Valaam

Valaam Mareste imaginea.


In nordul extrem al Rusiei, mai exact in partea de nord-vest a lacului Ladoga, se afla arhipelagul Valaam. inconjurata de aproape cincizeci de insule mai mici si acoperita de paduri de conifere, principala insula, Valaam, ce da si numele arhipeleagului, este una din cele mai interesante zone din punct de vedere natural, cultural si istoric ale nordului Rusiei. O legenda spune ca, in urma cu mult timp, ar fi existat aici un urias altar, unde se faceau sacrificii pentru zeii pagani. In misiunea sa de raspandire a crestinismului sfantul apostol Andrei, mergand si predicand in Scitia Mare, a ajuns pana la Novgorod, iar de acolo a traversat si pe insula Valaam, unde a distrus locul pagan de jertfa, ridicand in schimb o cruce de piatra, care se vede pana astazi, inainte de a pleca, apostolul a profetit ca aceasta insula va avea un mare viitor. Profetia sa avea sa se implineasca, daca avem in vedere ca viata monahala ce s-a dezvoltat aici, inca inainte de crestinarea oficiala a rusilor, avea sa-i dea insulei Valaam supranumele de "Athos-ul Nordului".

Prima manastire, cu hramul "Schimbarea la Fata", mentionata aici inca din anul 960, a fost infiintata de doi monahi veniti din Rasarit, Sfantul Serghie si Sfantul Gherman facatorul de minuni. Moastele acestor sfinti se gasesc astazi in bogatul relicvar al bisericii manastirii. Ctitoria lor avea sa aiba o influenta si o semnificatie spirituala remarcabila in istoria Rusiei si a monahismului ortodox in general. Si aceasta faima a avut-o nu numai datorita faptului ca ea a constituit un bastion al orasului Novgorod pentru invadatorii suedezi din nord, ci si pentru ca aici s-au format sau si-au depus voturile numerosi monahi ce au devenit sfinti cunoscuti ai intregii Biserici ortodoxe. Este de ajuns sa amintim in acest sens pe Sfantul Gherman de Alaska, primul sfant ortodox al Americii de Nord, care a dus Ortodoxia pe continentul american in secolul al XVIII-lea, sau pe Sfantul Antipa de la Valaam, unul din cei mai iubiti sfinti ai manastirii, care nu este altul decat Cuviosul Antipa de la Calapodesti, monah roman, ce a vietuit aici in secolul al XVIII-lea si care este praznuit de Biserica Ortodoxa Romana pe 10 ianuarie.

De altfel, regulile monahale ale manastirii din Valaam, neschimbate de la infiintare pana azi, sunt recunoscute de monahii ortodocsi insisi ca extrem de aspre. in timpul perioadei sovietice viata monahala de pe insula a avut mult de suferit, iar astazi se incearca refacerea ei. De aceea, din 1991, manastirea si schiturile de aici, se afla sub supravegherea directa a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe a Rusiei.

Arhitectonic, bisericile schiturilor de aici apartin unor epoci diferite, imbinand elementele clasice cu cele ale stilului rusesc, iar chiliile sunt mici cabane din lemn sau pesteri, aliate in colturi retrase ale insulei. Semnificativ este ca denumirile multor locuri de aici au o rezonanta biblica, istoria lor fiind deseori legata de viata sfintilor si monahilor de aici.

Spiritul insulei Valaam si al vietii monahale ce a luat nastere aici, acum mai bine de o mic de ani, atrage anual multi pelerinii ortodocsi din diferite parti alte lumii, ce incearca, in mod tainic, sa-i retraiasca istoria sfanta si sa calce pe cararile unde odinioara mergeau apostolul Andrei si sfintii monahi ce au trait si s-au format aici.

28 Iunie 2012

Vizualizari: 5799

Voteaza:

Valaam 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE