Rugaciunea in manastire

Rugaciunea  in manastire Mareste imaginea.

 

Rugaciunea  in manastire

Art.65 - In manastiri si schituri se duce, de regula, viata de obste. Viata de sine se ingaduie numai in manastirile si schiturile lipsite de conditii pentru organizarea vietii de obste.

Art.66 - Cei care s-au fagaduit lui Dumnezeu sa traiasca in castitate, saracie si ascultare deplina, in manastire sunt datori sa-si petreaca viata in rugaciune, invatatura si munca. Toti vietuitorii (vietuitoarele), inclusiv monahii (monahiile), chiar daca sunt pensionari(e), trebuie sa participe la treburile obstesti ale manastirii, atunci cand hotaraste staretul (stareta).

Art.67 - Toti vietuitorii manastirii (incepatori, frati, rasofori si monahi), in frunte cu staretul, sunt indatorati sa ia parte, cu toata evlavia, la slujbele religioase randuite dupa Tipicul manastiresc, numai in bisericile manastirii, in afara de cei bolnavi ori aflati in calatorie, la bucatarie sau ingrijirea animalelor.

Art.68 - In chilie, fiecare este dator sa-si implineasca pravila personala. In aceasta privinta, impreuna cu rugaciunea personala cea din toata vremea si cu pravila de chilie, el este dator sa ia parte cu tot sufletul sau, in primul rand, la cele sapte Laude ale rugaciunii si cantarii de obste. "Nimic mai inaltator, spune Sfantul Vasile, cat sa imiti pe pamant corurile ingerilor din ceruri si sa canti impreuna cu ei imn Atotfacatorului".

Art.69 - Precum a spus psalmistul: "De sapte ori pe zi Te-am laudat" (Psalmul 118, 164), cele sapte Laude din zi sunt datori si calugarii a le aduce inaintea lui Dumnezeu, prin rugaciunile si cantarile lor de obste, de la care nu pot lipsi decat din cauza de boala sau din alte motive binecuvantate:

1) La Ceasul al IX-lea, adica ceasul in care Domnul si-a dat duhul pe Cruce, in graiul profetic al Psalmilor sa preamarim pe Stapanul pentru zidirea cea din nou a lumii si marea binefacere a Jertfei Sale;

2)  La ceasul Vecerniei, ca, odata cu apusul soarelui, "sa multumeasca lui Dumnezeu, prin ridicarea mainilor, pentru toate cate au primit de la El in curgerea zilei care se sfarseste", dupa cum zice dumnezeiescul nostru Parinte Vasile;

3) La Pavecernita, ca sa rugam pe Dumnezeu pentru toate cate am gresit, si odihna cu inima treaza sa ne daruiasca impotriva tuturor ispitelor si uneltirilor diavolului;

4) La Miezonoptica, vegherea noastra aducand-o jertfa curata intru intampinarea Mirelui, care si in miez de noapte va veni sa faca judecata lumii acesteia;

5) La Utrenie si Ceasul I, adica la rugaciunea pentru intampinarea diminetii, ca, pomenind "manecarea adanca" a ceasului invierii, inainte de orice lucru, cele "dintai miscari ale sufletului si ale mintii sa le inchinam lui Dumnezeu", ca o nastere din nou de fiecare zi si ca o inviere (Se incheie serviciul de seara).

6) La Ceasul al III-lea, "ca sa primim si noi de la Duhul Sfant indrumare si povatuire spre cele de folos", luand aratarea cea in limbi de foc a Duhului, Care a venit peste Apostoli intru al treileaceasdinzi (Seincepeserviciule dimineata).                         

7) La Ceasul al Vl-lea, pentru ca, dupa pilda Sfintilor, sa ne aparam cu psalmul al nouazecelea de primejdie, "de demonul cel de amiaza-zi", si sa ne hranim sufletul cu hrana dragostei, cugetand la covarsitoarea bunatate a Domnului fata de noi, in ceasul acesta al Rastignirii Sale;                                                                

8) Se cade a sti asa cum este o Sfanta a Sfintelor, o cantare a cantarilor, asa cum este in iconomia darului si o lauda a laudelor, aceasta cununa a tuturor laudelor Bisericii este Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.          

La tainica ei lucrare de prefacere a firii si de indumnezeire, calugarii sunt cu deosebire datori sa ia parte toti la cantarea in comun, jerfind pe omul cel vechi si poftele lui odata cu injunghierea cea fara de sange a Mielului si intarind pe omul cel nou cu dumnezeiasca merinda, despre care insusi Domnul a zis: "Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi" (Ioan 6, 53).
Cand nu se savarseste Sfanta Liturghie, se citeste Obednita si celelalte, dupa randuiala Tipicului zilnic.

Art.70 - Scopul acestei intregi randuieli de lauda este sa tina aprins in manastire un duh de evlavie din ce in ce mai fierbinte si sa atraga pe monahi spre o unire cu Dumnezeu din ce in ce mai stransa si roditoare in fapte de dragoste.

Pentru atingerea acestui scop se cere:

a) Atat psalmodierea, cantarea, cat si rostirea rugaciunilor sa se faca cu intelegere.
"Ceea ce este simtul gusturilor in cunoasterea mancarurilor, acelasi lucru este priceperea cand este vorba de cuvintele Sfintei Scripturi", zice Sfantul Vasile. De aceea, de are cineva sufletul tot asa de simtitor la puterea fiecarui cuvant, precum are gustul simturilor la felul mancarurilor, atunci implineste cuvantul care zice: "cantati cu intelegere" (Pravila Mica 279).          

b) Sa implineasca randuiala de rugaciune pana la sfarsit cu toata ingaduinta si rabdarea, fara a intinde cantarea, ca sa nu fie obositoare, si fara a o grabi, ca sa nu se stinga focul rugaciunii.

c) Sa se pastreze, pe cat se poate, tacerea si luarea-aminte neimprastiata, in tot timpul rugaciunilor.

Unor frati care nu-si puteau stapani mintea si intrebau: "Cum sa avem mintea neimprastiata la rugaciune?", Sfantul Vasile le raspundea: "Numai  daca va veti incredinta ca Dumnezeu sta cu adevarat inaintea voastra".

"Iar daca stati la rugaciune cu mintea imprastiata, desi ati putea sa  stati cu toata luarea-aminte, atunci sa nu cutezati a sta inaintea lui Dumnezeu, ca sa nu se schimbe rugaciunea voastra in pacat. Iar daca, fiind coplesiti de pacate, nu veti putea sa va rugati cu minte neimprastiata, atunci indemnati-va pe voi insiva pe cat va vor ajunge puterile, ramanand locului, si stati inaintea lui Dumnezeu, indreptandu-va catre Dansul si strigand-o inauntrul vostru si Dumnezeu va va ierta, fiindca nu din lenevie, ci din slabiciune n-ati avut puteri sa stati inaintea Lui, precum se cade".

d) Sa insotim citirile intr-un duh de rugaciune, in taina, cautand, pe cat se poate, cu necontenita indemnare a inimii si ascutita trezire a mintii, sa intram in duhul de rugaciune al Bisericii, adica in lucrarea duhovniceasca a slujbelor ei, cat si in marile lor simtaminte vii si adanci: de adoratie si de smerenie, de multumire si de cerere, de dor dupa Dumnezeu si de frica, de cainta si de ispasire, de supunere si de incredere, de lupta si de jertfa, de daruire si de dragoste, in asa fel incat sa putem face din rugaciunea Bisericii propria noastra rugaciune.                                                               

e) Cu dragoste pentru ajutorul, mantuirea si imbunatatirea vietii  sale proprii, monahul sa impreuneze, pe cat il vor ajuta puterile, totdeauna,  dupa pilda Sfintilor, indemnul si dragostea de rugaciune spre folosul si mantuirea tuturor oamenilor.                         

Trebuie sa se stie ca monahul sta tot timpul mai aproape de Dumnezeu ca sa poata implini datoria rugaciunii si pentru oamenii care nu au  atat timp, ca el, catre aceasta, precum: pentru cei ce nu stiu, nu vor sau nu pot sa se roage si mai ales pentru cei care nu s-au rugat niciodata.

Asa cum chemarea lui e sa fie un om de rugaciune, si apostolatul lui, in primul rand, e un apostolat al rugaciunii. Monahul este o candela de rugaciune vesnic aprinsa, in mijlocul poporului, iar rugaciunea e cea dintai fapta buna pe care el e dator sa o implineasca din dragoste pentru oamenii din lume.                                                               

Art.71 - Odata cu venirea statornica la adunarile cantarii si rugaciunii de obste, monahul e dator sa fie cu cea mai mare grija fata de tot ce  poate sa dea o asezare temeinica vietii lui duhovnicesti.                         

Cu deosebire, trei lucruri hotarasc calugarilor vechile randuieli in aceasta privinta:  
                                                                               
a) Datoria de a se curati de patimi prin lupta de fiecare clipa cu sine insusi, pentru omorarea omului vechi cu pacatele, gandurile si poftele lui si pentru biruinta omului nou, zidit dupa chipul lui Hristos, spre curatirea de patimi, spre castigarea Duhului Sfant si spre toata roada cea de bucurie a dragostei de oameni;                                                               

b)  Datoria de a-si hrani sufletul in fiecare zi, invatand cuvantul  lui Dumnezeu din Scripturi si aducandu-si cat mai des gandul in tainele si marile adevaruri ale credintei, intre care mai ales moartea, judecata si taina vietii in harul lui Hristos, acestea fiind temeiuri de hotarari puternice si imbold pentru simtul raspunderii in viata calugareasca.

Cu acelasi scop de hrana a sufletului si de indemn la viata sfanta, pe langa impartasirea cat mai deasa cu dumnezeiasca hrana a Tainelor lui Hristos, se va tine in fiecare manastire cuvant duhovnicesc, cel putin in fiecare duminica, la toata obstea, si se va randui cuvant de folos totdeauna, atat la trapeza cat si la biserica;

c) In sfarsit, datoria de a-si controla si de a-si primeni viata lui de evlavie, dupa intelepciunea din scrierile Sfintilor Parinti sau luand povata din cuvantul viu al barbatilor incercati, dar mai cu seama trezindu-se neincetat cu chemarea lui Iisus si marturisindu-se cat mai des la duhovnicul sau, ca nu cumva neispitindu-si in nici un fel cugetul si increzandu-se peste masura in socotinta lui, sa cada din treapta evlaviei, sa se impietreasca si sa se usuce in netrebnicie ca smochinul cel blestemat.

In privinta Spovedaniei trebuie sa se stie ca manastirile urmeaza aceasta randuiala: parintii care au hirotonie si slujesc la Sfantul Altar, cat si cei care au luat parte activa la toate serviciile religioase din toata saptamana, fara nici o lipsa si fara sa refuze vreo ascultare, si doresc sa se impartaseasca duminica, sunt datori sa se spovedeasca o data pe saptamana; ceilalti parinti si frati din obstea manastirii trebuie sa se spovedeasca cel putin o data pe luna si sa se impartaseasca, daca sunt vrednici, iar cine nesocoteste pravila marturisirii pacatelor macar o data pe luna, oranduiala sfintelor slujbe si ascultarile, este canonisit.

Art.72 - Calugarii sunt datori, dupa porunca Sfintilor Parinti, sa-si innoiasca, in fiecare zi, dragostea si ravna spre mantuire, citind cu luare-aminte din dumnezeiestile Scripturi, din Pateric si din alte carti de zidire sufleteasca.

Art.73 - Adunarile pe la chilii, vorba desarta si toate felurile de purtari nefolositoare sau vatamatoare de suflet sunt cu totul oprite. Petrecerea cea mai placuta a calugarului trebuie sa fie rugaciunea, slujba dumnezeiasca si ascultarea. Cine nu-si afla multumirea sufleteasca intru acestea si cauta desfatari lumesti, acela nu este monah.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3340

Voteaza:

Rugaciunea in manastire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE