Cuv. Mc. Nicon si cei 199 ucenici ai lui

Patimirea Sfintului Mucenic Nicon si a celor o suta nouazeci si noua de ucenici ai sai

 

In cetatea ce se numeste Neapole, care este in tara Campaniei, a fost un barbat cu numele Nicon, in rinduiala ostaseasca, impodobit cu frumusete, vesel la fata si viteaz in razboaie, dar cu credinta elin, nascut din tata elin si invatat la inchinarea idoleasca. Insa maica sa era crestina si il sfatuia totdeauna spre cunostinta lui Hristos. Spunindu-i despre puterea Crucii lui Hristos, mama ii zicea: "Fiul meu iubit, de ti se va intimpla vreodata a cadea in vreo primejdie, precum se intimpla adeseori in razboaie, sa te insemnezi cu semnul Crucii, ca vei scapa din miinile potrivnicilor; si nu numai ca te vei izbavi din miinile lor, dar vei scapa si de toate ranile, pentru ca nu te va lovi nici sageata, nici sabie si prin mijlocul taierii vei ramine nevatamat".

 

Odata s-a intimplat ca a iesit din Roma oastea romana la razboi cu cea elineasca. Iar Nicon, fiind unul din ostasi, se afla in mijlocul vrajmasilor, in mare strimtorare si primejdie de moarte, pentru ca vedea pe multi din tovarasii sai ucisi si acum astepta sa cada si el de sabia vrajmasilor sai.

Atunci si-a adus aminte de sfatul maicii sale si, ridicindu-si ochii la cer si suspinind din adincul ini-mii, s-a inarmat cu semnul Sfintei Cruci si a zis: "Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, arata spre mine in ceasul acesta puterea Crucii Tale, ca de acum fagaduiesc sa fiu si eu robul Tau, adica ma voi inchina Tie, impreuna cu mama care m-a nascut".

 

Zicind aceasta, a luat indrazneala si, intinzind cu barbatie spre vrajmasi dreapta sa cea inarmata cu sulita, a ucis indata ca la o suta si optzeci de barbati viteji din ceata potrivnicilor, iar pe ceilalti i-a izgonit, si nimeni n-a putut sa-i stea impotriva; asa a lucrat intr-insul puterea Crucii lui Hristos. Iar Nicon a preamarit pe Dumnezeu, zicind: "Mare este Dumnezeul crestinilor, Cel ce, prin insemnarea Sfintei Cruci, a biruit si izgonit pe vrajmasi". Si s-au mirat cetele romanilor si ale elinilor de Nicon, ostasul lor, zicind: "O, minune a rinduielii Celui de sus! Niciodata n-am vazut si nici n-am auzit de un ostas ca acesta, atit de viteaz in razboi si nevoindu-se astfel precum vedem pe Nicon".

 

Iar dupa ce a liberat cetele, Nicon s-a intors la casa sa si, laudind pe Dumnezeu, a spus maicii sale cite a facut Domnul cu dinsul in razboi, prin puterea Sfintei Cruci. Iar maica sa, umplindu-se de mare bucurie, a zis: "Multumesc Preasfintului Tau nume, Doamne, Cel ce voiesti sa se mintuiasca toti oamenii si la cunostinta adevarului sa vina. Acum, Stapine, asculta rugaciunea roabei Tale si invredniceste pe fiul meu de baia nasterii celei de a doua, cea daruita noua prin Botez spre iertarea pacatelor, si invata-l sa faca voia Ta ca, bineplacind Tie, sa cistige de la Tine vesnicele bunatati fagaduite".

 

Deci a inceput Nicon a intreba pe maica sa, cum poate cineva sa fie crestin desavirsit. Maica sa i-a raspuns: "Ti se cade sa postesti patruzeci de zile si de la preot crestin sa te povatuiesti la credinta crestineasca; dupa aceea, lepadindu-te de satana si de toate lucrurile lui si crezind in Hristos Dumnezeu, vei primi Sfintul Botez. Numai asa te vei face crestin adevarat si rob al lui Hristos". Nicon a grait atunci: "Viu este Domnul, ca mai bine imi este sa fiu rob al Lui, decit inchinator de idoli elinesc si ostas! Nu vreau mai mult sa ma inchin pietrelor, nici altei fapturi, ci numai Unuia Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamintului, al marii si al tuturor celor ce sint intr-insele".

 

Apoi, inchinindu-se pina la pamint mamei sale, a zis: "Maica mea, roaga-te pentru mine, robul tau, ca sa-mi dea Dumnezeu inger bun, povatuitor si pazitor sufletului si trupului meu, ca prin povatuirea lui sa gasesc vreun rob al lui Dumnezeu care m-ar invrednici Sfintului Botez si m-ar invata sa fac voia lui Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, si sa fiu numarat impreuna cu turma cea cuvintatoare a lui Hristos. Caci, daca ratacirea elineasca m-ar mai fi tras inca de la invatatura ta, o, cinstita mea maica, si nu m-ai fi povatuit spre cunostinta adevaratului Dumnezeu, putin de nu ma faceam mincare gheenei si cadeam in munca cu toti cei ce nu stiu pe Dumnezeu si se muncesc in iad. Deci, roaga-te pentru mine, maica mea!" Si, zicind aceasta, se grabea sa iasa din casa.

 

Dar ea, apucindu-l de mina, l-a rugat cu juramint ca, dupa ce va cistiga Sfintul Botez, sa se intoarca la dinsa s-o ingroape, fiind batrina si asteptindu-si degraba sfirsitul.

 

Apoi, dindu-i aur de ajuns pentru cale si mai ales binecu-vintarea sa de maica, rugindu-se pentru dinsul, l-a lasat sa-si caute un preot crestin; pentru ca in acele vremi cumplite, fiind mare prigoana asupra crestinilor, toti preotii invatatori crestini erau ascunsi in pustietati si prin munti, si era cu greu sa gaseasca pe vreunul dintr-insii ca sa-l povatuiasca la crestineasca viata si de la care sa primeasca Sfintul Botez.

 

Iesind Nicon, robul lui Dumnezeu, din casa sa a mers la limanul corabiilor si, gasind o corabie, a plecat la Constantinopol. Iar dupa plecarea sa, a fost in cetatea Neapole multa cercetare despre dinsul printre ostasi, pentru vitejia lui cea mare aratata in razboi. Iar mai-marii cetatii intrebind pe maica lui Nicon, care era acasa, unde este fiul ei, ea le raspundea: "Nu stiu unde s-a dus".

 

Iar Nicon, povatuindu-se de darul Domnului, a ajuns la o insula care se numea Hios si, suindu-se intr-un munte inalt, a petrecut opt zile in rugaciune, rugindu-se lui Dumnezeu ca sa-i arate in ce loc ar putea sa afle vreun rob al Domnului, care sa-i dea Sfintul Botez cel dorit de el si sa-l invete tainele sfintei credinte. Si s-a aratat lui Nicon, noaptea in vedenie, ingerul lui Dumnezeu in chip de preot, dindu-i un toiag ce avea deasupra semnul Crucii, si i-a poruncit sa mearga la malul marii.

 

Mergind a doua zi acolo, a gasit o corabie ce-l astepta, pentru ca acelasi inger al Domnului s-a aratat corabierilor, poruncindu-le sa astepte pe Nicon cu toiagul cel cu cruce, care de la munte avea sa se coboare la dinsii. Deci, sezind cu dinsii in corabie si vintul suflind in ajutor, in doua zile a ajuns la un munte ce se numea Ganos, in care se afla Teodosie, Episcopul Cizicului, cu o multime de monahi, ascunzindu-se de pagini in timpul prigoanei; si era acel episcop acolo, in mijlocul monahilor, ca un egumen. I s-a descoperit lui de la Dumnezeu despre Nicon si a iesit impreuna cu monahii sai la limanul corabiilor si, luind pe Nicon, l-a dus in pestera sa si invatindu-l, l-a botezat in numele Preasfintei Treimi, apoi l-a impartasit cu Preacuratele lui Hristos Taine.

 

Dupa primirea Sfintului Botez, fericitul Nicon era in minastirea din pestera, invatind dumnezeiestile carti si la viata monahiceasca luind aminte; apoi s-a imbracat in chipul monahicesc pentru blindetea sa. Unii din frati ziceau ca acela este asemenea cu ingerul lui Dumnezeu, vazindu-i smerenia si blindetea lui, postul si infrinarea, sederea de toata noaptea fara somn la cintarea de psalmi. Caci era la osteneli rabdator, in dragoste aprins, in postiri neasemanat, in invatatura si citirea cartilor fara de sat, in rugaciunile de noapte neslabit si in toate nevointele monahicesti osirdnic slujitor; iar toata viata lui fiind fara prihana, de mirare era tuturor fratilor si Sfintului episcop Teodosie.

 

Astfel petrecind fericitul Nicon in muntele acela trei ani, s-a aratat episcopului o dumnezeiasca descoperire; pentru ca ingerul Domnului, stind in vis inaintea lui, i-a zis: "Mai inainte de a te duce din viata aceasta, pe Nicon, pe care l-ai imbracat in chipul monahicesc, sa-l pui episcop in locul tau si turma ta sa i-o incredintezi lui. Apoi sa-i poruncesti sa se mute cu toti fratii in partea de miazazi, in stapinirea Siciliei, ca sa nu piara aici monahii de sabia barbarilor, care peste putin timp au sa navaleasca in locul acesta".

 

Dupa vedenia aceea, Sfintul Episcop Teodosie a facut pe fericitul Nicon intii diacon si apoi preot; iar dupa aceasta l-a hirotonisit episcop si, incredintindu-i monahii, o suta nouazeci la numar, Teodosie s-a odihnit in Domnul. Deci cu cinste ingropindu-l Sfintul Nicon si luind pe toti monahii, a intrat in corabie si a plecat in insula Lesviei, unde, sosind linga cetatea Mitilene, a stat acolo doua zile; apoi a plecat la insula Naxia. Iar de acolo, cu voia lui Dumnezeu, in douazeci si doua de zile a ajuns in Italia si a plecat la Neapole, patria sa, unde a aflat intre cei vii pe fericita sa maica, care, vazindu-l, cu lacrimi de bucurie a cazut pe grumajii lui, sarutindu-l.

 

Inchinindu-se pina la pamint inaintea lui Dumnezeu, a zis: "Multumesc Preasfintului Tau nume, Doamne, ca mi-ai aratat pe fiul meu in rinduiala ingereasca si in vrednicie de episcop. Si acum, Stapine al meu, auzi-ma pe mine, roaba Ta, si primeste sufletul meu in miinile Tale!" O rugaciune ca aceasta savirsind acea fericita femeie, indata si-a dat Domnului duhul sau in pace si toti cei ce au vazut aceasta, au preamarit pe Dumnezeu si au ingropat-o, cintind psalmi cu cinste.

 

Dupa ce a strabatut auzul in toata cetatea depre venirea lui Nicon, s-au instiintat unii din ostasii care erau prieteni ai sfintului. Aceia, mergind la dinsul, se indulceau de vederea fetei lui si, luindu-l la o parte, au zis catre dinsul: "Te juram cu puterea cea de sus, sa ne spui de unde iti venea puterea si vitejia aceea care o aveai in razboaie. Din farmece sau din alta lucrare? Invata-ne, ca sa putem si noi sa fim asa". Grait-a lor sfintul: "Credeti-ma, fratilor, ca nici fermecatoria, nici altceva nu ma facea pe mine viteaz in razboi, fara numai singur ajutorul cinstitei Cruci a lui Hristos. Caci cind ma inarmam cu ea, nimeni nu putea sa stea impotriva fetei mele, pentru ca puterea lui Dumnezeu, care lucreaza intru asemanarea Crucii, pe toti vrajmasii ii biruia".

 

Acestea auzindu-le, ostasii au cazut la picioarele episcopului Nicon, zicind: "Miluieste-ne, sfinte al lui Dumnezeu, si ne ia impreuna cu tine, ca, precum in razboaie ne-am izbavit prin tine de potrivnici, tot asa si acum cu tine sa fim partasi cerestii Imparatii!" Si, indata lasindu-si femeile, fiii, fratii si casele lor, ostasii aceia au urmat Sfintului Nicon, fiind noua la numar. Cuviosul Nicon, intrind cu dinsii si cu ceilalti ucenici ai sai in corabie, au plecat in partile Siciliei si au sosit la un munte mai inalt al Tavromeniei. Iesind pe uscat si nu putina departare de loc trecind, au aflat un riu ce se numea Asinos, linga care au gasit o mare baie veche, de piatra, intr-un loc pustiu ce se numea Ghighia, si s-au salasluit acolo, pentru ca au vazut locul acela linistit si frumos, fiind pamintul bun de lucrat. Facindu-si gradini si rasaduri de tot felul, cu pomi aducatori de roada, au ramas acolo, unde Cuviosul Episcop Nicon a botezat pe acei noua barbati, care i-au fost lui altadata prieteni in oaste, si i-a tuns pe dinsii in monahiceasca rinduiala.

 

Dupa ce au stat ani destui si prigonirea asupra crestinilor neincetind, s-a dat de stire ighemonului Siciliei, anume Chintian, spunindu-i-se ca sint niste barbati traitori linga riul Asinos, care cinstesc pe cerescul Dumnezeu, avind invatator pe Episcopul Nicon, iar legilor imparatesti nu se supun, nici nu vor sa cinsteasca pe zei. Auzind aceasta, ighemonul s-a umplut de minie si de cruzime si indata a trimis o ceata de ostasi, ca pe toti sa-i prinda si sa-i aduca inaintea lui la intrebare. Deci, ajungind ostasii la locul acela, intrebau: "Unde este Nicon cu ucenicii lui, care nu se supun legilor imparatesti, nici pe zei nu-i cinstesc?" Le-a raspuns Sfintul Nicon: "Bine ati venit, fratii mei, bine ati venit; pentru ca Stapinul meu Hristos, pe mine si pe ai mei, prin voi ne cheama!"

 

Fratii s-au dus la rugaciune cerind lui Dumnezeu putere sa-i intareasca in nevointa cu darul Sau. Dar, fiind siliti de ostasi spre grabnica calatorie, au sfirsit rugaciunea si mergeau la ighemon, fiind dusi de ostasi la moarte. Pe cale ii intarea fericitul parintele nostru Nicon Episcopul, zicind: "Imbarbatati-va, fratii mei, si sa nu fiti fricosi inaintea muncitorului, caci iata se sfirseste alergarea noastra si ni s-au deschis noua usile ceresti. Deci sa stam cu tarie impotriva miniei ighemonului prin credinta in Hristos. Sa graim cu indrazneala inaintea lui, sa ascultam glasul bunului nostru Pastor, Care zice: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, caci sufletul nu pot sa-l ucida".

 

Stind sfintii inaintea ighemonului la pagineasca judecata, chinuitorul, cautind spre ei cu iutime, a inceput a-i intreba: "Voi toti v-ati abatut la desarta si nebuna nadejde, amagindu-va de vrajitorul acela Nicon, incit nici nu cinstiti pe zeii cei fara de moarte, nici legilor noastre nu va supuneti?" Iar sfintii, ca si cu o gura, au raspuns, zicind: "Sintem crestini si niciodata nu ne vom lasa de credinta noastra, iar nadejdea noastra n-o punem in desertaciuni, ci in Domnul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul, pamintul, marea si toate cele ce sint intr-insele; caci zeii vostri sint muti si surzi, pietre nesimtitoare, lucruri de miini omenesti, carora asemenea sa fie toti cei ce nadajduiesc spre ei".

 

Intelegind ighemonul despre credinta cea neschimbata si tare a sfintilor, a zis: "De nu voi porunci degraba sa-i ucida pe acestia, pe mai multi vor amagi spre a lor ratacire". Si asa, mai intii dezbracindu-i si intinzindu-i, a poruncit ca mult sa-i bata fara de mila cu vine de bou, apoi pe toti - afara de Sfintul Nicon - cu sabia sa-i taie linga baia aceea, in care au petrecut linga riu. Si-i dusera acolo la moarte, iar sfintii mucenici, plecindu-si sub sabie cinstitele lor capete, graiau: "In miinile Tale, Doamne, ne dam sufletele noastre, caci pentru Tine ne omorim toata ziua, socotindu-ne ca niste oi de junghiere".

 

Si au taiat pe cuviosii ucenici ai Sfintului Nicon, iar mai ales ai lui Hristos, la numar o suta nouazeci si noua. Iar trupurile lor, cu porunca muncitorului, le-au aruncat in baia aceea foarte aprinsa spre ardere. Iar pe Cuviosul Nicon, tinindu-l in legaturi, se gindea ighemonul cu ce fel de moarte mai cumplita sa-l piarda.

 

In acea noapte s-a aratat in vis Sfintului Nicon in temnita ingerul lui Dumnezeu, zicindu-i: "Imbarbateaza-te in Dumnezeu, Nicone, ostasule al lui Hristos si te veseleste, caci a primit Hristos, Dumnezeul nostru, jertfa de o suta nouazeci si noua de ucenici ai tai, intru miros de buna mireasma, si au intrat in camara in care Mirele ceresc Se odihneste!"

 

Acestea zicindu-i ingerul, Sfintul Nicon iarasi a vazut inaintea sa o fecioara mai luminata decit razele soarelui, ale carei haine erau de aur si de safir si in miinile sale avea un leu alb ca zapada. Deci statea fecioara aceea in cimp linga riul ce se numea Psimif, din partea Rasaritului. Iar dinspre apus doi barbati foarte mari, ale caror capete ajungeau pina la cer, avind in miinile lor sulite de foc, vorbeau cu fecioara aceea ce se aratase, zicindu-i: "Pentru ce stam fara de lucru astazi, fiind trimisi de Imparatul ceresc la razboi impotriva lui Chintian? Iata il asteptam si nu iese".

 

Atunci a strigat catre dinsii acea fecioara purtatoare de lumina, zicind: "Chintian a ucis ieri pe robii lui Hristos, o suta nouazeci si noua de barbati, si inca si asupra invatatorului lor, Nicon, care a biruit toate mestesugirile vrajmasului cu adevarat, muncitorul acela cugeta cele mai crude chinuri. Deci va veni el degraba in acel loc, la care sinteti trimisi impotriva lui". Aceasta zicind, a eliberat spre ei acel leu, zicindu-le: "Primiti si pe acesta, care va va ajuta voua asupra muncitorului".

 

Dupa vedenia aceea, desteptindu-se din somn, Cuviosul Nicon Episcopul foarte mult s-a bucurat, laudind si slavind pe Dumnezeu. Apoi a spus cele vazute slugii sale, cu numele Heromen, care era linga dinsul si ii slujea, care a scris dupa aceea viata si patimirea lui. Spunind sfintul vedenia aceea slugii, a proorocit despre moartea cea cumplita ce era sa fie degraba lui Chintian.

 

A doua zi a poruncit Chintian ighemonul sa puna inaintea judecatii pe Sfintul Nicon si a zis catre dinsul: "Cine, de unde si de ce credinta esti tu, cel ce cu mestesugul cel vrajitoresc ai mijlocit moarte la atita numar de oameni? Iata, ei, pentru nebunia ta, s-au lipsit de frumusetea soarelui si de podoaba lumii". Raspuns-a lui Sfintul Nicon, zicind: "O, plinule de toata nedreptatea, cine sint si de ce credinta, nu numai eu ti-am spus, ci si de la altii ai auzit cele despre mine; iar mai virtos din gurile a multor sfinti, pe care tu, de a ta paginatate fiind orbit, ieri i-ai ucis. Acum iarasi cu adevarat sa stii de la mine ca sint crestin tare si statornic, avind nadejdea mea intarita in Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamintul si Care te va da pe tine muncilor celor nesuferite, pentru a ta muncire si paginatate fara de omenie, urita de Dumnezeu".

 

La aceste cuvinte, muncitorul, racnind ca un leu, a poruncit ca pe sfintul sa-l spinzure legat si intins de patru pari, de miini si de picioare, si dedesubt sa-l arda cu foc. Astfel fiind muncit, Sfintul Nicon se odihnea ca pe un cimp inflorit pe carbunii cei infocati, cintind si graind: "Tu esti intarirea si scaparea mea, Doamne, Cel ce ma izbavesti de vrajmasii mei cei miniosi!" Si ziceau slugile catre muncitorul: "Stapine ighemoane, am slabit acum, caci foc aprinzind si arzindu-l pe acesta, nu se atinge de el nimic". Atunci, pogorind pe Sfintul Nicon de la muncire, a poruncit ighemonul sa-l lege de cai salbatici ca, tirindu-l, sa-l rupa. Si degraba fiind legat de cai, sfintul si-a intins dreapta sa catre cai, facind semnul crucii, si indata caii si-au schimbat salbaticia lor in blindete de oaie si stateau nemiscati, stringindu-se ca de friu si de zabala, si nici cit de putin nu paseau din locul acela, desi foarte mult ii bateau slujitorii.

 

Vazind aceasta, muncitorul s-a infuriat asupra cailor si a poruncit sa taie cu sabia vinele picioarelor lor. Iar caii, cu porunca lui Dumnezeu, precum oarecind asina lui Valaam, cu glas omenesc au strigat, zicind: "Dumnezeul nostru in cer si pe pamint, toate cite a voit a facut. Si noi pentru Sfintul Nicon murim acum". Atunci, ighemonul a poruncit ca pe mucenicul legat cu obezi de fier, sa-l arunce dintr-un munte inalt intr-o vale adinca. Facindu-se si aceasta, mucenicul a ramas nevatamat, pentru ca ingerul lui Dumnezeu l-a sprijinit pe el, de legaturi l-a dezlegat si din prapastia vaii l-a scos. Apoi a stat iarasi sfintul la priveliste inaintea muncitorului, viu si sanatos; si vazindu-l, ighemonul s-a inspaimintat.

 

Apoi a zis catre dinsul: "O, cit este de mare indurarea zeilor nostri pentru tine, o, Nicone? Au nu vezi cit se ingrijesc de tine si cit nu vor sa-ti piarda trupul? Deci, cunoscindu-le bunatatea lor, adu-le jertfe ca sa le fii prieten". Sfintul raspunse: "Anatema tie si zeilor tai si tuturor celor ce nadajduiesc spre dinsii!" Atunci ighemonul a poruncit sa-i sfarime fata sfintului cu pietre, sa-i scoata limba afara cu clestele si sa i-o taie; apoi sa-l duca unde petrecea cu ucenicii sai, la locul care se numea Ghighia, si sa-i taie capul.

 

Deci a fost taiat Sfintul Sfintitul Mucenic Nicon aproape de riul Asinos, sub un copac de pevg, pe vremea imparatiei lui Deciu (249-251); iar trupul lui cel sfint a fost lasat neingropat, spre mincarea fiarelor si a pasarilor. Iar Chintian ighemonul, in aceeasi zi in care a judecat pe Sfintul Nicon la taiere, s-a dus in cetatea Panormul sa ia averile Sfintei Mucenite Agatia, pe care o muncise cu putin mai inainte de acea vreme. Si pe cind trecea peste riul cel mai sus-zis care se mai numea Psimif, la trecatoare, caii care erau cu dinsul, deodata s-au salbaticit si s-au pornit asupra lui; unul i-a muscat obrazul cu dintii si i l-a ranit, iar celalalt l-a calcat cu picioarele si l-a lovit, pina ce l-a aruncat in riu. Si s-a inecat ticalosul, sfirsind rau viata sa cea rea, dupa proorocia Sfintului Nicon. Zacind neingropat cinstitul trup al mucenicului, la locul de taiere, un oarecare pastor de oi, fiind cuprins de duh necurat si umblind pe acolo, a aflat acel sfint trup si indata a cazut la pamint, pentru ca duhul cel necurat, izgonindu-se cu puterea sfintului, a aruncat pe pastor la pamint si a iesit dintr-insul, strigind tare: "Vai mie, vai mie! Unde voi fugi din fata lui Nicon?"

 

Apoi, plecind pastorul de oi vindecat, a spus la oameni aceasta minune. Aflind aceasta, episcopul cetatii Misinei a luat clerul sau si a plecat calauzit de acel pastor. Si, gasind mult-patimitorul trup al sfintului mucenic, l-a luat. Asemenea si trupurile celor o suta nouazeci si noua de sfinti mucenici, ucenicii lui le-au gasit intregi in baie, nevatamate de foc. Deci, pe toti, impreuna cu Sfintul Nicon, invatatorul lor, i-au ingropat cu cinste la loc insemnat, slavind pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamarit in veci, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh. Amin.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Dometie, care de sabie s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Gheorghe cel Nou si facatorul de minuni din Diipiu.

 

Acesta, lasandu-si femeia si copiii si rudele, a ales calea cea stramta si cu nevointe, si luand asupra-si jugul cel usor al Domnului, inconjura cetati si sate si mergea pana departe in pustiu, fiind lipsit, necajit si cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfarsitul, s-a dus la Constantinopol si ajungand la sfanta biserica a sfantului Ioan cuvantatorul de Dumnezeu si anume la locul numit Diipiu, dupa ce a ramas acolo timp de sapte zile, s-a odihnit intru Domnul. Cand au venit de fata cei ce urmau sa-l ingroape si au vazut lantul cel greu cu care ii era infasurat tot trupul si multimea de urme de lant ce se gaseau in carnea lui, au strigat: Doamne miluieste! Deci cunoscand cu totii ca a fost un om al lui Dumnezeu, l-au ingropat in tinda amintitei biserici, intr-un mormant de marmura ce i s-a facut, de unde nu inceteaza a revarsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinta. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai traiesc inca si acum, marturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobandit de la el.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului noului cuvios mucenic Luca, cel care a patimit chinuri mucenicesti in Mitilene, la anul 1802 si care prin spanzuratoare s-a savarsit.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1637

Voteaza:

Cuv. Mc. Nicon si cei 199 ucenici ai lui 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE