Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ioan, episcopul Gotiei; Sf. Vigiliu, episcop de Trento

Viata Cuviosului David din Tesalonic 

Acest mult laudat parinte, ingerul cel pamintesc si omul cel ceresc, s-a nascut si a crescut in stralucita si marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defaimat toata odihna trupeasca, lepadindu-se de lume si de cele din lume. A parasit prietenii si rudeniile, cinstea si slava cea vremelnica, banii, averile si orice alta norocire vremelnica, dar inca si sufletul sau, dupa porunca Evangheliei, si a urmat Stapinului, luind crucea din tinerete, fiindca inima lui se ranise cu totul de dumnezeiasca dragoste. Deci, si-a taiat perii capului, calugarindu-se, si a ramas in manastirea Sfintilor Mucenici Teodor si Mercurie, care se numea Cunuliaton.

 

Acolo a petrecut in liniste, nevoindu-se mai presus de om si pazind toata fapta buna cu multa sirguinta.

Lui ii placeau indeosebi infrinarea si smerenia decit celelalte, stiind bine, ca saturarea pintecelui goneste privegherea si intreaga intelepciune, iar slava desarta prapadeste toate faptele bune in chip desavirsit. Pentru aceasta se sirguia sa cistige smerita cugetare ca un intelept. Citind dumnezeiestile Scripturi ziua si noaptea, se minuna de faptele bune ale sfintilor mai dinainte de Lege si dupa Lege, cum i-a slavit Dumnezeu pe dinsii, pentru ca I-au slujit si I-au bineplacut, cum se cuvine. Adica, pe Abel l-a facut minunat pentru jertfa, pe Avraam pentru credinta, pe Iosif pentru intelepciune, pe Iov pentru rabdare, pe Moise l-a aratat puitor de lege, pe Daniil si pe cei trei tineri i-a pazit nevatamati de foc si de lei.

 

Cuviosul David, socotind petrecerea acestora, se sirguia cu tot sufletul a le urma cu toata puterea, ca sa se faca impreuna cu dinsii mostenitor in imparatia cereasca. Citind si vietile cuviosilor care s-au pustnicit dupa intruparea Mintuitorului si au savirsit atitea minunate nevointe si vitejii, se inspaiminta si mai ales de Simeon din minunatul munte si de cel de un nume cu dinsul, de Daniil si de Patapie, stilpnicii, care si-au petrecut viata, fara acoperamint, muncindu-se de vinturi, de ploi si zapezi. Vietile acestora citindu-le, plingea si se umilea atita, incit a luat hotarire sa petreaca cu aceeasi strimtoare, cita vreme va putea pururea pomenitul, ca astfel sa afle largime dupa moarte.

 

Intr-o zi s-a infierbintat atit de tare si s-a umplut inima lui, incit, suindu-se intr-un migdal, care era in partea dreapta a bisericii, s-a asezat pe o craca a copacului, pe care si-a facut un pat mic, cum a putut; si acolo se pustnicea cu ingradire si cu minunata rabdare, muncindu-se de vinturi, de ploi si zapezi, arzindu-se de caldura soarelui din timpul verii si de alte strimtorari chinuindu-se cumplit. O, ce ingaduire si ce rabdare minunata a mult patimitorului mucenic! Cum rabda el atita patimire rea! Ceilalti stilpnici, aveau cel putin intarire, caci stilpii erau ziditi si statea; iar cind dormea, ori isi facea alta trebuinta de care avea nevoie, erau nemiscati. Dar acest diamant se misca totdeauna pe linga copac si nu avea odihna niciodata, muncindu-se de ploi, de vinturi si chinuindu-se cumplit de zaduf.

 

Astfel patimind cel cu sufletul rabdator nu s-a lenevit citusi de putin, nu s-a imputinat cu sufletul si nu s-a trindavit; iar fata lui de inger nu s-a schimbat, nici s-a prefacut, ci era frumoasa ca un trandafir. Cu adevarat in acest fericit s-a implinit proorocescul cuvint. Dreptul ca finicul va inflori si ca cedrul din Liban se va inmulti. El a inflorit cu faptele si ca finicul, dind rod primit lui Dumnezeu, mai dulce si mai mirositor decit migdalul si finicul. Avea si citiva ucenici evlaviosi si iubitori de Hristos, ostenindu-se si trudindu-se impreuna cu dinsul. Aceia de multe ori il rugau sa se dea jos din copac, sa-i zideasca o chilie unde ii va placea, ca sa-i pastoreasca la pasune mintuitoare. Iar el le raspundea, zicind: "Fratilor si fiii mei, eu sint om pacatos si nevrednic, dar Stapinul Hristos, Pastorul cel bun, Care isi pune sufletul pentru oi, Acela, ca un bun ce este, sa va pazeasca de bintuielile diavolului si sa ma invredniceasca Imparatiei Sale cele vesnice; iar eu, viu este Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, ca nu ma cobor din acest copac, pina ce se vor sfirsi trei ani, si atunci numai cu porunca Lui; ca fara de voie nu ma pogor nicidecum de aici". Atunci ei, vazind neschimbarea vointei lui, nu l-au mai suparat pentru aceasta pricina.

 

Cind s-au implinit trei ani, ingerul Domnului s-a aratat catre dinsul si i-a zis: "Davide, Domnul a ascultat rugaciunea ta, si-ti da darul acesta pe care de mult l-ai cerut, adica sa fii smerit cugetator, sa te temi de El si sa-L cinstesti cu evlavie cuviincioasa; de aceea, pogoara-te din copac si linisteste-te intr-o chilie, binecuvintind pe Dumnezeu, pina vei sfirsi si alta iconomie; dupa aceea vei afla odihna de ostenelile trupesti si sufletesti". Cit timp a vorbit ingerul cu dinsul, cuviosul a ascultat cu frica si cu cutremur; iar dupa aceea, ingerul facand-se nevazut, cuviosul multumea lui Dumnezeu, zicind "Bine este cuvintat Dumnezeu, Care a primit ruga-ciunea mea si m-a miluit!"

 

Atunci, chemind pe ucenicii sai, le-a aratat vedenia si le-a spus sa-i zideasca o chilie dupa stapineasca porunca; iar ei au facut cu sirguinta dupa cum li se poruncise, instiintind despre aceasta pe prea sfintitul arhiepiscop Dorotei. Acesta, luind pe cei mai cucernici clerici, bucurindu-se si suindu-se la Cuviosul David, l-au sarutat si l-au dat jos din copac cu multa cucernicie si, slujind, l-au dus in chilia lui, savirsind mare praznuire. Dupa aceea, ei s-au intors, veselindu-se; iar cuviosul a ramas in chilie linistindu-se si binecu-vintind neincetat pe Dumnezeu, care i-a daruit atita dar, incit gonea diavolii, lumina orbii si orice boala nelecuita o tamaduia, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a facut, scriu doua sau trei spre incredintarea celorlalte, precum leul se cunoaste dupa unghii si tesatura dupa margine.

 

Un tinar oarecare avea diavol. Acela a venit intr-o zi la chilia cuviosului si stind afara la usa, striga: "Elibereaza-ma, Davide, rob al vesnicului Dumnezeu, ca foc iese din chilia ta si ma arde pe mine". Atunci cuviosul, intinzind mina prin fereastra sa, a zis, apucindu-l pe tinar: "Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, iti porunceste tie, duh necurat, sa iesi din zidirea Lui". Acestea zicind, l-a insemnat pe el cu semnul Sfintei Cruci si indata a iesit diavolul, iar omul a ramas sanatos. Cei de fata, vazind o minune ca aceea, au slavit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slaveste pe cei ce-L slavesc cu lucruri placute Lui. Mai ascultati si o alta minune, tot asemenea.

 

O femeie oarecare era cu totul oarba. Auzind de faptele cele bune ale cuviosului si minunatului David, a venit la el, fiind purtata de mina; si, mergind la chilia lui, a cazut la pamint afara de usa, plingind si zicind cu smerenie acestea: "Robul lui Dumnezeu cel binecuvintat, ajuta-mi, urmind bunatatea Stapinului Hristos. Izbaveste-ma de aceasta munca mult chinuitoare si-mi daruieste lumina ochilor, cea de bucurie tuturor si cu totul veselitoare".

 

Acestea si multe altele zicind, a plins cu suspinuri si cu lacrimi fierbinti. Cuviosul, fiindu-i mila de chinuirea ei, ca un patimitor si milostiv ce era, a facut mult timp rugaciune catre Domnul. Apoi, i-a zis sa se scoale de la pamint, de unde zacea plingind, si sa se apropie de fereastra. Atunci el si-a intins mina dreapta si, pecetluind ochii ei cu Sfinta Cruce, s-a rugat iarasi catre Domnul, zicind: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Care Te-ai intrupat din pururea Fecioara Maria si din Duhul Sfint, ca sa scoti din intuneric pe om si sa-l aduci la lumina cea vesnica, iar pe orbul din nastere l-ai luminat; Insuti si acum, Stapine, lumineaza pe roaba ta aceasta, ca un Atotputernic, ca Tu esti luminarea sufletelor noastre si pe Tine Te slavim totdeauna, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfint". Astfel rugindu-se, indata s-au luminat ochii ca mai inainte si vedea luminat si curat, multumind cuviosului si slavind pe Dumnezeu.

 

Aceasta mare facere de minuni auzind-o tesalonicenii, toata cetatea il avea intru mare evlavie, cinstindu-l ca pe un inger dumnezeiesc. Iar daca cineva avea oarecare neputinta, venea la dinsul si cum isi apropia dreapta de bolnav, indata fugea toata neputinta si se imprastia, precum piere intunericul de lumina.

 

Deci, multe si nenumarate minuni savirsind el, a fost slavit si cinstit foarte mult de oameni. Iar dupa citiva ani, murind Dorotei, mitropolitul Tesalonicului, a fost ales altul cu numele Aristid, care si acesta era om imbunatatit. In acel timp se faceau in Tesalia mari pagube si multa tulburare de catre barbari. De aceea, eparhul Iliricului a scris mitropolitului sa mearga la imparat sau sa trimita pe un om oarecare imbunatatit, sa-l roage sa aleaga si sa hotarasca la Tesalonic eparh, caci in Tesalonic se afla numai epitrop. Deci, Prea Sfintitul Aristid, arhiepiscopul Tesalonicului, citind scrisoarea eparhului inaintea clericilor si boierilor cetatii, le-a zis sa aleaga pe un om iscusit si cuvintaret, ca sa-l trimita la imparat pentru aceasta pricina.

 

Deci, adunindu-se toti cetatenii in biserica, au strigat toti, cu o impreuna glasuire, sa trimita pe Cuviosul David, ca sa se cucereasca de dinsul dreptcredinciosul imparat, ca de un om imbunatatit si sfint. Aceasta s-a facut cu iconomie de pronia dumnezeiasca, ca sa se implineasca mai inainte cuvintul ingerului, care a zis cuviosului sa se pogoare din copac, ca sa se faca si alta iconomie si atunci sa mearga catre Domnul.

 

Arhiereul, luind pe cei mai cucernici din clerici si din mireni, s-a dus la cuviosul si i-a vestit pricina, rugindu-l sa mearga la stapinitor pentru cererea cea de sus. Cuviosul insa a spus ca nu poate sa mearga din pricina batrinetilor; apoi, vazind ca toti il sileau sa mearga, a primit, ca sa nu se faca neascultator arhiereului si tuturor iubitorilor de Hristos. Aducindu-si aminte de grairea de mai inainte a ingerului, a zis catre arhiepiscop: "Stapine, sfinte, faca-se voia Domnului; sa stiti ca imparatul imi va darui cu ajutorul lui Dumnezeu cite voi cere pentru rugaciunile voastre, dar pe David nu-l veti mai vedea viu! Caci, intorcindu-ma catre voi de la imparatie, cind va lipsi inca o suta douazeci si sase de stadii sa ajung la aceasta saraca chilie a mea, atunci ma voi duce catre Stapinul meu". Arhiereul, socotind ca aceasta o zice ca sa nu-l sileasca sa se duca, il sfatuia iarasi, zicindu-i: "Urmeaza pe Pastorul si Invatatorul nostru, Hristos, Care S-a omorit pentru noi ca un om; mori si tu pentru poporul tau ca sa iei de la oameni multumire, iar de la Stapinul Hristos lauda si slava nemarginita, ca un urmator al patimii Lui".

 

Atunci, iesind din chilie, toti i s-au inchinat; caci fata lui era cu totul minunata la vedere, perii capului sau ii ajugeau pina la briu si barba pina la picioare, iar cinstitul lui obraz era frumos ca al lui Avraam. Deci fiecare, vazindu-l, se minuna: Cuviosul David luind pe doi ucenici ai sai, pe Teodor si pe Dimitrie, barbati cucernici si imbunatatiti, asemenea lui nu numai la suflet, ci si la trup, s-a pogorit la malul cetatii si, coborind in corabie, au plecat. Si, ajungind in Vizantia, s-a auzit vestea in toata cetatea despre venirea cuviosului.

 

Intr-acea vreme era imparat stapinitor dreptcredinciosul Iustinian care era dus atunci intr-alt loc, iar imparateasa Teodora a trimis niste postelnici si niste purtatori de suliti si l-au primit cu multa cinste si evlavie. Ea, vazind acea stralucita fata de inger, cu niste caruntete ca acelea, s-a minunat si i s-a inchinat cu multa osteneala, cerind rugaciune si binecuvintare de la dinsul. Cuviosul s-a rugat pentru imparat, pentru dinsa si pentru toata cetatea. Imparateasa l-a primit cu atita bucurie si veselie, incit nu pot sa povestesc mai pe larg cit de frumoasa primire i-a facut pururea pomenita, socotind ca a primit pe un inger al Domnului, iar nu pe un om. Imparatul intorcindu-se, Augusta i-a vestit despre venirea cuviosului, zicind: "Stapine, preabunul Dumnezeu S-a milostivit spre noi si a trimis la stapinirea ta pe ingerul Sau, care a venit de la Tesalonic si mi s-a parut ca vad in adevar pe Avraam.

 

Deci, a doua zi, imparatul a poruncit sa se adune toata suita. Cuviosul, venind inaintea imparatului, a pus in palmele sale carbuni aprinsi si tamiie; deci, a tamiiat pe imparat si pe toata suita, fara a se vatama de foc mina lui citusi de putin, trecind mai mult de un ceas pina a tamiiat tot poporul. Vazind acest lucru minunat, toti s-au inspaimintat; iar imparatul, sculindu-se de pe scaun, l-a primit cu multa cucernicie. Deci, primind anaforele mitropoliei, dreptcredinciosul si iubitorul de Hristos imparat, le-a ascultat pe toate. Si a implinit nu numai cele scrise in scrisori, ci si altele cite a cerut cuviosul prin grai, le-a savirsit cu toata osirdia, le-a iscalit dupa rinduiala cu slove rosii, le-a dat cuviosului cu mina sa si a zis: "Cinstite parinte, roaga-te pentru mine!"

 

Astfel, l-a eliberat cu multa cinste, precum se cuvenea. El a plecat la Tesalonic, insa n-a ajuns pina la cetate, ci, cind era in dreptul farului, a zis ucenicilor sai acestea: "Fiii mei, a sosit vremea sfirsitului meu! Sa ingropati moastele mele in manastirea unde locuiam, si sa ingrijiti de sufletele voastre, ca sa aflati odihna vesnica".

 

Zicind acestea si alte cuvinte folositoare de suflet, au ajuns la marginea care se numeste Emboli, si de acolo se vedea manastirea lui, la care privind si-a facut cruce si, sarutind pe ucenici, si-a dat sufletul in miinile lui Dumnezeu. Atunci cind a murit, era vint groaznic, incit mai inainte corabia plutea in plin, dar, o, minune, corabia a stat multa vreme, cu tot vintul, si nu s-a clintit din loc citusi de putin. A venit si miros de tamiie nepovestit si se auzeau glasuri in vazduh care laudau pe Domnul cu cintari. Trecind multa vreme, glasurile au incetat, apoi s-a pornit si corabia. Dar nu s-a dus dupa obicei la mal, ci s-a indreptat catre partea despre apus a cetatii, la locul unde paginii aruncasera mai inainte moastele Sfintilor Teodul si Agatopod.

 

Atunci, auzindu-se de adormirea si venirea cuviosului, a iesit inaintea lui toata cetatea cu arhiepiscopul si, purtind cu multa evlavie sfintele lui moaste, le-au dus in manastire si le-au facut o racla de lemn in patru colturi, in care le-au pus si le-au ingropat cu cinste. Apoi a mutat eparhia acolo la Tesalonic, dupa porunca imparateasca; iar pe cuviosul il praznuiau in tot anul in numita manastire. Trecind o suta cincizeci de ani, era acolo egumen un om imbunatatit cu numele Dimitrie, care avea multa evlavie catre cuviosul. Acela, avind dor sa ia o particica din sfintele lui moaste, ca sa o aiba spre sfintenie, a pus sa sape mormintul; dar indata lespedea cea deasupra s-a crapat in patru si vazind ca sfintul nu voieste, s-a lasat de lucru. Ucenicul acestui egumen, cu numele Serghie, care s-a facut asemenea egumen si, mai pe urma, pentru faptele lui cele bune, arhiepiscop al Tesalonicului, cinstea mult pe acest cuvios si avea multa evlavie catre el. Acela de multe ori il ruga, facand-si rugaciunea, sa-l ierte, a lua o particica din sfintele lui moaste.

 

Adeverindu-se deplin de la Dumnezeu, ca Cuviosul David a primit, a dezgropat mormintul si indata a iesit o minunata mireasma si, vazindu-l intreg, n-a indraznit a lua vreo particica dintr-insul, ci numai putin peri din cap si din barba. Acei peri iubitori de Hristos ii pazeau si ii sarutau in ziua sarbatorii lui, care se savirsea in ziua de 26 ale lunii iunie. Ziua aceea o praznuiesc in tot anul cu veselie, laudind pe cuviosul, spre slava Tatalui, a Fiului si a Sfintului Duh. Amin.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1337

Voteaza:

Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ioan, episcopul Gotiei; Sf. Vigiliu, episcop de Trento 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE