Aducerea la Bari a moastelor Sf.Ierarh Nicolae; Sf.Prooroc Isaia; Sf.Mc.Hristofor

 

Pomenirea Sfantului Prooroc Isaia

   

Sfantul Prooroc Isaia era de neam din Ierusalim si se tragea din semintia imparatilor iudei. El era fiul lui Amos, nu al Proorocului Amos, pentru ca Proorocul Amos era de neam tecuntean si pastor de dobitoace; iar nu ierusalimnean din casa imparateasca, fiind cinstit intre sfintii prooroci. Amos, tatal lui Isaia, era unul din rudeniile imparatului Ierusalimului, frate bun cu Amesie, imparatul iudeu, care nu era numarat intre sfintii prooroci.

   

Isaia, fiul lui, crescuse in frica lui Dumnezeu, invatind legea Domnului. Dupa ce a ajuns la virsta cea desavirsita, s-a insotit cu o femeie dupa lege si a nascut fiu, precum singur zice de aceasta: "M-am apropiat de proorocita", adica de sotia mea, cea luata din ceata fecioarelor, pentru a petrece impreuna; si, care, pana la vremea nuntii slujea in biserica Domnului, cu fapte bune si sfinte, deprinzandu-se a se ruga neincetat lui Dumnezeu; si se invrednicise de darul proorociei, pentru viata ei cea placuta Lui.

Ea este numita proorocita pentru doua lucruri: intai pentru ca este sotie de prooroc, iar al doilea pentru ca singura a luat darul proorociei de la Dumnezeu. Si a zamislit in pantece de la barbatul sau, proorocul Isaia, si a nascut fii.

   

Deci, Isaia a zis: Iata, eu si pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Aici, dupa intelegerea tilcuitorilor, vorbeste despre fiii sai cei firesti si se pomeneste in proorocia lui Iacov, fiul lui. Iar fericitul Ieronim spune de proorocul Isaia, din povestire ebraica si aceasta: "El a fost, dupa maica, mos al imparatului Manase, muncitorul sau; pentru ca din fiica lui Ofovia, cea insotita cu imparatul Ezechie, s-a nascut Manase. Sfantul Isaia a inceput a prooroci in imparatia lui Azaria, imparatul Iudeii, care, in Sfanta Scriptura, se numeste Ozia.

   

Acel imparat a fost fiul lui Amesie imparatul si nepot al lui Amos, tatal lui Isaia. Deci, Sfantul Isaia a proorocit in zilele imparatului Azarie, numit si Ozia, fiul lui Amesie, in zilele imparatului Ioatam, fiul lui Ozia, in zilele imparatului Ezechie, fiul lui Ahaz, in zilele imparatului Ahaz, fiul lui Ioatam si in zilele imparatului Manase, fiul lui Ezechie, de la care a si patimit.

   

Dar cum si ce a proorocit el, este destul de aratat in cartea lui cea scrisa pe larg, in care este aratata si viata lui cea placuta lui Dumnezeu. El a fost atat de bineplacut lui Dumnezeu, incat s-a invrednicit a-L vedea sezand pe scaun inalt si preainaltat, Caruia imprejur Ii stateau serafimii cei cu cate sase aripi, strigand: Sfant, sfant, sfant Domnul Savaot; plin este cerul si pamantul de slava Lui. Iar cand Isaia proorocul a vazut aceasta, s-a umplut de spaima si a zis in sine: O, ticalosul de mine, m-am invrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, avand buze necurate si petrecand in mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.

   

Si s-a trimis la dansul unul din serafimi, avand in maini un carbune aprins, pe care il luase cu clestele din altar si s-a atins de buzele lui, zicandu-i: Iata, s-a atins acesta de buzele tale si va sterge Domnul faradelegile tale si pacatele tale le va curati. Dupa aceasta a auzit Sfantul Isaia glasul Domnului, graind catre dansul: Pe cine voi trimite si cine va merge la poporul Meu. Si a zis Isaia: Iata, eu sunt Doamne. Trimite-ma pe mine! Si l-a trimis pe el Domnul la poporul Sau, ca sa indemne pe cei pacatosi la pocainta si sa le spuna lor cele ce vor sa fie, adica vor lua multe feluri de pedepse, de nu se vor pocai; iar de se vor intoarce la Dumnezeu cu pocainta, vor primi mila si iertare.

   

Deci, a proorocit Sfantul Isaia despre multe feluri de lucruri, precum si despre robia Galileei si a Samariei de catre asirieni; despre navalirea lui Senaherim asupra Iudeei, despre stricarea multor tari si cetati cu multe feluri de razboaie; dar, mai ales, a proorocit despre zamislirea si nasterea lui Hristos din Preacurata Fecioara, prin Care s-a mantuit neamul omenesc. El a zis: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui, Emanuel, care se tilcuieste cu noi este Dumnezeu. Si iarasi: Iesi-va toiag din radacina lui Iesei - Preacurata Fecioara - si floare din radacina lui va creste - Hristos - si va odihni peste dansul Duhul lui Dumnezeu, Care din Tatal este si spre Fiul Se odihneste. Si iarasi: Prunc S-a nascut noua si Fiul S-a dat noua, a Carui stapanire s-a facut peste umarul Lui; si se cheama numele lui, Inger de mare sfat. Asemenea a proorocit si despre patimile lui Hristos, zicand: Acesta, poarta pacatele noastre si patimeste durere pentru noi. Rapitu-S-a pentru pacatele noastre si a fost muncit pentru faradelegile noastre si cu rana Lui noi toti ne-am vindecat. Ca o oaie spre junghiere S-a adus si ca un miel fara de glas impotriva celui ce-L tunde pe El; asa nu Si-a deschis gura Sa.

   

Chiar si despre Crucea lui Hristos mai inainte a vestit, zicand: Slava Libanului va veni la tine, Ierusalime, cu chiparos, cu perg si cu cedru, ca impreuna sa preamareasca locul cel sfant al Meu, zice Domnul - si locul picioarelor Mele il voi preamari. El a mai vestit a doua infricosata venire a lui Hristos, zicand: Iata, Domnul va veni ca focul si carele Lui ca viforul, ca sa dea cu manie izbandirea Sa si certarea in vapaie de foc. Caci cu focul Domnului se va judeca tot pamantul.

   

Proorocul Isaia petrecea intru defaimarea lumii; pentru ca desi era ruda cu imparatii Iudeii si putea sa aiba multe bogatii si slava lumii acestia, insa pe toate acelea le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu si petrecea cu sotia sa cea placuta lui Dumnezeu, in saracie de bunavoie si smerenie, in infranare mare si in viata cea aspra a trupului. Haina lui era un fel de sac facut din par, pe care il punea pe trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorirea trupului, iar alta, ca sa dea oamenilor celor pacatosi chip de pocainta. Si cu un chip smerit ca acela, ruga pe Dumnezeu pentru dansii.

   

Altadata a umblat gol trei zile prin mijlocul Ierusalimului, nerusinindu-se de multimea poporului, nici necinstindu-si neamul sau cel bun. Aceasta a facut-o dupa porunca Domnului; pentru ca imparatul Ezechie impreuna cu Ierusalimul, cand a venit Sargon si Senaherim, imparatul asirienilor, asupra Iudeei cu putere multa, nadajduia mai mult spre ajutorul Egiptului si al Etiopiei - pentru ca se obisnuisera iudeii de a cistiga ajutor mai mult de la egipteni si de la etiopieni, decat a cere ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfantul Isaia a sfatuit pe imparat si pe popor, ca sa alerge spre Dumnezeu mai mult decat spre oameni si de la Cel Preainalt sa ceara si sa nadajduiasca ajutor; iar nu de la aceia, care singuri nu pot sa se apere, pentru ca s-a apropiat si de ei pierzare. El a proorocit si de pieirea Egiptului si a Etiopiei, care are sa vina asupra lor, tot de la acelasi imparat al asirienilor, Senaherim. Si ca proorocia lui sa fie incredintata tuturor, a mers gol prin toata cetatea; pentru ca s-a facut catre dansul cuvantul Domnului, zicandu-i: Mergi si leapada sacul de pe mijlocul tau si scoate incaltamintele tale din picioare.

   

Iar proorocul a facut asa, umbland gol si descult trei ani, spunindu-le cu cuvintele si aratandu-le cu goliciunea sa ca se vor lipsi iudeii de ajutorul Egiptului si al Etiopiei, spre care in zadar se nadajduiesc si, cum ca, cu un chip ca acesta, egiptenii si etiopienii se vor duce in robie goi. Pentru ca a grait Domnul: "Precum a umblat robul Meu, Isaia, gol si descult, asa va duce imparatul asirienilor pe robitii Egiptului si al Etiopiei, pe tineri si pe batrani, goi, desculti si descoperiti spre rusinea Egiptului".

   

Proorocul Isaia a inchipuit cu acea goliciune a sa, goliciunea lui Hristos Domnul nostru, Care a fost dezgolit pe Cruce in privirea tuturor, pe care El a voit a o suferi pentru goliciunea lui Adam, ce a cunoscut-o in rai, dupa calcarea poruncii lui Dumnezeu.

   

Proorocia lui Isaia despre Egipt si despre Etiopia s-a implinit indata; pentru ca Senaherim, imparatul asirienilor, auzind ca Toroc, imparatul Etiopiei, vine asupra lui, ajutand iudeilor, s-a intors impotriva lui si, biruindu-l, a supus imparatiei sale pamantul Egiptului si al Etiopiei; iar dupa aceea a mers asupra Iudeei, ostindu-se si luand multe cetati. El se lauda ca va lua Ierusalimul si pentru aceasta hulea pe Dumnezeu Cel Inalt prin voievodul sau, Rapsac, pe care il trimisese cu putere multa contra imparatului Ezechie.

   

Proorocul Isaia era si mare facator de minuni, caci, Ierusalimul fiind amenintat de inconjurarea celor de alta semintie, din cauza lipsei de apa, el, cu rugaciunea sa - precum scriu despre aceasta Sfantul Epifanie si Sfantul Dorotei al Tirului -, a scos un izvor de apa de sub muntele Sionului. Si s-a numit izvorul acela "Siloam", adica trimis; caci de la Dumnezeu s-a trimis poporului cel insetat acel izvor, pentru proorocestile rugaciuni. Izvorul acela era minunat, pentru ca izvora apa numai iudeilor; iar celor de alta semintie se facea uscat. Sfantul prooroc a izbavit cu rugaciunea sa cetatea Ierusalimului de inconjurarea barbarilor; pentru ca intr-o noapte, a iesit ingerul Domnului si a ucis din oastea asirienilor o suta optzeci si cinci de mii. Deci, Senaherim, sculandu-se dimineata si vazand atata multime de trupuri moarte, s-a inspaimantat si a fugit cu rusine de la Ierusalim si s-a asezat in Ninive, unde a fost ucis de fiii sai. Sfantul Isaia a tamaduit pe imparatul Ezechie de o boala, de care se imbolnavise de moarte; si i-a spus aceluia de la fata Domnului, ca pentru rugaciunile si lacrimile lui, i se mai adauga la viata inca cincisprezece ani. Si a fost pentru aceasta, ca soarele s-a intors inapoi pe fiecare zi cu zece trepte, adica la zece minute, care se arata in ceasornicul de pe zid.

   

Deci, ziua aceea a fost mare durere dupa asemanare; insa nu dupa asemanarea acelei zile, in care odata Isus al lui Navi a oprit soarele in loc, cand a biruit pe vrajmasi. O minune ca aceasta a inspaimantat toata lumea, incat Merodah Valadan, fiul lui Valadan, imparatul Babilonului, a trimis o scrisoare si soli cu daruri in Ierusalim, la Ezechie, imparatul Iudeei, intai ca sa-l cerceteze pe el, caci auzise ca a fost foarte rau bolnav si se sculase; iar al doilea, ca sa intrebe de minunea ce se intamplase, ca soarele s-a intors inapoi si iarasi s-a indreptat in calea sa, deoarece se facuse stire despre aceea la imparatul Babilonului, ca pentru Ezechie se facuse acea minune. Ezechie s-a bucurat foarte mult de trimisii imparatului Babilonului si le-a aratat toate bogatiile casei sale, care lucru n-a fost placut Domnului. Deci, a venit la el Sfantul Prooroc Isaia si i-a zis: "Ce au vazut in casa ta barbatii ce venisera din Babilon?" Ezechie a raspuns: "Toate cate sunt in casa mea le-au vazut si nu a fost in casa nici un lucru din camarile mele, pe care nu l-ar fi vazut".

   

Isaia i-a zis: "Asculta cuvantul Domnului Savaot: Vor veni zile, cand babilonienii vor lua toate cele din casa ta si toate cate au adunat parintii tai pana in aceasta zi, le vor duce in Babilon si nu vor lasa nimic; inca vor lua si din fiii tai pe care i-ai nascut si ii vor duce in Babilon, unde ii vor face servitori in casa imparatului Babilonului". Aceasta proorocie a Sfantului Isaia s-a implinit mai pe urma, iar imparatul Ezechie s-a sfarsit in pace si a fost ingropat impreuna cu parintii sai.

   

Dupa sfarsitul imparatului Ezechie a luat imparatia Iudeei, Manase, fiul lui Ezechie, fiind in virsta de doisprezece ani si facand viclesug inaintea ochilor Domnului. Pentru ca, dupa ce a venit in virsta desavirsita, a inceput a umbla nu dupa poruncile Domnului, ci dupa uriciunile paganesti. Fiindca a zidit capiste idolilor si altar lui Baal si se inchina idolilor celor ciopliti, iar casa Domnului a spurcat-o cu jertfe idolesti si pe fiii sai i-a trecut prin foc, dupa cum faceau inchinatorii de idoli. El se indeletnicea cu vraji si basme, razvratind poporul Domnului si ducandu-i pe ei, impreuna cu sine, la inchinarea de idoli; iar pe cei ce nu se invoiau la voia lui cea paganeasca, ii ucidea. El a varsat foarte mult singe nevinovat, pana ce Ierusalimul s-a saturat de mult singe; pentru care lucru, mustrandu-se si ocarandu-se de Sfantul Prooroc Isaia, s-a pornit spre manie. Asemenea si boierii Ierusalimului si multi din popor s-au umplut de manie asupra proorocului lui Dumnezeu, de vreme ce, mustrandu-i pentru acele pacate grele, ii numea boieri ai Sodomei si ai Gomorei, zicandu-le: Ascultati cuvantul Domnului, boieri ai Sodomului, luati aminte la legea lui Dumnezeu, popoarele Gomorului.

   

Acestea le zicea pentru apucaturile lor cele rele, deoarece prin faptele lor cele necurate, se asemanau cu Sodoma si cu Gomora. Deci, toti, impreuna cu imparatul, nesuferind o mustrare ca aceea, cautau sa ucida pe sfantul. Astfel, Sfantul Prooroc Isaia a fost taiat la cimp, afara din Ierusalim, cu fierastraul de lemn, din porunca imparatului Manase. Si asa, Isaia, marele prooroc al lui Dumnezeu, s-a sfarsit muceniceste la adanci batraneti, avand o suta douazeci si sase de ani. El este laudat de Isus al lui Sirah, astfel: Domnul a izbavit pe poporul Sau prin mana lui Isaia; a biruit ostile asirienilor si le-a sfaramat ingerul Lui; caci Ezechie a facut placere inaintea Domnului si s-a intarit pe caile lui David, tatal sau, pe care le-a poruncit Isaia, proorocul cel mare si credincios in vedeniile sale: In zilele lui soarele s-a tras inapoi si a prelungit viata imparatului cu mare duh, a vazut pe cele de pe urma si a mangiiat pe cei ce se tanguiau. In Sion pana in veac a aratat pe cele ce vor fi si pe cele ascunse.

   

Dupa uciderea proorocului Isaia, trupul lui cel cinstit, luandu-l unii din cei tematori de Dumnezeu, l-au ingropat aproape de izvorul acela al Siloamului, pe care Sfantul Isaia l-a scos cu rugaciu-nea sa. Pentru aceasta l-au pus pe el acolo ca, cu rugaciunile proorocului lui Dumnezeu, Isaia, si dupa moartea lui, sa izvorasca neincetat apa Siloamului. Langa izvorul acela, a fost zidita o scaldatoare, la care orbul din nastere a capatat vedere, punind pe ochii lui tina cea facuta din scuipat de Domnul nostru Iisus Hristos, si care a fost trimis ca sa se spele. Chiar pana astazi apa aceea are o putere tamaduitoare, pentru ca se povesteste de cei ce cerceteaza Sfintele Locuri ale Ierusalimului ca, saracinii, care acum locuiesc acolo cu voia lui Dumnezeu, fiind din firea lor puturosi cu trupurile - ca si caprele -, isi spalau copiii in apa Siloamului, si chiar ei se spalau, si goneau acea putoare. Inca si celor bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugaciunile Sfantului Prooroc Isaia si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, caruia se cuvine slava in veci. Amin.

 

Aducerea Cinstitelor Moaste ale Sfantului Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei

 

   

Pe vremea binecredinciosului imparat grec Alexie si a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stapanind in Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici si Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care dupa aceea s-a facut monah, a fost navalire a ismailitenilor contra stapanirii grecesti de pe acea parte de mare, pentru ca, incepand de la Herson, vrajmasii Crucii lui Hristos, au robit pamantul crestin pana la Antiohia si Ierusalim si au pustiit cu foc si cu sabie toate cetatile si satele, bisericile si manastirile; iar pe cei ce au scapat de sabie, barbati, femei si copii, i-au robit si toate partile acelea le-au luat in stapanirea lor. Atunci si cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaste ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiasi agareni.

   

Toate acestea s-au facut insa cu voia lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre cu care maniem foarte mult pe Domnul si intaratam pana la amaraciune indelunga Lui rabdare, precum zice pentru cei pacatosi in psalmi: Amarat-au pe Cel Preainalt. Pentru ca, Dumnezeu prea mult Se mihneste de faradelegile poporului ce vietuieste fara de pocainta; atunci nu cruta nici pe sfintii Sai, nici asculta rugaciunile placutilor Sai; pentru ca a zis oarecand catre Sfantul Prooroc Ieremia: "De va sta Moise si Samuil inaintea fetei Mele, rugandu-se pentru poporul cel ce Ma uraste, sufletul meu nu este catre poporul acesta. Surpat-am pe dansii de la fata Mea, la moarte, la sabie, la foamete si la robie".

   

Cu o dreapta manie ca aceasta a lui Dumnezeu, pustiindu-se multe parti grecesti de la rasarit, intre care a fost si Lichia, cu cetatea ce se numeste Mira; prin aceasta a voit Domnul, sa se aduca cinstitele moaste ale Sfantului Nicolae, placutului Sau, din cetatea cea pustiita, Mira, in cetatea cea cu popor, care se numeste Bari, si care este in Italia. Astfel, moastele unui luminator ca acesta al lumii, al carui sfant suflet petrece intru cetele ceresti cu cinstea cea vrednica, n-a voit sa fie pe pamant cu cinstire sub obroc. Si ca izvorul cel pururea curgator al minunilor celor de tamaduiri sa nu fie lipsit de cei ce scot dintr-insul; iar pe de alta parte, ca si Apusul, sa nu se lipseasca de facerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu.

   

Aducerea acestor sfinte moaste s-a facut intr-acest fel: "Unui preot care locuia in cetatea Bari, om drept, cinstit si cucernic, i s-a aratat inainte Sfantul Nicolae, zicandu-i: "Mergi si spune poporului acestuia si la tot soborul bisericesc ca, ducandu-se in Mira, cetatea Lichiei, sa ia de acolo moastele mele si, aducandu-le aici, sa le puna in aceasta cetate a Varului, pentru ca nu pot sa fiu in acel loc pustiu; asa voind Domnul Dumnezeul meu".

   

Preotul, sculandu-se dupa vedenia aceasta, a mers in biserica si a spus clerului bisericii si la tot poporul aratarea Sfantului Nicolae, ce o vazuse in acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicand: "Astazi a preamarit Domnul mila Sa, spre poporul Sau si spre cetatea noastra". Deci, degraba au randuit trei corabii si au ales niste oameni vestiti si tematori de Dumnezeu, dandu-le lor din sfintita randuiala cateva fete cinstite, ca sa mearga pentru aducerea sfintelor moaste ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul calatoriei lor, au gandit, ca nu in loc de cistigarea cea dorita a moastelor celor facatoare de minuni, sa li se intample lor ceva impotriva. Deci, luand asemanare negutatoreasca, ca si cum ar face ei o negutatorie si ca sa nu le impiedice calea marii oarecare popoare, au umplut corabiile lor cu griu si au plecat, facandu-se ca merg la negutatorie. Astfel, calatorind cu buna sporire, au ajuns mai intai la Antichia unde, vanzandu-si griul dupa obiceiul negutatoresc, au cumparat alte lucruri.

   

Apoi, auzind de la alti negustori venetieni, care venisera mai inainte din alte parti, cum ca si ei au de gand sa mearga la Lichia, in cetatea Mirei, pentru moastele Sfantului Nicolae, varenii s-au sirguit, ca sa-i intreaca pe dansii. Deci, mai degraba calatorind si mai iute inotand, fiindca Dumnezeu purtase de grija spre ajutorul lor, au ajuns in latura Lichiei si au stat la malul cetatii Mirelor si, intreband cu dinadinsul de biserica sfantului si despre moastele lui, si-au luat armele, temandu-se ca nu cumva sa-i opreasca pe dansii cineva, si au mers la biserica. Acolo, afland patru monahi, i-au intrebat pe dansii: "Unde se afla moastele Sfantului Nicolae, ca voim - ziceau dansii - sa ne inchinam lor". Iar monahii le-au aratat lor mormantul in biserica, intru care, ca sub un obroc, zaceau sub pardoseala in pamant, moastele cele tamaduitoare ale arhiereului lui Hristos.

   

Deci, varenii, dand la o parte pardoseala bisericii si sapand pamantul, au gasit racla sfantului; iar cand au descoperit-o, au vazut-o plina de mir binemirositor, care izvorise din cinstitele lui moaste. Apoi, mirul l-au turnat in vasele lor, iar moastele sfantului, luandu-le cu bucurie pe bratele lor preotii, le-au dus la corabiile lor si le-au pus cu cinste intr-una din ele. Luand ei sfintele moaste, s-au dus cu dansii si doi monahi, iar doi au ramas la locul acela langa biserica. Cu o buna negutatorie ca aceasta si cu cistigul cel fara de pret, varenii, departandu-se de malul Mirei Lichiei in 28 de zile ale lunii lui aprilie, dupa o buna si fericita calatorie, au ajuns degraba in cetatea lor intr-o Duminica, in noua zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

   

Poporul cel din Bari, instiintindu-se de venirea la dansii a cinstitelor moaste ale marelui placut al lui Dumnezeu, Nicolae, indata a iesit intru intampinarea sfintelor moaste impreuna cu episcopii, cu preotii, cu monahii si cu tot clerul bisericesc, barbati, femei si copii, si multimea a tot poporul, de la mic pana la mare, cu faclii si cu tamaie, cantand si laudand pe Dumnezeu si savirsind cantari de rugaciune arhiereului lui Hristos. Apoi, luand cu bucurie si cu cinste acea nepretuita si duhovniceasca vistierie, au pus-o in biserica Sfantului Ioan Inaintemergatorul, care era langa mare. Si se faceau multe minuni la moastele cele tamaduitoare. Pentru ca schiopii si orbii, surzii si indracitii, cum si cei cuprinsi de tot felul de boli, primeau tamaduiri, atingandu-se de moastele sfantului. Luni de dimineata erau patruzeci si sapte de barbati si de femei tamaduiti; marti, douazeci si doua; miercuri, douazeci si noua; joi dimineata a tamaduit pe un om surd, care fusese cinci ani intr-acea neputinta.

   

Dupa aceasta, Sfantul Nicolae, arhiereul lui Hristos, aratandu-se in vedenie unui oarecare monah placut lui Dumnezeu, i-a zis: "Am venit cu bunavoia lui Dumnezeu in aceasta cetate, intr-o Duminica, in ceasul al noulea din zi si, intr-acelasi ceas, am dat din darul Dumnezeului, tamaduire la unsprezece oameni". Aceasta aratare a sfantului, monahul acela a spus-o la toti, spre marirea placutului sau. Dupa aceea, in toate zilele, sfintele lui moaste n-au incetat a da cu minune tamaduire si se dau pana acum, celor ce alearga la dansul cu credinta. Deci, cetatenii Varului, vazand darul cel facator de minuni al moastelor Sfantului parinte Nicolae, curgand dintr-un izvor fara de scadere, au zidit o biserica din piatra in numele lui, mare si frumoasa si au infrumusetat-o cu tot felul de podoabe scumpe.

   

Dupa aceasta, au ferecat o racla de argint cu pietre de mult pret si au aurit-o peste tot. Iar in anul al treilea, dupa aducerea cinstitelor moaste de la Mira Lichiei la Var, adunind clerici din cetatile si tarile cele dimprejur ale arhiepiscopiei si episcopiei, au facut cinstita mutare a sfintelor moaste ale facatorului de minuni Nicolae din Biserica Botezatorului, in biserica cea noua, zidita din piatra, intru numele lui, in aceeasi zi in care mai inainte le adusesera in Var, de la Mira Lichiei si le-au pus cu racla cea de argint in altar. Iar racla cea veche pe care o adusesera de la Mira Lichiei, au pus-o in biserica, avand in ea oarecare sfinte moaste, pentru inchinaciunea celor ce veneau. Dintr-acea vreme s-a asezat, praznicul aducerii cinstitelor moaste ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, sa se praznuiasca in toti anii, in ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amandoua aduceri; adica pe cea din Mira la Var si pe cea din biserica Mergatorului Inainte, in biserica cea noua pe care varenii au zidit-o din piatra, in numele Sfantului Nicolae.

   

Nu numai intr-acea cetate a Apusului, ci si in cetatile si laturile Rusiei, in aceeasi vreme s-a luat obiceiul de a se praznui aceasta aducere, cu buna credinta si cu buna cucernicie din dragostea cea catre Sfantul Nicolae, facatorul de minuni; deoarece si Rusia cea din nou luminata atunci, s-a invrednicit de multe minuni ale Sfantului Nicolae. Dupa ce au trecut citiva ani, dupa buna voire a Sfantului Nicolae - precum s-a aratat in vedenia unui oarecare monah -, i-a poruncit si a pus sub Sfanta Masa in altar, cinstitele lui moaste, care izvorasc totdeauna mir; precum se vede si acum acolo, ca se da spre tamaduirea tuturor bolilor si intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este preamarit intru sfantul Sau, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

   

Nota: - In prolog, dupa istoria scrisa despre aducerea cinstitelor moaste ale arhiereului Nicolae, se adauga si o sfatuire catre dreptcredinciosi, pe care mai pe scurt, o pomenim si noi, aici, in acest fel: Sa nu te minunezi, iubite cititor, ca a voit Dumnezeu de a mutat trupurile sfintilor din partile Rasaritului la Apus, fiindca navaleau multe rautati de la paganii agareni asupra dreptei credinte; precum asemenea sa nu te minunezi, ca a adus moastele Sfantului Nicolae de la Mira Lichiei la Var.

   

Aceasta s-a facut, nu pentru cea mai multa dreapta credinta a apusenilor, nici pentru credinta cea rea a rasaritenilor, pentru ca rasaritenii, cu darul lui Dumnezeu, petreceau fara de prihana intru buna credinta a parintilor lor; iar apusenii este aratat ca de la inceputul anului 809, de la nasterea lui Hristos, au scornit un lucru nou in marturisirea credintei despre purcederea Sfantului Duh. Deci, Dumnezeu a trimis trupurile sfintilor Sai de la Rasarit la Apus, ca pe oarecare apostoli vii, care, sfatuiau cu facerile de minuni, pe cei de acolo, sa se intoarca iarasi la marturisirea credintei celei dintai, impreuna cu rasaritenii. Pentru ca minunile nu se fac pentru cei dreptcredinciosi, nici la unii ca acestia se trimit ucenicii lui Hristos la propovaduire, ci prin mijlocul celor blanzi, care merg ca oile prin mijlocul potrivnicilor lor.

Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei

 

 

Pe vremea binecredinciosului imparat grec Alexie si a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stapanind in Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici si Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care dupa aceea s-a facut monah, a fost navalire a ismailitenilor contra stapanirii grecesti de pe acea parte de mare, pentru ca, incepand de la Herson, vrajmasii Crucii lui Hristos, au robit pamantul crestin pana la Antiohia si Ierusalim si au pustiit cu foc si cu sabie toate cetatile si satele, bisericile si manastirile; iar pe cei ce au scapat de sabie, barbati, femei si copii, i-au robit si toate partile acelea le-au luat in stapanirea lor. Atunci si cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaste ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiasi agareni.

   

Toate acestea s-au facut insa cu voia lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre cu care maniem foarte mult pe Domnul si intaratam pana la amaraciune indelunga Lui rabdare, precum zice pentru cei pacatosi in psalmi: Amarat-au pe Cel Preainalt. Pentru ca, Dumnezeu prea mult Se mihneste de faradelegile poporului ce vietuieste fara de pocainta; atunci nu cruta nici pe sfintii Sai, nici asculta rugaciunile placutilor Sai; pentru ca a zis oarecand catre Sfantul Prooroc Ieremia: "De va sta Moise si Samuil inaintea fetei Mele, rugandu-se pentru poporul cel ce Ma uraste, sufletul meu nu este catre poporul acesta. Surpat-am pe dansii de la fata Mea, la moarte, la sabie, la foamete si la robie".

   

Cu o dreapta manie ca aceasta a lui Dumnezeu, pustiindu-se multe parti grecesti de la rasarit, intre care a fost si Lichia, cu cetatea ce se numeste Mira; prin aceasta a voit Domnul, sa se aduca cinstitele moaste ale Sfantului Nicolae, placutului Sau, din cetatea cea pustiita, Mira, in cetatea cea cu popor, care se numeste Bari, si care este in Italia. Astfel, moastele unui luminator ca acesta al lumii, al carui sfant suflet petrece intru cetele ceresti cu cinstea cea vrednica, n-a voit sa fie pe pamant cu cinstire sub obroc. Si ca izvorul cel pururea curgator al minunilor celor de tamaduiri sa nu fie lipsit de cei ce scot dintr-insul; iar pe de alta parte, ca si Apusul, sa nu se lipseasca de facerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu.

   

Aducerea acestor sfinte moaste s-a facut intr-acest fel: "Unui preot care locuia in cetatea Bari, om drept, cinstit si cucernic, i s-a aratat inainte Sfantul Nicolae, zicandu-i: "Mergi si spune poporului acestuia si la tot soborul bisericesc ca, ducandu-se in Mira, cetatea Lichiei, sa ia de acolo moastele mele si, aducandu-le aici, sa le puna in aceasta cetate a Varului, pentru ca nu pot sa fiu in acel loc pustiu; asa voind Domnul Dumnezeul meu".

   

Preotul, sculandu-se dupa vedenia aceasta, a mers in biserica si a spus clerului bisericii si la tot poporul aratarea Sfantului Nicolae, ce o vazuse in acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicand: "Astazi a preamarit Domnul mila Sa, spre poporul Sau si spre cetatea noastra". Deci, degraba au randuit trei corabii si au ales niste oameni vestiti si tematori de Dumnezeu, dandu-le lor din sfintita randuiala cateva fete cinstite, ca sa mearga pentru aducerea sfintelor moaste ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul calatoriei lor, au gandit, ca nu in loc de cistigarea cea dorita a moastelor celor facatoare de minuni, sa li se intample lor ceva impotriva. Deci, luand asemanare negutatoreasca, ca si cum ar face ei o negutatorie si ca sa nu le impiedice calea marii oarecare popoare, au umplut corabiile lor cu griu si au plecat, facandu-se ca merg la negutatorie. Astfel, calatorind cu buna sporire, au ajuns mai intai la Antichia unde, vanzandu-si griul dupa obiceiul negutatoresc, au cumparat alte lucruri.

   

Apoi, auzind de la alti negustori venetieni, care venisera mai inainte din alte parti, cum ca si ei au de gand sa mearga la Lichia, in cetatea Mirei, pentru moastele Sfantului Nicolae, varenii s-au sirguit, ca sa-i intreaca pe dansii. Deci, mai degraba calatorind si mai iute inotand, fiindca Dumnezeu purtase de grija spre ajutorul lor, au ajuns in latura Lichiei si au stat la malul cetatii Mirelor si, intreband cu dinadinsul de biserica sfantului si despre moastele lui, si-au luat armele, temandu-se ca nu cumva sa-i opreasca pe dansii cineva, si au mers la biserica. Acolo, afland patru monahi, i-au intrebat pe dansii: "Unde se afla moastele Sfantului Nicolae, ca voim - ziceau dansii - sa ne inchinam lor". Iar monahii le-au aratat lor mormantul in biserica, intru care, ca sub un obroc, zaceau sub pardoseala in pamant, moastele cele tamaduitoare ale arhiereului lui Hristos.

   

Deci, varenii, dand la o parte pardoseala bisericii si sapand pamantul, au gasit racla sfantului; iar cand au descoperit-o, au vazut-o plina de mir binemirositor, care izvorise din cinstitele lui moaste. Apoi, mirul l-au turnat in vasele lor, iar moastele sfantului, luandu-le cu bucurie pe bratele lor preotii, le-au dus la corabiile lor si le-au pus cu cinste intr-una din ele. Luand ei sfintele moaste, s-au dus cu dansii si doi monahi, iar doi au ramas la locul acela langa biserica. Cu o buna negutatorie ca aceasta si cu cistigul cel fara de pret, varenii, departandu-se de malul Mirei Lichiei in 28 de zile ale lunii lui aprilie, dupa o buna si fericita calatorie, au ajuns degraba in cetatea lor intr-o Duminica, in noua zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

   

Poporul cel din Bari, instiintindu-se de venirea la dansii a cinstitelor moaste ale marelui placut al lui Dumnezeu, Nicolae, indata a iesit intru intampinarea sfintelor moaste impreuna cu episcopii, cu preotii, cu monahii si cu tot clerul bisericesc, barbati, femei si copii, si multimea a tot poporul, de la mic pana la mare, cu faclii si cu tamaie, cantand si laudand pe Dumnezeu si savirsind cantari de rugaciune arhiereului lui Hristos. Apoi, luand cu bucurie si cu cinste acea nepretuita si duhovniceasca vistierie, au pus-o in biserica Sfantului Ioan Inaintemergatorul, care era langa mare. Si se faceau multe minuni la moastele cele tamaduitoare. Pentru ca schiopii si orbii, surzii si indracitii, cum si cei cuprinsi de tot felul de boli, primeau tamaduiri, atingandu-se de moastele sfantului. Luni de dimineata erau patruzeci si sapte de barbati si de femei tamaduiti; marti, douazeci si doua; miercuri, douazeci si noua; joi dimineata a tamaduit pe un om surd, care fusese cinci ani intr-acea neputinta.

   

Dupa aceasta, Sfantul Nicolae, arhiereul lui Hristos, aratandu-se in vedenie unui oarecare monah placut lui Dumnezeu, i-a zis: "Am venit cu bunavoia lui Dumnezeu in aceasta cetate, intr-o Duminica, in ceasul al noulea din zi si, intr-acelasi ceas, am dat din darul Dumnezeului, tamaduire la unsprezece oameni". Aceasta aratare a sfantului, monahul acela a spus-o la toti, spre marirea placutului sau. Dupa aceea, in toate zilele, sfintele lui moaste n-au incetat a da cu minune tamaduire si se dau pana acum, celor ce alearga la dansul cu credinta. Deci, cetatenii Varului, vazand darul cel facator de minuni al moastelor Sfantului parinte Nicolae, curgand dintr-un izvor fara de scadere, au zidit o biserica din piatra in numele lui, mare si frumoasa si au infrumusetat-o cu tot felul de podoabe scumpe.

   

Dupa aceasta, au ferecat o racla de argint cu pietre de mult pret si au aurit-o peste tot. Iar in anul al treilea, dupa aducerea cinstitelor moaste de la Mira Lichiei la Var, adunind clerici din cetatile si tarile cele dimprejur ale arhiepiscopiei si episcopiei, au facut cinstita mutare a sfintelor moaste ale facatorului de minuni Nicolae din Biserica Botezatorului, in biserica cea noua, zidita din piatra, intru numele lui, in aceeasi zi in care mai inainte le adusesera in Var, de la Mira Lichiei si le-au pus cu racla cea de argint in altar. Iar racla cea veche pe care o adusesera de la Mira Lichiei, au pus-o in biserica, avand in ea oarecare sfinte moaste, pentru inchinaciunea celor ce veneau. Dintr-acea vreme s-a asezat, praznicul aducerii cinstitelor moaste ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, sa se praznuiasca in toti anii, in ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amandoua aduceri; adica pe cea din Mira la Var si pe cea din biserica Mergatorului Inainte, in biserica cea noua pe care varenii au zidit-o din piatra, in numele Sfantului Nicolae.

   

Nu numai intr-acea cetate a Apusului, ci si in cetatile si laturile Rusiei, in aceeasi vreme s-a luat obiceiul de a se praznui aceasta aducere, cu buna credinta si cu buna cucernicie din dragostea cea catre Sfantul Nicolae, facatorul de minuni; deoarece si Rusia cea din nou luminata atunci, s-a invrednicit de multe minuni ale Sfantului Nicolae. Dupa ce au trecut citiva ani, dupa buna voire a Sfantului Nicolae - precum s-a aratat in vedenia unui oarecare monah -, i-a poruncit si a pus sub Sfanta Masa in altar, cinstitele lui moaste, care izvorasc totdeauna mir; precum se vede si acum acolo, ca se da spre tamaduirea tuturor bolilor si intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este preamarit intru sfantul Sau, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

   

Nota: - In prolog, dupa istoria scrisa despre aducerea cinstitelor moaste ale arhiereului Nicolae, se adauga si o sfatuire catre dreptcredinciosi, pe care mai pe scurt, o pomenim si noi, aici, in acest fel: Sa nu te minunezi, iubite cititor, ca a voit Dumnezeu de a mutat trupurile sfintilor din partile Rasaritului la Apus, fiindca navaleau multe rautati de la paganii agareni asupra dreptei credinte; precum asemenea sa nu te minunezi, ca a adus moastele Sfantului Nicolae de la Mira Lichiei la Var.

   

Aceasta s-a facut, nu pentru cea mai multa dreapta credinta a apusenilor, nici pentru credinta cea rea a rasaritenilor, pentru ca rasaritenii, cu darul lui Dumnezeu, petreceau fara de prihana intru buna credinta a parintilor lor; iar apusenii este aratat ca de la inceputul anului 809, de la nasterea lui Hristos, au scornit un lucru nou in marturisirea credintei despre purcederea Sfantului Duh. Deci, Dumnezeu a trimis trupurile sfintilor Sai de la Rasarit la Apus, ca pe oarecare apostoli vii, care, sfatuiau cu facerile de minuni, pe cei de acolo, sa se intoarca iarasi la marturisirea credintei celei dintai, impreuna cu rasaritenii. Pentru ca minunile nu se fac pentru cei dreptcredinciosi, nici la unii ca acestia se trimit ucenicii lui Hristos la propovaduire, ci prin mijlocul celor blanzi, care merg ca oile prin mijlocul potrivnicilor lor.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 2736

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE