de noutati in toate domeniile activitatii umane, ceea ce constituie un apel puternic pentru recunoasterea unei norme morale universale. Exista in lume o aspiratie generala spre mai multa dreptate sociala intre indivizi, intre popoare, intre natiunile sarace si bogate, manifestata prin ideea de dezvoltare umana, integrala si solidara. Tocmai o astfel de aspiratie spre dreptate, intr-o lume care cauta unitatea sa, presupune ca exista ceva comun si universal intre toti oamenii si prezent in fiecare, dincolo de orice particularitate. Acel conime si universal inseamna ca toti oamenii vor si trebui sa se bucure de viata in contextul dat. De aceea, ei nu se pot rupe de comunitatea in care traiesc si nici nu pot face abstractie de semenii lor, fata de care trebuie sa-si manifeste faptele bune in perspectiva eshatologica. Existenta umana este insasi o proexistenta, atat in fata lui Dumnezeu cat si a semenilor. In aceasta este data insasi legatura stransa dintre spiritualitatea ortodoxa si slujirea sociala. Spiritualitatea crestina ortodoxa inseamna viata de comuniune a crestinului cu Hristos si in Hristos, trairea in Hristos si constiinta prezentei si lucrarii lui Hristos. Crestinul induhovnicit se simte ca apartinand lui Hristos cu toata fiinta si viata sa. Iar aceasta apartenenta plina de puterea Duhului Sfant, care vine din comuniunea cu Hristos, il face tot mai disponibil pe crestin pentru slujirea semenului sau cu care Hristos insusi se identifica. (Mt. 25, 40-45)

Deci spiritualitatea ortodoxa urmareste desavarsirea celui ce crede in Hristos, si traieste in comuniune cu El prin participarea la viata lui divino-umana, prin unirea dupa har cu El si intiparirea tot mai deplina de chipul umanitatii Mantuitorului Hristos, plina de Duhul Sfant, intr-o continua miscare spre tinta finala, asa cum subliniaza si Sf. Maxim Marturisitorul: "Tot ce se misca, se misca, desigur, dintr-o cauza. Si tot ce se misca dintr-o cauza si exista… Cauza pentru care este si se misca tot ce este si se misca. Caci Aceasta, fiind o putere activa produce in chip dumnezeiesc, cele create si atrage ca tinta, in chip providential pe cele ce se misca si se aseaza hotar”. 

Aceasta miscare isi are originea in actul creator al lui Dumnezeu. Toate creaturile spre desavarsirea si odihna lor in plenitudinea de viata a lui Dumnezeu. Caci, prin miscare si nu prin iesirea din miscare se ajunge la Dumnezeu. Impulsul miscarii este creational, adica exista in toate fapturile ca miscare inerenta spre Creatorul lor. Deci, in structura fiintei umane sunt date, pe de o parte, necesitatea miscarii, iar pe de alta parte, libertatea in aceasta miscare, precum si rezultatele care depasesc frontierele posibilitatilor naturale ale lui insusi si ale lumii. Astfel, in lumina spiritualitatii crestine ortodoxe, miscarea spre odihna eterna si fericita in Dumnezeu nu mai apare ca o simpla implicare a unor datorii impuse de poruncile lui Dumnezeu, datorii care in viata aceasta nu-l duc nicaieri, ci ii asigura doar mantuirea ca o rasplata exterioara in viata viitoare. Cel ce crede in Hristos creste spiritual chiar din viata aceasta, caci implinirea voii lui Dumnezeu cuprinsa in legea si poruncile Evangheliei produce o transformare ontologica treptata in fiinta lui sau o umplere a lui progresiva de prezenta lucratoare a energiilor dumnezeiesti necreate. In acest proces al vietii duhovnicesti, caracteristic spiritualitatii ortodoxe se pot observa doua mari etape: una, a inaintarii spre desavarsire, prin eforturi de purificare de patimi (postul impreuna cu rugaciunea) de dobandire a virtutilor(prin infaptuirea de fapte bune) si o alta, de viata mereu mai inaintata in unirea cu Dumnezeu, in care lucrarea omului este inlocuita cu lucrarea energiilor dumnezeiesti necreate(impartasania), persoana umana deschizandu-se pentru umplerea ei tot mai accentuata de viata duhovniceasca.

Relatia dialogica a persoanei umane cu Dumnezeu Cel in Treime si cu semenii sai, precum si cu intreaga creatie si lume, este stanjenita, diminuata si chiar rupta de inmultirea patimilor care asalteaza pe omul vremii noastre sau pun stapanire pe el, taindu-i comuniunea cu acestia. Cel impatimit cauta sa adune toate in jurul sau ca in jurul unui centru. Nefiind in sine un centru real, natura lui se razbuna, facandu-l in realitate sa alerge dupa lucruri, ba chiar robindu-l lor. Patimile care-l robesc pe om se nasc si cresc in acesta prin contributia tuturor facultatilor sufletului, adica nu numai prin simturile intoarse spre placerile vietii, indicand o stare maladiva in toata fiinta omului.

Omul credincios are posibilitatea de a se curata totusi de patimi, prin dobandirea virtutilor si se desavarseste in Hristos, indumnezeindu-se, facandu-se astfel "partas dumnezeiestii firi” (II Petru 1,4), prin puterea energiilor dumnezeiesti necreate, care umplu Biserica si se impartasesc prin Sfintele Taine, dar fara ca unirea sa fie dupa fire sau ipostatica. Spiritualitatea crestina exista in istorie deodata cu Biserica: de-a lungul timpului spiritualitatea s-a conturat capatand, ca forma, diferite aspecte, dar ramanand in esenta aceeasi. Slujirea crestina a existat de la inceputul Bisericii, dar este considerata ca una din formele practice ale spiritualitatii, sau mai exact, ca o componenta a spiritualitatii autentice.

In ultima vreme se constata o reintoarcere la sursa, adica la traditia primara a Bisericii, o recondsiderare a vechilor izvoare ale invataturii crestine si a valorilor spirituale pe care neconforme cu stadiul actual al crestinismului contemporan, au fost reiterate in universul spiritual al tuturor crestinilor, in drumul lor spre desavarsirea in Hristos. Teologia occidentala acorda atentie acestui fapt si incearca uneori un "import” de spiritualitate rasariteana, ceea ce denota ca teologia ortodoxa, una si aceeasi, mereu, are un suflu viu, mentinut in viata crestina prin energiile dumnezeiesti necreate, de la Insusi Mantuitorul Hristos, prin succesiune apostolica, pana astazi.

Dr. PASTIN ANTONIU-CATALIN

 

.

Despre autor

Antoniu-Catalin Pastin Dr.în teologie Antoniu-Catalin Pastin

Colaborator
15 articole postate
Publica din 21 Mai 2012

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4183

Voteaza:

Spiritualitatea ortodoxa, componenta a vietii crestine 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE