Cuv. Maria egipteanca; Cuv. Macarie marturisitorul

Viata Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca

(Scrisa de preasfintitul Sofronie, patriarhul Ierusalimului)

 Taina imparateasca bine este a o pazi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios si slavit a le descoperi si a le propovadui. Pentru ca a nu pazi tainele imparatesti, este lucru de frica si de pierzare; iaMaria Egipteancar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslavite a le tacea este mare paguba pentru suflet.

De aceea si eu - zice Sfintul Sofronie - sint cuprins de frica, ca pe cele dumnezeiesti sa le ascund in tacere, aducindu-mi aminte de primejdia cea ingrozitoare a slugii celei lenese, care, luind de la Domnul talantul, l-a ingropat in pamint, si pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrindu-l.

 

Aceasta povestire sfinta, care a ajuns pina la mine, nu o voi tacea de loc. Insa nimeni sa nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie si pe care eu singur le-am vazut; nici sa ma socoteasca cineva ca indraznesc a scrie lucruri neadevarate, indoindu-se de acest lucru mare. Sa nu-mi fie mie a minti in cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta si, minunindu-se de acest preaslavit lucru, nu vor voi sa creada, acelora milostiv sa le fie Domnul. Deoarece aceia, cugetind la neputinta firii omenesti, socotesc ca sint cu neputinta cele ce graiesc despre oameni, ca lucruri preaslavite. Acum se cade sa incepem povestirea de acest lucru minunat, care s-a facut in neamul nostru.

 

Intr-una din manastirile Palestinei a fost un ieromonah Zosima, care era atit de imbunatatit si de vestit in fapta buna, incit multi monahi din manastirile cele dimprejur de multe ori alergau la dinsul ca sa auda cuvint din gura lui. El a petrecut in manastirea aceea unde a fost cincizeci si trei de ani si toate nevointele vietii pustnicesti le-a trecut si toata pravila data de monahi desavirsit a pazit-o.

 

Toate acelea facindu-le, niciodata n-a fost nepasator la inva-taturile dumnezeiestilor cuvinte, ci chiar culcindu-se si sculindu-se si hrana gustind - de se cuvine a numi hrana aceea din care el gusta putin -, un lucru avea in gind necontenit, adica de a cinta lui Dumnezeu totdeauna si de a face invataturi din dumnezeiestile cuvinte. Caci din copilarie ducindu-se in manastire, a stat intr-insa cincizeci si trei de ani, dupa cum s-a zis mai sus, si s-a nevoit in dinsa cu osteneli pustnicesti.

 

Dupa aceea, tulburindu-se de oarecare ginduri, ca si cum el acum in toate ar fi fost desavirsit, de la altii nicidecum trebuindu-i povatuire, vorbea in sine: "Oare este pe pamint vreun monah care sa ma poata folosi pe mine, si sa-mi arate chip de pustnicie, pe care eu nu le-am facut? Oare afla-se-va in pustie vreun om, ca sa-mi covirseasca lucrurile mele?" Asa gindind el, i s-a aratat ingerul lui si i-a zis: "O, Zosima, precum era cu putinta unui om, bine te-ai nevoit si bine ai trecut pustniceasca alergare. Insa nimeni nu este intre oameni, care s-ar putea arata pe sine ca este desavirsit. Mai mare iti va fi nevointa ce iti sta inainte, decit aceea pe care ai facut-o pina acum si pe care tu nu o stii. Dar ca sa cunosti cite cai sint spre mintuire, iesi din pamintul tau, precum alta data Avraam cel vestit intre patriarhi, si mergi intr-una din manastirile ce sint pe linga riul Iordanului".

 

Deci indata Zosima, urmind celui ce-i graia, a iesit din manastirea in care din pruncie se facuse monah si, ajungind la Iordan, a fost povatuit de ingerul care l-a chemat in acea manastire in care Dumnezeu i-a poruncit lui sa fie si, batind cu mina in poarta manastirii, a gasit pe monahul care pazea la poarta si mai intii i-a spus aceluia despre dinsul. Iar acesta a spus egumenului, care, primindu-l si vazindu-l in chipul monahicesc, a facut obisnuita inchinaciune si rugaciune monahiceasca. Apoi l-a intrebat: "De unde esti, frate, si pentru ce ai venit la noi batrinii si saracii?"

 

Zosima a raspuns: "De unde am venit acum, nu este nevoie a spune aceasta, ci am venit pentru folos, parinte; pentru ca am auzit de lucrurile cele mari si vrednice de lauda ale voastre, care pot sa imprieteneasca pe suflet cu Dumnezeu". Iar egumenul i-a zis: "Singur Dumnezeu, frate, Cel ce vindeca neputintele sufletului, Acela sa ne invete pe noi si pe tine voile Sale cele dumnezeiesti si sa ne povatuiasca pe toti a face cele folositoare. Pentru ca om pe om nu poate sa-l foloseasca, daca fiecare nu va lua aminte la dinsul totdeauna si, trezindu-se cu duhul, va lucra cele folositoare, avind pe Dumnezeu in ajutorul lor. Ci, deoarece dragostea lui Hristos te-a pornit ca sa ne vezi pe noi cei saraci si batrini, petreci cu noi, daca pentru aceasta ai venit; si pe noi toti ne va hrani cu darul Sfintului Duh, Pastorul cel bun, Care Si-a dat sufletul Sau izbavire pentru noi".

 

Acestea zicind egumenul catre Zosima, s-a inchinat; apoi, cerindu-i rugaciune si binecuvintare, zicind "Amin", a petrecut in manastirea aceea. Si a vazut acolo pe batrini stralucind cu lucrurile, cu faptele lor cele bune si cu gindirea de Dumnezeu, cu duhul arzind si slujind Domnului. Cintarea lor era neincetata, priveghe-rea de toata noaptea, asemenea, in miini avind de-a pururi lucrare si psalmi in gurile lor, iar cuvinte desarte nu erau intre dinsii; apoi purtare de grija pentru cistiguri vremelnice si gilcevi lumesti nici cu numele nu se cunostea intre dinsii. Ci numai una era sirguinta lor cea dintii, pe care o urmau cu sporire toti - ca sa se socoteasca morti cu trupul. Iar hrana aveau neimputinata, adica cuvintul lui Dumnezeu; iar pe trup il hraneau cu piine si cu apa, precum fiecaruia ii era aprinsa dragostea de Dumnezeu.

 

Pe toate acestea vazindu-le Zosima, se folosea foarte, si se intindea spre nevointa ce-i era inainte. Si trecind multe zile, s-a apropiat vremea sfintului si marelui post. Iar portile manastirii erau incuiate totdeauna, si niciodata nu se deschideau, fara numai cind cineva dintre dinsii ar fi iesit, fiind trimis pentru o trebuinta de obste; pentru ca locul acela era pustiu si nu numai necercetat de altii, dar si nestiut de mireni.

 

Si era in manastirea aceea acest fel de rinduiala, pentru care Dumnezeu l-a dus acolo pe Zosima. In intiia Duminica a postului facea preotul Sfinta Liturghie si toti se impartaseau cu Preacuratul Trup si Singe al lui Hristos, Dumnezeul nostru, si gustau putin din bucatele cele pustnicesti. Dupa aceea se adunau in biserica si, facind rugaciune cu dinadinsul si cu destule plecari de genunchi, se sarutau batrinii cu inchinaciune unul catre altul si fiecare pe egumen, rugindu-l pentru binecuvintare si rugaciune, ca sa le ajute si impreuna sa calatoreasca spre nevointa ce le era inainte.

 

Dupa ce faceau acestea, deschideau portile manastirii si cintau cu glas frumos: Domnul este luminarea mea si Mintuitorul meu, de cine ma voi teme? Domnul este scutitorul vietii mele, de cine ma voi infricosa? Si cealalta parte a psalmului aceluia sfirsind-o, ieseau toti in pustie, lasind pe unul sau doi frati pazitori ai manastirii, nu ca sa pazesca averile ce erau inauntru, pentru ca nu era intr-insa ceva ce puteau fura tilharii, ci ca biserica sa nu ramina fara dumnezeiasca slujba, iar ei treceau riul Iordanului. Si fiecare isi ducea hrana sa, cit putea si voia, dupa trebuinta cea masurata a trupului; unul, putina piine; altul, smochine; altul, finice; altul, linte muiata cu apa, iar altul nimic, fara numai trupul sau si rasa cu care era imbracat. Si se hraneau, cind firea trupului ii silea, cu verdeturile ce cresteau in pustie. Astfel, trecind Iordanul, se desparteau departe unul de altul si nu se vedeau fiecare cum posteste, sau cum se nevoieste; iar daca se intimpla sa vada altul pe prietenul sau venind spre dinsul, indata se abatea spre alta parte si singur se ruga lui Dumnezeu, cintind totdeauna si foarte putina hrana gustind in vremea cea rinduita.

 

Asa tot postul savirsindu-l, se intorceau in manastire, in Duminica dinaintea invierii lui Hristos, in care Biserica face praznuirea Stilparilor. Si se intorceau fiecare, avindu-si marturie a ostenelilor sale constiinta sa, care ii marturisea ce a lucrat; si nimeni nicidecum nu intreba pe altul, cum si in ce chip si-a savirsit nevointa ostenelii, pentru ca in acest fel era rinduiala manastirii aceleia.

 

Atunci si Zosima, dupa obiceiul manastirii, a trecut Iordanul, putina hrana ducindu-si pentru trebuinta trupeasca si haina cu care era imbracat. Iar rinduiala sa de rugaciune o savirsea umblind prin pustie, si vremea de hrana o pazea dupa nevoia cea fireasca cu dinadinsul. Apoi dormea putin, zacind pe pamint si, sezind putin, se odihnea oriunde il apuca vremea de noapte si foarte de dimineata iarasi, sculindu-se, isi facea calea sa. Si dorea sa intre in pustia cea mai dinauntru, nadajduind ca va afla pe cineva din parinti nevoindu-se acolo, de la care ar fi putut sa se foloseasca si sa sporeasca si mai mult.

 

Mergind douasprezece zile, a stat putin in laturi din cale si, intorcindu-se spre rasarit, cinta ceasul al saselea, facindu-si obisnuitele rugaciuni - pentru ca se oprea putin din calatorie in vremea pravilei sale, la fiecare ceas cintind si inchinindu-se. Iar cind statea el cintind, a vazut de-a dreapta o umbra ca de trup omenesc; deci, intii s-a spaimintat, parindu-i-se ca vede o nalucire diavoleasca si, tremurind, s-a insemnat cu semnul crucii. Apoi, lepadind frica, pe cind isi sfirsea rugaciunea, s-a intors cu ochii spre miazazi si a vazut pe oarecare mergind cu trupul gol si negru de arsita soarelui, perii avindu-i pe cap albi ca lina si scurti, incit numai pina la grumaji ajungeau.

 

Aceasta vazind-o Zosima, a inceput a alerga in directia aceea spre care vedea, bucurindu-se cu bucurie mare, pentru ca nu vazuse intr-acele zile chip omenesc, nici vreo alta fiinta. Iar dupa ce acea vedenie a vazut pe Zosima venind de departe, a inceput a fugi in pustia cea adinca, iar Zosima, ca si cum ar fi uitat batrinetile sale si osteneala cea de cale, alerga repede, vrind sa ajunga pe cel ce fugea; deci, el gonea, iar acela fugea, dar a fost alergarea lui Zosima mai grabnica decit a celui ce fugea.

 

Iar dupa ce s-a apropiat incit sa poata acum auzi si glasul, a inceput a striga Zosima cu lacrimi, zicind: "Pentru ce fugi de mine, batrinul cel pacatos, robule al adevaratului Dumnezeu, pentru care in pustia aceasta petreci? Asteapta-ma pe mine nevrednicul si neputinciosul. Asteapta pentru nadejdea rasplatirii si pentru ale tale osteneli. Stai si-mi da mie, batrinului, rugaciunea si binecuvintarea ta, pentru Dumnezeu, Cel ce nu S-a departat de nimeni!" Acestea graindu-le Zosima cu lacrimi, s-a mai apropiat de ceea ce fugea, alergind spre un loc oarecare, unde era un semn de piriu uscat.

 

Dupa ce a ajuns la acel loc, aceea ce fugea a trecut de partea cealalta. Iar Zosima, ostenindu-se si nemaiputind inca sa alerge, a statut de cealalta parte de piriu si a adaugat lacrimi la lacrimi si strigare catre strigare, incit cele mai de aproape tinguiri sa i se auda. Atunci cel ce fugea a dat un glas ca acesta: "Ava Zosima, iarta-ma pentru Domnul, ca nu pot sa ma arat tie, caci sint femeie goala, precum ma vezi, si trupul imi este neacoperit; ci, daca voiesti sa-mi dai mie, femeii celei pacatoase, rugaciunea si binecuvintarea ta, arunca-mi ceva din hainele tale, ca sa-mi acopar goliciunea mea si, intorcindu-ma catre tine, voi primi rugaciunea de la tine".

 

Atunci mare frica si spaima l-a cuprins pe Zosima, caci s-a auzit chemat pe nume de femeia aceea, care niciodata nu-l vazuse si de care nici odinioara nu auzise, si a zis in sine: "De n-ar fi fost aceasta inainte vazatoare, nu m-ar fi chemat pe nume". Deci, a facut degraba ce i se zisese lui; si dezbracind de pe el o haina veche si rupta pe care o purta, a aruncat-o la dinsa, intorcindu-se cu fata de la ea. Iar ea, luind-o, si-a acoperit partea trupului pe care se cadea s-o acopere, mai mult decit celelalte parti. Incingindu-se pe cit era cu putinta, s-a intors spre Zosima si a zis catre el: "Pentru ce ai voit, parinte Zosima, a vedea pe femeia pacatoasa sau ce voiesti sa auzi si sa inveti de la mine, incit nu te-ai lenevit a suferi atita osteneala?" Iar el, aruncindu-se la pamint, cerea sa ia binecuvintare de la dinsa. Asemenea s-a aruncat si ea. Si erau amindoi la pamint, cerind binecuvintare unul de la altul. Nimic nu puteai sa auzi de la ei graind, decit numai binecuvintari. Apoi, dupa multa vreme, femeia a zis catre Zosima: "Parinte Zosima, tie ti se cade sa ma binecuvintezi si sa faci rugaciune, pentru ca tu esti cinstit cu vrednicia preotiei si, stind de multi ani inaintea Sfintului Altar, aduci Domnului darurile dumnezeiestilor Taine".

 

Aceste cuvinte au pornit spre mai mare frica pe Zosima; si, tremurind, batrinul se uda cu lacrimi si tremura si suspina, insa a grait catre dinsa cu linistita rasuflare: "O, maica duhovniceasca, tu te-ai apropiat de Dumnezeu si mai mult te-ai omorit lumii, caci te arata cea mai mare dumnezeiasca daruire, care iti este data mai mult decit altora, ca m-ai chemat pe nume si m-ai numit preot pe mine, pe care niciodata nu m-ai vazut. Drept aceea, tu singura binecuvinteaza-ma pentru Domnul si-mi da rugaciunea ta, mie celui ce-mi trebuieste de la a ta savirsire". Deci, primind acea sirguinta a batrinului, a zis: "Bine este cuvintat Dumnezeu, Cel ce voieste mintuirea sufletelor omenesti!" Dupa ce Zosima a zis amin, s-au sculat amindoi de la pamint. Apoi ea a zis catre batrin: "Pentru ce ai venit la mine, pacatoasa, o, omule al lui Dumnezeu? Pentru ce ai voit sa vezi o femeie goala, care n-are nici o fapta buna? Ori darul Sfintului Duh te-a povatuit sa savirsesti oarecare slujba pentru mine, la vreme de trebuinta? Deci, spune-mi, parinte, cum vietuiesc acum crestinii, cum vietuiesc imparatii si cum sint sfintele biserici?"

 

Zosima a raspuns: "Prin rugaciunile voastre sfinte, Dumnezeu a daruit pace; deci primeste rugaciunea nevrednicului batrin si te roaga Domnului pentru toata lumea si pentru mine pacatosul, ca sa nu-mi fie fara de roada umblarea aceasta in pustie". Ea a zis catre batrin: "Tie ti se cade mai ales, parinte Zosima, avind preoteasca rinduiala, sa te rogi pentru mine si pentru toti, caci spre aceasta esti si rinduit. Insa, deoarece sintem datori a da ascultare, ceea ce mi se porunceste prin tine, voi face". Zicind aceasta, s-a intors spre rasarit si, ridicindu-si ochii in sus si miinile inaltindu-si, a inceput a se ruga incet, dar nu se auzeau cuvintele ei, din care Zosima n-a inteles nimic, ci statea, precum zicea el, tremurind, cautind in jos si negraind; insa se jura, punind pe Dumnezeu martor, si zicea: "In vremea cind statea ea la rugaciune, ridicindu-mi putin ochii de la cautarea in pamint, am vazut-o inaltata de la pamint ca de un cot, stind in vazduh si rugindu-se".

 

Daca a vazut aceasta Zosima, a fost cuprins de mare frica, s-a aruncat la pamint, se uda cu lacrimi si nimic nu zicea decit numai: "Doamne miluieste!" Zacind el la pamint, i se parea ca este nalucire si duh, aceea care se ruga. Apoi, intorcindu-se ea, a ridicat pe batrin si i-a zis: "Pentru ce, parinte Zosima, te tulbura gindu-rile ca de o nalucire, zicindu-ti ca sint duh si rugaciunea o prefac? Te rog cu adevarat, fericite parinte, sa fii incredintat ca sint o femeie pacatoasa si cu Sfintul Botez ingradita, si nu sint duh in nalucire, ci pamint, praf si cenusa, trup cu totul, negindind nimic duhovnicesc". Zicind aceasta, si-a insemnat cu semnul crucii fruntea, ochii, gura si pieptul, zicind astfel: "Dumnezeu, parinte Zosima, sa ne izbaveasca de cel viclean si de cursele lui, ca multe sint razboaiele lui asupra noastra".

 

Batrinul, auzind si vazind acestea, a cazut la picioarele ei, zicind cu lacrimi: "Te jur pe numele Domnului nostru Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu, Cel ce s-a nascut din Sfinta Fecioara, pentru Care porti goliciunea aceasta si pentru Care ti-ai omorit trupul tau, sa nu ascunzi de mine viata ta, ci sa-mi spui toate, ca sa faci aratate maririle lui Dumnezeu; spune-mi toate pentru Dumnezeu, ca nu pentru lauda mi le vei spune, ci ca sa-mi arati mie pacatosului si nevrednicului, deoarece cred Dumnezeului meu, Caruia vietuiesti, ca pentru aceasta sint povatuit in pustia aceasta, ca toate ale tale sa le faca Dumnezeu aratate. Pentru ca nu poate puterea noastra sa se impotriveasca judecatilor lui Dumnezeu; ca de n-ar fi fost cu placere lui Hristos, Dumnezeul nostru, ca sa fii stiuta, precum si nevointele tale, nu mi te-ar fi aratat, si pe mine nu m-ar fi intarit atita cale, pe care niciodata nu o voiam, nepu-tind nici sa ies din chilia mea". Acestea si multe altele zicind Zosima, aceea l-a ridicat de la pamint, zicind catre dinsul:

 

"Ma rusinez, parinte, dar iarta-ma; mi-e rusine sa-ti spun lucrurile mele; dar, deoarece ai vazut trupul meu, iti voi destainui tie si lucrurile mele, ca sa cunosti de cita rusine si mustrare este plin sufletul meu; caci nu pentru vreo lauda, precum ai zis singur, iti voi spune cele despre mine; si pentru ce ma voi lauda, fiind vas ales al diavolului? Ca de voi incepe povestirea mea vei fugi de mine, precum fuge cineva de un sarpe, nesuferind sa auzi cu urechile lucrurile cele necuviincioase ale mele, pe care le-am facut eu, nevrednica; deci iti voi spune, neascunzind nimic, dar te rog mai intii sa nu incetezi a te ruga pentru mine, ca sa aflu mila in ziua judecatii".

 

Deci, dorind batrinul sa stie viata ei, si mult lacrimind, a inceput aceea a povesti cele despre sine, astfel: Eu, parinte, sint nascuta in Egipt. Cind eram de doisprezece ani, traind inca parintii mei, m-am lepadat de dragostea lor si m-am dus in Alexandria, dupa ce mai intii mi-am intinat fecioria, fiind nesatioasa, am inceput a face desfrinare; ma rusinez numai a gindi, dar a le spune cu de-amanuntul, insa ceea ce este mai de seama voi spune mai degraba, ca sa-mi stii neinfrinarea trupului meu. Saptesprezece ani si mai bine am facut desfrinare in popor, nu pentru daruri sau pentru oarecare plati, ca nu voiam sa iau nimic de la cei ce-mi dadeau, ci aceasta o socoteam, ca pe multi sa-i fac sa alerge la mine in dar si sa-mi implineasca pofta trupeasca. Si sa nu crezi ca eram bogata, daca nu luam, caci vietuiam in saracie si de multe ori, flaminzind, torceam cu furca. Iar aprindere aveam fara sat ca sa ma tavalesc totdeauna in noroiul desfrinarii; pentru ca aceea mi se parea ca este si viata, ca adica sa fac totdeauna firea necinstita.

 

Deci astfel vietuind, am vazut, intr-o vreme de seceris, popor mult de barbati libieni si egipteni mergind spre mare si am intrebat atunci pe unul ce se gasea linga mine: "Unde se duc acesti barbati cu sirguinta?" Iar acela mi-a zis: "La Ierusalim, pentru Inaltarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, care nu dupa multe zile se va praznui". Si am zis catre dinsul: "Dar oare ma vor lua si pe mine, daca m-as duce cu ei?" Iar acela mi-a zis: "De vei avea plata pentru chirie si hrana, nimeni nu te va opri". Si i-am zis: "Cu adevarat, frate, nici pentru chirie nu am, nici pentru hrana, dar voi merge si eu. Voi intra intr-o corabie cu ei si ma vor hrani si pe mine, pentru ca le voi da trupul meu in loc de chirie. Si pentru aceasta am voit a merge cu ei - parinte, iarta-ma -, ca sa am si mai multi indragostiti la patima mea. Ti-am spus, Parinte Zosima, nu ma sili ca sa mai spun rusinea mea, caci ma inspaimint. Stie Domnul ca spurc singura pamintul cu cuvintele mele".

 

Iar Zosima, udind cu lacrimi pamintul, a raspuns catre dinsa: "Spune-mi, pentru Domnul, o, maica mea, spune, nu inceta povestirea cea de folos mie". Iar ea, la cele dintii a adaugat acestea: "Deci acel tinar, auzind acele necurate cuvinte ale mele, cuprins de ris, s-a dus; iar eu, lepadind furca ce se intimplase a o purta in acea vreme, am alergat spre mare, unde am vazut pe cei ce plecau, si am vazut pe citiva stind linga mare, ca la zece barbati, sau si mai multi, tineri, care mi s-au parut a fi de ajuns pentru pofta mea. Si intrasera si altii mai inainte in corabie. Si, dupa obiceiul meu, sarind intre ei cu nerusinare, le-am zis: "Luati-ma si pe mine cu voi, oriunde ati merge, pentru ca nu voi fi voua neplacuta!". Inca si multe alte cuvinte necurate zicind, i-am pornit pe toti spre ris. Iar aceia, vazind nerusinarea mea, luindu-ma, m-au dus in corabia lor si de acolo am inceput a pluti.

 

Dar cele ce am facut, cum le voi spune tie, o, omule al lui Dumnezeu? Ce fel de limba le va grai sau ce auz le va primi acele lucruri rele ale mele, pe care le-am facut pe cale si in corabie; caci si pe cei ce nu voiau, eu, ticaloasa, i-am silit la pacat; pentru ca nu este chip de necuratiile care se pot grai si care nu se pot grai, pe care sa nu le fi facut. Sa ma crezi, parinte, ca ma inspaimint cum marea a suferit desfrinarea mea si cum pamintul nu si-a deschis gura si nu m-a cufundat de vie in iad, pe mine, care am vinat atitea suflete cu latul mortii, dar socotesc ca Dumnezeu cauta pocainta mea, El, Care nu voieste moartea pacatosului, ci ii asteapta cu indelunga rabdare intoarcerea.

 

Deci, cu astfel de sirguinta m-am dus la Ierusalim si citeva zile mai inainte de praznic am petrecut; tot asa am facut aici, dar mai multe si mai rele, pentru ca nu eram indestulata cu tinerii care au fost cu mine in corabie si pe cale, ci si pe multi altii, cetateni si straini, ii adunam la acea necuratie. Iar dupa ce a sosit praznicul Sfintei Inaltari a Cinstitei Cruci eu, ca si mai inainte, umblam vinind sufletele tinerilor. Si am vazut foarte de dimineata, pe toti alergind cu un gind la biserica. Deci, m-am dus si eu, am alergat cu cei ce alergau si am intrat cu ei in pridvorul bisericii.

 

Cind a sosit ceasul Inaltarii Cinstitei Cruci a Domnului, eu, silindu-ma sa intru in biserica cu poporul, ma indesam, dar eram impinsa inapoi si inghesuindu-ma cu multa osteneala si sila, m-am apropiat de usa bisericii si eu ticaloasa. Dar, dupa ce am pasit pe pragul usii, altii fara de oprire intrau, iar pe mine o putere dumnezeiasca ma oprea, nelasindu-ma sa intru. Si iarasi m-am ispitit, dar m-a impins inapoi. Si singura stateam lepadata in pridvor, parindu-mi-se ca aceasta mi se intimpla din slabiciune femeiasca; iar cind intrau altii, ma amestecam si ma sileam sa intru, dar m-am ostenit in zadar. Pentru ca iarasi, cind piciorul meu cel pacatos s-a atins de prag, biserica pe toti ii primea, neoprind pe nimeni, dar pe mine singura ticaloasa nu ma primea. Ca o multime de oaste rinduita sa-mi opreasca intrarea, asa o putere ma oprea, si iarasi m-am aflat in pridvor; si astfel de trei sau patru ori patimind, oste-nindu-ma si nimic sporind, am slabit, si n-am putut sa ma amestec cu cei ce intrau, fiind si trupul meu foarte obosit de sila celor ce ma inghesuiau.

 

Fiind in rusine si in deznadajduire, m-am departat si stam intr-un colt al pridvorului bisericii. Abia in urma mi-am venit in simtire si am inteles care a fost pricina ce ma oprea a vedea lemnul facator de viata al Crucii Domnului. Pentru ca se atinsese de ochii inimii mele lumina intelegerii celei mintuitoare, porunca Domnului cea stralucita, care lumineaza ochii cei sufletesti, aratindu-mi ca tina faptelor mele imi opreste intrarea in biserica. Deci, am inceput a plinge, a ma tingui si a ma bate in piept, scotind suspinuri din adincul inimii mele.

 

Plingind in locul unde stateam, am vazut sus icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu stind in perete, si am zis catre ea, cu ochii si cu mintea fara de abatere privind: "O, Fecioara, Stapina, care ai nascut cu trup pe Dumnezeu Cuvintul! Stiu cu adevarat, stiu ca nu este cu cuviinta, nici cu placere tie ca sa privesc eu desfrinata, cea atit de necurata, spre cinstita icoana ta, a Preacuratei si pururea Fecioarei Maria, care ai sufletul si trupul curat. Si cu dreptate este ca eu, desfrinata si urita, sa fiu lepadata de la fecioreasca ta curatenie. Dar de vreme ce am auzit ca pentru aceasta Dumnezeu S-a facut om, pe care L-ai nascut, ca sa cheme pe cei pacatosi la pocainta, ajuta-mi mie, care, fiind singura, nu am de la nimeni ajutor. Porunceste ca sa-mi fie si mie neoprita intrarea in biserica si nu ma lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel nascut din tine, Care si-a dat Singele Sau pentru a mea izbavire. Porunceste, o, Stapina, ca si mie nevrednicei sa mi se deschida usa, spre inchinarea dumnezeiestii Cruci, si sa-mi fii tu mie mijlocitoare preavrednica de credinta catre Cel ce s-a nascut din tine. Caci de acum nu-mi voi mai intina trupul cu nici un fel de fapta a necuratei desfrinari. Ca, dupa ce voi vedea Lemnul cel Sfint al Crucii Fiului Tau, ma voi lepada cu totul de lume si de cele din ea si indata voi iesi, oriunde, tu singura ca o chezasuitoare a mintuirii mele, ma vei povatui pe mine".

 

Acestea zicind, aprinzindu-ma cu credinta si cu nadejdea spre milostivirea Nascatoarei de Dumnezeu intarindu-ma, am plecat din locul acela in care faceam aceasta rugaciune si, ducindu-ma iarasi la cei ce intrau in biserica, m-am amestecat printre dinsii. Acum nimeni nu era care sa ma impinga in laturi, nimeni nu ma oprea, ca sa ma apropii de usile prin care se intra in biserica. Deci, m-a luat deodata o frica si o spaima, incit tremuram cu totul si ma scuturam. Apoi, ajungind la usile acelea, care atit mi se inchi-sesera, fara de osteneala am intrat inauntru bisericii, iar cinstitul si de viata facatorul lemn al Crucii m-am invrednicit a-l vedea si am vazut tainele lui Dumnezeu, Care este gata sa primeasca pe cei ce se pocaiesc. Si, cazind la pamint, m-am inchinat cinstitului lemn al Sfintei Cruci, l-am sarutat cu frica si am iesit, sirguindu-ma a merge spre mijlocitoarea mea.

 

Ajungind la acel loc unde era sfinta icoana a Mijlocitoarei mele scrisa cu mina si, plecind genunchii, m-am inchinat inaintea Pururea Fecioarei Nascatoare de Dumnezeu si aceste cuvinte am zis: "Tu, o, pururea fericita Fecioara, Stapina de Dumnezeu Nascatoare, deoarece ai aratat spre mine a ta preabuna iubire de oameni si de nevrednicele mele rugaciuni nu te-ai ingretosat - caci am vazut slava care pe dreptate cu nevrednicie imi era mie desfrinatei ca sa o vad -, dau slava lui Dumnezeu care prin tine primeste pocainta pacatosilor. Si mai mult ce am sa gindesc eu, pacatoasa sau ce sa zic? Acum este vremea, stapina, sa fac ceea ce prin mijlocirea ta am fagaduit. Acum oriunde voiesti, povatuieste-ma si sa-mi fii mie de aici inainte invatatoare spre mintuire, povatuindu-ma la calea pocaintei". Acestea graindu-le, am auzit un glas de departe strigind: "De vei trece Iordanul, buna odihna vei afla!"

 

Auzind glasul acela si crezind ca a fost pentru mine, cu lacrimi am strigat, cautind spre icoana Nascatoarei de Dumnezeu: "Stapina, stapina, de Dumnezeu Nascatoare, nu ma lasa pe mine!" Asa strigind, am iesit din pridvorul bisericii si cu grabnica alergare am plecat. Deci mergind eu, m-a vazut oarecine si mi-a dat trei bani. Si instiintindu-ma care este poarta cetatii in acea parte, am iesit, alergind, lacrimind si intrebind de cale pe cei pe care ii intilneam si am sfirsit ziua aceea in calatorie. Era ceasul al treilea din zi cind m-am invrednicit a vedea cinstita si Sfinta Cruce a lui Hristos, si soarele acum spre apus plecindu-se, am ajuns la biserica Sfintului Ioan Botezatorul, care se afla aproape de Iordan, si cu apa sfinta mi-am spalat fata si miinile. Si mergind iarasi in biserca m-am impartasit intr-insa cu Preacinstitele si de viata Facatoarele Taine ale lui Hristos. Dupa aceasta am mincat juma-tate dintr-o piine, am baut apa din Iordan si pe pamint in noaptea aceea m-am odihnit.

 

A doua zi de dimineata, aflind acolo o luntre mica, am trecut pe cealalta parte de Iordan si iarasi m-am rugat povatuitoarei mele, Nascatoarei de Dumnezeu, ca sa ma povatuiasca unde ii este cu buna placere. Deci, am venit in pustiul acesta si de atunci si pina astazi m-am departat fugind. Aici m-am salasluit, asteptind pe Dumnezeu, Cel ce ma mintuieste de neputinta sufletului si de vifor, pe mine, ceea ce ma intorc catre El".

 

Iar Zosima a zis catre dinsa: "Citi ani sint, o, doamna mea, de cind locuiesti in pustia aceasta?" Iar ea a raspuns: "Patruzeci de ani socotesc ca sint si inca sapte ani, de cind am iesit din sfinta cetate". Iar Zosima a zis: "Si ce gasesti de hrana, doamna mea?" Ea a raspuns: "Acele trei piini si jumatate ce le-am adus trecind Iordanul, incet uscindu-se, s-au impietrit; din care gustind cite putin, in citiva ani le-am sfirsit". Si a zis Zosima: "Dar cum ai petrecut fara primejdie atit de multa vreme, fara ca nici o schimbare potrivnica sa te tulbure pe tine?" Raspuns-a aceea: "De un cuvint m-ai intrebat acum, parinte Zosima, de care ma inspaimint sa-ti spun, pentru ca de-mi voi aduce aminte de atitea suparari si nevoi pe care le-am suferit, de gindurile cele cumplite care m-au tulburat, ma tem ca nu cumva iarasi sa ma cuprind de dinsele". Iar Zosima a zis catre dinsa: "Sa nu lasi nimic, o, stapina mea, care sa nu-mi spui mie, pentru ca odata te-am intrebat de aceasta, ci pe toate cu de-amanuntul sa mi le arati mie".

 

Iar ea a zis catre dinsul: "Crede-ma, parinte Zosima, ca sapte-sprezece ani am petrecut in pustia aceasta, ca si cu niste fiare cumplite luptindu-ma cu poftele mele nebunesti. Pentru ca, incepind sa gust hrana, imi venea dor de carne si de peste, pe care le aveam in Egipt. Insa doream si bautura vinului iubita de mine, pentru ca mult vin beam cind eram in lume; iar aici, neavind nici apa, cumplit ma ardeam de sete si cu nevoie rabdam. Inca mi se facea si dor de cintece desfrinate, care foarte mult ma sileau sa cint cintece diavolesti, cu care ma deprinsesem. Dar indata lacrimind si in piept batindu-ma, imi aduceam aminte de fagaduintele pe care le-am facut cind am iesit in pustia aceasta si ma duceam cu gindul inaintea icoanei Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, ajutatoarea mea. Inaintea ei plingeam, rugind-o sa izgoneasca de la mine gindurile acelea, ce-mi tulburau ticalosul meu suflet. Iar dupa ce deajuns plingeam si ma bateam in piept cu osirdie, atunci vedeam o lumina ce ma lumina de pretutindeni si mi se aducea o alinare, care ma scotea din intreitele valuri ale ispitelor.

 

Dar gindurile care ma impingeau iarasi spre desfrinare, cum ti le voi spune tie, parinte? Iarta-ma, pentru ca se aprindea foc inauntrul inimii mele patimase, ce ma ardea de pretutindeni si spre pofta amestecarii ma silea. Iar cind imi venea un gind ca acesta, atunci ma aruncam la pamint si ma udam cu lacrimi, socotind ca stau inaintea Maicii Domnului, ajutatoarea mea, care imi judeca calcare de asezamint si imi arata infricosare. Apoi nu ma sculam de la pamint ziua si noaptea, pina ce lumina cea dulce iarasi stralucea si gonea gindurile ce ma tulburau, iar ochii imi ridicam catre ajutatoarea mea, rugindu-ma neincetat sa-mi ajute mie, celei ce ma chinuiam in desertul acesta al pustiei. Ajutatoare am avut-o pe aceea si in pocainta cu adevarat sporitoare. Asa am savirsit saptesprezece ani, nenumarate nevoi patimind; iar de atunci pina astazi ajutatoarea mea, Nascatoarea de Dumnezeu, ma povatuieste la tot pasul".

 

Si a zis Zosima catre dinsa: "Dar n-ai avut trebuinta de hrana sau de imbracaminte?" Iar ea i-a raspuns: "Sfirsindu-se piinile acelea in saptesprezece ani, m-am hranit dupa aceea cu verdeturile ce se afla in pustia aceasta; iar imbracamintea pe care am avut-o trecind Iordanul, invechindu-se si rupindu-se, am rabdat mult de ger si de zaduf. Caci zaduful arzindu-ma si gerul inghetindu-ma, tremuram, incit de multe ori cazind la pamint, zaceam ca o neinsufletita, cu totul nemincata. Si asa m-am luptat cu multe feluri de nevoi si cu ispite fara de numar. Iar de atunci puterea lui Dumnezeu in multe chipuri a pazit pacatosul meu suflet si smeritul meu trup. Pentru ca numai gindind din ce fel de rautati m-a izbavit pe mine Domnul, am ca hrana neimputinata nadejdea mintuirii mele, iar ca hrana ma hranesc si ma acopar cu cuvantul lui Dumnezeu, care cuprinde toate, caci nu numai cu piine va fi omul viu, de vreme ce citi nu aveau acoperamint, in piatra s-au imbracat, cind ei s-au dezbracat de imbracamintea pacatului".

 

Auzind Zosima ca pomeneste si de cuvinte din Scriptura, de la Moise si de la prooroci si din cartea psalmilor, a zis catre dinsa: "Dar psalmi si alte scripturi invatat-ai, o, stapina?" Iar ea auzind aceasta, a zimbit si a zis catre dinsul: "Crede-ma, omule, ca n-am vazut alt om, de cind am trecut Iordanul, fara numai fata ta astazi, nici fiara, nici alta fiinta n-am vazut, iar carte niciodata nu am invatat, nici pe altul citind sau cintind nu am auzit, dar cuvintul lui Dumnezeu cel viu si lucrator invata pe om cunostinta. Iata, aici este sfirsitul povestirii celei despre mine. Deci, acum te jur pe tine cu intruparea Cuvintului lui Dumnezeu, sa te rogi pentru mine, desfrinata".

 

Acestea zicindu-le si cuvintul sfirsindu-l, s-a dus batrinul sa i se inchine ei si cu lacrimi a strigat: "Bine este cuvintat Dumnezeu, Cel ce face lucruri mari si infricosate, slavite, minunate si negraite, carora nu este numar! Bine este cuvintat Dumnezeu, Cel ce mi-a aratat mie cite bunuri daruieste celor ce se tem de El! Cu adevarat, Doamne, nu parasesti pe cei ce te cauta pe Tine!"

 

Apoi ea, apucind pe batrin, nu l-a lasat mult sa i se inchine ei si a zis catre dinsul: "Acestea toate pe care le-ai auzit, parinte, te jur cu Iisus Hristos, Dumnezeu Mintuitorul nostru, ca nimanui sa nu le spui pina ce Dumnezeu nu ma va lua pe mine de pe pamint. Iar acum du-te cu pace, iar la anul viitor ma vei vedea pe mine, pazindu-ne dumnezeiescul dar pe amindoi. Insa, ma rog sa faci pentru Domnul tot ce iti voi spune tie acum: in postul anului viitor sa nu treci Iordanul, precum v-ati obisnuit a face cei din manastire". Iar Cuviosul Zosima se minuna, auzind ca si rinduiala manastirii i-a spus si nimic altceva nu graia, fara numai aceste cuvinte: "Slava lui Dumnezeu, Cel ce a dat atit de mari daruri celor ce-L iubesc pe El!" Iar cuvioasa i-a zis lui: "Sa ramii in manastire, precum iti graiesc tie, caci si de vei vrea sa iesi, nu-ti va fi cu putinta! Iar in Sfinta si marea Joi, in seara Cinei celei de Taina a lui Hristos, sa iei din Facatorul de viata Trup si Singe al lui Hristos, Dumnezeul nostru, intr-un vas sfint, vrednic de o Taina ca aceasta, sa-mi aduci si sa ma astepti pe mine in partea cealalta a Iordanului, care este aproape de locuinta lumeasca, ca sa ma impartasesc de Darurile cele de viata facatoare; pentru ca de cind m-am impartasit cu ele in biserica Mergatorului Inainte, mai inainte de a trece Iordanul, pina acum sfintenia aceea nu am dobindit-o. Iar acum cu osirdie o doresc pe ea si ma rog tie sa nu treci cu vederea rugaciunea mea, ci cu adevarat sa-mi aduci acele facatoare de viata dumnezeiesti Taine, in ceasul in care Domnul pe ucenicii sai i-a facut partasi Cinei celei dumnezeiesti. Iar lui Ioan, egumenul manastirii unde locuiesti, sa-i spui sa ia aminte de sine si de turma sa, pentru ca se fac acolo oarecare lucruri carora le trebuie indreptare. Insa voiesc ca nu acum sa-i spui lui acestea, ci cind Domnul iti va porunci tie".

 

Acestea auzindu-le si cerind rugaciune pentru sine de la batrinul, s-a dus in cea mai dinauntru pustie. Iar Zosima s-a inchinat pina la pamint si a sarutat locul unde ramasesera urmele picioarelor ei, dind slava lui Dumnezeu. Apoi s-a intors laudind si binecuvintind pe Hristos, Dumnezeul nostru. Trecind pustia aceea, a mers in manastire, in ziua in care se obisnuise a se intoarce fratii cei ce petreceau intr-insa. Intr-acel an le-a tainuit pe toate, neindraznind sa spuna nimanui cele ce vazuse, dar el se ruga in sine lui Dumnezeu ca sa-i arate iarasi fata cea dorita si se intrista. Apoi, gindind la lungimea curgerii anului, dorea sa fie numai ca o zi anul acela, de ar fi fost cu putinta.

 

Iar cind s-a apropiat intiia Duminica a marelui post, indata dupa obiceiul si rinduiala manastirii, facindu-se rugaciune, toti ceilalti frati au iesit in pustie; iar Zosima, fiind cuprins de boala, a fost nevoit sa ramina in manastire. Dar el si-a adus aminte de ce i-a zis cuvioasa aceea, ca, vrind sa iasa din manastire, nu ii era cu putinta. Insa nu dupa multe zile, vindecindu-se de boala, el era in manastire.

 

Iar dupa ce s-au intors fratii si s-a apropiat seara Cinei celei de Taina a lui Hristos, a facut Zosima ceea ce i se poruncise lui. A pus intr-un pahar mic din Preacuratul Trup si Singe al lui Hristos, Dumnezeul nostru, apoi a pus intr-o cosnita putine masline si smochine uscate, putina linte muiata in apa si s-a dus intr-o seara foarte tirziu si a sezut pe malul Iordanului, asteptind pe cuvioasa. Zabovind sfinta, Zosima n-a adormit, ci cu rabdare privea spre pustie, asteptind ca sa vada pe aceea cu osirdie; si graia in sine batrinul, sezind: "Au doar nu cumva nevrednicia mea a oprit-o ca sa vina ea, sau venind si neaflindu-ma pe mine, s-a intors?" Astfel cugetind, a suspinat si a lacrimat, ridicindu-si ochii la cer, se ruga lui Dumnezeu, zicind: "Nu ma opri pe mine, Stapine, de a vedea iarasi fata aceea, pe care m-ai invrednicit sa o vad, ca sa nu ma duc desert, purtindu-mi pacatele mele spre mustrarea mea". Asa cu lacrimi rugindu-se, la alta gindire a trecut, zicind in sine: "Dar ce va fi de va veni, caci luntre nu este, si cum va trece Iordanul si la mine nevrednicul cum va veni? Vai de nevrednicia mea! Vai mie, cine m-a facut ca sa ma lipsesc de un bine ca acesta?"

 

Astfel gindind batrinul, iata cuvioasa a venit si a stat de cealalta parte de riu, de unde venea. Iar Zosima s-a sculat, bucurindu-se si veselindu-se si slavea pe Dumnezeu. Dar se lupta inca cu gindul ca nu va putea sfinta sa treaca Iordanul. Si a vazut-o pe ea insemnind Iordanul cu semnul crucii, pentru ca toata noaptea atunci lumina luna. Cu acea insemnare s-a dus sfinta pe apa si, umblind pe deasupra, venea la Cuviosul Zosima, iar el a vrut sa i se inchine ei, insa dinsa l-a oprit, cind calatorea inca pe apa, zicindu-i: "Ce faci, parinte, caci esti preot si porti la tine dumnezeiestile Taine?" Iar el a ascultat pe aceea ce-i graia, care, iesind de pe apa, a zis catre batrin: "Binecuvinteaza, parinte! Binecuvinteaza, parinte!" Iar el a raspuns catre dinsa cu cutremur - pentru ca il cuprinsese spaima de vedenia cea preaminunata -, zicind: "Cu adevarat, Dumnezeu este nemincinos, Cel ce a fagaduit ca sa asemene Lui pe acei care se curatesc pe ei dupa puterea lor. Slava Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce mi-ai aratat prin aceasta roaba a Ta, cit sint de departe de masura desavirsirii!"

 

Zicind aceasta, cuvioasa l-a rugat pe fericitul Zosima sa-i citeasca Simbolul sfintei credinte, "Crezul", si rugaciunea Domnului, "Tatal nostru". Sfirsind rugaciunea, sfinta s-a impartasit cu Preacuratele si de viata facatoarele lui Hristos Taine si a sarutat pe batrin, dupa obicei. Dupa aceea si-a ridicat miinile la cer, a suspinat, a lacrimat si a strigat: Acum slobozeste pe roaba Ta, Stapine, dupa cuvintul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mintuirea Ta. Apoi a zis catre batrin: "Iarta-ma, Parinte Zosima, dar te rog sa implinesti si o alta dorinta a mea. Du-te acum la manastirea ta, fiind pazit cu pacea lui Dumnezeu, iar in anul viitor sa vii iarasi la acelasi piriu unde am vorbit cu tine intii. Sa vii, dar sa vii pentru Domnul, si iarasi ma vei vedea, daca va voi Domnul". Iar el i-a raspuns: "As fi voit, daca ar fi fost cu putinta, sa umblu in urma ta, sa vad cinstita ta fata, dar te rog sa faci ceea ce voi cere eu de la tine, eu, batrinul: Gusta putin din hrana pe care am adus-o!" Zicind aceasta, i-a aratat cele ce adusese in cosnita. Iar ea, atingindu-se de linte cu virful degetelor, luind ca trei graunte, le-a dus la gura si a zis: "Destul este aceasta darului celui duhovnicesc, care pazeste neintinata firea sufletului". Apoi a zis iarasi catre batrin: "Roaga-te Domnului pentru mine, parinte al meu, roaga-te si adu-ti aminte totdeauna de ticalosia mea!" Iar el s-a inchinat inaintea picioarelor ei si ii zicea sa se roage lui Dumnezeu pentru biserici, pentru imparati si pentru dinsul. Si aceasta cerind-o cu lacrimi, a lasat-o sa se duca, suspinind singur si tinguindu-se, pentru ca nu indraznea sa o opreasca mai mult; caci de ar fi voit, era neoprita. Ea insemnind iarasi Iordanul cu semnul crucii, l-a trecut pe deasupra, precum facuse mai inainte. Iar batrinul s-a intors, cuprins de frica si de bucurie mare; insa se ocara singur si-i era jale ca nu stia numele cuvioasei, dar nadajduia sa cistige aceasta anul viitor.

 

Trecind anul, Zosima iarasi s-a dus in pustie, implinind toate dupa obicei, alerga spre acea preaminunata vedenie si, trecind lungimea pustiei, a ajuns la oarecare semne, care ii aratau locul cel cautat. Privea in dreapta si in stinga, cauta cu ochii in toate partile, ca un vinator preaiscusit, unde ar fi putut cistiga vinatul cel preapla-cut. Iar daca n-a vazut pe nimeni, a inceput a plinge si, ridicind ochii la cer, se ruga lui Dumnezeu, zicind: "Arata-mi, Doamne, comoara ta cea nefurata, pe care ai ascuns-o in pustia aceasta. Arata-mi, rogu-ma, pe ingerul cel in trup, careia toata lumea nu este vrednica a se asemana".

 

Asa rugindu-se, a ajuns la locul pe care il insemna piriul acela si, stind pe marginea lui, a vazut spre partea de la rasarit pe cuvioasa zacind moarta cu miinile strinse precum se cadea, iar fata o avea intoarsa catre rasarit. Alergind spre dinsa, i-a spalat picioarele cu lacrimile sale, pentru ca nici n-a indraznit a se atinge de vreo alta parte a trupului. Si plingind mult, citind si psalmii cei potriviti la trebuinta vremii aceleia, a facut rugaciunea de ingropare si zicea in sine: "Voi ingropa oare trupul cuvioasei, ori poate nu ii va fi placut fericitei un lucru ca acesta?" Socotind acestea in gindul sau, a vazut pe pamint linga capul ei, scrisoarea aceasta: "Parinte Zosima, ingroapa trupul smeritei Maria in locul acesta. Da tarina tarinei; si te roaga Domnului pentru mine, care am raposat in luna "Farmutie", egipteneste, iar greceste, Aprilie, in ziua intiia, in noaptea mintuitoarelor Patimi ale lui Hristos, dupa impartasirea dumnezeiestii Cine celei de Taina".

 

Citind batrinul acea scrisoare, se gindea mai intii cine este cel ce a scris-o, pentru ca ea, precum zicea, nu stia sa scrie. Insa s-a bucurat foarte, aflind numele cuvioasei. Atunci a cunoscut ca in ceasul in care ea s-a impartasit linga Iordan cu dumnezeiestile Taine indata s-a scris la locul acela unde s-a si sfirsit; iar el, ostenindu-se, a calatorit cale de douasprezece zile, pe unde Cuvioasa Maria a trecut intr-un ceas si indata s-a dus catre Dumnezeu. Iar batrinul, slavind pe Dumnezeu si udind cu lacrimi pamintul si trupul cuvioasei, a zis in sine: "Este vremea, o, batrinule Zosima, ca sa savirsesti cele poruncite tie. Dar cum vei putea sapa, ticalosule, neavind nimic in miini?" Si zicind aceasta, a vazut nu departe un lemnisor mic, aruncat in pustie, pe care luindu-l a inceput a sapa cu dinsul. Insa pamintul fiind uscat, nu asculta nicidecum pe batrinul, care se ostenea sapind si udindu-se de sudori si nimic nu putea sa sporeasca.

 

Atunci suspinind foarte din adincul sufletului, a vazut un leu mare stind linga trupul Cuvioasei Maria, lingindu-i picioarele. Si, vazindu-l, s-a cutremurat temindu-se de acea fiara, mai ales aducindu-si aminte de ceea ce zisese fericita, ca niciodata n-a vazut fiara. Insemnindu-se cu semnul crucii, a crezut ca se va pazi nevatamat cu puterea aceleia ce zacea. Iar leul a inceput a se apropia cu liniste de batrin, gudurindu-se prin semnele lui, ca si cum i s-ar inchina. Atunci Zosima a zis catre leu: "De ce oare, o, fiara, aceasta mare cuvioasa mi-a poruncit sa-i ingrop trupul? Eu sint batrin si nu pot sa-i sap gropa; n-am nici unealta ce trebuie la sapat si, fiind si atita departare de manastire, nu pot sa ma duc sa o aduc degrab. Deci, sapa tu cu unghiile tale, ca sa dam pamintului trupul cuvioasei".

 

Auzind leul cuvintul acesta, indata a sapat groapa cu picioarele dinainte, pe cit putea sa acopere pe aceea ce se ingropa. Deci batrinul, spalind cu lacrimi iarasi picioarele cuvioasei si mult rugindu-se ei ca sa se roage pentru toti, a acoperit cu pamint trupul care era gol, neavind nimic altceva decit acea haina veche si rupta, pe care i-o aruncase Zosima dintii, cu care Maria isi acoperise atunci oarecare parti ale trupului sau, care se cadea sa le acopere.

 

Dupa aceea, Zosima s-a intors intru ale sale, binecuvintind si laudind pe Hristos, Dumnezeul nostru, despartindu-se de leu in liniste ca de o oaie, iar leul s-a dus in pustia cea mai dinauntru. Si mergind in manastirea aceea, a spus tuturor monahilor despre Cuvioasa aceasta Maria, neascunzind nimic din cele ce a vazut si a auzit de la dinsa, incit toti cei ce au auzit maririle lui Dumnezeu, s-au minunat. Au inceput a-i face pomenirile cu frica, cu credinta si cu dragoste si a cinsti ziua mortii acestei Cuvioase Maria. Iar Ioan egumenul a aflat niste lucruri in manastire, carora le trebuia indreptare, dupa cuvintul cuvioasei, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-a indreptat. Iar Zosima, petrecind cu dumnezeiasca placere, cind era aproape de o suta de ani si-a sfirsit intru acea manastire viata cea vremelnica si s-a dus catre cea vesnica la Domnul, si a lasat monahilor acelei manastiri nescris acolo cuvintul acesta, despre Cuvioasa Maria. Dar auzindu-l unii de la altii, il graiau si, spre folosul cel de obste, puneau inainte povestirea aceasta la cei ce ascultau, dar in scris pina atunci nu s-a auzit.

 

Iar eu - zice Sfintul Sofronie -, povestirea aceea ce am primit-o nescrisa, am aratat-o prin scris. Daca altii au scris viata acestei cuvioase stiind-o mai bine, aceasta nu stiu inca, eu insa, pe cit am putut am scris, nimic mai mult decit cinstind adevarata povestire.

 

Iar Dumnezeu, Care face lucruri preaminunate si rasplateste cu mari daruri celor ce cu credinta nazuiesc la El, sa dea plata celor ce vor cistiga folos dintr-aceasta povestire, citind-o si ascultind-o. Iar pe cel ce s-a sirguit sa dea povestirea aceasta in scris, sa-l invredniceasca pe el partii celei bune a fericitei Maria, impreuna cu toti cei ce prin gindire de Dumnezeu si osteneli, i-au bineplacut Lui in veac. Sa dam slava lui Dumnezeu, Imparatul Cel vesnic, ca si pe noi sa ne invredniceasca sa aflam mila in ziua judecatii la Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine toata slava, cinstea, stapinirea si inchinaciunea, ca si Tatalui si Sfintului si de viata facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Cuviosul Macarie Marturisitorul, egumenul Pelechitului

 

 

Acest intre sfinti, parintele nostru Macarie, in Constantinopol fiind nascut, si prunc sarman raminind dupa parintii sai, a fost crescut de un mos adevarat al sau, fiind dat la invatatura Sfintelor Scripturi. Si avind fireasca istetime, si multa osirdie aratind, in scurta vreme petrecind toata Scriptura, a cunoscut nimicnicia si grabnica stricaciune a celor vremelnicesti, precum si vesnicia celor ceresti. Pentru aceasta, iesind din cetate, s-a dus la Manastirea numita Pelechit, si amestecindu-se pe sine cu monahii de acolo, lepadind numele Hristofor, caci asa se numea mai inainte, Macarie de acum inainte s-a numit. Deci, slujind mai la toate trebuintele chinoviei si savirsind virtutile prin multa smerenie, s-a facut incepator si facator de minuni preaminunat. Caci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; si ploaie din cer a pogorit prin rugaciune; si mare si vestit facindu-se el in zilele acelea, multa multime nazuia catre el. Unii adica durerile sufletesti prin el curatindu-le, iar altii trupesti vindecari dobindind; insa altii sufleteste si trupeste de el intarindu-se, se intorceau la casele lor.

 

Auzind vestea aceasta, Tarasie, preasfintul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca sa vindece pe Pavel patriciul, ce avea boala primejdioasa si era deznadajduit de vindecare. Mergind Sfintul la casa sa l-a vindecat. Dupa aceea si pe sotia lui, deasemenea, boala patimind si deznadajduita fiind de doctori, iarasi a vindecat-o sfintul, pe care si binecuvintindu-l patriarhul, l-a facut si slujitor Domnului, caci nu bolea cu boala neascultarii ca cei multi.

 

Ducindu-se la manastirea sa, smerenia ce o avea mai mult inmultita a pus-o in lucrare. Atunci lucratorul de sminteli, diavolul, a pus in Bizant imparat tiran, care a dat cinstitele icoane in foc si in apa. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis in surghiunie pe preasfintul patriarh Nichifor, si care chinuia pe arhierei si arhimandriti cu izgoniri si inchisori si cu cumplite batai. Atunci si acest minunat barbat, fiind din pomenitii mai sus Sfinti Parinti, la felurite chinuri a fost dat si in inchisoare a petrecut pina la sfirsitul acelui imparat. Iar dupa acela, imparatind Mihail Gingavul, si acesta de aceeasi spurcata credinta fiind, a scos pe sfintul de la inchisoare, si prin altii mult magulindu-l si ingrozindu-l, nu a reusit sa-l induplece de partea lui a fi. Pentru care si izgonindu-l la Ostrovul Afusie il avea in paza.

 

Iar sfintul suferind toate vitejeste, multumea lui Dumnezeu. Deci zabovind in acea izgonire si mult nevoindu-se, si de minuni facator acolo facindu-se, s-a mutat catre Domnul.

 

 

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 313

Voteaza:

Cuv. Maria egipteanca; Cuv. Macarie marturisitorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE