Cuvant despre Sfantul Botez

Cuvant despre Sfantul Botez Mareste imaginea.

Ce deosebeşte un om botezat de unul nebotezat? Cel botezat a intrat într-o legătură de credinţă şi de dragoste cu Hristos. S-a alăturat pe sine pe veci Domnului prin jurămintele de credinţă, lepădându-se de slujirea răului. Prin botezul din cristelniţă a primit răscumpărarea Sângelui lui Hristos, Care a gustat pentru noi moartea pe cruce şi învierea din morţi. Cel botezat I-a făgăduit lui Dumnezeu o conştiinţă curată şi a luat în schimb iertarea tuturor păcatelor. A intrat la sânul mântuitor al Maicii Biserici şi a păşit în Noul Legământ făcut cu Dumnezeu.

S-a numit ucenic al lui Hristos şi s-a alăturat cetei creştinilor ortodocşi. A aflat întru Hristos calea către Părintele ceresc. S-a numit cetăţean împreună cu sfinţii, rudă a puterilor îngereşti, a primit înscrierea în Ierusalimul cel de Sus, a intrat în dreptul de moştenire al patriei cereşti! Pe scurt, a devenit, din rob, un prieten şi un fiu al Dumnezeului Celui Viu, membru al Bisericii, lup-tându-se pentru dreptate şi iubire pe acest pământ, dănţuind împreună cu Hristos cel înviat în ceruri!

Omul nebotezat este străin de făgăduinţele Mântuitorului, căci el nu a rupt legăturile sale cu satana, cu îngerii căzuţi, care din vremurile căderii în păcat a protopărinţilor noştri Adam şi Eva şi-au întărit domnia asupra tuturor urmaşilor lor. Cel nebotezat nu are întru sine viaţă veşnică, fiindcă nu este răscumpărat de Sângele Domnului Iisus Hristos. Peste cel nebotezat apasă păcatele sale personale, în afară de înstrăinarea cea de obşte a neamului omenesc de Dumnezeu, înstrăinare numită „blestem", care a trecut la toţi cei care sunt descendenţii lui Adam şi ai Evei. Ca să îndepărteze această pecete întunecată, cei pierduţi trebuie să se lumineze cu pecetea lui Hristos - credinţa, pocăinţa şi Botezul în cristelniţa Bisericii, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Omul nebotezat, oricât s-ar strădui, nu poate de unul singur, doar cu forţele proprii, să îndepărteze patimile păcătoase, să-şi curăţească inima de răul cel de demult, să rodească întru sine o viaţă morală bineplăcută lui Dumnezeu. Ce poate omul nebotezat decât să creadă în Hristos, să-şi cunoască propria neputinţă în lupta cu păcatul, să ceară în rugăciune ajutor puternic lui Dumnezeu, să-şi mărturisească preotului păcatele sale şi să primească Sfântul Botez cu credinţă şi cu dragoste în Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii! Şi pentru cel nebotezat există libertate, libertatea de a dori cele bune, libertatea de a alege pe Hristos ca împărat şi Dumnezeu. Cel nebotezat poate să se îndepărteze de întunericul lumii în frunte cu diavolul cel pierzător de suflete şi să se slobozească de tirania lui cu ajutorul Maicii Biserici, în cristelniţa Botezului.

In Biserică, cel care primeşte Botezul este numit cu numele unui sfânt plăcut al lui Dumnezeu. De acum înainte, acesta devine ocrotitorul ceresc al creştinului nou-luminat. Biserica crede că există o legătură de negrăit între creştin şi sfântul ocrotitor, mai cu seamă dacă un ucenic al lui Hristos se roagă cu osârdie în fiecare zi lui prin cuvinte simple, precum acestea: „Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, sfinte plăcute al lui Dumnezeu (numele sfântului), căci eu cu osârdie alerg către tine, grabnicule ajutător şi rugător pentru sufletul meu." Sunt foarte importante pentru cel care primeşte Sfântul Botez cele trei „lepădări" ori blesteme, pe care le citeşte preotul celui care se pregăteşte să primească această Sfântă Taină.

Biserica învaţă că, până la Botez, duhul cel rău în chip lăuntric îl ispiteşte pe om, îmboldind în el dorinţa spre păcat şi ispita de gânduri potrivnice lui Dumnezeu. După Botez, înăuntru începe să lucreze dumnezeiescul har, care-l îmboldeşte pe creştin către săvârşirea binelui şi conlucrează cu omul în nevoinţe bineplăcute lui Dumnezeu. Duhul cel rău, izgonit din inimă, încearcă din nou să îmboldească sufletul, căutând să-i stăpânească vegherea prin felurite uneltiri şi sminteli. Doar prin puterea rugăciunii şi semnul crucii putem să ne rugăm să se îndepărteze toată „îndrăzneala cea neputincioasă" - după cum numeşte Biserica cursele diavolului -, zdrobită de Crucea lui Hristos.

Păşind spre Botez, noi trebuie să fim gata să conştientizăm lepădarea de slujirea satanei şi, în semn de stăpânire asupra puterii căzute, să scuipăm întorcându-ne cu faţa spre apus. Domnul însuşi ne dă puterea să în-frângem „pe şarpele cel de demult"; biruinţa asupra acestuia trebuie să o aibă fiecare creştin, de la Cel răstignit pe cruce, prin jertfirea propriilor sale patimi - mai ales mândria, pofta şi răutatea.

După aceea, întorcându-se către răsărit, cel care se botează pronunţă cele mai importante cuvinte, răspunzând la întrebările preotului: „Te uneşti cu Hristos?" - „Mă unesc cu Hristos! -Cred Lui ca unui împărat şi Dumnezeu!" Astfel, noi păşim în Noul Testament întru mântuitoarea alianţă cu Hristos, la sânul Maicii Biserici! După aceste făgăduinţe, asupra noastră se pogoară prin Botez harul Duhului Sfânt. In aceste sfinte făgăduinţe trebuie să se desfăşoare întreaga noastră viaţă creştină. Aceste făgăduinţe vor sta înaintea noastră în ziua înfricoşătoarei Judecăţi, când Domnul, singurul şi adevăratul Judecător, va hotărî soarta veşnică a fiecăruia dintre noi.

Foarte important pentru aceasta este cunoaşterea şi învăţarea Simbolului credinţei, mărturisirea adevărurilor Descoperirii Dumnezeieşti despre un singur Dumnezeu în trei Persoane, aşa cum aflăm în Sfânta Scriptură a Noului şi Vechiului Testament. Simbolul credinţei, în mod obişnuit, este citit cu voce tare de către adulţii botezaţi, în semn de conştientizare şi de însuşire a învăţăturii creştine şi de pregătire pentru întreaga viaţă a mărturisirii credinţei celei mântuitoare. Taina Botezului se săvârşeşte, după pravilele apostolice, prin întreită cufundare în cristelniţă şi chemarea numelui Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh la fiecare cufundare a celui botezat în apă. Cuvintele le pronunţă preotul, însă harul lui Dumnezeu, în chip nevăzut, săvârşeşte această mare şi de negrăit lucrare de renaştere a persoanei umane. Cristelniţa devine pentru noi „şi mormânt, şi leagăn", după minunata expresie a Sfântului Grigorie Teologul (veacul al IV-lea). Mormânt, pentru că Domnul ne iartă nouă toate păcatele săvârşite cu voie şi fără de voie. în cristelniţă noi murim împreună cu Hristos faţă de păcat, devenind vii pentru Dumnezeu. Simbol al curăţirii şi învierii pentru faptele cele bune şi drepte se arată a fi haina albă, cu care preotul îl îmbracă pe cel nou-botezat îndată după scoaterea lui din cristelniţă.

Leagăn devine cristelniţa - pentru că cel care a primit Botezul este curat precum pruncul, prunc pe care Maica Biserică trebuie să-l hrănească la pieptul ei cu lapte duhovnicesc - cu cuvântul lui Dumnezeu şi cu Taina Sfintei împărtăşanii. Creştinul înviază împreună cu Hristos, căci de acum el umblă în lumina harului dumneze iese. Cruciuliţa care-i atârnă de acum pe piept îl face pe el ostaş nebiruit al lui Hristos. Aceasta este o sfinţenie văzută. „Nu noi purtăm crucea, ci ea ne poartă pe noi" - spuneau în vechime creştinii. Crucea este un semn al biruinţei pentru creştinul care este luptat de felurite încercări. Aici este potrivit să ne aducem aminte de o veche rugăciune pe care creştinii pot să o spună în fiecare zi, însemnându-şi casa cu semnul crucii spre cele patru puncte cardinale. „Cruce a lui Hristos, prin care s-a sfinţit întreaga lume, prin harul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, dă-mi mie biruinţă asupra tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin."
Creştinul nou-luminat stă în apropierea cristelniţei în haine albe precum zăpada, cu crucea pe piept! Niciodată nu a fost atât de minunat omul, ca în această clipă a legământului. Deasupra lui cerul s-a deschis, Cerescul Părinte priveşte cu nespusă dragoste la fiul Său nou-născut, curăţit, iertat, chemat să moştenească patria cerească.

In încheiere, să amintim că la Botezul pruncului canoanele bisericeşti prescriu ca, pe lângă părinţi, să participe şi persoane de genul pruncului botezat. După tradiţie, naşii sunt însă doi - naşul şi naşa. Se înţelege de la sine că aceştia trebuie să fie creştini drept-măritori (întru credinţă şi vieţuire), care participă la viaţa Bisericii nu doar ocazional. Datoria preotului este de a discuta cu ei în prealabil, de a-i mărturisi şi de a-i pregăti pe fini (împreună cu părinţii) pentru acest eveniment solemn. Noua relaţie duhovnicească impusă de Botez este de o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu, naşii trebuind să participe plenar la educaţia creştină a pruncului. Dacă cel ce primeşte Sfântul Botez este un adult, atunci el nu are nevoie de naşi, lui fiindu-i necesară o pregătire anume, sub îndrumarea preotului, căruia să-i descopere conştiinţa sa -înaintea lui Dumnezeu - prin mărturisire. Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt, le spune Sfântul Apostol Petru locuitori lor Ierusalimului, care crezuseră în cuvântul său şi întrebau: Bărbaţi fraţi, ce să facem? (Fapte 2,37-38).

Pocăinţa pentru păcate este cea mai importantă parte a celui care se pregăteşte de Botez! Cel care se botează fără pocăinţă, fără mărturisire de păcatele săvârşite mai înainte, fără îndreptare din obiceiurile păcătoase şi lăsarea faptelor vătămătoare şi îndrăzneşte să primească Taina, nu spre mântuire, ci spre osânda sa face una ca aceasta! Iată pentru ce nu trebuie să păşească spre ea „la grămadă" ori pentru că aşa e tradiţia. Pe de altă parte, primejdia, după cuvintele Sfinţilor Părinţi, e să amânăm Botezul de la un an la altul, cu vicleana nădejde că ne vom boteza mai târziu. „Dum-nezeu nu Se lasă batjocorit", după înţeleptul cuvânt al Scripturii. El ne făgăduieşte pocăinţă şi iubire în fiecare zi, însă nu ne făgăduieşte ziua de mâine. Noi mergem către Botez cu nădejdea de a sluji Domnului şi de a preaslăvi sfântul Său nume din faptele credinţei în scurtele zile ale vieţii noastre pământeşti. Dumnezeu pregăteşte cununi de biruinţă celor care se ostenesc, însă nu binevoieşte către cei temători şi puţin credincioşi, care doresc să petreacă această scurtă viaţă pământească întru deşertăciune, sub ochiul Lui atoatevăzător. Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Şi. vestesc anul plăcut Domnului (Lc. 4, 19, 21), mărturiseşte apostolul lui Hristos. Să amintim cititorului un citat al unui cunoscut scriitor al veacului al XX-lea: „Trebuie să ne trăim viaţa în aşa fel, încât să nu ne pară rău pentru vieţuirea unor ani fără vreun ţel."

Nikolai Alekseevici Ostrovski (1904-1936)

Articol preluat din cartea "Tamaduirea crestinului", Editura de suflet

Cumpara cartea "Tamaduirea crestinului"

.

25 Februarie 2015

Vizualizari: 2574

Voteaza:

Cuvant despre Sfantul Botez 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE