Sote de spanac, loboda si migdale cu mamaliga bio la gratar by Elena Lasconi

Sote de spanac, loboda si migdale cu mamaliga bio la gratar by Elena Lasconi Mareste imaginea.

Ideea pentru acest sote de spanac cu loboda si migdale mi-a venit in momentul in care am studiat textura frunzelor. Frunzele de loboda au aproape aceeasi textura cu frunzele tinere de spanac (baby spanac). Iar combinatia cu migdale hidratate este absolut minunata. Mamaliga la gratar m-a reintors la vremea copilariei. Ador gustul de mamaliga la gratar, pe plita. Asa ca, aceasta mancare de post extrem de usor de preparat o recomand cu drag celor care vor sa mai copilareasca putin si mai ales celor care vor sa o imparta cu cei dragi. Enjoy! Loooveee!!!


Copyright © Elena Lasconi


INGREDIENTE (doua portii):

  • Ingrediente pentru mămăligă:
  • 500 ml apă
  • 110 gr mălai bio de la Carrefour
  • Un vârf de cuțit sare Himalaya

Timp preparare mămăligă: 20 min

Ingrediente pentru sote:

  • 200 gr spanac proaspăt
  • 100 gr lobodă proaspătă (2 legături)
  • 50 gr migdale crude hidratate
  • 1 căpățână usturoi
  • 30 ml ulei măsline bio Carrefour
  • 30 ml vin alb sec
  • 4 roșii cherry bio Carrefour
  • Sare și piper după gust

Timp preparare : 5 min

MOD PREPARARE:

Pasul 1:
Punem migdalele într-un bol cu apă rece și le lasăm în frigider de seara până dimineața.

Pasul 2:
Punem la fiert cei 500 ml apă cu sarea. Când începe să clocotească turnăm mălaiul “în ploaie” și amestecăm continuu ca să nu facă cocoloașe.

FOARTE IMPORTANT: timpul de fierbere trebuie să fie de minimum 20 de minute.

După ce a fiert turnăm mămăliga într-o formă rotundă sau pătrată, după placul inimii și o lăsăm să se răcească. Apoi, încingem grătarul și o perpelim câte 2 minute pe fiecare parte. IMPORTANT: Pentru a ne bucura de gustul perfect e important ca grosimea bucăților de mămăligă sa nu depășească 1-2 cm.

Pasul 3:
Decojim migdalele și curățăm usturoiul. Apoi, tăiem usturoiul in feliuțe de 2-3 mm iar migdalele in două (le lăsăm mai mari). Spălăm spanacul și loboda.

Pasul 4:
Pregătim doua tigăi. În prima punem jumatate din uleiul de măsline la încins. Adăugăm jumătate din cantitatea de usturoi. Când începe să se caramelizeze (să își schimbe culoarea) adăugăm spanacul și jumătate din cantitatea de vin alb sec. Amestecăm ușor spanacul vreme de un minut (dacă frunzele sunt tinere, subtiri). La final adăugăm sare si piper după gust. IMPORTANT: Spanacul trebuie gătit puțin doar până se înmoaie ușor frunzele iar culoarea rămâne aproape neschimbată.

Pasul 5:
In cealaltă tigaie pregătim loboda exact ca și spanacul de la pasul 4.

Pasul 6:
Prăjim roșiile cherry cam un minut (până se crapă coaja). Apoi, le decojim

Pasul 7:
Adăugăm migdalele. Jumătate din cantitate în spanac și jumătate în lobodă. Adoi, așezăm totul în farfurie după imaginația și bunul plac al fiecăruia.


Copyright © Elena Lasconi

Enjoy! Loooveee!!!!

Recomandari:

Musaca de post din cartofi
Falafel si Tabouleh
Salata de naut
Bruschete cu rosii si busuioc

Aplicatia Carrefour

 

08 Aprilie 2016

Vizualizari: 1253

Voteaza:

Sote de spanac, loboda si migdale cu mamaliga bio la gratar by Elena Lasconi 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

retete post sote spanat

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE