Gherasim Timus si Manastirea Turnu

Gherasim Timus si Manastirea Turnu Mareste imaginea.


In partea de nord-est a Calimanestiului, pe malul stang al lacului de acumulare al hidrocentralei Turnu, la circa 600 m sud de statia C.R.F. si la 7 Km nord de Jiblea Veche, se afla complexul cunoscut sub numele de Manastirea Turnu compus din chilii, clopotnita, cimitir si doua biserici. Una mai veche cu hramul „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” (21 noiembrie) construita in 1676 de mitropolitul Varlaam si alta mai noua construita de episcopul Gherasim Timus la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.

In aceasta lucrare, vom mentiona cate ceva despre ctitorul Gherasim Timus si biserica cea noua, construita mai tarziu, la dupa 225 de ani dupa cea a lui Varlaam. Gherasim Timus s-a nascut la 14 august 1849 la Iasi. A urmat cursurile Seminarului gradul I de la Socola, pe care l-a absolvit in 1871, an in care a fost si hirotonit diacon de mir. Ramanand vaduv, s-a reintors la Seminarul de la Socola unde a absolvit si gradul II. In anul 1875 si-a luat bacalaureatul dupa care s-a inscris la Facultatea de litere din Iasi, ale carei cursuri le-a urmat un singur an; pe ceilalti ani i-a absolvit ceva mai tarziu, la Universitatea din capitala. Tot in 1875 a venit la Bucuresti si s-a calugarit la manastirea Cernica. Dar, la putin timp, mitropolitul Calinic Miclescu (10 mai 1865 - 14 august 1886) l-a numit arhidiacon la Mitropolie. La 1 ianuarie 1876 acelasi mitropolit i-a dat insarcinarea de predicator la Catedralei mitropolitane post in care a functionat timp de 5 ani. In perioada 1881 - 1884 a studiat la Facultatea de Teologie din Cernauti, unde a obtinut si doctoratul. Revenind in tara, a fost numit profesor la Catedra de Limba ebraica si studiul biblic al Vechiului Testament si director al Internatului Facultatii de Teologie. Intre 28 februarie 1884 si 20 februarie 1893 a indeplinit si functia de decan al Facultatii de Teologie. In 13 decembrie 1886 a fost ales arhiereu cu titlul de Pitesteanul si vicar al episcopiei Argesului. La 14 martie 1894 a fost ales episcop la Arges si a pastorit pana la 22 decembrie 1911, cand si-a dat obstescul sfarsit la varsta de 62 de ani. A fost ingropat la manastirea Turnu intr-un cavou anume facut in aripa dreapta a bisericii. In calitatea sa de episcop, s-a interesat de bunul mers al vietii bisericesti, de refacerea manastirilor Turnu si Stanisoara. A scris, a editat si a tradus o serie de lucrari teologice. Dintre lucrarile sale amintim: Calatorie la locurile Sfinte (1896), Note si meditatiuni asupra Psalmilor (1896), Dictionar (1898) etc. A facut si valoroase traduceri: Introducere in teologia ortodoxa de Macarie Bulgacov al Moscovei (1885), Istoria bisericeasca universala a lui E. Popovici (1900-1901), in colaborare cu Atanasie Mirmescu etc. Intr-una din lucrarile sale, arhimandritul Grigorie Uritescu mentioneaza ca la sfarsitul secolului al XIX-lea conducerea manastirii Turnu ar fi vrut sa strice biserica cea veche spre a construi alta mai incapatoare. Aceasta idee insa n-a fost aprobata de Minister pentru ca biserica veche, desi mica este totusi un important monument istoric. Atunci s-a aprobat un alt proiect care prevedea construirea unui corp de case in care sa se cuprinda si biserica noua. Pentru a face loc acestui complex, s-a taiat stanca din fata pesterii. Un asemenea proiect a fost favorizat si de imprejurarea ca episcopul Gherasim Timus isi fixase aici locuinta sa de vara. Din nefericire insa, arhitectul s-a intamplat sa fie un polonez care s-a mai angajat sa execute si lucrarile. Acesta a realizat ceva cu totul strain de stilul bisericii vechi, el a asezat biserica la primul etaj al corpului de cladiri, pictura a fost executata tot de el, mai intai pe panze detasate, care apoi au fost aplicate pe pereti. Biserica are forma patrata, cu o turla la mijloc si i s-a dat ca hram „Schimbarea la fata” (6 august). A fost sfintita la 6 august 1901 de episcopul Gherasim Timus, ctitorul ei.
Dr. Gh. Mamularu - Calimanesti

Sursa: Viatavalcii.ro

.

12 Iunie 2012

Vizualizari: 5142

Voteaza:

Gherasim Timus si Manastirea Turnu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE