Manastirea Antim

Manastirea Antim Mareste imaginea.

In Bucurestiul de acum aproape 300 de ani, „nu departe de dealul unde era construita Mitropolia, pe locul ce se numea mahalaua popii lui Ivasco“, a inceput sa se inalte o manastire de o frumusete aparte, cu hramul „Tuturor Sfintilor“, jertfa adusa lui Dumnezeu si semenilor de catre un mitropolit cum n-a mai fost altul. O manastire careia de la inceput bucurestenii i-au zis pe numele celui ce-o ridicase din tina: Antim. Pe-aici au calcat pasii lui Anton Pann si ai ieromonahului Macarie, dascali ai Seminarului Central, aici a fost locul de taina al lui Tudor Vladimirescu unde calugarii au cusut cu mana lor pe steagul revolutiei de la 1821 chipurile Sfintei Treimi si ale Sfintilor Gheorghe si Teodor Tiron si tot aici si-a aflat locul "Rugul Aprins"... Dar cati nu i-au trecut pragul prin veac?

Antim cel din Ivir, o vistierie de daruri

Parintele Antim, cel din Ivir, pare sa fi fost mic la trup si subtiratic. Unii zic ca era negricios si vanjos, ca taiat dintr-un copac. In cele 20 de biserici si manastiri, zidite ori refacute, din timpul arhipastoriei sale, numai in pronaosul de la Govora se pastreaza chipul sau: retras si ganditor, cu ochi adanci si taietura aspra.

Cand a venit de la Constantinopol, chemat de Voda Brancoveanu, stia limba lui de acasa, gruzina. Invatase greaca veche si pe cea noua. Aici a invatat desavarsit romana si limba cartilor bisericesti, slavona. Cu degete prelungi si maini sovaitoare, brodase la Constantinopol naframe si ilice, insailand pe ele pasarile si inorogii artelor armene si gruzine, pe care le cunostea de acasa.

In Tara Romaneasca, cu aceleasi degete si maini a sculptat in piatra acantii si capitelurile coloanelor de la Manastirea Antim, rozete si chenare, a sapat in lemn usile aceleiasi ctitorii care-i vesniceste numele dincolo de marginile acestei lumi. Brodeur, sculptor, gravor si xilograf, constructor si desenator, pictor si portretist, miniaturist si caligraf, "smeritul“ Antim a fost -dupa spusa unui istoric bisericesc - „singurul Vladica de mai multe ori artist“.

Pe toate le-a pus in slujba unei naprasnice si neostoite patimi: patima tiparului in care a turnat alcatuirile si traducerile sale "pre limba dulce rumaneasca" pe care a deprins-o si a vorbit-o ca un adevarat fiu al pamantului, a cantat-o in scris si in vorbire, adaugandu-i mladiere, putere si ritm. Iar pentru toate acestea a fost rasplatit cu cununa muceniciei, fiind scos din scaun de catre un patriarh slugarnic si batjocorit de fanariotul Nicolae Mavrocordat (ce-si cumparase domnia cu 1000 de galbeni), imbracat in zdrente de ocara, cu scufie rosie pe cap, lasat a fi macelarit de turcii care i-au aruncat madularele in adancuri de ape.

Straie pentru o fecioara

Ziua de 5 II 1713 este data la care Antim Ivireanul, mitropolit al Tarii Romanesti, sub domnia lui Constantin Brancoveanu, hotaraste sa cladeasca o manastire careia ii va inchina intreaga sa avere. Mitropolitul Antim scrie ca pe locul unde s-a cladit noua manastire era o veche biserica din lemn, cu hramul Sfantul Nicolae, in care se pastra mirul. Drept aceea a lasat ca la fiecare 6 XII sa se faca o coliva frumoasa pentru Sfantul Nicolae, sa se aprinda o faclie de o oca, sa se puna inaintea icoanei de hram si sa se imparta la saraci 40 de bani, „pentru ca fiind biserica din lemn, in care se praznuia si stricand-o a facut biserica intr-alta parte pentru neindemana locului“. La 5 II, in ziua Sfintei Mucenite Agata, scrie el, sa se imbrace o fata cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brau, si sa i se dea 30 de bani, „pentru caci in ziua pomenirii sale, prin descoperire dumnezeiasca am hotarat sa zidim biserica“.

Secretarul lui Constantin Brancoveanu, Anton Maria del Chiaro, care cunostea destul de bine pe mitropolit, si care desigur a asistat la sfintirea manastirii din anul 1715, descrie astfel ctitoria lui Antim: "Cladeste din temelii in Bucuresti o somptuoasa manastire, cu o splendida biserica, cu hramul Toti Sfintii, inzestrand-o cu pretioase odajdii sfinte pentru slujbe, biserica in care spera sa fie inmormantat". Pana in zilele noastre s-a pastrat planul original al bisericii manastirii, care se afla, lucrat de insusi ctitorul ei, pe hartie, in "asezamantul" ce l-a intocmit pentru biserica in anul sfintirii ei, pe un frumos pergament.

"Asezamantul"

Document cu valoare de testament, ce se incearca a fi respectat si astazi de catre obstea Antimului, „asezamantul“ este alcatuit din 32 de capete (capitole), plus inca unul adaugat in anul 1716, in care mitropolitul a lasat instructiuni de administrare a manastirii. Dintru inceput hotaraste ca aceasta sa nu fie supusa nimanui, nici domnului tarii, si sa fie scutita de orice dari, chiar si catre Poarta otomana. Lasa ca in fiecare an sa fie dati la scoala, pe cheltuiala sa completa si apoi a manastirii, cu casa, haine, masa, carti, un numar de copii, carora le da si o bursa in bani.

Tot din veniturile manastirii se vor imbraca complet, cu haine de iarna si de vara, fete sarace si batrani saraci, iar in fiecare an sa fie inzestrata cu toata dota de maritat o fata saraca. Pentru tipografia manastirii ctitorul lasa ca tipograful sa aiba datoria „sa invete mestesugul tipografiei unul dupa altul, pentru ca sa nu piara acest mestesugu din tara“. Pentru intaia oara in Tara Romaneasca, la Manastirea Antim, ctitorul infiinteaza o biblioteca publica de imprumut, mentionand ca „de va trebui cumva cineva sa ia vreo carte sau sa citeasca sau sa o scrie, sau sa caute ceva intr-insa, sa se ceara ravas, iscalit de la cel ce o cere, cu fagaduinta ca o va trimite inapoi cu termen hotarat, altfel sa nu se dea si sa se poarte de grija ca sa fie restituita“.

Un capitol aparte este dedicat saracilor si oamenilor necajiti, ce se cuvine sa-si gaseasca sprijin si mangaiere in sfantul locas. De fiecare data cand trec astazi pragul Antimului, imi pare ca acestia mai degraba au cunostinta de „asezamantul“ mitropolitului decat oamenii cu stare...

Privirea ranita a "epocii de aur"

Astazi, mutata de la locul sau central pentru ca ranea privirile „liber cugetatorului epocii de aur“, ascunsa dupa blocurile-mamut de pe B-dul "Victoriei socialismului asupra intregului popor“, Manastirea Antim alina mai departe prin veac setea vesnic nepotolita dupa Dumnezeu a celor ce-i trec pragul. Oameni sarmani isi potolesc la propriu setea, venind cu galeti ori sticle mari din plastic, pe care le umplu cu apa proaspata de la cismeaua aflata in dreapta intrarii. In stanga, cladirea impozanta a Palatului Sinodal nu se mai afla nici ea pe locul initial. Cu 52 m lungime, 25 m latime, 3 nivele si o greutate de 9000 de tone (adica echivalentul unei garnituri de tren cu 900 de vagoane), a fost mutata intr-un februarie, pe un ger de -20 de grade.

Un adevarat record, daca ne gandim ca a fost mutata cu instalatia de incalzire centrala in functiune, cu apa si canal! In balcoanele parca atarnate deasupra ctitoriei lui Antim cel din Ivir, stau rufe la uscat ori antene parabolice. Cu toate astea, parca nici una din bisericile bucurestene nu a pastrat intre zidurile ei atata mireasma duhovniceasca ca Antimul. Slujbele parca sunt altfel, iar chipurile oamenilor parca au imprumutat ceva din tragismul mitropolitului.

Calugarii isi vad mai departe de ascultarile lor, ca si cu veacuri in urma. Vegheaza smeriti si tacuti ca „trei candele sa arza pururi, necontenit, zioa si noaptea: una la sfantul prestol, a dooa la icoana tuturor sfintilor si a treia la icoana celor patru sfinti: Nicolae, Antim, Alexie omul lui Dumnezeu si Agata“ - dupa voia ctitorului ce nu si-a aflat aici mormantul. Duhul sau, insa, pluteste mangaietor la fiecare Sfanta Liturghie.

Corina Grid
Lumea credintei, anul I, nr.2

13 Iunie 2012

Vizualizari: 5396

Voteaza:

Manastirea Antim 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE