Schitul Sfintii Apostoli - Hurezi

Schitul Sfintii Apostoli - Hurezi Mareste imaginea.

Schitul Sfintii Apostoli, aflat la mica distanta de Manastirea Hurezi, in satul Romanii de Jos, din judetul Valcea, a fost construit in anul 1689, de catre arhimandritul Ioan, staretul Manastirii Hurezi. Schitul a fost inchinat Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, praznuiti de Biserica Ortodoxa in ziua de 29 iunie. In ziua imediat urmatoare, 30 iunie, este praznuit Soborul Sfintilor 12 Apostoli.

Manastirea Hurezi, renumita lavra domneasca a familiei Brancoveanu, se afla asezata la poalele line ale Muntelui Capatanii, la marginea satului Romanii de Sus, localitate aflata la o distanta de aproximativ 50 de kilometri inspre vest de Ramnicu-Valcea, pe Drumul National DN 67, in judetul Valcea.

 Schitul Sfintii Apostoli - Hurezi

Sfantul Constantin Brancoveanu (1688-1714), domnitorul Tarii Romanesti, la inceputul secolului al XVIII-lea, vazand nestatornicia vremurilor, indata dupa primirea sceptrului domnesc, dupa cum glasuieste hrisovul de intemeiere al manastirii, "intr-al doilea an al domniei noastre, pus-am temelie si am inceput a zidi manastire".

Manastirea Hurezi este considerata a fi cea mai reprezentativa constructie in stil brancovenesc si, poate, cel mai mare ansamblu monahal din Romania. Biserica mare, inchinata Sfintilor Imparati Constantin si Elena, a fost ctitorita intre anii 1693-1697, de catre Sfantul voievod Constantin Brancoveanu. Incepand cu anul 1993, aceasta se afla pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

 Schitul Sfintii Apostoli - Hurezi

Langa manastire au fost zidite mai multe locasuri de rugaciune, deosebit de frumoase, fiecare imbinand armonios stilul bizantin cu cel romanesc. Astfel, pe langa biserica cea mare, crestinul se poate inchina si in alte trei biserici brancovenesti: Biserica Bolnita, zidita de Doamna Maria Brancoveanu, in anul 1696; Schitul Sfintii Apostoli, ctitorit de staretul manastirii, anume Ioan Arhimandritul, la anul 1698; Schitul Sfantul Stefan, zidit de fiul cel mare al domnitorului, anume Sfantul Stefan Brancoveanu, in anul 1703; Biserica Sfintii Ingeri, construita de Ioan Arhimandritul, in anul 1700, pentru robii care munceau pe pamantul manastirii.

Schitul Sfintii Apostoli - Manastirea Hurezi

Schitul Sfintii Apostoli se afla in partea de miaza-noapte (nord) a complexului monahal Hurezi, intr-o poiana ascunsa dincolo de un brau format din copaci vechi de ani. Acest schit smerit a fost construit in anul 1689, de catre staretul de atunci al Manastirii Hurezi, arhimandritul Ioan. Bisericuta acestuia a fost zugravita in fresca in anul 1700, de catre ierodiaconul Iosif și de zugravul Ion.

 Schitul Sfintii Apostoli - Hurezi

Pisania bisericutei, alcatuita in versuri, dateaza din anul 1698. Arhitectura cladirii, lunga de 14 metri, cat si versurile pisaniei, arata ca Sfantul voievod Constantin Brancoveanu a gasit in arhimandritul Ioan un om vrednic de toata increderea, numele acestuia aparand in mai toate ctitoriile voievodului.

Planul bisericii cuprinde un pridvor deschis si sprijinit pe doi stalpi, ce sustin arcuri pe care se ridica o cupola. Decorul exterior este cel obisnuit, cu doua registre de panouri, ambele dreptunghiulare si despartite de brau. Unitatea compozitiei este perfecta. Arcul de cerc de la baza turlei este proeminent in exterior si subliniat de caramizi asezate in zimti, pe doua randuri.

 Schitul Sfintii Apostoli - Hurezi

Pronaosul, in forma dreptunghiulara, are patru stalpi in colturi, pe care se sprijina cupola pictata, despartita de naos prin trei arcuri trilobate, sprijinite pe stalpi. Naosul are forma patrata, cu patru picioare la colturi, peste care se sprijina cele patru arcuri ce sustin turla. Altarul se imparte in trei alveole, formand firide care se duc si in exterior, prin panouri, existand trei iesituri, cea mijlocie fiind mai proeminenta intre cele doua.

In randul ctitorilor apar zugraviti arhimandritul Ioan, mitropolitul Teodosie, voievodul Constantin Brancoveanu, cu invoirea si cu ajutorul caruia se ridicase schitul, doamna Maria si primii lor fii.

In anul 1897, din motive ce au tinut de vitregia vremurilor, in biserica schitului au fost adapostite materiale si animale. Dupa anul 1968, cand a avut loc ultima restaurare a bisericii schitului, aceasta a putut fi iarasi folosita pentru savarsirea sfintelor slujbe.

Teodor Danalache

Schitul Sfintii Apostoli - Hurezi

24 Iunie 2013

Vizualizari: 1097

Voteaza:

Schitul Sfintii Apostoli - Hurezi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE