Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; Sf. Ierarh Patriciu (Patrick), apostolul Irlandei

Viata Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu 

 

Pe vremea dreptcredinciosilor imparati Arcadie (395-408) si Onorie (395-423) a fost in Roma cea veche un barbat dreptcredincios, anume Eufimian, mai mare intre boieri si foarte bogat. El avea trei mii de slugi, care purtau haine de matase si briie de aur. Dar nu avea fii, fiindca femeia lui era neroditoare. Si era bun acel om, pazind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea in toate zilele pina la al noualea ceas si punea trei mese in casa sa sarmanilor, vaduvelor, saracilor, strainilor si bolnavilor; iar el, intr-al noualea ceas, se ospata impreuna cu monahii cei straini. Iar daca se intimpla in vreo zi sa aiba putini saraci la mesele puse inaintea lor si de i se intimpla ca prea putina milostenie sa dea saracilor din obisnuitele sale indurari, atunci, cazind la pamint inaintea lui Dumnezeu, zicea: "Nu sint vrednic sa umblu pe pamintul Dumnezeului meu!"

 

Sotia lui se numea Aglaida, femeie binecredincioasa si tematoare de Dumnezeu, milostiva si induratoare catre saraci; insa fiind stearpa, se ruga lui Dumnezeu, zicind: "Doamne, pomeneste-ma pe mine, nevrednica roaba Ta, si dezleaga-mi nerodirea, ca sa ma invrednicesc a ma numi si mama de fii; da-ne fii, ca sa putem avea mingiiere in viata noastra, impreuna cu barbatul meu, si sprijinitor la batrinetile noastre".

Aducindu-si aminte Dumnezeu de dinsa, dupa mila Sa, a daruit rod pintecelui ei, ca a nascut fiu; si s-a veselit barbatul ei si au botezat pe prunc, numindu-l Alexie. Iar cind a fost pruncul de sase ani, l-au dat sa invete carte si in graba a invatat gramatica, retorica si cartile bisericesti. Apoi si Scriptura dumnezeiasca invatind-o bine, s-a facut intelept tinarul. Deci, socotind desertaciunea lumii, si-a pus in gind sa se lepede de bunatatile cele vremelnice ale acestei vieti, ca sa mosteneasca pe cele vesnice. Si a inceput a-si osteni trupul, purtind in taina o haina aspra pe trupul sau.

 

Dupa ce Alexie a ajuns la virsta cea desavirsita si la anii cei cuviinciosi de casatorie, a zis Eufimian catre femeia sa: "Sa facem nunta fiului nostru". Si s-a veselit Aglaida de cuvintele barbatului sau; apoi, cazind la picioarele lui, a zis: "Sa intareasca si sa savirseasca Dumnezeu cuvintul tau, ca sa vad insotirea lui, sa-i privesc fiii si se va veseli sufletul meu; dupa aceea voi putea mai mult sa ajut saracilor si scapatatilor". Deci, au logodit pe Alexie, iubitul lor fiu, cu o fecioara de neam imparatesc si l-au cununat in biserica Sfintului Bonifaciu, cu cinstiti arhierei si toata ziua pina seara au petrecut in veselii si in dantuiri.

 

Dupa aceea, Eufimian a zis catre mire: "Intra, fiule, la mireasa ta, ca sa-ti vezi sotia". Iar el, intrind in camara, a gasit-o stind pe un scaun de aur. Si, scotindu-si inelul de aur si briul cel scump, le-a invelit cu o basma de porfira si le-a dat ei, zicindu-i: "Pazeste-le acestea si Dumnezeu sa fie cu noi, pina ce darul Lui va face ceva nou". Dupa aceea, s-a dus de la dinsa. Si, intrind in casa sa cea deosebita, s-a dezbracat de hainele cele tesute cu aur si s-a imbracat cu altele, mai proaste. Apoi, luind ceva din bogatia sa, aur si pietre scumpe, si iesind noaptea in taina din palat si din cetate, a mers la mare si, aflind o corabie ce mergea spre Laodiceea, a intrat intr-insa. Apoi, dind plata corabierului, a pornit, rugindu-se lui Dumnezeu si zicind: "Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pintecele maicii mele, izbaveste-ma si acum de aceasta desarta viata lumeasca si ma invredniceste la judecata sa stau de-a dreapta Ta, impreuna cu toti cei ce Ti-au placut Tie!"

 

Sosind corabia in Laodiceea, a iesit Sfintul Alexie la uscat. Apoi, aflind calatori mergind spre Mesopotamia, s-a dus cu dinsii la Edesa, cetatea Mesopotamiei, unde se afla chipul cel nefacut de mina al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Insusi Domnul mai inainte de patima Sa cea de bunavoie l-a trimis lui Avgar, domnul Edesei. Vazind fericitul Alexie chipul lui Hristos, s-a bucurat si, vinzindu-si acolo toate lucrurile cele de mare pret pe care le-a luat de acasa, a impartit la saraci aurul, s-a imbracat singur intr-o haina veche a unui sarac si s-a facut ca unul din cei care cer milostenie in pridvorul bisericii Preacuratei Stapinei noastre Nascatoare de Dumnezeu, postind totdeauna, gustind doar putina piine si apa; si in toate Duminicile se impartasea cu dumnezeiestile si preacuratele lui Hristos Taine. Iar daca lua vreo milostenie de la iubitorii de Hristos, o impartea si pe aceea la saracii mai batrini, spre hrana lor. Privirea sa era plecata spre pamint, iar mintea ii era sus, inteleptindu-se cu dumnezeiasca gindire. Si atit de mult i se uscase trupul de multa infrinare, incit i se vestejise frumusetea fetei lui, vederea i se intunecase, ochii i se adincisera si numai pielea si oasele i se vedeau.

 

Dupa plecarea Sfintului Alexie din casa sa, parintii lui, cind s-a luminat de ziua, au intrat in camara lui si, negasind pe fiul lor, ci numai pe mireasa sezind posomorita si intristata, erau in nepricepere. Deci, cautindu-l in toate partile si neaflindu-l, au inceput a plinge cu amar, iar veselia li s-a intors in tinguire. Maica, intrind in camara sa, a inchis ferestrele si a asternut un sac de nisip si, presarindu-l cu cenusa, s-a aruncat cu fata in jos, plingind si tinguindu-se. Apoi se ruga si zicea: "Nu ma voi scula de pe pamintul acesta, nici nu voi iesi din inchisoarea aceasta, pina ce nu voi sti ce s-a facut cu singurul meu fiu, unde s-a ascuns si ce i s-a intimplat". Iar mireasa, stind linga dinsa, cu lacrimi graia: "Nici eu de la tine nu ma voi duce, ci ma voi asemana turturelei celei iubitoare de pustie si de barbat, care, dupa ce se vaduveste de sotul sau, il cauta prin munti si prin vai, cu umilita cintare, intristindu-se. In acest chip si eu voi astepta cu indelunga rabdare, pina ce voi auzi ceva despre barbatul meu, unde este si ce fel de viata si-a ales".

 

Iar tatal lui, fiind foarte mihnit, pe toate slugile le-a trimis sa caute pe fiul sau in toate partile. Unii dintre dinsii, ducindu-se in Edesa si dind de cel cautat, dar necunoscindu-l, i-au dat milostenie ca unui sarac. Iar Sfintul Alexie i-a cunoscut pe dinsii si a multumit lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa primeasca milostenie de la slugile sale de casa. Apoi slugile, intorcindu-se, au spus stapinului lor ca l-au cautat peste tot locul si nu l-au aflat.

 

Sfintul Alexie a stat in Edesa, linga biserica Preasfintei de Dumnezeu Nascatoare, saptesprezece ani si s-a facut iubit lui Dumnezeu. Dupa aceasta, s-a facut pentru dinsul descoperire eclesiarhului, caci acesta a vazut in vedenie icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, graind catre dinsul: "Ada in biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindca este vrednic de cereasca imparatie; caci rugaciunea lui se suie ca niste tamiie cu bun miros inaintea lui Dumnezeu si precum sta coroana pe capul imparatesc, asa Duhul Sfint se odihneste peste dinsul". Iar eclesiarhul, dupa vedenia aceea, cautind pe un om ca acela si neaflindu-l, s-a intors spre icoana Nascatoarei de Dumnezeu, rugind-o sa-i arate pe omul lui Dumnezeu. Si a auzit iarasi in vedenie cuvint de la Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, ca saracul cel ce sade in pridvor la usa bisericii, acela este omul bisericii, acela este "Omul lui Dumnezeu".

 

Deci, aflindu-l eclesiarhul, l-a dus in biserica, pentru ca sa ramina intr-insa. Atunci s-a stiut de multi viata lui cea sfinta si au inceput a-l cinsti. Iar Sfintul Alexie, fugind de slava si cinstea omeneasca, s-a dus din cetatea Edesa, nestiind nimeni. Mergind la limanul marii, a aflat o corabie mergind spre Cilicia; deci s-a suit intr-insa, zicind catre sine: "In cetatea Ciliciei ma voi duce, unde nimeni nu ma stie, si voi ramine acolo in biserica Sfintului Apostol Pavel".

 

Plutind corabia, fara de veste, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, s-a facut furtuna pe mare si, purtindu-se corabia de valuri mai multe zile, a inotat spre Roma. Apoi iesind sfintul din corabie, a zis catre sine: "Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu voi ingreuna pe nimeni, ci ma voi duce in casa tatalui meu ca un necunoscut". Dar cind se apropia de casa, a intimpinat pe tatal sau, la vremea prinzului, intorcindu-se de la palatele imparatesti spre casa cu multime de slugi care mergeau inainte si dupa dinsul.

 

Deci, inchinindu-se lui pina la pamint, a strigat: "Robule al Domnului, miluieste-ma pe mine, saracul si scapatatul, si porunceste-mi ca sa fiu intr-un colt al curtii tale, ca sa ma pot hrani din sfarimiturile ce cad de la masa ta; iar Domnul va binecuvinta anii tai si-ti va da cereasca imparatie si daca ai pe cineva dintre ai tai instrainat, sanatos sa ti-l intoarca".

 

Eufimian, auzind pe sarac graind de strainatate, si-a adus aminte indata de iubitul sau fiu, Alexie, si a lacrimat. Apoi, indata a aratat mila catre sarac, poruncind sa stea in curtea sa. Iar catre slugile sale de casa a zis: "Cine din voi va voi sa slujeasca saracului acestuia si, de-i va placea, viu este Domnul Dumnezeul meu, ca va fi liber in toate zilele vietii sale, si mostenire va lua din casa mea. Deci, inaintea usilor palatului meu sa-i faceti o cascioara ca, intrind si iesind eu, sa privesc spre dinsul; apoi, din masa mea sa i se dea hrana si sa nu-l supere nimeni".

 

Incepind Sfintul Alexie a petrece inaintea palatelor impara-testi, in casuta cea mica, Eufimian ii trimitea bucate in toate zilele din masa sa, dar pe acelea le impartea la alti saraci, iar el oprea numai piine si apa; si aceea, numai cu masura o gusta ca sa nu moara de foame si de sete. In toate noptile petrecea fara somn, in rugaciune, iar Duminicile se ducea la biserica si se impartasea cu dumnezeiestile Taine. Si minunata ii era rabdarea omului acestuia al lui Dumnezeu, caci multe suparari si necazuri ii faceau slugile totdeauna, mai ales seara tirziu. Pentru ca unii il loveau peste obraz, altii il trageau de par, altii il loveau peste grumaz, altii varsau laturi peste capul lui, iar altii intr-alt chip isi bateau joc de dinsul.

 

Dar nebiruitul patimitor pe toate acelea le rabda tacind; caci stia ca, fiind indemnati de diavol, ii faceau niste lucruri de batjocura ca acelea; si spre acela se inarma cu rugaciunea, iar prin rabdare biruia mestesugul aceluia. Apoi si alta era pricina rabdarii lui minunate: In dreptul lui era fereastra palatului aceluia in care locuia mireasa lui, care, ca o alta Rut, n-a mai voit sa se intoarca in casa tatalui sau, ci, impreuna cu soacra sa sedea plingind. Si de multe ori auzea Sfintul Alexie cind se tinguiau mireasa si maica sa, pentru dinsul si graiau cuvinte de jale si de plingere; mireasa pentru vaduvia ei, iar mama se tinguia pentru lipsa fiului. Iar inima lui se sfarima cu jale de tinguirea lor. Insa cu dragostea pe care o avea sfintul catre Dumnezeu, biruia dragostea trupeasca catre mireasa si catre parinti si jalea cea nesuferita o rabda cu multu-mire, pentru Dumnezeu.

 

Asa nevoindu-se el in casa parinteasca saptesprezece ani, de nimeni n-a fost cunoscut cine este. Ci ca un sarac si strain se socotea de toti, el care era fiu, mostenitor si stapin al casei, batjocorindu-se de robii cei de casa ca un strain si nemernic. Iar cind a voit Dumnezeu sa-l ia din viata cea atit de aspra, fiind in saracie si rabdare, si sa-l duca la viata si odihna cea vesnica, i-a descoperit ziua si ceasul mortii. Deci Sfintul Alexie, cerind de la sluga sa hirtie, cerneala si condei, si-a scris toata viata sa; si oarecare taine, ce se stiau numai de parintii sai, dupa care putea sa fie cunoscut de dinsii: adica cele ce le-a grait catre mireasa sa in odaie, si cum i-a dat ei inelul si briul intr-o basma de porfira.

 

La sfirsit a adaugat si aceasta: "Rogu-va pe voi, parintii mei iubiti si preacinstita mea mireasa, sa nu va mihniti pe mine, ca v-am facut atita mihnire, lasindu-va singuri; si pe mine ma durea inima pentru durerea voastra, de multe ori am facut rugaciune pentru voi catre Dumnezeu, ca sa va dea rabdare si sa va invredniceasca Imparatiei Sale, iar eu nadajduiesc spre milostivirea Lui ca va implini cererea mea, deoarece eu atit de nemilostiv am fost catre a voastra tinguire. Dar mai bine se cade fiecaruia sa asculte pe Facatorul si Mintuitorul sau, decit pe nascatorii sai; si cred ca, pe cit v-am mihnit, pe atit de mare bucurie veti avea prin ras-platirea cea cereasca!" Acestea scriindu-le, a petrecut rugindu-se lui Dumnezeu pina la ceasul mutarii sale la cele vesnice.

 

Intr-o zi, preasfintitul papa Inocentiu (402-417), slujind in soborniceasca biserica a Sfintilor Apostoli si imparatul Onorie stind de fata, la sfirsitul dumnezeiestii Liturghii s-a facut un glas minunat din Sfintul Altar, in auzul tuturor, zicind: Veniti la Mine toti cei osteniti si insarcinati si Eu va voi odihni pe voi. Acestea auzind cei ce stateau de fata, s-au inspaimintat si s-au cutremurat. Apoi, cazind cu fetele la pamint, strigau: "Doamne miluieste!" Si iarasi s-a auzit un glas, zicind: "Cautati pe omul lui Dumnezeu, care o sa iasa din trup, sa se roage pentru cetate si toate ale voastre se vor rindui bine!"

 

Dupa glasul acela, poporul a cautat prin toata Roma pe un om ca acela si neaflindu-l, nu se pricepea. Apoi, de cu seara, joi spre vineri, adunindu-se in soborniceasca biserica a Sfintilor Apostoli impreuna cu imparatul si cu papa, au facut priveghere de toata noaptea, rugindu-se lui Hristos Dumnezeu ca singur sa le arate pe placutul Sau. Iar a doua zi, fiind vineri, omul lui Dumnezeu, Sfintul Alexie, s-a despartit de trupul sau si s-a dus catre Domnul. Si s-a facut glas din Altar in biserica ca si mai inainte, zicind: "In casa lui Eufimian cautati pe omul lui Dumnezeu!"

 

Iar imparatul, intorcindu-se catre Eufimian, a zis: "Avind un dar ca acela in casa ta, pentru ce nu ne-ai aratat?" Iar Eufimian a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, ca nimic nu stiu de aceasta!" Si chemind pe o sluga mai veche, i-a zis: "Stii pe cineva din cunoscutii tai, care sa aiba vreo fapta buna si sa fie placut lui Dumnezeu?" Raspuns-a sluga aceluia: "Viu este Domnul Dumnezeu, ca nu stiu, caci toti sint straini de fapte bune si petrec cu neplacere de Dumnezeu".

 

Apoi imparatul si papa au voit ca insasi ei sa mearga la casa lui Eufimian. Acesta, alergind inainte, a pregatit in palatul sau scaune imparatului, papei si altor boieri. Si cind s-au apropiat, i-a intimpinat cu luminari si cu tamiie. Iar sotia lui Eufimian, tinguindu-se in camara sa, a auzit zgomot in curte si in palat si a intrebat ce este. Dar, instiintindu-se despre venirea imparatului si a papei si pentru ce au venit, s-a minunat. Asemenea, vazind pe mireasa sa stind in foisor, iar pe imparat si pe papa cu o multime de popor vazindu-i venind, se minuna, gindindu-se ce sa fie aceasta.

 

Dupa ce a sezut imparatul impreuna cu papa si cu boierii, si facindu-se tacere, sluga care slujea Sfintului Alexie a zis catre Eufimian: "Stapine al meu, oare nu este acela omul lui Dumnezeu, adica saracul ce mi l-ai incredintat mie? Pentru ca vad mari si minunate lucruri la el: In toate zilele posteste, gustind tirziu numai putina piine si apa, in toate Duminicile se impartaseste cu dumnezeiestile Taine si in toate noptile petrece fara somn la rugaciune. Apoi si oarecare copii de ai nostri multe suparari ii faceau lui, lovindu-l peste obraz, tragindu-l de par si cu laturi udindu-l, iar el pe toate acelea cu bucurie si blindete le rabda".

 

Eufimian, auzind acestea, indata a alergat la cascioara sara-cului si, strigindu-l prin fereastra de trei ori, n-a auzit raspuns. A intrat inauntru si a aflat pe omul lui Dumnezeu cu bunacuviinta zacind mort, avind fata acoperita si o hirtie strinsa tinind in mina dreapta. Iar cind i-a descoperit fata, a vazut-o stralucita cu darul, ca o fata de inger. Si a vrut sa ia hirtia aceea din mina lui si sa vada ce este scris intr-insa, dar n-a putut s-o scoata, de vreme ce mina o tinea tare. Deci, degraba intorcindu-se la imparat si la papa, a zis catre dinsii: "Am aflat pe cel pe care il cautam! Insa a murit si tine o hirtie in miini, pe care nu ne-o da".

 

Atunci imparatul si papa au poruncit sa gateasca un pat de mult pret si asternut frumos; apoi, scotind din casuta sfintul trup al omului lui Dumnezeu, l-au pus pe patul acela cu cinste. Dupa aceea, imparatul cu papa plecindu-si genunchii si sfintele moaste sarutindu-le, au grait cu lacrimi catre dinsul ca si catre un viu: "Rugamu-ne tie, robule al lui Hristos, da-ne hirtia aceasta ca sa stim ce este scris intr-insa si sa te cunoastem pe tine cine esti". Si s-a dat din mina hirtia imparatului si papei, pe care luind-o, au dat-o lui Aetie, arhivarul bisericii celei mari.

 

Facindu-se tacere mare, a inceput arhivarul a citi cu mare glas hirtia aceea. Iar cind a ajuns pina la acel loc unde era scris despre parinti si despre mireasa si pentru inelul si briul cel dat de dinsul miresei in camara, a cunoscut Eufimian pe Alexie, fiul sau, si a cazut pe pieptul lui, cuprinzindu-l si sarutindu-l cu dragoste si cu tinguire strigind: "O, vai mie, fiul meu preaiubit, pentru ce ne-ai facut noua astfel? Pentru ce atit de mare mihnire ne-ai adus noua? Vai mie, fiul meu, citi ani in casa aceasta petrecind si tinguirea parinteasca vazind-o, nu te-ai aratat pe sineti, nici ai mingiiat batrinetile noastre, fiind in acea amara mihnire pentru tine! O, vai mie, fiul meu preadorit, dragostea mea, mingiierea sufletului meu, ce voi face acum? Oare pentru moartea ta voi plinge sau pentru aflarea ta voi praznui?" Si se tinguia Eufimian nemingiiat, smulgindu-si caruntetile sale.

 

Iar Aglaida, sotia, auzind tinguirile barbatului si instiintindu-se cum ca saracul acela care a murit este fiul ei, a deschis usile camarii sale si a alergat acolo, smulgindu-si parul despletit si hainele sale rupindu-si si spre cer cu umilinta privind; iar catre poporul cel mult strins, cu rugaminte striga: "Dati-mi loc, o, popoarelor, dati-mi loc ca sa-mi vad a mea nadejde. Dati-mi cale ca sa-mi vad si sa cuprind pe singurul si iubitul meu fiu".

 

Apoi sosind, s-a aruncat peste cinstitul trup al fiului sau, cuprinzindu-l cu dragoste sarutindu-l si zicind: "Vai mie, stapinul meu! Vai, dulcele meu fiu, pentru ce ai facut aceasta? Pentru ce acest fel de mihnire ai pus in sufletele noastre? Vai mie, lumina ochilor mei, cum nu te-ai cunoscut de noi atitia ani, vietuind impreuna cu noi? Cum nu te-ai umilit, auzind totdeauna tinguirile noastre cele amare pentru tine si nu te-ai aratat noua?" Asemenea si mireasa, care petrecea de treizeci si patru de ani fara de mirele sau, purtind haine negre, cazind la sfintele moaste, izvoare de lacrimi scotea, udind cu dinsele cinstitul trup al iubitului sau. Apoi, cu nesatioasa dragoste sarutindu-l, se tinguia cu amar, fiind nemingiiata: "Vai mie! Amar mie!" si alte multe cuvinte de jale cu umilinta zicea, incit toti, pentru tinguirea ei, se porneau spre plingere; si plingeau toti impreuna, lacrimind cu parintii si cu mireasa.

 

Dupa aceea, imparatul si papa au poruncit ca sa duca patul cu cinstitul trup al omului lui Dumnezeu si sa-l puna in mijlocul cetatii, ca toti sa-l vada si sa se atinga de el. Apoi au grait catre popor: "Iata am aflat pe acela ce-l cauta credinta voastra!" Deci, s-a adunat toata Roma si se atingeau de sfintul, sarutind sfintele lui moaste. Si citi erau neputinciosi, toti se tamaduiau. Orbii vedeau, leprosii se curatau, diavolii din oameni se izgoneau si orice fel de boli si neputinte omenesti se vindecau desavirsit prin atingerea de tamaduitoarele moaste ale placutului lui Dumnezeu, Alexie.

 

Niste minuni ca acelea vazind imparatul si papa, singuri au luat patul acela sa-l duca in biserica, ca sa se sfinteasca prin atingerea trupului Sfintului Alexie. Iar parintii si mireasa, mergind in urma, plingeau. Si era atit de multa adunare de oameni care se sirguiau sa se atinga de cinstitul trup al sfintului, incit nu era cu putinta sa se duca patul de strimtorarea si inghesuiala poporului. Deci, a poruncit imparatul sa se arunce aur si argint la popor, ca sa se dea in laturi oamenii de la pat si astfel sa dea cale spre biserica. Insa nimeni nu cauta la aur si argint, ci fiecare avea dorire sa vada pe omul lui Dumnezeu, sa se atinga de el si sa-l sarute. Deci papa sfatuia pe popor sa se dea in laturi, fagaduindu-le ca nu va ingropa indata sfintele moaste, ci va astepta pina ce toti le vor saruta si se vor sfinti cu atingerea. Si abia induplecindu-se, s-au retras putin si ducind sfintele moaste in biserica cea mare, le-au lasat o saptamina ca oricine sa se atinga si sa se inchine lor.

 

Toata saptamina aceea parintii si mireasa sa au sezut in biserica, plingind linga cinstitele moaste. Dar imparatul a poruncit sa se pregateasca o racla de marmura si de smaragd si sa o impodobeasca cu aur, apoi au pus intr-insa pe Sfintul Alexie, omul lui Dumnezeu. Si indata a izvorit din sfintele moaste mir cu buna mireasma si a umplut racla, incit se ungeau cu acel mir toti pentru vindecarea tuturor neputintelor. Si au facut ingropare cinstita Sfintului Alexie, omul lui Dumnezeu, slavind pe Dumnezeu, Cel preamarit si inchinat in Treime.

 

Sfintul Alexie s-a mutat la cele vesnice in a saisprezecea calenda a lui aprilie, adica la 17 martie, in anul de la facerea lumii 5919, iar de la intruparea Cuvintului lui Dumnezeu 411, imparatind in Roma Onorie, pe vremea papei Inocentiu, iar in Constantinopol tinind imparatia Teodosie cel Mic (408-450). Dar peste toti stapinind Domnul nostru Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, Caruia se cuvine slava, in veci. Amin

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Pavel, care, pentru sfintele icoane, in foc s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului Teostirict Marturisitorul, care in pace s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Marin, care de sabie s-a savarsit.

 

Sfantul Marin, din dragoste mistuitoare pentru Mantuitorul Hristos, a distrus un templu al idolatrilor in timpul unui festival pagan, calcand in picioare sacrificiile lor si declarandu-se crestin. Dupa ce a fost crunt torturat, sfantului i s-a taiat capul.

 

Tot in aceasta zi s-a intamplat si pedeapsa infricosatoare a cutremurului, care, cu iubire de oameni, a fost adusa asupra noastra si din care, mai presus de orice nadejde, ne-a izbavit pe noi Domnul cel iubitor de oameni. Si s-a intamplat aceasta in vremea imparatului Constantin.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Patrick, Episcopul si Iluminatorul Irlandei (383-461).

 

Sfantul Patrick, Iluminatorul Irlandei s-a nascut in jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trait in satul Bannavem Taberniae, undeva la gura raului Severn din Wales. Cand Patrick avea 16 ani, tinutul a fost atacat de pirati si el a fost unul din captivi. El a fost dus in Irlanda unde a fost vandut ca sclav si pus sa lucreze ca ingrijitor de porci pe un munte, numit Slemish in Co. Antrim. In perioada cat a fost sclav Patrick a invatat limba irlandeza care i-a fost de folos mai tarziu in misiunea lui viitoare.

 

El a trait in rugaciune si singuratate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut doua viziuni: in prima i se arata ca se va intoarce acasa iar in a doua vedenie i se spunea ca vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs doua sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reusit sa se imbarce pe vapor si s-a intors in Marea Britanie la parintii sai.

 

Putin mai tarziu, s-a dus la Gaul si a studiat preotia in Auxerre, sub Sf. Germanus (praznuit in 31 iulie). In cele din urma, a fost sfintit episcop si i s-a incredintat misiunea in Irlanda, urmandu-i Sfantului Paladie (praznuit in 7 iulie). Sf. Paladie nu a avut prea mult succes in Irlanda. Dupa un an, s-a dus in Scotia, unde a murit in anul 432.

 

Patrick a avut un vis in care un inger a venit la el tinand in mana mai multe scrisori. Alegand una pe care scria Vocea Irlandezilor, i-a auzit pe irlandezi cum il chemau inapoi la ei.

 

Cu toate ca Sf. Patrick a avut rezultate deosebite in propovaduirea Evangheliei, el nu a fost nici primul nici unicul misionar in Irlanda. El a ajuns acolo in jurul anului 432 (desi nu se stie sigur anul), cam la un an dupa ce Sf. Paladie si-a inceput misiunea in Irlanda. Pe coasta de sud-est mai erau si alti misionari activi, dar Sf. Patrick a avut cea mai mare influenta in raspandirea cuvantului Evangheliei. De aceea, a ramas cunoscut ca "Iluminatorul Irlandei".

 

Cartea sa autobiografica "Confesiuni" cuprinde multe din incercarile si dezamagirile pe care acesta le-a trait de-a lungul misiunii sale. Patrick i-a marturisit odata unui prieten ca era tulburat de un anumit pacat pe care l-a comis inainte de a implini 15 ani. Prietenul l-a asigurat ca Dumnezeu se va indura de el si il va milostivi, sustinandu-l in numirea lui ca episcop. Mai tarziu, insa, prietenul l-a tradat dezvaluind secretul lui Patrick, in incercarea de a-l opri sa devina episcop. Multi ani de atunci, Sf. Patrick inca mai plangea pentru prietenul sau care l-a umilit public.

 

Sf. Patrick a infiintat multe biserici si manastiri pe teritoriul Irlandei, dar convertirea poporului irlandez nu era o sarcina usoara. Acestia erau ostili si de multe ori il atacau pe Sf. Patrick, infruntand pericolul, insultele si ocarile care i se aruncau cu referire la statutul sau de strain si fost sclav. Se crede chiar ca ar fi fost in pericol de moarte. In ciuda tuturor obstacolelor el a ramas fidel chemarii sale si a botezat multi oameni intru Hristos.

 

Epistola sfantului catre Coroticus este o lucrare autentica. In aceasta el denunta atacul celor din Coroticus asupra uneia din congregatiile sale. Lucrarea Lorica este atribuita tot Sfantului Patrick. In scrierile sale, putem citi despre constientizarea chemarii sfantului de catre Dumnezeu, precum si hotararea si smerenia sa in indeplinirea misiunii. El se considera "un pacatos", cel mai nestiutor dintre toti, si cel mai dispretuit dintre toti. El multumeste lui Dumnezeu pentru reusitele sale si nu se bazeaza pe puterile sale. "Datorez totul lui Dumnezeu pentru ca din mila Lui atatia oameni s-au nascut din nou intru El."

 

Pe vremea cand a infiintat Scaunul Episcopal in Armargh in 444, Sf. Patrick a mai avut si alti episcopi care-l ajutau, multi preoti si diaconi locali, incurajand dezvoltarea monahismului.

 

Sf. Patrick este deseori infatisat tinand in mana un trifoi, sau cu serpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpina l-a ajutat sa explice conceptul unui singur Dumnezeu in trei persoane. Multi cred acum ca povestea alungarii serpilor din Irlanda nu are nici un fond istoric.

 

Sf. Patrick s-a stins din viata in 17 martie 461 (unii spun ca in 492). Sunt mai multe variante despre ultimele sale zile dar mai mult legende. Muirchu spune ca nu se stie locul in care a fost ingropat Sf. Patrick. Sf. Columba din Iona (praznuit in 9 iunie) spune ca Duhul Sfant i-a descoperit ca Patrick a fost ingropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasata pe locul traditional al mormantului sau din Downpatrick in 1899.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 2571

Voteaza:

Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; Sf. Ierarh Patriciu (Patrick), apostolul Irlandei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE