Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului Maica Domnului in viata ortodoxaSarbatorile Maicii DomnuluiDupa savarsirea tuturor tainelor mantuirii noastre si dupa Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata si Preabinecuvantata Fecioara Maria, Maica Lui si Mijlocitoarea mantuirii noastre, vietuia in Biserica crestina, care incepuse a-si raspandi numele prin toata lumea, veselindu-se pentru slava Fiului si Dumnezeului sau. Caci, prin implinirea cuvintelor sale, ceea ce se vedea inca din zilele vietii sale avea sa fie fericita de toate neamurile; pentru ca Iisus Hristos fiind slavit pretutindeni, era fericita si Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pamantul celor vii. Si s-a apropiat de preacinstita si preaslavita ei adormire, fiind plina de zile; deci, dorea ca sa iasa din trup si sa se duca la Dumnezeu, pentru ca era cuprinsa de necurmata si necontenita dumnezeiasca dorinta, ca sa vada preadulcea si preadorita fata a Fiului sau, Care sade in ceruri de-a dreapta Tatalui. Arzand catre Dansul mai mult decat serafimii, prin vapaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii sai cei preasfinti. Ea se ruga Domnului cu caldura, ca sa o ia si pe ea la Dansul din valea aceasta a plangerii, si s-o duca in bucuriile cele de sus si nesfirsite.

Deci, vietuind in casa Sfantului Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, iesea adeseori la Muntele Maslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos Domnul, S-a inaltat la ceruri, si acolo isi facea rugaciunile sale cu dinadinsul. Odata, rugandu-se ea cu caldura pentru a sa dezlegare din trup si trecerea mai iute catre Hristos Dumnezeu, i-a stat inainte Sfantul Arhanghel Gavriil, care i-a fost ei din pruncie slujitor si hranitor intru Sfanta Sfintelor, binevestitor al intruparii lui Dumnezeu si nedepartat pazitor intru toate zilele vietii sale. Acela cu prealuminoasa fata, aducandu-i de la Domnul cuvinte facatoare de bucurie, i-a vestit ei mutarea, care degraba avea sa fie dupa trei zile.

Deci, vestind arhanghelul Preacuratei Fecioare ceasul mortii, ii zicea sa nu se tulbure de aceasta, ci sa primeasca cu veselie cuvantul, de vreme ce viata aceasta trece, ca sa petreaca in veci cu Cel fara de moarte, cu Imparatul slavei, Fiul ei si Dumnezeul nostru, cu arhanghelii si ingerii, cu Heruvimii si Serafimii, cu toate cetele ceresti si cu sufletele dreptilor. Caci Hristos o asteapta pe ea intru Imparatia cea de sus, ca sa petreaca si sa imparateasca cu Dansul in vecii cei fara de sfirsit. Iar moartea cea trupeasca nu va stapani peste dansa, precum n-a stapanit nici cea sufleteasca; semnul ei de dantuire asupra mortii, va fi acesta: printr-un somn de putina moarte adormind, dintr-acela degrab se va destepta ca dintr-un somn si, scuturand de la ochi stricaciunea mormantului ca pe o dormitare de somn, va vedea viata cea fara de moarte si slava, in lumina fetei Domnului, intru care, dantuind, cu glas de bucurie va trece in veacul acesta.

Deci, binevestitorul i-a dat un dar din rai, care era o stalpare dintr-un copac de finic, stralucind cu lumina darului ceresc, ca ea sa fie dusa inaintea patului, cand preacinstitul si preacuratul ei trup va fi petrecut spre ingropare. O, de cata mare si negraita bucurie si veselie s-a umplut preabinecuvantata Fecioara, pentru ca ce putea sa-i fie ei mai de bucurie si mai dulce, decat ca sa petreaca in ceruri, cu Fiul si Dumnezeul sau si sa se indulceasca totdeauna de vederea fetei lui celei preaiubite? Apoi, inchinandu-se pana la pamant, a dat multumire Stapanului sau, zicand: "N-as fi fost vrednica, Stapane, sa Te primesc pe Tine in pantecele meu, daca Tu singur nu m-ai fi miluit pe mine, roaba Ta, insa am pazit vistieria Ta cea incredintata mie; pentru aceea ma rog Tie, Imparate al slavei, sa nu ma vatame pe mine stapanirea gheenei, pentru ca daca cerurile si ingerii in toate zilele se cutremura inaintea Ta, cu atit mai vartos omul cel zidit din pamant, nici un bine avand, fara numai cat va primi dintru a Ta bunatate; pentru ca Tu esti Domnul si Dumnezeul cel vesnic binecuvantat".

Deci, Preacurata Stapana dorea sa vada pe Sfintii Apostoli cei risipiti prin toata lumea si sa nu vada pe stapanul intunericului si infricosarile lui in ceasul iesirii sale. De aceasta se ruga ea Domnului, ca Insusi Fiul ei, impreuna cu sfintii Sai ingeri venind, sa-i primeasca sufletul in sfintele sale maini, precum i s-a fagaduit aceasta de mai inainte. Deci, dupa ce Stapana noastra si-a facut in Muntele Eleonului rugaciunile si multumirile, si-a plecat la pamant cinstitii sai genunchi inaintea lui Dumnezeu, Facatorul sau, atunci un semn de minune s-a facut acolo: copacii maslinilor celor neinsufletiti isi plecau varfurile lor in jos, inchinandu-se impreuna cu dansa, si astfel isi aratau slujirea lor cea cu cuviinta de rob. Prin aceasta cinsteau pe Maica lui Dumnezeu si de cate ori dansa se inchina la pamant si se scula de la inchinaciune, de atitea ori si copacii aceia se aplecau si se ridicau, inchinandu-se.

Dupa rugaciune, Preacurata Fecioara intorcandu-se acasa, indata s-au cutremurat toate de dumnezeiestile puteri care nevazut o inconjurau pe dansa si de slava cea preasfanta cu care era stralucita Maica lui Dumnezeu. Pentru ca fata ei cea preacinstita, care stralucea de-a pururea cu darul mai mult decat fata lui Moise, care altadata a grait cu Dumnezeu in Sinai, s-a luminat atunci mai mult cu nespusa slava; deci, Preacurata a inceput a-si pregati cele pentru ducerea ei. La inceput a spus aceasta lui Ioan, fiul cel incredintat de Hristos, si i-a aratat stalparea cea luminoasa, care de la inger i se daduse, poruncindu-i lui s-o duca inaintea patului ei. Dupa aceea a spus de plecarea ei degrab si celorlalti slujitori ai casei ei. Ea a poruncit ca sa impodobeasca camara si patul, sa o tamaieze bine, sa puna multe lumanari, sa le aprinda si sa gateasca toate cele trebuincioase pentru ingropare. Deci, Ioan indata a trimis la Sfantul Iacov, ruda Domnului, intaiul ierarh al Ierusa-limului si tuturor neamurilor si vecinilor, spunandu-le de moartea cea apropiata a Maicii lui Dumnezeu si le-a aratat si ziua mortii. Sfantul Ioan a trimis nu numai tuturor credinciosilor din Ierusalim, dar si prin cetatile si satele ce erau primprejur. Astfel s-au adunat cu el toate rudeniile de pretutindeni, precum si o multime de credinciosi.

Preasfanta Fecioara a spus tuturor la aratare toate cuvintele cele ce i le-a zis ingerul despre mutarea sa la cer si, ca incredintare a celor graite, le-a aratat stalparea cea de finic, ce i-o adusese ingerul Gavriil si care stralucea ca o raza cu lumina cerestii slave. Deci, toti cei ce se adunasera la Preacurata Maica Domnului, auzind de acest sfirsit din preasfanta ei gura, plangeau; iar din aceasta pricina casa se umplea de plansete si tanguiri si o rugau pe Stapana cea milostiva, ca pe o Maica a tuturor, sa nu-i lase pe ei sarmani. Insa ea le poruncea sa nu planga, ci sa se bucure pentru moartea ei ca, stand mai aproape si inaintea scaunului lui Dumnezeu, privind fata catre fata pe Fiul si Dumnezeul Sau si vorbind gura catre gura, atunci va putea cu mai multa inlesnire ca sa se roage si sa milostiveasca bunatatea Lui. Ea ii incredinta pe cei ce plangeau ca, dupa mutarea sa, nu-i va lasa sarmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toata lumea o va cerceta, o va privi si va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mangaietoare, pe care le graia catre cei ce stateau de fata si plangeau, ridica mahnirea din inimile lor si le potolea tanguirea cea cu lacrimi. Ea a poruncit ca cele doua haine ale ei sa le dea la doua vaduve sarace, care ii slujeau cu dragoste sarguitoare si hrana lor o aveau de la dansa. Asemenea a poruncit si pentru cinstitul ei trup, sa se ingroape in satul Ghetsimani de langa Muntele Eleon, care nu este departe de cetatea Ierusalimului, pentru ca acolo, in valea lui Iosafat, era mormantul sfintilor si dreptilor ei parinti, Ioachim si Ana, si a Sfantului si Dreptului Iosif, logodnicul sau; adica intre Ierusalim si Muntele Eleonului se aflau mormintele oamenilor saraci din toata cetatea.

Aceasta poruncindu-le si asezandu-le ea, s-a facut deodata un zgomot foarte mare, ca de tunet, si multime de nori a inconjurat casa aceea; caci cu dumnezeiasca porunca, sfintii ingeri, luind pe Sfintii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori in Ierusalim, si i-au pus la Sion inaintea usilor casei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Vazandu-se unul pe altul, se bucurau si se intrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Iesind la ei Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, i-a sarutat cu bucurie si cu lacrimi, spunandu-le ca s-a apropiat vremea ducerii de la cele pamantesti a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Atunci au inteles Sfintii Apostoli ca pentru aceea i-a adunat Domnul din toata lumea, ca sa fie de fata la fericitul sfirsit al Preacuratei Maicii Lui, si ca sa-i ingroape cu cinste sfantul ei trup; deci, s-au umplut de multa jale pentru moartea ei. Intrand in casa, au vazut pe Maica lui Dumnezeu sezand pe pat, plina de duhovniceasca veselie. Inchinandu-se, i-au zis: "Binecuvantata esti Tu de Domnul, cel ce a facut cerul si pamantul!" Iar Preacurata a zis catre ei: "Pace voua, fratilor alesi de Domnul!" Si i-a intrebat: "Cum ati venit aici?" Iar ei au spus ca fiecare din ei, prin Duhul puterii lui Dumnezeu, din partile unde propovaduiau, au fost rapiti de nori si adusi.

Atunci Preasfanta Fecioara a preamarit pe Dumnezeu ca i-a implinit dorinta inimii sale, ascultandu-i rugaciunea; pentru ca dorea ca la sfirsitul ei sa vada pe Sfintii Apostoli. Si a zis catre ei: "Domnul v-a adus pe voi aici spre mangaierea sufletului meu, care se va desparti de trup, precum cere datoria firii omenesti. Acum s-a apropiat vremea cea hotarata de Ziditorul meu!" Iar ei au zis catre dansa cu jale: "Stapana, vazandu-te pe tine petrecand in lume, ne mangaiem ca de Insusi Stapanul si Invatatorul nostru, iar acum vom suferi jalea si intristarea inimilor noastre, lipsindu-ne de petre-cerea ta pe pamant impreuna cu noi. Dar, de vreme ce cu vointa Celui nascut din tine, te muti la cele mai presus de lume, de aceea ne bucuram de sfatul lui Dumnezeu cel randuit pentru tine; insa patimim durere pentru saracirea noastra, ca de acum nu te vom mai vedea aici pe tine, Maica si mangaietoarea noastra!"

Graind Sfintii Apostoli acestea, se udau cu lacrimi. Atunci ea a zis catre ei: "O, prieteni si ucenici ai lui Hristos, nu plangeti! Nu amestecati bucuria mea cu intristarea voastra, ci bucurati-va impreuna cu mine, ca ma duc la Fiul si Dumnezeul meu; iar voi sa ingropati trupul meu, cum il voi infrumuseta pe pat, ducandu-l in Ghetsimani. Dupa aceea sa va intoarceti iar la slujba cuvantului care va este inainte; iar pe mine, dupa ducerea mea de la voi, de va voi Dumnezeu, puteti sa ma vedeti!" Astfel vorbind dumnezeiasca Maica cu Sfintii Apostoli, a sosit si dumnezeiescul Apostol Pavel, vasul cel ales, care, cazand la picioarele Maicii lui Dumnezeu, i s-a inchinat si, deschizandu-si gura, a fericit-o, zicand: "Bucura-te, Maica vietii si luminarea propovaduirii mele, cu toate ca nu m-am indulcit cu vederea fetei lui Hristos, Domnul meu, mai inainte de inaltarea Lui la cer; insa, vazandu-te acum pe tine, cred ca-L vad pe Dansul".

Cu Sfantul Pavel erau si urmatorii lui, Dionisie Areopagitul, Ierotei cel minunat si Timotei, asemenea si ceilalti apostoli din cei 70, aducandu-i Sfantul Duh pe toti, ca toti sa se invredniceasca de binecuvantarea Preasfintei Fecioare Maria si sa se randuiasca ingroparea cea cuviincioasa a Maicii Domnului. Deci, ea pe fiecare il chema la sine pe nume si-i binecuvanta si le fericea credinta si ostenelile lor cele suferite intru buna-vestire a lui Hristos, dorin-du-le fiecaruia fericirea vesnica, pentru starea impreuna a toata lumea, si facea rugaciuni catre Dumnezeu pentru viata cu pace.

Sosind ziua a cincisprezecea a lunii August, si venind acel ceas asteptat si binecuvantat, care era ales pentru mutarea Prea-sfintei Nascatoare de Dumnezeu, ea voia sa se savarseasca. Deci, fiind multe lumanari aprinse si facandu-se de Sfintii Apostoli doxologia lui Dumnezeu, preanevinovata Fecioara zacea cu cinste pe patul cel impodobit, care se pregatise catre fericita plecare, asteptand venirea la dansa a Fiului si Domnului ei Cel preadorit. Apoi, deodata a stralucit in casa o lumina a dumnezeiestii slave. De acea stralucire lumanarile s-au intunecat, si, la citi s-a descoperit vedenia aceea, s-au spaimantat toti; iar acoperamantul casei se vedea deschis, si slava Domnului venea din cer. Atunci, iata, Hristos, Imparatul slavei, cu arhanghelii si cu ingerii, cu toate cerestile puteri, si cu sufletele dreptilor si sfintilor stramosi si prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, ca Hristos se apropia catre Preacurata lui Maica. Ea, vazand venirea de fata a Fiului Sau, a strigat cu bucurie cuvintele obisnuitei sale cantari, graind: Mareste suflete al meu pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu, ca a cautat spre smerenia roabei sale.

Apoi s-a ridicat de pe pat, sarguindu-se intru intampinarea Lui, si s-a inchinat Domnului ei; iar Iisus Hristos, apropiindu-se, privea spre dansa cu preaiubitii Sai ochi, si-i zicea: "Vino cea de aproape a Mea, vino, porumbita Mea, vino, margaritarul Meu cel scump, si intra in vistieriile vietii celei vesnice!" Iar ea, inchinan-du-se, a zis: "Bine este cuvantat numele slavei Domnului Dumnezeului meu, Cel ce ai voit a ma alege pe mine, Imparate al slavei, intru Imparatia Ta cea fara de sfirsit! Tu stii, Doamne, ca din toata inima Te-am iubit pe Tine si am pazit vistieria cea incredintata mie de catre Tine, iar acum primeste in pace sufletul meu, si ma acopera pe mine, ca nici o strimbatate sataniceasca sa nu ma intampine pe mine!"

Atunci Domnul, mangaind-o pe ea cu cuvinte preadulci, ii zicea sa nu se teama de puterile satanei, care sunt calcate de picioarele ei, ci sa treaca cu indrazneala de la pamant spre cele ceresti; pentru aceea o chema cu dragoste. Iar ea cu bucurie a raspuns: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea. Si iarasi a zis cuvantul ei cel vechi: Fie mie acum dupa cuvantul tau! Deci, s-a culcat pe pat si, veselindu-se negrait pentru vederea prealuminatei fete a Domnului si a Fiului sau Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce catre Dansul si din bucurie duhovniceasca, preasfantul sau suflet l-a dat in mainile Fiului sau. Insa nici o durere trupeasca n-a avut, ci a adormit ca intr-un somn dulce. Deci, Acela pe Care ea L-a zamislit fara de stricaciune si L-a nascut fara de durere, a luat din trup fara durere preacinstitul ei suflet si trupului ei cel preacinstit nu i-a dat sa vada stricaciunea. Atunci indata s-a inceput acea bucurie si acea dulce cantare ingereasca, intru care se auzeau aceste cuvinte, repetandu-se adeseori de ingeri, adica cuvintele inchinarii lui Gavriil: Bucura-te, cea plina de dar, Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei!

Astfel a fost petrecut sfantul ei suflet de mainile Domnului la toate cerestile randuieli cu bucurie. Si o petreceau pe ea si ochii apostolilor, care se invrednicisera a privi la acea preaslavita vedenie, precum altadata pe Domnul, Care se inalta din Muntele Eleonului, L-au petrecut cu ochii si erau inspaimantati ca niste uimiti. Apoi, venindu-si intru sine, s-au inchinat Domnului Celui ce a inaltat la cer sufletul Maicii Sale. Ei cu lacrimi au inconjurat patul, si au vazut preasfanta fata a Sfintei Maria stralucind ca soarele, si bunamirosire straina iesea din curatul ei trup, care covarsea toate aromatele pamantesti, si pe care limba omeneasca nu poate a le spune. Apoi cu totii au sarutat cu frica si cu cucernicie acel trup curat, cinstindu-l cu evlavie; deci, s-au sfintit din atingerea lui, simtind in inimile lor preamulta bucurie duhovniceasca, din darul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Astfel se dadeau tamaduiri bolnavilor, ochii orbilor se luminau, auzul surzilor se vindeca, picioarele schiopilor se intareau, duhurile cele necurate se izgoneau, si se tamaduiau toate bolile. Toate acestea se faceau numai cu singura atingere de patul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Acestea toate facandu-se asa, s-a inceput petrecerea primi-torului de Dumnezeu trup al Mariei. Sfantul Petru era la inceput cu Sfantul Pavel, iar Sfantul Iacov, ruda Domnului, si cu ceilalti mari Sfinti Apostoli, au ridicat pe umeri patul. Sfantul Ioan ducea inaintea patului acea stalpare stralucitoare de lumina. Apoi venea toata adunarea de sfinti si multimea poporului, cu lumanari si cu cadiri imprejur, inainte mergand si urmand si cantandu-se cantarea cea de moarte. Sfantul Petru incepea, iar ceilalti dupa dansul cantau cu un glas psalmul lui David: Intru iesirea lui Israel din Egipt., si la fiecare stih se adauga Aliluia. Asemenea cantau si alti psalmi de praznuire, de multumire si de laude precum lucra Duhul Sfant in gurile celor ce cantau. Acel trup primitor de Dumnezeu al Preacuratei Fecioare a fost dus cu slavita petrecere, de la Sion, prin cetatea Ierusalimului, la satul Ghetsimani. Deasupra patului si deasupra celor ce-l petreceau, s-a facut un cerc de nori mare si luminos in chip de cununa, care stralucea cu neobisnuita raza; iar prin nori se auzeau dulci cantari ingeresti de uimire, care umpleau vazduhul si totul se lucra pe pamant in auzul poporului.

Acel cerc de nori in chip de cununa mergea cu cantarea ingereasca prin vazduh deasupra trupului Maicii lui Dumnezeu, care se petrecea pana la mormant. La o petrecere de bucurie ca aceasta, care a o spune dupa vrednicie nici un cuvant nu este indestulat, s-a intamplat un lucru potrivnic: poporul Ierusalimului foarte numeros al evreilor necredinciosi, auzind acea straina can-tare si vazand acea preaslavita petrecere a trupului celui primitor de Dumnezeu, a iesit din case si urma prin cetate, mirandu-se de atita slava si cinste care se facea trupului Maicii lui Hristos. Deci, instiintindu-se de aceasta arhiereii si carturarii, s-au umplut de zavistie si de manie si au trimis slujitori si ostasi si au indemnat pe multi din popor ca, alergand cu arme, sa goneasca pe cei ce petreceau trupul Sfintei Maria, si pe ucenicii lui Iisus sa-i raneasca, iar trupul sa-l arda cu foc. Deci, cand cei indemnati spre fapta cea rea alergau cu manie inarmati ca la razboi si aproape erau sa-i ajunga, atunci indata acel nor din vazduh, plecandu-se la pamant, a inconjurat ca un zid soborul Sfintilor Apostoli, asemenea si pe toti care erau cu dansii, incat numai cantarea se auzea, iar ei singuri erau nevazuti de cei ce veneau cu scop rau. Atunci sfintii ingeri, zburand nevazut deasupra preacuratului trup si deasupra cetei credinciosilor, au lovit cu orbire pe acei facatori de rau si au sfarimat capetele multora de zidurile cetatii; iar altii, nestiind pe unde sa mearga, pipaiau zidurile si cautau povatuitori.

Atunci s-a intamplat unuia din numarul preotilor din legea veche, anume Atonie, de a iesit la drum. Acela, dupa ce norul s-a ridicat la inaltime dupa dumnezeiasca randuiala si pentru o mai mare minune, a vazut pe Sfintii Apostoli si multimea credinciosilor cu lumanari si cu cantari de psalmi, inconjurand patul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, si, umplandu-se de zavistie, a innoit in sine vechea rautate asupra Domnului nostru Iisus Hristos, si a zis: "Acesta este trupul care a nascut pe inselatorul acela, care a stricat legea parintilor nostri! Vezi ce fel de cinste are? Si, fiind tare cu trupul, de mare manie, s-a repezit cu salbaticie si a alergat spre pat, voind sa rastoarne la pamant preacuratul trup al Preasfintei Fecioare Maria. Dar, cand mainile lui cele indraznete s-au atins de pat, indata au fost taiate de sabia cea nematerialnica a izbindirii lui Dumnezeu de ingerul cel nevazut, si au ramas lipite de pat; iar Atonie a cazut, racnind si vaitandu-se cu amar.

Dar, cunoscandu-si greseala, se caia si striga catre apostoli: "Miluiti-ma pe mine, robii lui Hristos!" Sfantul Apostol Petru, poruncind sa stea cu patul ce se purta, a zis lui Atonie: "Iata, ai luat ceea ce ai cautat; deci, cunoaste ca Dumnezeul izbindirilor este Domnul; dar a te tamadui de rani noi nu putem, decat numai Domnul nostru, spre care voi v-ati sculat cu nedreptate, l-ati prins si l-ati ucis. Acum nici El nu va voi sa-ti dea tamaduire, daca nu vei crede intr-Insul mai intai cu toata inima si de nu vei marturisi cu gura ca Iisus este adevaratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu". Atonie a strigat: "Cred ca El este Mantuitorul lumii Hristos, cel vestit de prooroci mai-nainte! Noi si mai-nainte l-am stiut ca El este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie, intunecandu-ne cu rautate, n-am voit sa marturisim maririle lui Dumnezeu, si i-am randuit cu nedreptate moarte. Dar El, cu puterea dumnezeirii inviind a treia zi, ne-a umplut de rusine pe noi, toti uratorii lui, pentru ca ne sarguiam sa ascundem Invierea Lui, dand multa plata strajerilor; dar n-am putut, fiindca slava Lui a strabatut pretutindeni.

Atonie marturisind acestea si caindu-se de greseala ce a facut cu indrazneala, Sfintii Apostoli s-au bucurat impreuna cu toti credinciosii, precum si ingerii se bucura de pacatosul care se pocaieste. Apoi Petru a poruncit lui Atonie ca sa lipeasca cu credinta ranile mainilor taiate de mainile care erau atirnate de pat si sa cheme numele Preasfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu cu credinta. Facand Atonie aceasta, indata mainile cele taiate s-au lipit la locurile lor si s-au facut sanatoase desavarsit, ramanand pe dansele numai semnul taierii ca o ata rosie, care inconjura carnea de la incheieturi. Atonie, cazand inaintea patului, s-a inchinat lui Hristos Dumnezeu, Cel nascut din Preacurata Fecioara, si a fericit-o cu multe laude pe aceea care L-a nascut, aducand pentru dansa proorocesti marturii din Scriptura, precum si pentru Hristos singur, incat toti se mirau foarte mult de vorbele acelea si de acea slavita tamaduire a mainilor lui Atonie, si pentru cuvintele lui cele intelepte, graite spre slava lui Hristos Dumnezeu si spre lauda Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Atonie, intrand in rand cu Sfintii Apostoli, a urmat patului care se ducea la Ghetsimani. Asemenea si cei ce erau orbiti si citi si-au cunoscut greseala alergau cu pocainta, fiind dusi de pova-tuitori la Nascatoarea de Dumnezeu, si se atingeau cu credinta de cinstitul pat; atunci indata castigau vederea ochilor lor trupesti si sufletesti, ca milostiva Maica a tuturor, Preasfanta Stapana de obste, precum in nasterea sa a facut bucurie la toata lumea, tot asa si in adormirea sa n-a voit sa mahneasca pe nimeni, ci pe toti, desi o vrajmaseau pe ea, i-a mangaiat cu milostivire, cu darul si cu bunatatea sa, fiind Maica cea buna a bunului Imparat.

Sfintii Apostoli cu toata multimea credinciosilor, ajungand la satul Ghetsimani, cand au pus langa mormant patul cu preasfantul trup, atunci s-a ridicat iar strigare de plangere in popor, tanguin-du-se toti pentru saracia lor si pentru lipsirea unei bunatati ca aceasta. Ei, cazand la trupul preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, il cuprinsera, il udau cu lacrimi si ii dadeau sarutarea cea mai de pe urma; deci, abia spre seara l-au pus in mormant si, punand o piatra mare deasupra, nu se departau de la mormant, fiind tinuti de dragostea catre Maica lui Dumnezeu. Sfintii Apostoli au zabovit in satul acela trei zile, petrecand langa mormantul Preacuratei Fecioare, savarsind ziua si noaptea cantari de psalmi.

In toata vremea aceea de trei zile, se auzeau in vazduh preadulci glasuri de osti ceresti cantand si laudand pe Dumnezeu si fericind pe Maica lui Dumnezeu. Dar s-a intamplat, dupa dumnezeiasca randuiala, ca Sfantul Toma, unul din apostoli, sa nu se afle la preaslavita ingropare a trupului cel de Dumnezeu primitor al Preacuratei Fecioare, ci el a sosit a treia zi la Ghetsimani. El se mahnea si se intrista foarte mult, ca nu s-a invrednicit de binecu-vantarea si de sarutarea cea mai de pe urma a Preasfintei Fecioare Maria, precum s-au invrednicit ceilalti Sfinti Apostoli. Nici s-a invrednicit sa vada dumnezeiasca slava, tainele lui Dumnezeu cele minunate, lucrarile cele de la adormirea ei si petrecerea trupului care a fost, si pe care ceilalti s-au invrednicit a o vedea, deci, plangea mult de aceasta. Pentru aceea Sfintilor Apostoli le era jale de dansul si s-au sfatuit ca sa deschida mormantul, ca macar astfel sa vada trupul Preacuratei Stapane Nascatoare de Dumnezeu si, inchinandu-se aceluia si sarutandu-l, sa primeasca racorire de jalea sa si mangaiere de mahnirea sa.

Dar, cand au pravalit piatra si au deschis mormantul, indata s-au spaimantat, pentru ca au vazut mormantul desert, nefiind in el nimic altceva decat numai cele de ingropare, si din care iesea mare mirosire de buna mireasma. Sfintii stateau si se minunau si nu pricepeau ce este aceasta! Deci, sarutand cu lacrimi si cu cucernicie acea panza cinstita si curata ce ramasese in mormant, s-au rugat impreuna Domnului ca sa li se descopere unde se afla cinstitul trup al Maicii Domnului. Spre seara, apostolii au sezut sa-si intareasca putin trupurile cu hrana. Iar obiceiul mesei apostolesti era intr-acest chip: intre dansii lasau un loc gol, cu o perna pe dansul, iar pe perna, o bucata de paine, locul acela era in cinstea Mantui-torului Hristos.

Dupa masa, sculandu-se si facand multumire, au luat acea bucata de paine ce era menita Domnului, si au ridicat-o, slavind numele cel mare al Preasfintei Treimi, si sfirseau cu aceasta rugaciune: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta-ne noua!" Apoi mancau bucata aceea de paine ca o binecuvantare a Domnului. Astfel faceau Sfintii Apostoli, nu numai cand erau impreuna, ci si fiecare facea asa unde se intampla. Atunci ei adunandu-se in Ghetsimani si mancand impreuna, mintea si vorba nu le era de altceva, decat numai pentru aceasta, ca n-au gasit in mormant preasfantul trup al Nascatoarei de Dumnezeu.

Dupa sfirsitul mesei, sculandu-se si incepand, dupa obicei, sa ridice bucata de paine pusa in partea Domnului si sa slaveasca pe Preasfanta Treime, indata s-a auzit un glas de cantare ingereasca. Ei, ridicandu-si ochii, au vazut vie in vazduh pe Preacurata Fecioara Maica Domnului nostru, stand cu multime de ingeri si stralucind cu negraita slava, si a zis catre dansii: "Bucurati-va, caci eu sunt cu voi in toate zilele!" Atunci ei, umplandu-se de bucurie, in loc de "Doamne, Iisuse Hristoase", au strigat: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ne noua!" De atunci Sfintii Apostoli s-au incredintat despre aceasta si toata Biserica a crezut astfel, ca Preacurata Nascatoare de Dumnezeu a fost inviata a treia zi de Fiul si Dumnezeul sau, si a fost luata cu trupul la ceruri.

Deci, intorcandu-se ei iarasi la mormant, au luat panza cea curata, care ramasese spre mangaierea celor scirbiti si spre marturia cea adevarata a scularii din mormant a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Aceasta s-a facut, pentru ca nu se cadea cortului vietii sa fie tinut de moarte si sa ramana cu cealalta faptura in stricaciunea pamantului, ea care a nascut din nestricatul sau trup pe Ziditorul fapturii. Si s-a mai vadit prin aceasta minunata inaltare, ca Datatorul legii este implinitorul legii celei date de El, ca fiii sa cinsteasca pe parintii lor. Deci, ei au cinstit pe Maica Sa cea fara de prihana ca pe Sine; caci precum Hristos singur a inviat cu slava a treia zi, tot asa a luat-o si pe ea la Sine in cele ceresti. Despre aceasta zicea mai inainte si dumnezeiescul David: Scoala-Te, Doamne, in odihna Ta, Tu si chivotul sfintirii Tale. Astfel s-au implinit proorocestile cuvinte ale lui David, in invierea Domnului si a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu; caci, precum a fost mormantul Fiului sau taiat in piatra, tot asa a fost si morman-tul Maicii lui Dumnezeu, care se vede desert si inchinat de credinciosi pana acum.

Asa a binevoit dumnezeiasca randuiala, ca Sfantul Toma sa nu fie la Adormirea Preacuratei Maicii Domnului, ca pentru dansul sa se deschida mormantul si sa se incredinteze Biserica despre invierea Preasfintei Nascatoare, caci si mai-nainte, despre invierea lui Hristos, s-a incredintat tot prin necredinta lui Toma. Astfel a fost adormirea Preacuratei si Preabinecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu. Astfel a fost ingroparea trupului ei cel fara de prihana. Astfel a fost incredintarea despre slavita invierea ei din mormant si despre luarea trupului la ceruri. Sfintii Apostoli, dupa savarsirea tuturor acelor minuni si taine ale lui Dumnezeu, s-au intors iarasi purtati de nori, fiecare in partea sa, unde propovaduiau cuvantul.

Despre felul petrecerii Preasfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu pe pamant, a scris Sfantul Ambrozie, zicand: "Era Fecioara nu numai cu trupul, dar si cu duhul, smerita in inima, inteleptita in cuvinte, negrabnica la graire, totdeauna la citire, treaza in osteneli, prea inteleapta in vorbire, vorbind precum cu Dumnezeu, iar nu precum cu oamenii. Pe nimeni nu asuprea, ci tuturor le dorea bunatati; nu s-a ingretosat niciodata de vreun om sarac, nici a ras de cineva, ci pe toate cele ce le vedea, le fericea. Nimic nu era in gura ei, ceva intr-acest fel, care sa nu fie dar varsat; era in toate lucrurile cele fecioresti, iar vederea ei era chip al desavarsirii celei dinlauntru, era model de milostivire si de bunatate". Apoi ce fel era cu obiceiul ei cel preasfant si cu chipul cel trupesc, aceasta se afla astfel scris la Epifanie si la Nichifor: "Ea era in tot lucrul cinstita si statornica. Graind, foarte putin si numai ce era de trebuinta. Lesnicioasa spre a asculta, graitoare de bine, dand fiecaruia cinstire; era masurata la sfat, obisnuia totdeauna a vorbei cuviincios catre fiecare om, fara de ras si fara de tulburare, dar mai ales fara de manie.

Vederea fetei ei era ca vederea grauntelui de grau; parul, galben; ochii, ascutiti la vedere; iar luminile erau asemenea cu maslina. Sprancenele ei erau negre si plecate; nasul, potrivit; buzele, ca floarea trandafirului, pline de cuvinte dulci. Fata, nici rotunda, nici scurta, ci putin lungareata. Mainile si degetele, lungi. In scurt, era impartasita de toata maretia; smerita, neprefacandu-si fata deloc, si nici o moliciune nu avea cu sine, ci totdeauna umilinta aleasa. Hainele care le purta erau proaste, precum le arata si sfantul acoperamant al preasfantului ei cap. Si ca sa spun pe scurt: in toate lucrurile ei era de fata mult dar dumnezeiesc. Iar acum, salasluindu-se in cele ceresti si stand de-a dreapta Scaunului lui Dumnezeu, in ce fel este, sa spuna gurile ingerilor si a arhanghelilor, cum si duhurile si sufletele dreptilor, care stau inaintea ei. Deci, precum de vederea fetei lui Dumnezeu, tot asa si de vederea fetei Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu saturandu-se, acestia sa graiasca pentru ea dupa vrednicie. Iar noi slavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe un Dumnezeu in Treime, sa ne inchinam ei cu osardie, ca una ce este slavita si fericita de toate neamurile in veci. Amin".

Pentru toata viata din inceput a Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, s-a scris cate o parte in celelalte praznice ale ei; la zamislire, la nastere, la intrarea in Biserica, la Buna Vestire, la Nasterea lui Hristos si la Intampinare. Aici, dupa descrierea despre adormirea ei cea fara de moarte, spre implinirea istoriei celei despre ea, se adauga si aceasta: Cum si unde a petrecut Stapana noastra dupa Inaltarea lui Hristos?

Sfantul Evanghelist Luca scrie in Faptele Apostolilor, ca, Domnul inaltindu-Se la ceruri, ucenicii Lui s-au intors de la Muntele Eleonului la Ierusalim, si s-au suit in foisorul unde a fost Cina cea de Taina a lui Hristos. Si toti asteptau cu un suflet in rugaciuni si in cereri, cu femeile si cu Maria, Maica lui Hristos, pe care, dupa ducerea Domnului de la dansii, o aveau ca pe o mangaiere si racorire in mahniri, intarire si invatatoare in credinta. Pentru ca aceasta, toate cuvintele care le spunea si toate faptele cele minunate, incepand de la Buna Vestire cu zamislirea cea fara de samanta si nasterea cea fara de stricaciune a lui Hristos, cele ce se faceau in pruncia si in viata Lui mai inainte de botezul lui Ioan, toate acestea le spunea iubitilor ucenici ai Fiului Sau. Si, ca una ce avea de la Duhul Sfant mai multa descoperire pentru dumnezeirea Lui si din vederea lucrurilor lui Hristos, ii incredinta pe dansii prin spunerea cu de-amanuntul de toate faptele ce s-au facut cu dumnezeiasca putere, mai inainte pana ce s-a aratat lumii, si cu acelea ii intarea in credinta cea fara de indoiala.

Toti se rugau in foisorul acela, asteptand venirea Duhului Sfant, pe Care a fagaduit Domnul ca-L va trimite lor Tatal, si se pregateau inainte de primirea darurilor lui Hristos. Dupa cele zece zile de la Inaltarea Domnului, cand s-a facut pogorarea Sfantului Duh in chip de limbi de foc peste Sfintii Apostoli, la inceput Sfantul Duh a stat peste Sfanta Fecioara Maria, in care si mai inainte isi avea locuinta placuta si iubita, si totdeauna petrecea nedepartata. In vremea aceea a primit binecuvantata Fecioara pe Duhul Sfant, mai mult decat pe toti apostolii; caci, pe cat vasul se face mai mare, pe atit mai multa apa incape in sine. Deoarece Preacurata Fecioara era vas al Sfantului Duh mai mare decat toti, pentru ca este mai inalta decat apostolii si decat ceilalti sfinti, precum ii canta Biserica, zicand: "Cu adevarat esti mai presus decat toti, Fecioara Curata!" Tot astfel darul Duhului Sfant a incaput in sine mai mult decat in toti.

Petrecerea Preacuratei Fecioare era in casa Sfantului Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, care era in cetatea Ierusalimului. Ea a ramas la el din ceasul acela, cand a zis Domnul pe cruce: Femeie, iata Fiul Tau! Iar ucenicului: Iata Maica ta! Deci, ucenicul a luat-o intru ale sale si slujea ei ca maicii sale. Sfintii Apostoli, dupa primirea Sfantului Duh, nu s-au risipit indata prin lume, ci au petrecut mult in Ierusalim, precum este aratat in Faptele Apostolilor. Acolo se scrie ca, dupa uciderea Sfantului Mucenic Stefan, era mare prigonire asupra Bisericii Ierusalimului. Toti cei mai mici, apostolii si ceilalti credinciosi, s-au risipit prin toate partile Iudeei si ale Samariei, afara de apostolii cei mari; caci ei, desi unii din ei se duceau intr-alte parti, precum s-au dus in Samaria, Petru si Ioan, acoperindu-se cu randuiala lui Dumnezeu, se tineau pe langa Ierusalim, pana la vreo zece ani de la inaltarea Domnului, adica pana la acea vreme, in care imparatul Irod si-a pus mainile ca sa faca rau unora din Biserica. Petru singur a tamaduit in Lida pe Enea, slabanog de opt ani, si in Iope a inviat pe Tavita cea moarta.

In Chesaria a botezat pe Cornelie sutasul si in Antiohia a intemeiat mai intai scaunul arhieriei sale. Iacov, fratele lui Ioan, s-a dus in Spania, insa iar s-a intors in Ierusalim, ca sa slujeasca mai intai la mantuirea semintiilor lui Israel si sa intareasca Biserica cea dintai in Ierusalim, care este maica tuturor Bisericilor, precum canta Cuviosul Damaschin, zicand: "Tu ai luat intai iertarea paca-telor". Pe de alta parte Iacob dorea sa vada adeseori pe Preacurata Fecioara, Maica Domnului, si sa auda de la dansa cuvinte dumnezeiesti. El o avea pe ea ca pe o mostenitoare a lui Hristos, Dumnezeul nostru, si, privind la cinstita si sfanta ei fata, ca la fata lui Hristos si ascultand cuvintele ei cele dulci, se umplea de negraita bucurie duhovniceasca. Deci uitau toate amaraciunile si primejdiile, iar inima lor se indulcea din limba cea curgatoare de miere a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Pentru aceea, multi din cei luminati de prin laturile cele departate alergau la Ierusalim sa vada pe Maica lui Hristos Dumnezeu si sa-i asculte vorbirea ei cea sfanta. Caci, precum Mantuitorul Hristos umplea cu slava toate marginile pamantului, tot asa si Maica Lui cea fara prihana, pe toti ii atragea la vederea Ei, precum este aratat in scrisoarea Sfantului Ignatie purtatorul de Dumnezeu, pe care a scris-o in Antiohia, catre Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu:

"Sunt multe femei la noi care doresc sa vada pe Maica lui Hristos si se sarguiesc in toate zilele, ca doar ar putea sa calato-reasca la voi, ca s-o cerceteze pe ea, si sa se atinga de pieptul ei, cel ce a hranit cu lapte pe Hristos, si sa se instiinteze de la dansa pentru oarecare taine. Aceasta, pentru ca slava ei a strabatut pana la noi, ca ea, fiind Fecioara, este Maica lui Dumnezeu plina de toate darurile si de toate bunatatile. Se mai spune de dansa, ca in prigoniri si in primejdii este vesela, in saracie si in neajunsuri nu se mahneste, spre cei ce ii fac rau nu se manie, ci le face mai mult bine, blanda in lucrurile cele de buna intamplare, milostiva spre cei saraci, carora le ajuta pe cat poate, iar celor ce sunt vrajmasi ai credintei noastre, li se impotriveste foarte mult. Iar dreptei noastre credinte si bunei cucernicii este invatatoare, asemenea si tuturor credinciosilor povatuitoare spre lucrul cel bun. Pe cei smeriti ii iubeste mai mult si singura este smerita catre toti; astfel ca toti cei ce au vazut-o, o lauda. Cat de rabdatoare este cand invatatorii si fariseii rad de dansa. Niste oameni vrednici de credinta ne-au spus ca in Maria, Maica lui Iisus, firea omeneasca, pentru sfintirea ei cea multa, se vede ca este asemenea cu firea ingereasca. Lucrurile acestea care se aud, au desteptat in noi nemasurata dorinta, ca doar am putea sa vedem pe acea minune cereasca si sa admiram pe aceasta preasfanta".

Intr-alta scrisoare, Sfantul Ignatie purtatorul de Dumnezeu scrie catre Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu: "Eu, daca imi va fi cu putinta, voi veni la tine, ca sa vad pe credinciosii sfinti care s-au adunat acolo; dar mai ales sa vad pe Maica lui Hristos, de care graiesc ca la toti este minunata, cinstita si iubita si toti doresc sa o vada. Cine n-ar fi dorit s-o vada pe Sfanta Fecioara si sa vorbeasca cu aceea, care a nascut pe Dumnezeul Cel adevarat?" Din aceste scrisori se poate intelege cat de multa dorinta aveau sfintii, ca sa vada pe acea insufletita sfintenie a lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioara Maria. Iar cei ce s-au invrednicit a o vedea, spuneau tuturor ca sunt fericiti; caci cu adevarat, erau fericiti ochii care o vedeau pe ea dupa Hristos Mantuitorul, si fericite erau urechile care se invredniceau sa auda cuvintele ei cele graitoare de Dumnezeu si facatoare de viata. O, cat de multa mangaiere si dar luau unii ca aceia!

Pentru aceasta a lasat Domnul nostru pe Preacurata Maica Sa, ca sa fie pe pamant intre cei vii, ca, prin a ei stare de fata, cu sfatul, cu invataturile si cu rugaciunile cele calde catre Fiul lui Dumnezeu, Biserica crestina sa se inmulteasca, sa se intareasca, si sa primeasca indraznire, ca sa stea pentru Domnul sau pana la singe. Fecioara Maria pe toti ii intarea prin mangaierea Duhului Sfant si pentru toti se ruga. Cand Sfintii Apostoli au fost inchisi in temnita, ea a adus lui Dumnezeu rugaciune umilita pentru dansii si a fost trimis ingerul Domnului la ei, de le-a deschis noaptea usile temnitei si i-au scos. Cand a fost dus la moarte Sfantul Intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan, ea il urma de departe. Fiind el ucis cu pietre in Valea lui Iosafat, langa paraul Chedrilor, ea, cu Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, statea pe un deal, privind de departe la sfirsitul lui. Deci, se ruga Domnului cu dinadinsul pentru dansul ca sa-l intareasca in patimire si sa primeasca sufletul lui in mainile Sale. Cand Sfantul Apostol Pavel, inainte de cres-tinarea lui, facea rau Bisericii si o prigonea, ea a varsat atitea rugaciuni calde catre Dumnezeu, incat l-a facut din lup rapitor, mielusel bland; din vrajmas, apostol; si din prigonitor, ucenic si invatator a toata lumea.

Dar ce fel de faceri de bine n-a avut Biserica cea dintai, ca o fiica mica de la maica sa, adica de la Preacurata Nascatoare de Dumnezeu? Ce fel de daruri n-a scos, ca dintr-un izvor de-a puru-rea curgator, pana ce prin sarguinta aceea, si cu darul hranindu-se si crescand, a venit in masura varstei barbatesti! Biserica se intarise atit, incat nici de portile iadului nu era biruita. Acest lucru chiar si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu il putea vedea si se umplea de bucurie, dupa ceea ce s-a zis de David: Maica ce se veseleste de fii. Deoarece in toate zilele vedea ca se inmultesc fiii Bisericii; caci la inceputul propovaduirii lui Petru trei mii de suflete au crezut, apoi cinci mii, si dupa aceea multi fara numar. Biserica lui Hristos se inmultea prin toata lumea, fiindca cei ce se intorceau in Ierusalim de la propovaduire, spuneau toate Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Ea, auzind, se bucura cu duhul, si dadea lauda Fiului si Dumnezeului ei.

Cand Irod a ridicat prigonire asupra Bisericii, pe Iacov fratele lui Ioan, care se intoarse atunci din Spania, l-au ucis cu sabia. Apoi l-au prins si pe Petru si l-au inchis in temnita, voind sa-i faca si lui acelasi lucru. Insa dupa acea minunata liberare din temnita si din legaturi a lui Petru prin inger, a fost nevoie ca chiar cei mai mari apostoli sa iasa din Ierusalim fata de cumplita prigonire din partea evreilor. Ei s-au risipit prin toata lumea, dupa cum le cazusera sortii fiecaruia dintr-insii in ce parte sa se duca. Dar, mai inainte de despartirea lor, au alcatuit Simbolul marturisirii credintei, ca toti sa propovaduiasca pretutindeni intr-un singur fel si sa sadeasca sfanta credinta in Hristos. Drept aceea, s-a dus fiecare la sortul sau, ramanand in Ierusalim numai Sfantul Iacob, rudenia Domnului dupa trup, care a fost pus de Hristos, cel dintai episcop in Ierusalim.

Intr-acea vreme a iesit din Ierusalim si Sfantul Ioan Cuvanta-torul de Dumnezeu, al carei fiu era, pentru primejdiile care veneau de la zavistnicii iudei. Ei s-au dat intr-o parte, dand loc maniei, pana ce a incetat acea cumplita prigonire si muncire. Dar ca sa nu se arate ca sunt deserti, s-au dus in Efes, unde ii cazuse sortul lui Ioan. Aceasta ducere in Efes a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu cu Ioan, se incredinteaza din aceasta; se afla o scrisoare a Sfantului Ioan apostolul la al treilea sinod a toata lumea, ce s-a tinut in Efes contra lui Nestorie, catre clerul din Constantinopol, in care se scrie cuvintele aceste: "Nestorie, nascocitorul de eresuri din cetatea Efesului, in care a petrecut odata si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu si Sfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, fiind chemat la judecata de Sfintii Parinti si de episcopii sinodului, singur pe sine despartindu-se si fiind tulburat de stiinta cea rea, n-a indraznit a veni la dansii. Drept aceea, dupa ce a fost chemat de trei ori, Sfantul Sinod l-a osindit cu dreapta judecata, dandu-l jos din toata cinstea preoteasca.

Din cuvintele acestea si din scrisoarea in care se zice ca Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu si Sfanta Fecioara Maria au petrecut odata in cetatea Efesului, se poate sti ca Maica Domnului s-a dus din Ierusalim cu Cuvantatorul de Dumnezeu si a petrecut in Efes catava vreme. Dar Preasfanta Fecioara Maria n-a fost numai in Efes, ci si in alte cetati si tari, cercetand pe cei luminati din nou. Astfel se povesteste ca ea a fost si in Antiohia, cercetand pe Sfantul Ignatie purtatorul de Dumnezeu, precum i se fagaduise prin scrisoarea sa, zicand: "Voi veni cu Ioan sa te vad pe tine si pe cei ce sunt cu tine!" Se vorbeste ca a fost si in Cipru, la Sfantul Lazar cel inviat a patra zi, care era episcop acolo. Asemenea a fost si la Muntele Athonului, pentru care lucru Stefan Monahul Sfetago-reanul scrie o istorisire ca aceasta:

Dupa inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, ucenicii fiind adunati in Sion, cu Maria, Maica lui Iisus, asteptau pe Mantuitorul, precum le poruncise lor ca sa nu se departeze din Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Domnului. Ei au aruncat sorti si unde ii va cadea partea fiecaruia dintr-insii, acolo sa propovaduiasca Evanghelia Domnului. Atunci Preacurata a zis: "Voiesc ca si eu sa arunc sortul meu cu voi, ca sa nu fiu fara de parte, si sa am partea pe care va voi Dumnezeu sa mi-o dea". Ei au aruncat sortul cu cucernicie si cu frica, dupa cuvantul Maicii lui Dumnezeu, si i-a cazut sortii pamantul Ivirului. Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, primind cu bucurie acea soarta, voia ca indata sa se duca in tara Ivirului, dupa primirea cea in limbi de foc a Sfantului Duh. Dar ingerul lui Dumnezeu i-a zis: "Sa nu te departezi acum din Ierusalim, ci sa petreci aici pana la o vreme, iar sortul care ti-a cazut se va lumina in zilele din urma si stapanirea ta va fi acolo; deci, ai sa te ostenesti, putin dupa o vreme, in pamantul in care va voi Dumnezeu sa te puna". Atunci Preacurata a petrecut in Ierusa-lim multa vreme.

Lazar cel inviat a patra zi era in insula Ciprului, pentru ca acolo se hirotonise arhiereu de Apostolul Varnava. El dorea cu multa dragoste sa vada pe Preacurata Maica Domnului nostru, pe care nu o vazuse de demult, dar nu indraznea sa se duca la Ierusalim de frica evreilor. Maica lui Dumnezeu, intelegand aceasta, a scris o scrisoare catre Lazar, mangaindu-l si poruncindu-i sa trimita o corabie, cu care sa vina la dansul in Cipru, iar el sa nu vina la Ierusalim.

Lazar, citind scrisoarea, s-a bucurat foarte mult si s-a minunat de atit de multa smerenie a ei. Apoi a trimis cu mare graba la dansa corabie si scrisoare. Apoi Preasfanta Maria, sculandu-se, a intrat in corabie cu Sfantul Ioan, iubitul ucenic al lui Hristos, si cu ceilalti care le urmau lor cu cucernicie, si au inceput a calatori spre Cipru. Deci, ridicandu-se un vant potrivnic, a dus corabia tocmai la limanul Muntelui Athos, si aceasta a fost acea putina osteneala a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, care i s-a zis ei de catre inger. Muntele acela era pretutindeni plin de idoli, caci acolo era o capiste mare si o locuinta a lui Apolon si multe alte lucruri dracesti se savarseau in locul acela. Deci, toti elinii aveau pentru acel loc multa cinste, pentru ca era foarte ales, deoarece acolo venea toata lumea la inchinaciune si fiecare isi lua raspunsul la cele ce intreba de la ghicitorii de tot lucrul.

Cand a sosit acolo Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, indata s-a facut printre toti idolii o strigare si un tipet intru acest fel: "Pogoriti-va la limanul lui Climent, si primiti pe Maria, Maica Domnului Iisus!" Aceasta s-a facut fiindca diavolii erau siliti de puterea lui Dumnezeu, de aceea au vestit adevarul fara voie, precum a facut altadata in latura gherghesenilor, cei ce au strigat catre Domnul: Ce este noua si Tie, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici, ca mai inainte de vreme sa ne muncesti pe noi? Poporul, auzind aceasta, s-a minunat si au alergat cu totii la malul marii, spre limanul care s-a zis mai sus. Deci, vazand corabia si pe Maica lui Dumnezeu, au luat-o pe ea cu cinste, si la adunarea lor au intrebat-o cum a nascut pe Dumnezeu si cu ce fel de nume. Ea, deschizandu-si dumnezeiasca sa gura, a binevestit poporului cu de-a-manuntul toate cele despre Hristos si, toti cazand, s-au inchinat lui Dumnezeu Cel ce S-a nascut dintr-insa; iar pe aceea care L-a nascut, au cinstit-o cu multe laude; deci, crezand, s-au botezat, caci multe minuni a facut Maica lui Dumnezeu.

Dupa botez, ea a pus poporului care s-a luminat din nou, povatuitor si invatator, pe unul din urmatorii sai, care a fost in corabie cu Sfantul Ioan, si, bucurandu-se cu duhul, a zis: "Acest loc este dat mie de la Fiul lui Dumnezeu sa-mi fie mie intru sorti". Apoi a binecuvantat poporul si a zis: "Darul lui Dumnezeu sa petreaca in locul acesta si la cei ce petrec aici cu credinta si cu cucernicie si pazesc poruncile Fiului si Dumnezeului meu; iar bunatatile cele de trebuinta spre petrecerea cea de pe pamant, vor fi lor din destul cu putina osteneala. Deci, li se va pregati lor viata cea cereasca si nu va lipsi mila Fiului meu din locul acesta, pana la sfirsitul veacului; iar eu voi fi folositoare locului acesta si spre Dumnezeu calda mijlocitoare pentru dansii!"

Acestea zicandu-le, iarasi a binecuvantat poporul si, intrand in corabie cu Ioan si cu ceilalti urmatori ai lor, au plecat la Cipru, unde au gasit pe Lazar in mare mahnire, de vreme ce Maica lui Dumnezeu n-a ajuns la dansul mai degrab, temandu-se sa nu i se fi intamplat ei pe mare vreo impiedicare de valuri si furtuna; pentru ca nimic nu stia despre dumnezeiasca randuiala ce se facuse. Deci, venind Maica lui Dumnezeu, indata i s-a schimbat mahnirea lui intru bucurie si i-a adus lui daruri, un omofor si niste manecute, pe care singura le-a lucrat intr-adins pentru dansul. Deci, toate cate se facusera in Ierusalim si in Muntele Atonului, i le-a spus lui, si pentru toate au multumit lui Dumnezeu. Petrecand in Cipru multa vreme si Biserica de acolo mangaind-o si binecuvantand-o, iarasi s-au suit in corabie si s-au dus la Ierusalim. Acestea le-a scris monahul Stefan Atonitul despre strainatatea Nascatoarei de Dumnezeu.

Preacurata Fecioara, cercetand laturile cele mai sus zise, iarasi s-a dus la Ierusalim, unde, petrecand in casa cea de la Sion a lui Ioan, a fost pazita de dreapta cea atotputernica a lui Dumnezeu de zavistnica si ucigasa de Dumnezeu sinagoga a evreilor, care nu incetau a vrajmasui impotriva Fiului lui Dumnezeu si impotriva celor ce credeau intr-insul. Dar nicidecum n-ar fi putut suferi evreii ca sa fie intre cei vii Maica lui Hristos, ci cu totul ar fi pierdut-o pe ea, daca n-ar fi acoperit-o Dumnezeu cu o oarecare deosebita purtare de grija, astfel ca mana necredinciosilor sa nu se atinga de chivotul lui Dumnezeu cel insufletit; caci precum pe Fiul ei, Hristos Dumnezeul nostru, in Nazaret, patria Lui, cand toti care erau in adunare, s-au umplut de manie si L-au dus in varful muntelui ca sa-L arunce jos, insa Hristos, trecand prin mijlocul lor, s-a dus. Astfel ca evreii cei mincinosi n-au putut sa puna chinuitoarele lor maini pe Dansul, nici sa se atinga de Cel vazut, fiind impiedicati si opriti de puterea cea nevazuta a lui Dumnezeu, ca inca nu venise ceasul Lui. Tot asa a facut Domnul si pentru Preacurata Maica sa, caci a oprit rautatea cea evreiasca scornita de ei si a stricat sfatul lor cel viclean pornit impotriva ei; pentru ca de multe ori voiau ei ca sa prinda pe Maica Domnului si sa o piarda sau sa-i faca rau, dar nu puteau.

Deci, Preacurata Fecioara a petrecut in Ierusalim in mijlocul atitor uratori si vrajmasi ai sai, ca o oaie in mijlocul lupilor si ca un crin intre spini, gasind adesea intru dreptate cuvintele stramo-sului sau David: Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu, de cine ma voi teme? Domnul este scutitorul vietii mele, de cine ma voi infricosa? De s-ar randui asupra mea tabara, nu se va teme inima mea; de s-ar ridica asupra mea razboi, spre Dansul eu nadajduiesc; de voi merge prin mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu, Fiule si Dumnezeul meu, esti cu mine.

Apoi a venit la dansa spre cercetare si inchinaciune si Sfantul Dionisie Areopagitul, cel luminat in Atena de Sfantul Apostol Pavel, si a petrecut nedepartat de dansul trei ani, avand mare dorinta sa vada pe Maica lui Dumnezeu. Dupa trei ani de la luminarea sa, mergand intr-adins cu binecuvantarea invatatorului sau, Apostolul Pavel, si vazand pe cea dorita, s-a umplut de multa mangaiere duhovniceasca, incat singur despre aceasta o spune in scrisoarea sa catre Sfantul Apostol Pavel, scriind astfel: "Vai, necredincios lucru mi-a fost mie, marturisesc inaintea lui Dumnezeu, o povatuitorule si incepatorul nostru cel preaales! Ca afara de Dumnezeul Cel Preainalt, sa fie ceva plin de dumnezeiestile puteri si de darurile cele minunate, nimeni din oameni nu poate, sa o ajunga cu mintea pe aceea, pe care am vazut-o si am inteles-o eu cu ochii, nu numai cei sufletesti, ci si cu cei trupesti; pentru ca am vazut cu ochii pe cea cu chip dumnezeiesc si mai sfanta decat toate duhurile ceresti, pe Maica lui Iisus Hristos, Domnul nostru, pe care mi-a daruit-o mie a o vedea darul lui Dumnezeu si cinstea varfu-rilor apostolilor, asemenea si darul cel nespus al singurei Milostive Fecioare si Preacuratei.

Marturisesc inaintea lui Dumnezeu cel Atotputernic, iarasi si iarasi, si inaintea darului cel mantuitor si inaintea Preaslavitei Cinstitei Fecioare Maria, ca, pe cand era cu Sfantul Ioan Evanghelistul, petrecand in trup si stralucind la cer ca un soare, am intrat inaintea fetei celei cu chip dumnezeiesc a Preasfintei Fecioare, atit de mare si nemasurata dumnezeiasca raza, nu numai m-a stralucit din afara, dar si inlauntru mai mult m-a luminat si m-a umplut de atitea preaminunate si felurite aromate cu buna mirosire, incat nici trupul meu cel neputincios, nici duhul n-a putut suferi unele ca acele semne atit de mari si incepaturi ale fericirii si slavei celei vesnice. Inima mea si duhul meu au slabit de slava si de dumnezeiestile daruri.

Marturisesc cu Dumnezeu, Care a petrecut in preacinstitul si feciorescul pantece, ca, de nu mi-ar fi fost mie dumnezeiestile Tale invataturi si legi, in pomenire si in mintea cea luminata, as fi inteles-o pe ea ca este adevarat Dumnezeu, si as fi cinstit-o pe ea cu inchinaciunea care se cuvine unuia adevaratului Dumnezeu. Caci nici o slava si cinste mai mare nu poate sa fie ajunsa de mintea oamenilor celor preamariti de Dumnezeu, precum a fost acea fericire pe care am gustat-o eu nevrednicul, invrednicindu-ma in acea vreme si facandu-ma atunci foarte fericit. Multumesc Celui Preainalt si Preabunului meu Dumnezeu, dumnezeiestii Fecioare si preasfantului Apostol Ioan, asemenea si tie, incepatorului Bisericii care dantuieste, celui ce o facere de bine ca aceasta cu milostenie mi-ai aratat mie".

Aceasta este scrisoarea Sfantului Dionisie, din care este destul a vedea si a intelege ce fel de dar dumnezeiesc avea preacinstita fata a Preacuratei Stapanei noastre, petrecand pe pamant. Deci cei ce o vedeau pe ea in trup, se luminau cu sufletele si se indulceau cu inimile de multa bucurie duhovniceasca. Caci multi alergau la ea de pretutindeni din cei noi luminati; iar ea, ca o adevarata Maica, pe toti ii primea intocmai cu nefatarnicie si pe toti ii miluia cu darul sau. Celor bolnavi le dadea tamaduiri; neputinciosilor, sanatate; celor mahniti, mangaiere, si tuturor de obste, intarire in credinta; neindoire in nadejde, indulcire in dragostea cea dumnezeiasca, iar pacatosilor, indreptare.

Preacurata Fecioara, vietuind in casa lui Ioan, iesea adeseori spre a cerceta locurile acelea, pe care preaiubitul sau Fiu si Dumnezeu le-a sfintit cu urmele preasfintelor Sale picioare si le-a pecetluit cu varsarea singelui Sau. Cerceta si Betleemul, unde S-a nascut dintr-insa negrait, pazindu-i nevatamata fecioria ei. Mai ales inconjura acele locuri unde Domnul nostru a patimit de voie si le uda cu lacrimile sale, din dragostea cea de maica, plangand si zicand: "Aici a fost batut preaiubitul meu Fiu! Aici a fost incununat cu cununa de spini! Aici a iesit purtand Crucea si aici a fost rastignit!" Apoi, ajungand la Sfantul Mormant si umplandu-se de negraita veselie, graia cu lacrimi de bucurie: "Aici, fiind ingropat cu trupul Hristos, a inviat a treia zi cu preaslavire!"

Se scrie si aceasta, ca oarecare din iudeii zavistnici au spus arhiereilor si carturarilor ca Maria, Maica lui Iisus, iese in toate zilele la Golgota si la Mormantul in care a fost pus Iisus, Fiul ei, isi pleaca genunchii, plange si cadeste Mormantul cu tamaie, iar ei au pus pazitori, ca pe nimeni din crestini sa nu-i lase sa se apropie acolo. De unde este aratat, ca dintr-acea vreme s-a inceput acel dreptcredincios obicei intre credinciosii crestini, ca sa cerceteze Sfintele Locuri si sa se inchine Domnului Hristos Dumnezeu, Care a voit a patimi pentru noi de voie. Caci incepatura acelui obicei a fost insasi Nascatoarea de Dumnezeu, careia i-au urmat si celelalte sfinte femei si barbati. Drept aceea de la arhiereii si carturarii care inca suflau cu ingrozire si cu ucidere, se pusese paza, ca sa nu lase pe nimeni sa se apropie de Mormantul lui Iisus si pe insasi Maria, Maica Lui, sa o ucida; dar Dumnezeu a orbit ochii pazitorilor, ca sa nu vada venirea Mariei la Mormantul lui Hristos.

Deci, de cate ori mergea acolo, dupa obiceiul sau, preabine-cuvantata Fecioara, pazitorii nu puteau deloc s-o vada, nici pe cei ce erau cu ea. Dupa o vreme indelungata, pazitorii, ducandu-se de la Mormant, au spus cu juramant arhiereilor si carturarilor, ca pe nimeni n-au vazut venind la Mormantul lui Iisus. Preasfanta Maria mai mergea inca si la Muntele Eleonului, de pe care Domnul nostru S-a inaltat la ceruri si acolo, plecandu-si genunchii, saruta urmele lui Hristos, care de preasfintele Lui picioare s-au inchipuit acolo pe piatra. Ea se ruga catre Fiul sau cu multa plangere, ca sa binevoiasca s-o ia si pe Ea la sine; pentru ca mai mult decat Sfantul Pavel, fara de asemanare, dorea Fecioara sa se dezlege si sa petreaca cu Hristos.

Adeseori zicea cuvintele lui David: "Cand voi veni si ma voi arata fetei Domnului? Lacrimile mele s-au facut mie paine ziua si noaptea. Cand voi vedea pe Fiul meu cel preaiubit? Cand voi veni catre cel ce sade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal? Cand voi sta inaintea Scaunului slavei Lui? Cand ma voi satura de vederea fetei Lui? O, preadulcele meu Fiu, acum este vremea sa te milostivesti spre Sion! Acum este vremea sa ma miluiesti pe mine, Maica Ta, din valea plangerii a acestei lumi, pe aceea care, pana la atita nevedere a preasfintei fetei Tale, ma tanguiesc. Scoate de acum sufletul meu din trup ca din temnita, caci in ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, tot asa doreste sufletul meu de Tine, Dumnezeule, ca sa ma satur, cand mi se va arata slava Ta".

Sfanta Fecioara se obisnuise ca uneori sa intirzie in Muntele Eleonului, caci langa muntele acela era satul care se numeste Ghetsimani si langa el, sub munte, o gradina cu saduri, din care Zevedei avea putina castigare, si care era mostenirea Sfantului Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu. Intr-acea gradina, Domnul nostru, mai inainte de patima Sa cea de voie, se ruga si asuda fata cu singe, sezand in genunchi inaintea Tatalui ceresc. Deci, intr-acea gradina, dupa aceea, si Preacurata Maica Lui, in acelasi loc varsa rugaciu-nile sale cele fierbinti, asemenea sezand in genunchi si udand cu lacrimi fata sa si acel loc. Acolo a fost mangaiata de inger cu vestirea de la Dumnezeu a grabnicei ei mutari la ceruri.

Acolo s-a facut de doua ori aratare ingereasca Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, mai inainte de sfirsitul ei, dupa marturia lui Gheorghe Chedrin, istoricul grec; adica mai inainte cu 15 zile de adormirea ei; apoi mai inainte cu trei zile, cand a luat de la inger acea stalpare de lemn de finic din Rai, pe care a dus-o Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu.

In stire sa fie si aceasta, ca praznicul Adormirii Preasfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu este asezat in 15 zile ale lunii lui august, ca sa se praznuiasca cu toata cinstea, de pe vremea imparatiei dreptcredinciosului imparat grec Mauriciu. Drept aceea, praznuim cu bucurie preaslavita ei mutare de pe pamant la cer si slavim pe Cel ce S-a nascut dintr-insa si Care a luat-o la cer cu slava, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh este slavit in veci. Amin.

Unii, precum Meliton, episcopul Sardelor, scriu ca si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, mai inainte de Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, se dusese la Efes si de acolo a fost adus de nor, precum au fost adusi inainte si ceilalti apostoli si au venit la ingroparea Maicii lui Dumnezeu. Iar ceilalti, de care povestesc Metafrast si Sofronie cu neindoire, spun ca Sfantul Ioan nu se departa de Maica cea daruita cu darul de Dumnezeu, al carei fiu era din incredintarea lui Hristos, ci ii slujea ei intotdeauna, ca un adevarat fiu pe maica sa, avand-o in casa sa pana la fericitul ei sfirsit. El se ducea uneori pentru putina vreme in cetatile de primprejur, precum s-a pomenit mai sus, adica se ducea cu Petru in Samaria, si aceasta o facea dupa bunavointa si binecuvantarea Maicii lui Dumnezeu, dar indata se intorcea iarasi la dansa in Ierusalim. Pana sa se intoarca el, slujba Preacuratei Fecioare o implinea Sfantul Iacov, ruda Domnului, cel ce intotdeauna petrecea in Ierusalim la scaunul sau. Dupa povestirea oarecarora, si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, ca si ceilalti apostoli, a fost rapit de nor, si aceasta s-a facut dintr-o cetate mai apropiata.

Acestea s-au spus pentru a sti unde si cum a petrecut Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu dupa inaltarea Domnului. Deci, pentru cinstita ei adormire, citeste precum este scris cuvantul mai inainte.

Pentru anii Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, cat a petrecut pe pamant, si in care an a murit, multa neintocmire este intre scriitorii bisericesti de istorii si de hronografuri.

Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, scriitorul istoriei bisericesti, si apoi de la dansul si sinaxarele lunilor - al Moscovei, al Kievului si al Azovului -, povestesc ca Adormirea Preasfintei Fecioare Maria s-a intamplat in anul al 48-lea de la intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, si in al 15-lea de la Inaltarea Lui. Ea a vietuit pe pamant 63 de ani. Sinaxarele lunilor numara acesti ani astfel: A nascut pe Domnul nostru Iisus Hristos in al 15-lea an al varstei Sale. Dupa rastignirea si inaltarea Domnului la cer a petrecut in casa Sfantului Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu 15 ani, si a murit in anul 48 de la nasterea lui Hristos, pe vremea imparatiei lui Claudie Cezarul. Astfel ca toti anii vietii ei au fost 63.

Nichifor Calist, in a doua carte a sa, in capitolul 3, aduce pe Sfantul Apostol Evod, unul din cei 70, care a fost intaiul episcop in Antiohia dupa marele Apostol Petru, si spune ca, adormirea Preacuratei Fecioare a fost in anul 44 de la intruparea lui Hristos; iar toti anii varstei ei sunt 59. Nichifor scrie numarul anilor lui Evod astfel: De trei ani Preacurata Nascatoare de Dumnezeu s-a dus in templu si acolo a petrecut 11 ani in sfanta sfintelor. Apoi s-a dat de preoti lui Iosif spre paza, la care a petrecut 4 luni si a luat buna-vestire cea de bucurie de la ingerul Gavriil. A nascut pe Domnul Hristos in anul al 15-lea al varstei sale, in 25 ale lunii Decembrie; dupa aceea a petrecut 33 de ani, in care Cuvantul cel mai inainte de veci si Fiul ei, petrecea pe pamant. Dupa patimirea de voie, invierea si inaltarea Domnului, a sezut in casa lui Ioan 11 ani. Astfel toti anii vietii ei adunati sunt 59. Aceste cuvinte ale lui Evod adunandu-le Nichifor, pe a sa intelegere le pune in cartea a 2-a, in capitolul 21, spunand ca Preacurata Fecioara s-a mutat in al 60-lea an al varstei sale.

Ipolit spune ca Preacurata Fecioara a petrecut dupa patimirea Domnului Hristos 9 ani si s-a mutat in al 43-lea an de la intruparea Domnului, iar toti anii vietii ei ar fi 58.

Meliton, episcopul Sardelor, a scris ca, in anul 22 dupa Inaltarea Domnului, Preasfanta Fecioara Maria a trecut de la cele pamantesti la cele ceresti, in anul 58 de la intrupare, iar de la nasterea sa in anul 69.

Sfantul Epifanie si cu Gheorghe Chedrin scriu asemenea, ca Preacurata Fecioara, dupa inaltarea Domnului, a petrecut 24 de ani, iar toti anii ei au fost 62, neajungand 23 de zile pana la 62 de ani, pentru ca s-a nascut in septembrie, in opt zile, si s-a mutat in 14 zile ale lunii August. Dupa aceasta numarare a lui Epifanie si a lui Chedrin, Preacurata Fecioara s-a mutat in anul 57 de la intru-parea lui Dumnezeu Cuvantul, la sfirsitul lui Claudie si la inceputul imparatiei lui Nero.

Sfantul Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Egiptului, ase-menea si Sfantul Simeon Metafrast, nu numara anii vietii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ci numai aminteste ca Adormirea Preasfintei Fecioare Maria s-a facut la adanci batraneti. Cu acestia se uneste si Meletie Atenianul, istoric bisericesc.

Sa nu ne miram de aceasta neintocmire a acestor multi scrii-tori pentru anii vietii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca in acele vremi se afla prigonire cumplita asupra Bisericii, si nu era vreme de scrierea cartilor, cu de-amanuntul, de numararea anilor si de faptele bisericesti; pentru ca atunci credinta lui Hristos nu se raspandea prin scripturi, ci prin propovaduire cu gura si cu nevointe mucenicesti. Desi atunci erau scriitori de carti, dar aceia in scurta vreme se sfirseau muceniceste si cartile lor se ardeau de catre paganii prigonitori. Pentru aceasta sa se tina cine va voi, de oricare scriitor si numarator de anii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Deci, este cu putinta a socoti ca mai vrednica este istoria acelora care au scris mai tirziu despre anii vietii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si au zis ca la adanci batraneti a trecut la viata cea neimbatranita. Socoteste aceasta de aici: la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, in timpul ingroparii trupului ei cel curat si primitor de Dumnezeu, a fost cu Sfintii Apostoli si Sfantul Dionisie Areopagitul, iar Dionisie s-a intors la Hristos in Atena de Sfantul Apostol Pavel, in anul 52 de la intruparea Cuvantului lui, dupa adevarata urmare a celor vrednici de credinta scriitori de istorii si de ani.

Deci, daca Preacurata Fecioara s-a mutat, dupa Ipolit, in anul 43 de la intruparea lui Hristos, dupa Evod in anul 44, sau dupa Eusebiu si sinaxarele lunilor in anul 48, apoi cum putea sa fie Sfantul Dionisie la adormirea ei cea mai de pe urma in anul 52, cand el s-a intors spre Hristos. Deci, Preacurata Fecioara s-a mutat mai tirziu, dupa intoarcerea lui Dionisie. Acest sfant a fost la adormirea ei cu ceilalti Sfinti Apostoli si barbati apostolesti.

Mai mult, nu se cuvine a ispiti si-a iscodi tainele acelea, pentru care Dumnezeu n-a voit sa le arate tuturor.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 806

Voteaza:

Adormirea Maicii Domnului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE