Biserica Sfantul Gheorghe - Darasti Asan

Biserica Sfantul Gheorghe - Darasti Asan Mareste imaginea.

Biserica Sfantul Gheorghe este o biserica ortodoxa aflata pe strada Asan, in comuna Darasti, la o distanta de douazeci de kilometri de Bucuresti, in partea de sud a judetului Ilfov. Acest locas de rugaciune a fost construit in anul 1880, in vremea regelui Carol I, prin osteneala credinciosilor.

"Ca un izbavitor al celor robiti si celor saraci folositor, neputinciosilor doctor, conducatorllor ajutator, Purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre."

Biserica Sfantul Gheorghe - Darasti Asan

Pe locul actualei biserici s-a aflat una mai veche, din lemn. In anul 1880, cand a fost desfacuta cea din lemn, pe locul ei a fost construita biserica actuala, inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. Aceasta din urma a fost sfintita in anul 1888. Mai intai, la o data necunoscuta, biserica a fost pictata de catre pictorul Piscoriov, iar mai apoi, in anul 1955, ea a fost repictata de catre pictorul Trestioreanu.

Biserica Sfantul Gheorghe - Darasti Asan

Pisania originala a bisericii, asezata in pridvor, deasupra usii de intrare, marturiseste urmatoarele: "Aceasta Sfanta Biserica s-a zidit din nou, in locul celei vechi, care era din lemn, in zilele Majestatii Sale Regelui Carol I si Elisabeta Regina, sub Arhipastoria Inaltpreasfintitului Mitropolit Iosif Gheorghian, cu ajutorul locuitorilor si prin strangere cu Pantacusa si de la alti crestini din tara, prin staruinta lui Tudorache Stancu Preda, preotu Ladaru Niculae, Ghita Stanciu, Preda Ioniu si Ghita Constandiniu Dimitriu, tarnosindu-se in anul mantuirii 1888."

Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat structura de rezistenta a bisericii, precum si pictura acesteia. Pentru aceasta, cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucurestilor si al credinciosilor din parohie, in vremea Preafericitului Parinte Patriarh Iustin Moisescu, preotul paroh Sibianu Enache a demarat lucrarile de consolidare si renovare.

Intre anii 1978-1982, biserica a fost repictata, in fresca, de catre pictorul Tudor Costica, din Bucuresti, care va picta si setul de icoane pentru catapeteasma. Fiind afectata de cutremur, catapeteasma originala, din caramida, a fost indepartata, in locul ei fiind asezata o alta, sculptata in lemn de stejar. Resfintirea bisericii a avut loc in ziua de 22 mai 1983, in vremea Preasfintitului Roman Ialomiteanul.

Incepand cu anul 1990, in Biserica Sfantul Gheorghe, din Darasti, a fost randuit, spre slujire, preotul Niculae Zota. Cu ajutorul credinciosilor, noul preot a cumparat un nou clopot, a reparat vechea clopotnita, a refacut fatada bisericii si a montat noi porti de intrare in curtea bisericii. Spre pomenirea eroilor neamului si a taranilor care au murit in timpul rascoalei din anul 1907, ale caror morminte se afla in curtea bisericii, langa biserica a fost asezata o Sfanta Cruce, sculptata in lemn.

Biserica Sfantul Gheorghe este construita din caramida, in forma de cruce, si are o suprafata de peste o suta de metri patrati. Turla centrala este deschisa, iar cea de pe pronaos este inchisa. Ferestrele bisericii sunt impodobite cu vitralii. Parohia nu detine obiecte de patrimoniu si nu este declarata monument istoric.

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. El a urmat cariera militara si a ajuns comandant in armata imparatului Diocletian. In anul 303, imparatul a dat un decret prin care toti crestinii erau obligati sa se lepede de credinta in Hristos si sa se inchine zeilor. In anul 303, pentru ca nu a vrut sa jertfeasca zeilor, Sfantul Gheorghe a fost scos din functia militara pe care o detinea si condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie.

Acestui mare mucenic al lui Hristos ii aducem cantare de biruita: "Mult-nevoitorului lui Hristos, Marelui Mucenic Gheorghe, acum toti din suflet sa-i cantam, laudandu-l pe el in sfintitele locasuri, ca pe un preastralucit soare al mucenicilor, iar ca unui aparator al credinciosilor si ajutator, cu credinta sa-i strigam: Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!"

Teodor Danalache

Biserica Sfantul Gheorghe - Darasti Asan

22 Aprilie 2013

Vizualizari: 753

Voteaza:

Biserica Sfantul Gheorghe - Darasti Asan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE