De ce nu se pastreaza harul Botezului

De ce nu se pastreaza harul Botezului Mareste imaginea.

Cauza pentru care nu se păstrează harul de la Botez este aceea că nu se ţine rânduiala, normele şi buna aşezare a unei educaţii menite tocmai păstrării şi sporirii harului. Cele mai de seamă pricini ale acestui fapt sunt:

1) Depărtarea de Biserică şi de mijloacele ei de a dărui harul, ceea ce usucă mugurul de viaţă creştină, rupându-l de sevă, iar el se veştejeşte ca o floare ţinută la căldură.

2) Neluarea în seamă a firii trupeşti.

Unii cred că trupul poate fi crescut oricum fără nicio paguba pentru suflet, când de fapt tocmai în mădularele trupului este locaşul patimilor, care cresc odată cu ele, se înrădăcinează în ele şi pun stăpânire pe suflet-împrăştiindu-se în mădularele trupului, patimile află sălaş sau fac din ele o adevărată cetate întărită, folosindu-le puterea pentru sine în toată vremea care va urma.

3) O creştere fără discernământ a puterilor sufletului, care nici nu e îndrumată spre un rost unic Oamenii nu văd rostul înaintea lor şi de aceea nici calea către el. De aici, în ciuda multelor griji care se poartă educaţiei contemporane, oamenii nu fac altceva decât să îşi hrănească în ei înşişi iscodirea, îndărătnicia şi setea de plăceri.

4) Nesocotirea cu desăvârşire a duhului. Rareori se iau în seamă rugăciunea, frica de Dumnezeu şi conştiinţa. Deşi în afară există o bună rânduiala, cea mai mare parte a vieţii dinlăuntru este întotdeauna luată drept bună şi, prin urmare, lăsată să-şi poarte singură de grijă. In vremea studiilor, cel mai de seamă lucru este îngropat în cele minore, iar singurul de trebuinţă - întunecat de mulţimea celorlalte.

5) La urmă, faptul că omul intră în anii tinereţii fără a-şi fi statornicit bunele rânduieli şi fără a se fi hotărât să ducă viaţă creştină. Mai mult, el nici nu înăbuşă cum se cuvine atracţiile tinereţii, ci se afundă în setea atotcuprinzătoare de senzaţii prin distracţii, lecturi uşoare, aţâţarea închipuirii cu tot felul de visări, legătura fără discernământ cu cei de o seamă, si mai ales cu persoanele de sex opus, purtarea de grijă numai faţă de studiu şi lăsarea în voia lumii prin Mijlocirea ideilor, obiceiurilor şi năravurilor la modă, caree nu numai că niciodată nu au fost prielnice vieţii in har, ci întotdeauna s-au ridicat împotriva ei şi au cautat să o stingă.

Fiecare din aceste pricini şi chiar numai una dintre ele, ajunge pentru a înăbuşi într-un tânăr viaţa în har. Insă, în cea mai mare parte ele lucrează împreună şi în chip negreşit una o va atrage după sine şi pe alta; şi toate laolaltă stânjenesc într-atât viaţa duhovnicească, încât nu i se poate afla nici cea mai mică urmă, ca şi cum omul nu ar avea suflet deloc şi nici nu ar fi fost zidit pentru unirea cu Dumnezeu, nu ar avea puterile rânduite anume la aceasta şi nici nu ar fi primit harul care îi dă viaţă.

Pricina pentru care nu se ţine o bună rânduială în educaţie trebuie căutată fie în necunoaşterea acestei rânduieli, fie în nesocotirea ei. Educaţia care e lăsată la voia întâmplării fără a se da vreo importanţă necesităţii ei, în chip negreşit o va lua pe un drum stricat, greşit şi vătămător, mai întâi în viaţa de acasă, apoi pe parcursul studiilor. Dar chiar şi acolo unde, după toate aparenţele, educaţia nu rămâne neluată în seamă, ci este supusă rânduielilor binecunoscute, se dovedeşte adesea a fi neroditoare şi se abate de la rostul ei din pricina ideilor şi principiilor greşite pe care a fost construită. Tocmai ceea ce trebuie nu se are în vedere şi nu e pus pe primul plan: nu a plăcea lui Dumnezeu, nu mântuirea sufletului, ci cu totul alte lucruri - fie creşterea puterilor exclusiv fireşti sau pregătirea pentru vreo funcţie oficială, ori adaptarea la viaţa din lume, şi aşa mai departe. Numai ca atunci când începutul este greşit şi necurat prin forţa lucrurilor, tot ceea ce s-a ridicat pe seama lui nu duce la nimic bun.

Cele mai de seamă abateri de la o educaţie cuviincioasă sunt:

1) Lepădarea căilor de primire a harului. Este urmarea firească a nesocotirii faptului că omul care trebuie educat e creştin şi are puteri nu numai fireşti, ci şi duhovniceşti, dăruite lui prin har. Numai că fără ele creştinul este o grădină fără de apărare călcată de demonii întunecaţi şi devastată de furtuna păcatului şi a lumii, neavând pe nimeni şi nimic care să-l facă a-şi veni în fire şi să le izgonească.

2) Faptul că oamenii sunt pregătiţi îndeosebi pentru fericirea din viaţa pământească, în vreme ce amintirea vieţii veşnice e ştearsă din minţile lor. Despre această fericire se vorbeşte acasă, se discută la ore şi mai ales în convorbirile de zi cu zi.

3) Duhul de neseriozitate şi superficialitate care domină în toate, până şi în slujirea preoţească.

Nefiind pregătit acasă şi trecând printr-o astfel de educaţie, în chip negreşit omul se va alege cu o minte tulbure şi va avea o perspectivă deformată asupra lucrurilor. Va vedea totul strâmb, prin nişte lentile proaste sau stricate. Drept urmare, nici nu vrea să audă de adevărul ultim al rostului său în viaţă sau de căile ce duc la acesta. Acestea sunt pentru el lucruri minore, care nu trebuie luate în seamă.

Sfantul Teofan Zavoratul

Articolul a fost preluat din cartea "Calea spre mantuire", Editura Egumenita

Cumpara cartea Calea spre mantuire

.

16 Ianuarie 2015

Vizualizari: 1438

Voteaza:

De ce nu se pastreaza harul Botezului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE